.

duminică, 8 august 2010

Running with scissors

Sunt unii oameni ale căror feţe cer pumni de-a dreptul. Ţin să-i mulţumesc pe această cale lui Sky, care mai ţine minte cum era pe vremea când îi venea să mă strângă de gât. Deci, după cum spuneam, unii cer pumni numai cât te uiţi la ei. Eu, personal, am avut de când mă ştiu această problemă. Începând cu profesorii şi terminând cu necunoscuţii total necunoscuţi, toţi mi-au reproşat ba că mă uit urât, ba că îi privesc de parcă aş vrea să-i iau la bătaie, ba că-i sfidez pe faţă. De cele mai multe ori aveau dreptate, dar au existat şi rarele situaţii în care eu le acordam cea mai concentrată atenţie de care puteam da dovadă, şi tot la concluzia asta ajungeau.

Azi va fi vorba despre persoane a căror figură inspiră cu totul altceva decât sunt în realitate. Adică, să spunem că cer pumni, dar de fapt sunt cele mai paşnice şi mai pacifiste persoane din lume.

Uite aşa, eu una am o problemă cu două categorii de persoane:
1. persoanele a căror figură seamănă cu Dakota Fanning în Uptown girls. Pentru cei care n-au văzut filmul, îl recomand cu lăbuţa pios lipită de inimă. După ce am trecut de prima impresie, aceea conform căreia Dakota mă călca pe ficaţi de-a dreptul, a ajuns să-mi placă teribil.
2. persoanele cu aparenţă psihopată.

Să purcedem deci în a le diseca pe rând.
1. Jack Nicholson, Falco, Robbie Williams, genul ăla de figură o să-mi dăruiască primul impuls violent. Da' violent de-a dreptul. Nu, n-are nici o legătură cu felul în care gândesc, nu e nevoie să deschidă gura, nici măcar să facă ceva anume. Pot vedea o poză cu ei, şi tot mă apucă năbădăii. Îmi place Jack Nicholson ca actor de mor, Falco a fost genial din punct de vedere muzical, despre Robbie Williams zic doar că-i Vărsător, dar mimica lor, felul de a privi, zâmbetul ăla plesnind de sănătate şi debordând de îngâmfare, mă chinuie.

Îmi trezesc reacţii pline de sălbăticie, mi-ar plăcea să ne luăm la o trântă mentală numai din plăcerea de a vedea care şi cum marchează mai multe puncte, mă fac să înţeleg bărbaţii care se bat între ei pentru că nu ştiu care s-a uitat nu ştiu cum.
Frate, sincer, pot fi ei cei mai buni, cei mai candizi, cei mai blânzi barbaţi ever. Dacă au figura respectivă, nu mă pot abţine. Mi se zburleşte codiţa, dacă aş avea păr pe spinare s-ar ridica şi el, dacă aş fi arici, aş fi tot timpul cu armele gata de atac.

Evident că nu numai pe bărbaţi am întâlnit expresia respectivă. O văd pe anumite femei zilnic, dar nu găsesc nici o vedetă de sex feminin pe care s-o asociez cu respectiva senzaţie. Aşa că sunt nevoită să mă limitez la exemple masculine.

2. Persoanele cu aparenţă psihotică.
E bine ştiut faptul că rromii şi persoanele de culoare au o atitudine aparte faţă de nebuni. Fără a fi nici una, nici alta, pentru persoanele cu aparenţă psihotică am o atitudine aparte.

Adică, am grijă să merg pe vârfuri prin preajma lor. Este posibil ca persoanele în cauză să fie mai lipsite de impulsuri psihopate decât mine, este posibil să-mi iau carnet roşu cu mult înaintea lor, e posibil ca ele să n-aibă nici în clin nici în mânecă cu impresia pe care mi-o lasă mie. Dar nu mă pot abţine

Vorbesc despre figura aia care sugerează că persoana în cauză ar fi în stare să bage foarfecul în tine cât timp eşti cu spatele, fără să-i fi făcut nimic înainte; că ar alerga după tine prin tot Galaţiul, cu cuţitul bine strâns între dinţi; că, dintr-o dată, ţi-ar scoate ochii numai pentru că nu i-a plăcut hainuţa cu care eşti îmbrăcat.

Şi au persoanele în genul ăsta o privire anume. Puţin pierdută, pe care unii ar clasifica-o drept melancolică. Fixă în momentul în care le vorbeşti, pe care unii ar clasifica-o drept atentă. Şi-un stil de-a vorbi, cu atâta convingere, de parcă în momentul ăla văd îngeri, care le suflă la ureche ce şi cum să spună; unii ar numi-o pasiune. Eu o numesc psihoză.

Ca să înţelegeţi, gândiţi-vă la Cristina Ricci. Frate, femeia aia îmi dă fiori.

Şi da, am cunoscut persoane din ambele categorii. Şi, la câteva dintre ele, am ajuns la concluzia că-s chiar de treabă. Despre restul însă, nu pot spune decât că prima impresie a fost cea corectă şi exactă şi fără de greşeală. Şi-n continuare când văd o persoană din categoria 1 sau 2 pe stradă măresc pasul. Nu de alta, dar există ori posibilitatea de a lua la bătaie un necunoscut fără vină, ori să-ncep să strig din toţi rărunchii, ca-n binecunoscutul Scream. Iar eu nu ţip pe stradă.

20 comentarii:

  1. :))
    Știu prea bine cum este să te "citească" lumea cu erori. Mi s-a spus de nenumărate ori că sunt arogant, de exemplu, și eram doar sobru. Da' nah, acum nu cred că are cineva chef să se explice unui oraș întreg. Acum, însă? Chiar sunt. Însă doar cu unii oameni.
    PS
    Pentru vedete de sex feminin, ce spui de Claudia Black?

    RăspundețiȘtergere
  2. @S - pai, unii chiar merita:P

    hmmm...Claudia Black e la limita. Are ipostaze in care arata bine tare de tot, si unele in care, intr-adevar, iti vine s-o iei la bataie;))

    RăspundețiȘtergere
  3. scoţi organele interne pe masă, bagi privirea, blitz.
    şi nu ma excită.

    RăspundețiȘtergere
  4. Și mie mi-a plăcut Running with scissors.
    Dincolo de toate, morala e simplă... și oamenii nebuni, care aparent fac lucruri rele, pot avea în suflet capacitatea de a iubi, in cel mai profund mod posibil.
    Intr-adevăr, în carte asta iese mult mai mult în evidență. La faza asta am găsit lipsuri filmului.
    În carte acea iubire, sentimentul personajului principal de a fi găsit în mijlocul acelor persoane o familie, e mai puternic...

    RăspundețiȘtergere
  5. "E bine ştiut faptul că rromii şi persoanele de culoare au o atitudine aparte faţă de nebuni"... de unde ai scos-o??? poi e bine de stiut, acuma daq vad un nebun ii dau urgent telefon mamei mele (inceput bineinteles, ca in orice gypsy family ce se respecta, cu un gutural "halllooo bahtaloooo") si o intreb, apeland fireste la cunostintele bietei femei (biata sa nu hie) despre traditiile ancestrale ale stramosilor nostri, cum sa reactionez....:))))) hai ca ai fost tare ...:)))
    despre post, no comment, nu de altceva, dar se vrea un minicompendiu de psihanaliza prin autoanaliza "ji nu vreau za deranjez" hehehe

    P.S. :P

    RăspundețiȘtergere
  6. @mab - asta e sub centura, cu privire la o cunostinta comuna, nu?
    observa spiritul de observatie:D

    RăspundețiȘtergere
  7. @Diana - da, intr-adevar, filmul a fost super meserie, cartea nu am reusit sa o citesc, din pacate.

    RăspundețiȘtergere
  8. P.S. la P.S.: "ji nu vreau za deranjez" pentru ca mi-e teama ca citind raspunsul tau la ipoteticul meu comment as fi nevoit sa o sun pe mama.... stii tu de ce! (hehehe)

    RăspundețiȘtergere
  9. @deus_pax - pai, sa-ti explic.de obicei, sunt abordata de persoane care vor sa-mi ghiceasca in palma. in momentul in care am reactionat mai ciudatel, cititoarea cu pricina s-a-ndepartat cu viteza luminii de mine, a scuipat in san si si-a facut cruce, in timp ce murmura printre dinti catre insotitoare: " las-o, fata, nu vezi ca-i nebuna?!?"
    de atunci am aplicat intotdeauna faza cu nebuneala si am scapat de "ghicitorese" pif paf.


    P.S. - ;)

    RăspundețiȘtergere
  10. @deus_pax - raspunsul a fost dat cam in acelasi timp. sa te vad acum ce faci:D

    RăspundețiȘtergere
  11. :)))))) poi tu crezi ca atitudinea tiganilor (eu pot folosi cuvantul asta ca am tot dreptul hehehe) poate fi determinata analizand sumar comportamentul catorva biete ghicitorese??? :))) poi urmarirea reactiei catorva "pitoresti doamne" iti poate indreptatzi acel pompos "este bine stiut" ??? :))) ma indoiesc :)))
    deja sunt curios, cunoscandu-mi deja cele cateva reactii pe care mi-ai permis sa le am pe blogul tau, cati de "este bine stiut" privind atitudinea tiganilor ai mai adaugat la portofoliul "culturi si atitudini" de Camelia Bucur :)))

    P.S. - contrar convingerilor tele, desi stiu bine ca "este bine stiut" si ca in conditii normale de presiune volum si temperatura ar trebui sa ma conformez bunelor traditii ale poporului care cu onoare ma recunoaste ca demn fiu, imi risc statutul si indraznesc sa constat ca inca nu mi-ai oferit suficiente motive s-o sun :P

    RăspundețiȘtergere
  12. probabil m-ai lua si pe mine la bataie :) ii vad pe unii ca se uita ciudat, dar ii si inteleg :) si apropo... cand se aduce vorba de jack nicholson intotdeauna imi amintesc de dialogul asta http://tiny.cc/areweclear

    RăspundețiȘtergere
  13. @deus_pax - mey, ce sa zic...toate persoanele de origine rroma cu care am avut cat de cat de-a face - si erau traditionaliste, nu gluma - afisau aceeasi atitudine de respecto-teamo-las-o-n-plataei atitudine fata de persoanele psihotice:-??

    "culturi si atitudini" creste in fiecare zi:)))))

    PS - :D

    RăspundețiȘtergere
  14. @dreamr - ai cu o sansa in minus, datorita faptului ca esti varsator:))

    cat despre video, e genial. intregul film, la fel;)

    RăspundețiȘtergere
  15. traditionalism....alt cuvant mai relativ n-ai gasit??? :D traditionalism la un popor care si-a pierdut identitatea inca inainte de aparitia poporului roman??? iti dai seama ce nevoi si durere a facut o populatie care traia intzelenita in pamantul natal de mii de ani sa plece in necunoacut??? cui crezi ca-i mai pasa de cultura si traditii cand spectrul disparitiei plana deasupra-le ca un vultur vanator de starvuri...apoi perioada de sclavie ce a fragmentat aceasta masa, crezi ca a creeat premizele unei culturi??? nu Camelia, n-a mai ramas nimic, tot ceea ce tie iti pare cultura, traditii ori obiceiuri nu mai poate atinge masa critica, nu sunt decat urmele adanci de primitivism imprimate cu biciul si cizma de-a lungul a muuuuulte sute de ani... odata cu varsta o sa invetzi ca tentatia de a generaliza e o arma cu doua taishuri
    scuza-mi tonul poate prea taios, dar azi nu-s prea in apele mele...

    RăspundețiȘtergere
  16. este cunoscut faptul ca avem si priviri ciudate uneori, printre alte cidatenii...

    RăspundețiȘtergere
  17. @dreamr - cam asa ceva... se spune ca suntem recunoscuti dupa privire :D

    RăspundețiȘtergere
  18. Si altii ma judeca pe mine, dar nici eu nu ma las mai prejos :)) stiu ca nu e ceva admirabil, dar nu ma pot abtine sa nu etichetez unele persoane... si da, fatza de unele, si eu am o repulsie inexplicabila. Paranoia mea ajunge chiar mai departe, am chiar si o teorie a numelor...astfel am ajuns sa cred despre anumite fete ca sunt panarame, dobitoace, batute in cap, inca de prima data de cand am dat mana cu ele :)) uneori m-am inselat si am recunoscut, alteori nu si am fost mandra de intuitia si de teoria mea absurda :))

    RăspundețiȘtergere
  19. @chocolatfollie - de obicei nu ma prea insel in privinta persoanelor. mi s-a intamplat insa de vreo 2 ori sa-mi iau tzaca:-??

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger