.

miercuri, 28 iulie 2010

Interviu cu un vampir...

Frate,n-o să-nţeleg never ever cum merge faza cu interviurile pentru angajare.
Unele firme au responsabil RH pentru chestia asta, persoane - teoretic - pregătite pentru a te examina, pentru a-ţi face profilul psihologic doar dintr-o singură privire, care-şi dau seama dacă eşti coleric după cum te bâţâi pe scaun, sau dacă eşti extraordinar de emotiv după urmele de lacrimi întipărite adând în fondul de ten. Altele se bazează pe simpatia sau antipatia pe care i-o stârneşti şefului, care nu poate rezista tentaţiei de a participa la interviu, erijându-se în rol de Solomon, tăind în carne vie şi judecând cu un ochi critic firicelul ăla de păr, care nu stă exact cum trebuie pentru că, de, până la firmă te-a bătut vântul şi, orice s-ar spune, coafura nu rezistă...

Prin eternele şi fascinantele reviste pentru femei, există liste întregi de "aşa da, aşa nu" la un interviu, despre ce caută şi cum te percepe un angajator, despre poziţia picioarelor în timpul întrevederii, ce să faci cu mâinile, ce coafură să adopţi, ce culoare de lac de unghii, freză, vestimentaţie, dicţie, ba chiar despre cum să strângi mâna posibilului angajator. O mână moale poate însemna o persoană slabă, influenţabilă; vezi tu că, în schimb, o strângere puţin mai puternică poate fi semn de agresivitate. Nu se explică totuşi cât de puternică e o strângere de mână puternică; adică, ceea ce consider eu o intensitate medie, poate pe furnicuţa angajator o trimite direct la spital, cu fractură de nu'ş ce grad, şi cu sechele pe viaţă... Experţii nu menţionează nicăieri acest aspect.

Vestimentaţia ar fi o altă problemă. Ce mă fac dacă posibilul angajator e fan Getuţa style, şi nu pricepe nici în ruptul capului că ţinutele mele androgine pot fi extrem de office, dacă s-ar chinui să scoată puţin capul din cutie? Şi dacă la vederea ţinutei "elegante" - a se citi Getuţa feaşon - mie mi se strepezesc dinţii şi faţa refuză să mă mai asculte, şi arăt de parcă tocmai aş fi înghiţit o lămâie întreagă, proaspăt curăţată de coajă? Dacă, pe scurt, elegantul ei nu se potriveşte cu ceea ce consider eu bun gust, ea consideră că eu arăt de parcă aş fi prinsă de pe Siret, eu cred că mai are 20 de minute şi se duce la nuntă, cu sarmalele proaspăt căţărate pe cap? Eşec total, evident. Nici acest aspect nu e menţionat de către experţi.

Şi mai sunt câteva chestii omise cu bună ştiinţă cred eu, din ghidurile universale de utilizare a interviurilor pentru găsirea unui loc de muncă:

- faza cu poziţia mâinilor e preferata mea. Din fragedă copilărie, am avut pix, creion, brichetă la îndemână. M-am jucat cu ele atât de mult încât acum, când n-am nici unul din sus-menţionatele obiecte, mă joc cu inelul. Nu e semn de stres, e doar nevoia de a-mi relaxa în mod plăcut degetele. Evident că el, angajatorul, n-are nici timp, nici chef, nici răbdare să-i povestesc eu de ce mă joc cu inelele. Aşa că interpretează gestul meu total lipsit de vreun sens ascuns, drept nervozitate excesivă. Bye bye, job!

- "spune-i ce vrea să audă" ar fi o altă chestie. Păi, de unde să ştiu eu ce vrea să audă? Îl cunosc de maxim 5 minute, peste alte 5 ne vom lua "la revedere" în cel mai politicos mod cu putinţă, de unde să ştiu eu dacă vrea să-i spun că sunt robustă şi energică sau că, dimpotrivă, sunt calmă, relaxată, cu vagi momente de energie, imediat după cafea? Aşa că mă gândesc ce mi-ar plăcea mie să aud, dacă aş fi în locul lui. Problema e că sinceritatea aia tăioasă, ironia şi autoironia pe care mi-ar plăcea t, nu emie să le găsesc la un posibil viitor angaja prea gustată. Puţini o pricep şi o apreciază. Necunoscându-l, iar e posibil să mă înşel...Încă un bye bye...

- îmbracă-te în haine care să te avantajeze. Total de acord. Dar dacă gri-ul ăla, care mie îmi scoate în evidenţă ochii, şi-mi luminează privirea, şi mă face să arăt fabulos, lui îi aduce aminte de pisica lui recent decedată, ce mă fac atunci? Sau dacă blugii mei evazaţi, care mă fac mai suplă, mai înaltă, mai aşa şi pe dincolo, ei îi trezesc resentimente, pentru că se chinuie de 5 ani cu o dietă, şi-n loc să scape de iepuraşii care i-ar permite blugi ca ai mei, n-a reuşit decât să mai adauge câteva kile pe cântar? Bye bye...

- fii tu însuţi. Mda, sunt, şi vreau job-ul ăla cât se poate de mult, dar când vine întrebarea stas "ce-ţi doreşti de la un job?" mă blochez. Să spun bani? Nu, că cică asta e ultima chestie pe care o aduci în discuţie, şi mai aştepţi şi să fie abordată de către angajator. Mai puţină rutină? Nu, că oriunde intervine rutina, şi asta te face un candidat pe care nu se ştie dacă se pot baza şi peste 10 ani, pentru că s-ar putea să te plictiseşti şi să-i părăseşti. Libertate de exprimare? Da' ce, te crezi la firma lu' tata, şi, măi, Che Guevara, dacă tu vrei libertate de exprimare, s-ar putea să fii un angajat-problemă, că adevărul de obicei supără, şi se pare că tu vrei să-l lipeşti pe toţi pereţii... Program flexibil? Neee, asta înseamnă că nu te poţi supune regulilor şi că vrei să dai peste cap ordinea interioară a firmei. Posibilităţi de avansare? Hmm, asta te face o posibilă ameninţare, dacă o să vrei chiar postul celui care te intervievează? Drept urmare, încă nu ştiu care e răspunsul corect la întrebarea asta...

- urmează faza cu "unde vă vedeţi peste 5 ani?" Să răspund pe o plajă, într-o insuliţă puţin vizitată, cu un gin tonic în faţă, cu laptop-ul alături şi cu o carte bună care de-abia aşteaptă să fie citită, fumigene cu nemiluita, başca femeia alături, zâmbitoare şi bronzată, nu merge. Una din două: ori visez prea mult, ori am în plan să părăsesc firma în scurt timp, după ce dau iama prin fondurile lor şi-i falimentez. Pe acelaşi post ca-n prezent nu, că e lipsă de ambiţie. Pe un post superior nu, că e ameninţare pe faţă. La un alt job nu, că aş fi inconsecventă. Nu ştiu, e lipsă de perspectivă. Cum o dai, tot nu-i bine...

Am fost la zeci de interviuri. Am încercat să zâmbesc, să fiu acră, să fiu eu. Cum am dat-o, tot ciudat a ieşit. Ce nu-ţi spune nici un expert în materie de căutat de job-uri e că nu există reţetă universal valabilă. Că nici un gest în plus sau în minus nu te ajută cu nimic. Eşti la bunul plac al angajatorului, şi nu te angajează neapărat pe experienţă sau capacitate intelectuală, ci după cum îi place sau nu faţa ta. Şi dacă nu-i place de tine, poţi sta şi-n cap că tot va trebui să te mai duci la alte zeci de interviuri, până când, finalmente, îl vei găsi pe ăla de-o să-i placă şi faţa ta, şi răspunsurile fără tipar, şi sprânceana pe care o ridici dezaprobator.

Până când se vor pune de acord experţii să scoată la iveală această variantă, spor celor care-şi caută job. Celor care au deja, spor la păstratul lui. Nu de alta, dar interviurile pentru job sunt al naibii de obositoare...

30 comentarii:

  1. Pe langa faptul ca am ras de m-am prapadit la postul asta, mi-am dat seama ce vreau sa ma fac cand o sa ma fac mare: responsabil HR! Da, asa, sa mai tremure si chilotii altora in fata mea, nu numai ai mei in fata lor:))
    P.S. Getuţa feaşon??? =)) :)) =))

    RăspundețiȘtergere
  2. @Alexiuss - welcome back>:D<
    Daaa, si eu vreau sa fiu din ala de se ocupa cu HR-ul...Si promit sa fiu cel mai tare "HR" ever, numai ca nu ma lasa nimeni:(

    RăspundețiȘtergere
  3. Probabil cea mai bună metodă e să-ţi ascunzi cât mai bine defectele, că doamne fereşte ca un angajat al unei firme din ţara asta să aibă vreun defect. Dacă te întreabă de punctele tale slabe, spui că eşti un Workaholic incorigibil.

    P.S:Vorbind de HR, vezi că le-ai inversat la începutul postului.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Bogdan - am incercat-o si p'asta, dar cica punctele mele forte denota faptul ca nu pot lucra intr-o echipa:))

    P.S. - RH e sechela de la munca, franceza toata ziua; ressources humaines, pentru ca noi suntem mai francofoni decat francofonia:)))

    RăspundețiȘtergere
  5. Sa inteleg ca lucrezi la Softwin? :)
    Cumva ai fost la interviu astazi? Ca am vazut mai multe don'soare pe holul cladirii noastre, asteptand sa intre la interviu :P

    RăspundețiȘtergere
  6. uite că la asta cu franceza nu m-am gândit :D

    RăspundețiȘtergere
  7. Super postarea, plus ca e cat se poate de reala problema. Probabil ca va trebui facut un stas cu standarde, caci altfel nu vad cum s-ar putea rezolva problema. Am mai scris desprea asta: suntem subiectivi pentru ca nu putem fi altfel, oricat am urla ca nu-i asa. Din acest motiv, alegerea angajatorului sau a specialistului RH sau HR va fi pur subiectiva, cu vagi tente de politica de RH sau HR. Asa ca.... la noroc, fratilor! :) Am zambit mult la cele ce-am citit. E purul adevar, luat in bascalie, o tragicomedie care se intampla frecvent la noi. Poate si prin alte parti, dar de-acolo n-am cunostinte despre... Cul! :)

    RăspundețiȘtergere
  8. am fost doar la un interviu..... si m-au trecut apele pana sa intru in .. daca stii , e usor... tre sa fii psiholog ;)

    RăspundețiȘtergere
  9. Cami dupa 10 ani in campul muncii pot sa spun ca cele mai tari job-uri le-am obtinut cand am fost doar eu insumi si cand am dat numai raspunsuri trasnite la intrebari "seriose", dupa parerea lor.

    Am primit intrebarea cu 5 ani, pe care eu una nu o sufar, si... le-am dat un mirific raspus :))... de in secunda cand am terminat am si vrut sa o zbughesc pe usa ca sa nu le vad reactia. Culmea a fost ca a doua zi aveam biroul meu, si salariu de full time dar pt part time, si am ramas in firma aia vreo 3 ani :P

    RăspundețiȘtergere
  10. Damn... de cate ori am avut de-a face cu fazele astea, mai ales cand aveam parul lung, cercel,etc accesorii. Chiar si daca imi prindeam parul in coada, scoateam cercelul, inelele, si ma imbracam ceva mai "normal", tot nu era bine.
    Faina postarea :)
    Cheers!

    RăspundețiȘtergere
  11. Tell me about it :)) In ultima vreme mi-am uzat neuronul de tot cu interviurile :))

    RăspundețiȘtergere
  12. asa e...
    daca te imbraci elegant atunci poti parea extravagant, aspirand si totodata amenintnd pozitii de top; daca esti prea simplu, cred ca te pot manipula cum vor.

    de asemenea, in timpul "interogatoriului inutil" daca esti obiectiv ti se cere sa fii mai direct, daca esti prea deschis, e iar o problema.

    Concluzia mea personala: Unii merg la servici - ce comunist suna :) din placere, dar mai multi, o fac pentru un trai decent, pentru supravietuire sau pentru a dona remuneratia. Glumesc ;))

    RăspundețiȘtergere
  13. @Bogdan - e mai greu de "dibuit" legatura;)

    RăspundețiȘtergere
  14. @QED - ms, ms:)
    Cat despre subiectivism, clar e prea greu sa scapam de el. Oricat de "specialisti" am fi, suntem mai intai oameni...

    RăspundețiȘtergere
  15. @Black Angel - norocosule:D
    faza e ca nu exista raspunsuri "gresite"; sau, cel putin, asa ti se spune inainte de interviu:-??

    RăspundețiȘtergere
  16. @Iulia - mie nu mi-a iesit niciodata...sau poate trasnitul meu o fi "prea trasnit"?:D

    RăspundețiȘtergere
  17. @S - eu nu m-am obosit sa scap de "accesorii". Nu de alta, dar macar sa stie de la bun inceput cu cat argint au de-a face:)))

    RăspundețiȘtergere
  18. @Iulia Mihai - ce e nasol e ca nici nu poti sa zici ca, dupa inca un interviu, ai capatat "experienta"; daca raspunsurile "nu se pupa"...

    RăspundețiȘtergere
  19. @dreamr - ma gandesc ca ar fi mult mai usor pentru toata lumea daca cei care se ocupa de interviuri s-ar decide ce anume cauta; sa faca o lista, ceva;))

    Iar la serviciu, numai din placere nu ma duc:(

    RăspundețiȘtergere
  20. pentru intrebarea "de ce scrii pe blog?" sau "blogul cui il citesti?", raspunsul e asta: pentru ca pot chiar si sa spun ca seful meu e cel mai mare i**** in viata, fara sa se supere nimeni :))

    RăspundețiȘtergere
  21. @dreamr - :)) neee...nu ma intreaba nimeni chestia asta...

    RăspundețiȘtergere
  22. foarte interesant articolul. nu m-am gandit niciodata la o asemena abordare comica a "caracteristicilor" unui interviu.
    era o vorba prin facultate cum ca reusita unui examen depinde in proportie de 75% de starea cu care se trezeste profesorul dimineata. cred ca si al interviu poate fi aplicata in aceleasi proportii, nu? :))

    RăspundețiȘtergere
  23. "cum am ajuns vataf de roboti" sau "unde dai si unde crapa...creshte???"

    aceleasi pareri si dezgust cu privire la "vampiri" cat si asupra subiectivismului lor legendar ma bantuiau si pe mine pana mai deunazi (vorba vine deunazi... adicatelea de prin ianuarie) cand am participat la un INTERVIU... e adevarat, online, si ei, da, desi erau o gramada de bampiri,nu puteau sa-mi pape sangele, aflandu-se peste 7 munti ,sapte mari, ca sa nu mai vorbesc de cele sapte campii dispuse randomly de-mi venea sa pun mana streashina la oki si sa-mi zic in gand " 'mi bag pana, ce departe stau!!!"... ca sa hiu cinstit pana la capat, ei m-au gasit, cred ca le-a mirosit "de sange dulce" undeva pe un site de freelancing pe unde imi pierdeam vremea ca hobby (mai ales de cand criza m-a firitisit cu o stampila mare cat si-viu' meu cu "supracalificat" adicatelea varianta scurta la "mori ma in chinuri - muahahahaha"... surpriza, nu m-a intrebat nimeni cum imi tziu mainile, cum prefer covrigeii - impletitzi permitzand despletirea sau invers, cum sunt eu insumi shi daq da de ce, ci doar daq ma tin jlapii sa incep un sir de teste in timp real si spatiu virtual ca sa vada ei daq pot sa tin in frau nishte roboti pursange care cica in ultima vreme devenisera atat de indaratnici de rupeau zabalele si mai multe nu... ei si, marii, incepu... trecand peste disconfortul creat de diferentza de fus orar (longitudinea ji criztojii ji....mrrrrrr) totul s-a derulat... yooooow...un sir lung si dificil de teste cu referire stricta la latura (scuza-mi lalafonia) mea profesionala, afishand o deschidere care in romania noastra plina de "imi fierb in ura cateva pareri despre tine" poate parea cel putin cumva vecina cu nebunia...
    De ce atata vorbarie? - raspunsuri posibile: 1. habar nu am 2. poate ca fenomenul HR in romania nu face decat sa mimeze prost dar si-atunci cand o face are nevoie souffleur... 3. am trait treej'jiceva de ani ca sa aflu ca nu traiesc, ci doar joc un teatru ieftin si absurd pe o scena goala incercand sa-mi improvizez rolul uitandu-ma cu frica la regizorul veshnic incruntat... ce-ar fi sa-l bagam in masa pe regizor si sa ne apucam sa traim???

    RăspundețiȘtergere
  24. intelectual am vrut sa spun... am uitat cateva stelute :P

    RăspundețiȘtergere
  25. @tu26dor - ba la interviu e si mai grav...daca examenul poti sa-l mai dai de cateva ori, interviul nu-l poti da decat o singura data:(

    RăspundețiȘtergere
  26. @dreamr - :)) clar intelectual era cuvantul lipsa:))

    RăspundețiȘtergere
  27. @deus_pax - condoleantze pentru experientza on-line...eu n-am avut rabdare sa ma "testez" pentru un job in stilul asta, dar pare a fi crunt.

    cat despre partea cu rolul si regizorul, nu pot sa spun decat "amen!":P

    RăspundețiȘtergere
  28. pai... io zic ca-i mai bine sa fii la mana a ceea ce suntem, cine suntem si a propriilor noastre limite (e foarte adevarat, testate crunt, dar eu nu am auzit inca de f'o cale mai scurta) decat la mana unui "specialist" in cantarirea dintr-o privire pe criterii (unele demolate de catre tine in postul de mai sus) pe care eu le consider cel putin puerile... uite, cu ani in urma, eu am "castigat" doua astfel de interviuri la ochi si siviu', job-uri cu birou si masina de servici ca sa parafrazez un coleg de pagina, dar m-am trezit in mijlocul unor colective de oameni, fiecare din ei selectati asijderea, gasind acolo sub masca unei atmosfere de ordine desavarsita o debandada chiar intretinuta as zice...rezultatul, la primul am rezistat f'o 3 saptamani, dupa m-au mai sunat f'o do'o luni incercand sa-si explice gestul meu, ba chiar am fost chemat la o intalnire cu patronu' care nu intelegea motivul plecarii mele, si inchipuindu-si ca de vina e problema banilor era dispus sa mai pluseze, ca sa intelegi si mai bine il parafrazez "de ce sa pleci? tu AI CASTIGAT aceasta pozitie", de parca ar fi la loto...aaaaaa, si sa nu uit, in prima zi cand am lasat cheile si talonu' la secretariat a fost chemat insushi directorul de marketing, crezi ca intelegea cineva ceva cand incercam sa le explic ca nu am de gand sa ma duc acasa cu masina de reprezentare sau cu telefonul de serviciu??? ca am o viata privata ce NU TREBUIE sa se intersecteze in nici un fel cu viata mea profesionala??? la cel de-al doilea am stat doua saptamani, adiq exact cat sa-mi termin lucrarea pe care o incepusem, singur cuc in mijlocul a treej'de oameni cumplit de nervoshi ca eu aveam un raspuns pt orice ei sperau ca e de nerezolvat, si cum urma ca eu sa fiu nebunul care odata mutat pe tabla sa schimbe intreaga "strategie" am preferat sa nu fiu eu "gadele"...ei erau asa de multumiti in cerculetzul lor trist...
    Ca sa concluzionez, in momentul in care noi ne vom testa limitele la modul "crunt" ei nu-si vor mai permite sa ne aleaga, pentru ca sensul natural e taman invers, ei, fara noi sunt nimic, un brand fara fond, valoarea unei companii este data de suma valorii umane din background, lucru foarte greu de inteles in romania, de aceea suntem inconjurati continuu de specialishti cu un IQ ce pare vesnic ca danseaza limbo... (promit ca asta e ultimul meu post pe acest subiect)

    RăspundețiȘtergere
  29. @deus_pax - 1. total de acord cu ideea conform careia "profesionalul" n-ar trebui sa aiba nici o legatura cu "personalul";
    2. da, motivele sunt puerile, grav e ca exista pe bune;
    3. oricat ai incerca sa schimbi ceva, "cercul lor trist" nu-ti va da voie;
    4. "cruntul" ar fi ideal daca s-ar aplica de-adevaratelea, si la noi, adica;
    5. la capitolul "management" mai avem mult de invatat, la nivel de "natiune";
    6. multumesc pentru opinie;)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger