.

sâmbătă, 31 iulie 2010

The others - p. 2

Aceasta este o postare în care mă plâng.
Povesteam nu de mult despre cum unii par să nu mai încapă de mine, despre cum am atins un nivel de notorietate pe care nu mi-l doream, despre cum mă rog ca, atunci când ies la ţigară, să nu mă nimeresc lângă colegii de la 1.

N-am nimic cu ei. Sunt convinsă că unii dintre ei sunt chiar ok, că-şi văd de ale lor, că au şi altă viaţă în afară de aia pe care o exploatează la maxim la muncă. Se pare însă că ceilalţi au ajuns la performanţa de a transforma ceea ce ar trebui să fie doar "profesie", în raţiunea de a trăi.

Să mă explic. Eu mă duc la muncă. În momentul în care am ajuns, singurul lucru care-mi stă în minte e cum să plec mai repede. Minunate sunt zilele în care, de la o anumită ora, nu mai avem ce face, şi-mi iau frumuşel foaia de concediu fără plată, o semnez mai rapid ca Speedy Gonzales şi ies mai ceva ca Road Runner pe uşă. Pe bune dacă nu se vede doar urma de praf în spatele meu. Pentru că da, muncesc pentru bani, dar orele alocate mie sunt mult mai importante; pentru că n-am înţeles şi nu cred că voi înţelege vreodată replica "ce să fac acasă?"; pentru că munca e doar muncă, iar viaţa mea se desfăşoară undeva, departe de job.

Nu, mă, că vezi tu, că unii vin la muncă din plăcere; din plăcerea de a socializa, de a afla ultimele noutăţi, de a discuta ce vedetă şi-a mai făcut liposucţie şi ce s-a mai întâmplat în ultimul episod din "trădaţi din dragoste". Machiaj, nunţi, sarmale, viaţa din dormitor a lu' cutare cu care n-ai nici în clin nici în mânecă şi n-o să-l cunoşti never ever, cum a putut să se îmbrace aşa, care au fost motivele din spatele sinuciderii nu'ş cărei vedete, ce s-a mai întâmplat în Sudan, ce conspiraţie mondială e mai la modă, este sau nu rozul o opţiune pentru pereţii bucătăriei etc, etc, etc.

Şi-am mai spus deja, ai mei mă lasă rece; colegii, adică. Îi ştiu, ne salutăm, ba chiar şi mai fraternizăm dacă se întâmplă să întârzie salariul, dar atât. Dacă eu ştiu ce culoare au cerşafurile lor, e pentru că mi se termină bateria de la mp3 player, şi durează vreo 2 ore să se încarce. Dar asta nu înseamnă că despre mine ştiu mai mult decât vârstă şi nume de familie. Pentru că nu simt nevoia să-mi afisez preferinţele şi opţiunile pe mouse pad-ul de la muncă.

Deci nu ei sunt cei care m-au enervat, ci eternii, veşnicii şi omniprezenţii colegi de la 1. Nu există zi în care să trec pe lângă ei, sau să treacă pe lângă mine şi să tacă. Să tacă, adică să nu zică nimic.
Astfel, dacă mă duc să cumpăr ţigări şi se întâmplă să fie prin preajmă, se caţără literalmente pe geam, mai să-şi frângă gâtul, pentru a vedea ce cumpăr. Dacă, doamne fereşte, îmi cumpăr tampoane, cum să nu ştie ei acest amănunt de o importanţă vitală? Sau, mai rău, dacă fac carecumva trafic cu agude închiriate fără să vadă ochişorul lor critic?

Mai nou, nu pot urca sau coborî scările fără ca unul dintre ei să mi se aşeze ostentativ în faţă, lucru care stârneşte valuri de hohote de râs. Poate o fi ultima glumă în trend, dar pe bune dacă eu înţeleg acest tip de umor. Şi se dă cocoş, uitându-se conspirativ la ceilalţi. Dacă acelaşi individ e singur, nici nu mă vede, trece regulamentar pe lângă mine, îşi urmează traiectoria bine definită. Dacă sunt în grup, parcă dă strechea-n ei...

Cele mai noi denumiri pe care mi le-am auzit au fost Satana şi Marylin Manson. Auzită într-o zi în care aveam un tricou cu o girafă simpatică, râzând în hohote. Şi mă gândesc, poate simbolurile au fost inversate. Poate girafa e noul bugabu, cel mai nou semn al diavolului, iar dacă aş fi venit cu un set nou nouţ de pentagrame şi cruci întoarse, asezonate cu un tricou Cradle of Filth aş fi fost încoronată cea mai tare sfântă, după sfânta Filofteia... Cât despre vrăji malefice şi cazane cu poţiuni magice, nu pot spune decât că, dacă la un moment dat se întâmplă să-şi rupă gâtul pentru că nu se uită pe unde merg, ci după persoana mea ultramegaimportantă, clar e din cauză că am făcut păpuşi voo-doo cu o seară în urmă. Beware!

Inutil să spun că m-am examinat cu atenţie în oglindă. Nu-mi ieşiseră corniţele la vedere, nici pentagrama de pe frunte nu se vedea, bine ascunsă fiind sub un strat gros de fond de ten. Cât despre ochii roşii, erau bine mascaţi de lentile albastre de contact. Colţii de vampir nu-mi apar decât mult după 12 noaptea, când deja taxi-ul mă lasă cuminte în faţa porţii, solzii i-am acoperit cu piele de bebeluş nenăscut încă, foc pe gură nu scuip în public decât în situaţii limită, şi-n nici un caz dacă sunt mai mult de 3 persoane...

Dar, legenda continuă. Chiar sunt curioasă cât timp o să le ia până să se plictisească. Ori poate vor avea mereu noi idei despre ce şi cum fac, pentru a perpetua mitul. Şi da, ştiu şi eu faza aia, conform căreia, dacă nu eşti vorbit, nu eşti interesant. Dar cum naiba am ajuns eu să fiu interesantă pentru un grup de persoane care fac concurs "cine scuipă mai departe", sau "cine sparge cel mai repede cele mai multe seminţe", zău dacă-mi pot da seama...

19 comentarii:

  1. Cami,iti citesc blogul de putina vreme, dar tocmai postul acesta m-a facut sa ma bag in seama, oarecum. Ma regasesc destul de mult cam in tot ceea ce spui dar, legat de ce ai scris azi, iti garantez ca, o data intrata in vizorul curiosilor, nu mai ai cale de scapare, asa ca incearca sa te distrezi cu ei daca poti, daca nu, ignora-i, sa ii stresezi si mai mult. Ti-o spun din perspectiva unui om patit si cam din aceleasi motive, avand, multa vreme cam acelasi tip de job si departare de subiecte gen nunti etc, deci stiu ce spui. Fruntea sus, inteligenta si bunul-simt nu au limite de culoare, vestimentatie sau alte asemenea conditii puse de oamenii mici :)

    RăspundețiȘtergere
  2. @Eclipse - multumesc de incurajare si de "citire":)
    de ignorat, ii ignor constant, dar nu garantez pentru ce se va intampla daca vor ajunge sa ma calce prea tare pe bataturi;))
    cat despre "oamenii mici", n-ar putea sa se faca locuri special amenajate pentru ei?:))

    RăspundețiȘtergere
  3. Iarăși ăia? Ăhhhhh... ce specimene. Dă-le "ignore" în continuare. Chiar dacă ai sta de vorbă cu ei, nu cred că s-ar prinde vreunul că îi depășesti IQ-ul... :))

    RăspundețiȘtergere
  4. maaah mah... totul se intampla pen'ca tu n-ai "gasca" si va continua din ce in ce mai agresiv pana cand cineva le va taia nasu'...asta-i adevarul trist...spiritul de "buchet" al acelui cluster nu poate fi combatut decat prin reactii de aceeasi factura... esti o femeie singura.... victima lor preferata, fa sa te vada ca din intamplare cu un tip care sa semene cu mine (si aici ai dreptul sa-ti imagineazi tot ce e mai rau :)) ) si ai sa vezi ca tot acest cosmar va dispare ca prin minune...

    RăspundețiȘtergere
  5. @S - daps, iar aia... din nefericire nu vor sa se mute cu tot cu firma in alta parte:(
    cat despre ignore, ignor, dar cat?!?

    RăspundețiȘtergere
  6. @deus_pax - 2 metri, 150 kg, numai muschi, capabil sa indoaie bara de la masina doar cu o mana, ras in cap, cu multe tatuaje si o privire psihopata:-??
    cred ca doar ceva de genul asta i-ar linisti pe vecie;))

    cat despre "gasca"...nu vreau, nu-mi doresc una, de ce ar trebui sa ma apuc sa o construiesc, doar pentru ca ei n-au altceva mai bun de facut?

    "femeie singura"? :)))

    RăspundețiȘtergere
  7. 1. cand ai nimerit-o cand e taman invers hehehe, dar nope, nu ceea ce crezi tu ii sperie, e foarte usor sa intelegi un tip de doipedoi ras in cap iar ceea ce intelegem nu poate creea teama... examplu: ce crezi ca poate crea o teama rece pe sira spinarii, un tip de doi pe doi stralucind de sanatate cat se poate de normal in okii lor sau un skeletic bolnav de ciuma bubonica cu rani galben-rosu deschis purulente mirosind a cadavru de aurolac???

    2. sa-ti faci o gasca??? - era doar explicatia mea pt ceea ce se intampla, zi-mi unde am scris ca trebe sa-ti construiejti una ca mananc literili cu tot cu coditze (parca te ji vad proiectand la plansheta o gashca....atenta la detalii si zambind multumita)

    3. "femeie singura" este imaginea lor despre tine... hai mai, nu-mi mai rastalmaci vorbele ca stii exact ce vreau sa spun, poi imi faci asta taman cand ma hotarasem sa nu ma mai lansez in posturi lungi???

    4. :P

    RăspundețiȘtergere
  8. @deus_pax - 1. la halul in care nu prea gandesc ei, mergem pe prima varianta, ca e mai sigura:))

    2. n-ai scris, doar imi luasem pixul si foaia de hartie, si construiam "gasca" respectiva, mai taind, mai adaugand cate un nume...

    3. nush daca tocmai asta e impresia lor:-?? posturi lungi sa tot fie.

    4. ;))

    RăspundețiȘtergere
  9. eu zic sa te uiti pe prima (e un film delicios, il revad de fiecare data cu placere) si uita de serviciu si mizeriile lui, acasa-i acasa, acolo-i acolo, right??? si pregateste un subiect bun pt maine, ok?
    aaaaa, si uitasem, :P

    RăspundețiȘtergere
  10. @deus_pax - :)) ma trimiti la televizor?:))

    uit, uit, dar de fiecare data cand imi aduc aminte sunt asa:-L

    maine...hmmm...trebuie sa ma gandesc bine de tot:)

    si, btw, :D

    RăspundețiȘtergere
  11. in fiecare zi imi doresc sa scap cat mai repede de "gratiile" de la locul de munca. ma eliberez cand ies din "fortareata". si daca cineva spune ca din placere munceste , cred ca-i nebun.

    am aflat si eu azi ca pe unii ii roade curiozitatea pe cine am avut aseara langa mine in masina... Oare ce colega? Ca si cum daca conduci pe cineva acasa, aproape de miezul noptii, cand tramvaiele sunt pe cale de disparitie, o si...

    RăspundețiȘtergere
  12. @dreamr - partea nasoala e ca exista si persoane workomaniace:-??

    cat despre "curiozitati", ma dispera teribil ca unii nu pricep ca poti fi doar cunostinta/amic cu o persoana, fara sa vrei neaparat sa te trezesti cu ea in dormitor:-l

    RăspundețiȘtergere
  13. ... cred că "oamenii" respectivi înțeleg și acceptă la alții... doar ceea de ce sunt capabili ei înșiși. Aproape general valabil :P

    RăspundețiȘtergere
  14. @S - nu le trece oare prin neuronii incinsi ca nu suntem toti la fel?!?

    RăspundețiȘtergere
  15. "nu le trece oare prin neuronii incinsi ca nu suntem toti la fel?!?"
    nope, nu le trece, de fapt ideea ca toti avem aceeasi matrice sociala pare ca e una din putinele lor certitudini primare de factura laica, "certitudini" ce sustin la randul lor functiile lor cognitive... acum...intamplarea face ca noi sa fim aici si sa vorbim depre ei ci nu invers...la urma urmei, ei sunt fericitii castigatori, nu ei sunt cei obligati sa stea continuu cu sabia "de ce?"ului la gatul existentialismului...(unde drq mi-e coerentza? se intreba el bajbaind pe langa laptop de-o tigara...)

    RăspundețiȘtergere
  16. @deus_pax - mda, asta confirma inca o data faptul ca a avut dreptate cine a zis "fericiti cei saraci cu duhul":))) adica, noi ne batem creierii, si ei sunt fericiti:P

    ai gasit tigara cu pricina?

    RăspundețiȘtergere
  17. ei, nu am vrut sa-i parafrazez intocmai... am impresia ca aceasta afirmatie le-a scapat, cand au descoperit-o "oops shefu', ce facem, dam pielea la rescris???" iar shefu, matei adeca invartind o cruce in miniatura cum invartim noi bricheta ajaaaa, intzelept "da-i drumu' asa, o sa fie mai palpitanta"...si a avut dreptate, majoritatea tin minte "fericiti ce-i cu duhul" si au mai adaugat ei la bashcalie " ca a lor e imparatia cerurilor" :)))

    dap, am si fumat-o, acum bajbai dupa urmatoarea....ce sa fac....am norma, trebe sa le termin neaparat pana la rasaritul soarelui...:)))

    RăspundețiȘtergere
  18. @deus_pax - atunci, sa le lasam imparatia:))

    RăspundețiȘtergere
  19. Mie imi place la munca. Adica imi place la nebunie ceea ce fac. Nu muncesc doar pentru bani, ci si pentru satisfactia muncii si pentru placerea de zi cu zi, cand duc la bun sfarsit un capitol al muncii mele. Oare sunt defecta? :P

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger