.

duminică, 9 mai 2010

Om nou la muncă - p 2

Muncesc în acelaşi loc de câţiva ani buni. Şi mi-e bine. Adică da, mă plictisesc, e o rutină cruntă, perlele curg pe bandă rulantă dar, în mare, n-am de ce mă plânge. Totul e ok atât timp cât nu încearcă nimeni "să mă socializeze" cu forţa.

Dar nu asta e povestea de azi. Azi - după ce mai demult am disecat atitudinea altora despre "omul nou de la muncă" - o să fie despre cum percep eu categoria asta. Adică "oamenii noi", pe cale de a fi angajaţi, sau în primele lor zile cot la cot cu mine.

Totul începe cu grupuri-grupuleţe care vin la interviu. Oameni ca mine şi ca tine, dornici să se angajeze, dornici să-şi aducă contribuţia în societate, să îngroaşe rândurile "muncitorilor". Adică ei vin cu cele mai bune intenţii. Zâmbitori, prietenoşi, puşi pe "fapte mari" gen după ce "cuceresc" locul de muncă să-şi facă şi amici, prieteni, bff-uri.

Şi vin plini de viaţă, puţin înţepaţi - că, de, trebuie să facă impresie bună -, puşi la 3 ace şi-un bold, cu mapă/servietă după ei. Unii au şi papion...Nu-mi pot opri un sentiment de ostilitate. Pentru că, într-un fel, ei sunt invadatorii. Ei sunt cei care-mi încalcă spaţiul propriu şi personal, cu ei va trebui să mă lupt pentru a-mi păstra calculatorul intact, mouse-ul neschimbat, tastatura fără firimituri. Mă simt ca aztecii când l-au văzut pe Cortes; cotropită.

Vreo 3 luni după ce m-am angajat, n-am schimbat nici un cuvânt cu nimeni. În afară de "bună", "ajută-mă şi pe mine aici", "pa". După câţiva ani am aflat că preacuvioşii mei colegi au crezut că sunt în sevraj (:-??) şi de asta m-au lăsat în plata mea. N-aş schimba nimic.

Dar, revenind la "oamenii noi". O dată angajţi, sunt plini de zel, de vervă, de entuziasm. Au impresia că le-a pus dumnezeu mâna în cap, că l-au prins pe sfântul Petru de-un picior, că au descoperit America. Dacă şi-ar păstra atitudinea, poate că n-ar fi departe de adevăr. Numai că e de ajuns o veste nasoală (gen nu ţi s-a aprobat concediul) ca să se schimbe radical. Deja sunt rodaţi, nu mai vin cu papion, s-au integrat şi, ca orice persoană care are ce şi-a dorit, începe să critice; să-şi dorească să fie în altă parte, să nu mai suporte...Păi, frate, e uşor să te plângi. Atât de uşor că oricine îşi poate lua doctoratul în chestia asta. Dar e chiar vital să te plângi că munceşti prea mult, că nu eşti apreciat la justa ta valoare, că totul e naşpa? Dacă nu-ţi convine, îţi poţi lua frumos catrafusele şi da demisia. Eu aşa ştiu: dacă nu-ţi convine ceva, pleci. Nu stai să te lamentezi în fiecare zi, că nu te ţine nimeni legat cu lanţuri. Ăsta e deja alt capitol, aşa că mă opresc.

Revenind la "bibani"...Îi simt străini. Ostili, pentru că-i privesc cu ostilitate. Proaspeţi şi lucitori, pentru că sunt de-abia la început. Şi, prin comparaţie, simt stratul de praf care s-a aşezat deja pe mine, de la atâta stat în faţa monitorului, 8 ore obligatorii pe zi.
Şi ca să nu părăsesc tărâmul comparaţiilor, mă simt ca un veteran în închisoare, când vine transportul cu "prospătură". O scânteie de nou care, în câteva zile, îşi va pierde aparenţa de "scos din cutie". Apreciez bucata aia de rugină, numită metaforic "patina timpului"; pentru că, dacă m-am obişnuit cu un loc de muncă, "bibanii" au prea mult entuziasm pentru viaţa mea, şi risc să-mi scăp cafeaua pe jos când vine câte unul, ţipând din toţi rărunchii "bună dimineaţa! Ce bine e să fii la muncă!":-l

13 comentarii:

  1. :)la mine e si mai naspa! pe bibani trebuie sa-i invat meserie!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai şi tu dreptate că decât să te lamentezi de toate neajunsurile de la serviciu,mai bine ar fi să-l schimbi.Adică nu spui prostii,doar că e cam greu de făcut.Acum 7 luni la fel m-am integrat şi eu,încă mă încearcă acele scântei dar şeful direct superior este prea cioban...nu-mi permit financiar să schimb acum locul de muncă decât pt o certitudine mai valoroasă.
    Aşa,şi tu dacă mai îţi iei zile libere şi nu-ţi convine că îi interesează pe colegi câte bonuri vei lua,schimbă locul de muncă :D

    RăspundețiȘtergere
  3. :))) tare .... mi-a placut finalul :)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Mihaela ( Catwoman) - pai, asa ai ocazia sa-i cizelezi:))

    RăspundețiȘtergere
  5. @Blindius - nee, doar am zis ca eu n-am nimic cu locul de munca in sine. colegii pot fi pusi pe "mute" cand imi pun castile:))

    RăspundețiȘtergere
  6. cea mai idiot ordin dat de un sef: "prezinta-i noului coleg magazinul!"

    Un monolog la fel de plictisitor ca si cel de la prima ora de la scoala de soferi: "acesta este volanul..."

    De la un moment dat se transforma in dialog. Apar intrebarile de genul "dar aici de ce asa?" Asa de ochii lumii...

    RăspundețiȘtergere
  7. @dreamr - eu prefer sa-i las pe altii sa prezinte "bibanilor" terenul. nu de alta, dar n-as reusi decat sa-i sperii pe micutzi, de dragul de a-i vedea cum fac ochii mari si mai au putin si vor acasa, departe de locul cel rau de munca;))

    RăspundețiȘtergere
  8. si eu evit cat pot sa fac treaba altora :) printre care si asta... "ma trag pe fese", vorba romanului...

    RăspundețiȘtergere
  9. @dreamr - clar treburile altora nu suport sa le fac. exceptie fac cazurile in care e "un proiect" comun, cand prefer sa fac eu tot, numai sa stiu ca e facut bine:)

    RăspundețiȘtergere
  10. cea mai grea lovitura ce o dau sefilor :))
    "scuza-ma ca esti sef!" sunt prea rau?

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger