.

marți, 2 martie 2010

Nu zâmbi, o fac alţii în locul tău!

Pe stradă. Dacă te uiţi cu atenţie, cam jumătate dintre persoane zâmbesc. Nu, nu sunt însoţite, nu, nu vorbesc la telefon, nu, nu te cunosc şi nici nu te vor cunoaşte vreodată. Pur şi simplu merg zâmbind. Sau zâmbesc mergând. În ce ordine preferi.
Am auzit replici de genul "normal că suntem nepăsători, distrugem planeta, ne distrugem unii pe alţii, suntem depresivi, blazaţi, violenţi, dacă nu zâmbim". Revistele pentru femei recomandă să-ţi începi dimineaţa cu un zâmbet şi te vei simţi mai bine. Altele merg mai departe spunând că, de fiecare dată când ai o problemă, aceasta poate fi rezolvată zâmbind. Cred că Dalai Lama are o pancartă mare, de carton, postată în faţa lui, pe care scrie cu litere de aur "zâmbeşte!". Toate astea îmi aduc aminte de terapia prin zâmbet, promovată de John Cage în Ally McBeal (pentru necunscători, google it!)
Nu, nu afirm că a zâmbi e un obicei prost. Cred că starea de spirit poţi, la un moment dat, să ţi-o impui, gândindu-te că, oricâte probleme ai avea, pot fi rezolvate dacă le priveşti cu optimism. Nu, nu sunt o persoană optimistă; sunt undeva la mijloc. Nu mi s-ar decerna în vecii vecilor premiul pentru "Cea mai veselă persoană din lume", dar ştiu să mă bucur la lucrurile mici; poate prea mult uneori.
Dar, scuzată-mi fie părerea, persoanele care zâmbesc tot timpul, care te întâmpină cu un zâmbet larg fără măcar să te cunoască, mi se par spooky. Nu ştii niciodată dacă te plac, dacă zâmbesc de complezenţă, dacă zâmbesc de plăcere, sau dacă, în secunda în care întorci capul, bagă cuţitul în tine. Zâmbitul non-stop îmi dă fiori. Mă sperie, mă înfricoşează, mă face să visez urât noaptea. E genul de zâmbet care mă duce cu gândul la Jack Nicholson în The Shinning. Şi nu e o imagine prea plăcută.
Am cunoscut o persoană care, în momentul în care te vedea, trăgea un strigăt ascuţit şi se repezea în braţele tale. Dacă de-abia făcuse cunoştinţă cu tine, acelaşi ritual. Exploda de veselie, prietenie, plăcere de viaţă, dorinţă de prieteni şi lista poate continua. La momentul acela, nu mi s-a părut foarte ciudată faza; fiecare se manifestă după cum simte. După ani, am realizat că era ceva forţat în veselia aceea. Ceva scremut, ca o petrecere care durează mai mult decât ar fi trebuit, când toţi invitaţii sunt pleoştiţi dar nu se mai dau plecaţi, iar gazda n-are tupeul să le arate uşa. Era o veselie impusă, o reacţie la teama de a nu fi respinsă de ceilalţi, un instinct animalic de a se băga în sufletul tău pentru a fi băgată în seamă.
Şi, apropo de persoanele care zâmbesc în buricul târgului, oare zâmbetul acela ar îngheţa dacă le-aş spune "mimica ta mă face să vreau să te iau la palme ca să nu mai ai motiv să zâmbeşti", sau s-ar transforma într-un rânjet doritor de sânge, aşa cum este în realitate?
Dacă descoperiţi răspunsul, let me know:)

12 comentarii:

  1. imi place titlul...e asemanatoare cu replica mea la "te pot ajuta cu ceva?"

    "da, sa zambesti in locul meu" :)

    RăspundețiȘtergere
  2. @dreamr - imi place replica ta; n-am mai auzit-o pana acum;)

    RăspundețiȘtergere
  3. zambetul il obtii oricum... m-a inspirat o doamna mai in varsta, care ma obliga sa zambesc fiecarui client :) si cand ma vedea ca sunt serios, isi imbratisa craniul cu zambetul... ceva de genul "hai sa radem unul de celalalt fara nic un motiv :)"

    RăspundețiȘtergere
  4. @dreamr - faza e ca ador sa rad pe motive necunoscute celorlalti dar, de obicei, in doi. cand sunt pe strada singura in schimb, nu prea merge sa imi afisez zambetul; nu de alta, dar exista posibilitatea sa ma ia cineva la bataie, pentru ca rd de el/ea. the story of my life:))

    RăspundețiȘtergere
  5. eu zambesc si de unul singur cu toate ca asta ma catalogheaza ca fiind un ciudat, insa motivul zambetului de cele mai multe ori ramane un mister :)

    RăspundețiȘtergere
  6. @dreamr - mie mi s-a intamplat ca cei care ma vedeau zambind sa-mi reproseze ca rad de ei...de cele mai multe ori, aveau dreptate:))

    RăspundețiȘtergere
  7. din acest motiv pot sa spun foarte rar motivul pentru care zambesc de unul singur. poate mai rad si cand caut posibile raspunsuri pentru "interogatorii"... ma gandesc: sa fiu oare "rau"? sau sa dau un raspuns in care nu spun nimic :P depinde de situatie si de persoana...

    RăspundețiȘtergere
  8. @dreamr - de obicei anumitor persoane nu fac decat sa le spun "nimic"...
    si nu esti "rau", esti varsator:)) asta spune tot;))

    RăspundețiȘtergere
  9. as fi cel mai fericit daca as fi etichetat dupa faptul ca sunt varsator. sunt mandru de asta, probabil si tu... insa, asta se vede la suprafata, ca suntem "rai", apatici, dar mi se pare normal sa nu-mi povestesc fiecare clipa din viata cu primul coleg care se "nimereste" cu mine in pauza de cafea.

    Nu poti sa fii 'cald' cu civeva pe care ai vazut de doua ori, de ambele dati incercand sa te descoase: "cu cine iesi", "unde lucrezi", "ce salar ai?" si alte bullshit-uri...

    RăspundețiȘtergere
  10. @dreamr - mi-a placut o replica pe care am auzit-o la cineva: exista 2 zodii; varsatorii si restul;)

    si mai suntem si psihopati, sadici, insensibili...stiu, cunosc, am auzit-o de nenumarate ori.

    din punctul asta de vedere, chiar nu-mi pasa. adica, persoanele care-mi merita atentia, o simt. de ce ar trebui sa fiu best friend cu intreaga lume?

    RăspundețiȘtergere
  11. "Corec!" Cei care merita cu siguranta o simt, restul poa' sa zica de mine chiar si ca sunt un balaur ciudat si nebun :P

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger