.

joi, 22 iulie 2010

Off with your cat!

Sunt multe reacţii ale femeilor pe care nu le înţeleg, la care n-am apelat niciodată şi la care nici nu mă văd apelând. De la eternul, veşnicul, deja tradiţionalul "m-am supărat, plec la mama" până la "nu m-am putut abţine să nu izbucnesc în plâns" sau "uite ce-am păţit, compătimeşte-mă, te rog", aceste reacţii îmi provoacă un straight face de zile mari. Pentru că eu rezolv altfel problemele, pentru că altfel am văzut rezolvate problemele, pentru că n-are nici un rost să te plângi doar de dragul de a te plânge.

Când credeam că nimic nu mă mai poate surprinde în materie de reacţii, am dat nas în nas cu mega reacţia, mama lor, superultramegareacţia, care m-a lăsat nu mască, ci fără mască, cu ochii picaţi, cu faţa prelingându-se pe undeva, pe jos... Şi povestea stă în felul următor:

Ea cu el. Ea îl iubeşte pe el, ea îl preţuieşte şi-l adulează. Sentimentul este reciproc. Doar că, la un moment dat, intervine un al treilea personaj în peisaj. Dacă vă gândiţi la o altă femeie, sunteţi atât de aproape de adevăr...Da, o altă femeie, numai că una cu foarte mult păr, cu coadă şi care, de obicei, comunică miorlăind, cu alte cuvinte o pisică. Tragedia nu e nici că ea e alergică la părul de pisică - pentru că nu e -, nici că el ar iubi pisica mai mult decât pe ea - pentru că nu e cazul -, ci că respectiva pisică datează încă de pe vremea când el era cu o altă femeie şi, mai mult decât atât, că respectiva pisică a fost adusă în casă de ea, fosta lui prietenă. Şi aici începe reacţia, circul, tragedia. Ea vrea să scape de pisică, s-o mărite pe la cunoscuţi, nu pentru că ar fi alergică, nu pentru că s-ar simţi mai puţin iubită, ci pentru că pisica cu pricina a fost adusă de fosta lui prietenă. Şi nu poate să suporte animalul blănos din acest motiv.

Pentru discreditarea pisicii au fost aduse mai multe argumente. Că e tomberoneză, că lasă păr (wow, asta fac pisicile când nu dorm şi nici nu mănâncă), că pisica ei era mai frumoasă, că de fapt nu e pisica lui, ci a mamei lui, dar că de fapt nici aşa nu, că e, de fapt, pisica fostei, dar acum e la el, dar nu e a lui, dar până la urmă, ce mai contează, că nu contează nimic decât că trebuie să scape de pisica aia care-i aduce aminte de relaţia lui anterioară.

Ce e în neregulă cu imaginea asta? Păi, s-o luăm strategic:
1. Nu e un obiect de făcut voo-doo, e o simplă pisică. O pisică care da, poate n-are pedigree, care clar năpârleşte, care face tot ceea ce fac de obicei pisicile sterilizate şi crescute de mici în casă. N-are nici o vină că el a fost înainte de a o cunoaşte pe ea cu alte femei, n-o să comploteze pentru a le uzurpa relaţia, nu va face nici mai mult nici mai puţin decât făcea înainte, când nu-i pusese încă nimeni gând rău.
Că e pisica fostei. Aşa, şi? Nu e ca şi cum el ar păstra în dulap lenjeria preferată a fostei pe care o pipăie în fiecare seară, pentru că asta ar fi ciudat. E un biet animal care are nevoie de afecţiune. Şi nici măcar n-are nevoie de afecţiunea ta pentru că, din punctul ei de vedere, ea a fost în casa aia înainte de a veni tu, deci tu eşti aceea care-i încalcă teritoriul.
Şi de ce să te isterizezi că pisica aia există încă într-o casă în care - să ne înţelegem - tu n-ai nici un drept, de care n-ai nici grijă şi pe care o vezi din an în paşti? Mai ales că pisica nu a rămas la el, ci la părinţii lui, care probabil s-au obişnuit cu ea, din moment ce n-au scăpat de ea până acum, ceea ce pe tine te-ar fi scutit de o criză de gelozie.
Pentru numele divinităţii, e o pisică, şi puţin îi pasă ei de ce relaţii a avut el, sau de faptul că tu nu poţi dormi noaptea din cauza ei.

2. Înainte de a fi cu el, şi tu ai avut relaţii la activ. E normal ca şi el să fi avut. De ce acum, că sunteţi împreună, ar trebui să se comporte ca şi cum n-ar mai fi cunoscut pe nimeni înaintea ta? Dacă ar fi avut nu ştiu ce album cu poze cu fosta, l-ai fi obligat să-l arunce? Mă-ndoiesc. Cred că ţi-ar fi dat cu el de cap. Dacă sunteţi împreună acum, înseamnă că pe tine te vrea, iar pisica n-are nici o legătură cu legătura voastră.
Dacă-l voiai cast şi pur, căutai un virgin pe care să-l modelezi după propriul plac. Şi dacă tot vrei să scăpi de mâţă, pentru că e de pe vremea "ei", atunci fă-i, frate, şi lui o lobotomie, o reformatare de sistem, ceva, în aşa fel încât să fii sigură că nu mai are nu ştiu ce rămăşiţe de amintiri cu "fosta" de care să te simţi ameninţată.

3. Pisica aia a rezistat bine mersi într-o casă, încă de pe timpul când tu nici nu visai că-l vei cunoaşte. Ca ce chestie te trezeşti că nu-ţi place mâţa, că trebuie să dispară, că preferi s-o vezi dată doar pentru că ţie îţi trezeşte nişte amintiri pe care nu le-ai avut niciodată? Cred că aş folosi mâţa pe post de armă albă, dacă aş fi în situaţia lui. Cât de paranoic să fii încât să vezi inamicul într-o felină?

Mă opresc aici. Nu de alta, dar s-ar putea să-ncep să militez pentru dreptul fiecărei pisici de a fi iubite şi gugulite necondiţionat. Revenind la reacţii...Nu, faza asta n-o s-o înţeleg nici dacă-mi baţi un cui în cap. De ce ar trebui să se poarte el ca şi cum n-ar avea alte amintiri decât cele cu tine, şi de ce ţii morţiş să scăpi de o pisică care nici măcar nu e a ta?

Vreau o lume în care pisicile fostelor să nu mai tragă ponoasele relaţiilor trecute, şi-n care să nu fie privite ca elementul malefic, ci ca ghemul ăla de blană care scoate un "miau" leneş când vrea mâncare sau iubire. Atât.

14 comentarii:

  1. Pai, daca pisica are in loc de ochi camere de luat devederi in miniatura conectate prin satelit la calculatorul fostei?
    Sau, daca pisicaaaa, PISICA... cand lasa ea par, sau cand ,,spred her scent around, meaow" ea de fapt nu face ce am zis eu mai sus (si mi-e lene sa rescriu) ci face vraji menite sa-l readuca pe Vasile inapoi in bratele ei primitoare?
    Stie femeia ce stie... :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu cred ca "actuala" are o problema - si nu una simpla - ce tine de psihic... Biata pisica :(

    RăspundețiȘtergere
  3. Ihhh... stupid woman. Alt gen de om, care merita batut cu o perna grea.
    In plus, din cate imi dau seama... nu poti sa faci casa buna cu un specimen din asta. Mai devreme sau mai tarziu... iti scoate ochii pentru ca te-a privit nu stiu ce necunoscuta, pe strada. Sau rupe numarul de telefon, scris pe spatele revistei, de o tipa care facea reclama la nu stiu ce produse Avon. Sau...sau...
    Mai bine fara...

    RăspundețiȘtergere
  4. @Iulia Mihai - sau daca, mai rau, pisica de fapt e fosta care are puteri supranaturale demne de Harry Potter? Nu se stie niciodata cine e, de fapt, pisica aia:))

    RăspundețiȘtergere
  5. @Corina - subscriu la faza cu problema. Cat despre pisica, din cate am inteles mama soacra nu prea vrea sa se desparta de ea. Sa vedem cine va castiga. Pariuri, ceva?

    RăspundețiȘtergere
  6. @S - Frate, mie mi-e frica de femeile de genul asta. Gelozie, gelozie, dar exista limite.

    RăspundețiȘtergere
  7. Pisica aia ar trebui să-i facă tipei în cauză un number 2 în poşetă...

    RăspundețiȘtergere
  8. @Iulia Mihai - ar trebui, numai ca ma gandesc ca pisica e mult prea doamna ca sa se coboare la nivelui "actualei".

    RăspundețiȘtergere
  9. În cazuri de genul ăsta, nu ştiu dacă mai e loc de bun simţ. De regulă bunul simţ se foloseşte cu cine îl merită, chiar pisică fiind :D
    Apoi, cred că o ,,ieşire" de genul ăsta i-ar putea fi iertată... vorba aia... e pisică :D

    RăspundețiȘtergere
  10. @Iulia Mihai - nu i-a fost iertat faptul ca "lasa par"...daramite ditai juicy smelly stuff plasat cu religiozitate la loc de cinste.

    RăspundețiȘtergere
  11. Măi, şi eu las păr... de când mi-a crescut pleata... dar noroc de o mamă inimoasă :))

    RăspundețiȘtergere
  12. Foarte tare articolul =)) da, recunosc si eu ca sunt geloasa si am auzit muuulte cazuri ciudate, dar ce ai povestit tu e deja o situatia patologica :)) nu prea e de ras, tipa cred ca duce un adevarat razboi impotriva pisicii... saracu' animal :))

    RăspundețiȘtergere
  13. @chocolatfollie - ms, ms:)
    am mai zis-o, un strop de gelozie n-a omorat pe nimeni, dar un car deja e mult prea mult:-l

    RăspundețiȘtergere
  14. @Iulia Mihai - :)) chiar ca ai mare noroc; nu se stie niciodata cand iti pune gand rau:P

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger