.

marți, 28 septembrie 2010

Clubul ciudaţilor

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi n-ar mai povesti, o celulă. Una mică şi rea, care a mâncat tot din farfurie chiar dacă, pentru a face chestia asta trebuia să o păcăleşti cu piticii de pe fundul farfuriei cu pricina sau să-i tai frumuşel pâinea cubuleţe; care a căscat gura în stânga şi-n dreapta, a ascultat ce spuneau alţii şi a băgat la cutiuţă doar ce i-a convenit; care s-a gândit că poate gândi şi de una singură, cu toate că, din când în când, mai trebuie să-i mai şi desenezi ca să priceapă. Ei, şi ca să nu fie suspansul prea mare, ca să nu facă nimeni vreun infarct spontan pentru că moare de curiozitate să ştie despre cine-i vorba, mărturisesc - ca de obicei - cu lăbuţa pe inimă, că celula aia s-a transformat în mine. Asta de acu', care bate câmpii cu graţie şi cu tastatură.

Azi e vorba despre manii. Mai mult sau mai puţin ciudate, dezvoltate din faşă sau de-a lungul timpului, manii care presupun că erau în membrana celulară şi au crescut o dată cu celula-n sine, o dată cu mine. Mă rog, manii sau ciudăţenii, după cum le percepe fiecare...

Dintotdeauna am fost pe partea dreaptă. A drumului, atunci când merg alături de cineva. A patului, când vine vorba de somn. Locul de lângă şofer, pentru că nu mai conduc. Cred că, în tabloul ăla mare, cu bătrânelul cu barbă care are la degetul mic toate sforile din lume, aş fi de-a dreapta tatălui. Sunt dreptace. Singura mea operaţie - sper să rămână aşa - e de apendicită; pe dreapta. Mi-am făcut franjuri genunchiul drept, mi-am scrântit glezna dreaptă, dacă mă stresează ceva, mă stresează ficatul. Prima măsea de minte mi-a apărut pe dreapta. Când mă încalţ, încalţ mai întâi piciorul drept. Dacă sar, sar cu dreptul în faţă. Primul pierce mi l-am dat pe dreapta. Plătesc cu dreapta, lovesc cu dreapta, mângâi tot cu dreapta. Da, sunt dreptace, dar ăsta nu-i un motiv pentru care toate accidentele sau chestiile legate de sănătate s-ar duce tot pe dreapta, nu?

Nu pot bea cafeaua decât din cană şi berea decât din sticlă. Prefer să-mi pui aceeaşi cantitate de cafea dintr-o ceşcuţă în cană; nu e vorba de cantitate, e vorba de recipient. La fel cu berea; mi se pune pe creier s-o văd în pahar. Las-o-n sticlă, las-o-n doză, las-on plata ei, da' nu mi-o pune-n pahar, că n-o mai beau never ever.

Nu-mi place să mi se spună acelaşi lucru de două ori; dacă ai trecut deja la a treia oară, ai toate şansele să mă vezi ieşindu-mi din fire. Şi nu vrei să vezi asta. Pentru că nu mă ţine mult, da' nici bine nu-ţi e. Dacă e vorba de o ceartă, prefer s-o lămuresc pe loc, nu s-o întind pe termen nelimitat. Asta din punctul meu de vedere pentru că, evident, acest lucru nu se poate întotdeauna; unii preferă să vorbescă după ce s-au liniştit. Eu prefer să vorbesc pentru a mă linişti.

În dezordinea mea e o ordine foarte bine definită. Nu găsesc lucrurile de care am nevoie dacă e ordine la dungă; trebuie să fie măcar o urmă de dezordine pentru a mă duce direct la ţintă. Nu-mi place să ajung acasă şi să fie patul făcut; parcă aş intra în camera altcuiva; măcar nişte cute să fie acolo, de sămânţă, pentru a mă simţi ca acasă. Nu-mi plac tricourile călcate şi cerşafurile apretate. Nu suport mouse-pad-ul şi, în acelaşi timp, mă enervez când văd că biroul meu a căpătat deja o urmă de lipsă de strălucire tocmai pentru că nu folosesc sus-numitul accesoriu. Nu suport căştile care intră în ureche, folosesc doar căşti cu agăţători. Nu-mi place apa-n urechi şi-n nas şi, în eventualitate în care acest nefericit fapt se întâmplă, mai am puţin şi dau în infarct; noroc că mă redresez repede...

Nu suport bluzele pe gât pentru că am impresia că nu pot respira. Din acelaşi motiv nu suport mănuşile, şosetele strâmte şi şosetele cu degeţele.

Că asociez figurile unora cu anumite animale, că îmi fac scenarii ciudate care, ca naiba, se mai dovedesc a fi şi reale, că am aceeaşi melodie pe repeat de trei săptămâni încoace, că ţin minte replici spuse cu mult timp în urmă, că n-am nevoie de reportofon pentru a reda o discuţie, că te iert, dar de uitat nu uit, că nu vorbesc cu tine dacă nu-mi placi, astea deja sunt chestii minore. Adică, mă rog, minore în perspectiva în care sunt altele mai mari şi, poate, mai grave.

Acestea fiind spuse, mă întorc la ciudăţeniile mele. Da' tare aş fi curioasă care sunt cele mai ciudate ciudăţenii pe care le au şi alţii. Nu de alta, da' măcar să mă simt ca-n clubul ciudaţilor...

12 comentarii:

  1. Pai sa vedem....: nu-mi place sa mi se faca curatenie pe birou pentru ca mereu stiu ca in dezordinea aceea eu vad si simt ordinea mea; sampania o beau in pahare de sampanie, niciodata in cele de plastic pentru ca mi se pare ca beau suc la dozator; deschid usa numai cu mana stanga desi sunt dreptace, dar numai asa pot; cand citesc fac urat daca sunt deranjata chiar si cu un cuvant; am momente cand vreau neaparat sa fiu singura si fac eu in asa fel incat sa fiu; desi nu-s o gospodina innascuta, imi place vasul de veceu si chiuveta sa straluceasca, orice urma de apa, de pasta de dinti sau de orice altceva, innebunindu-ma; cand conduc nu pot fi foarte atenta daca nu merge muzica, folosesc aceeasi clama de par pana se rupe desi am o duzina pe langa; port aceleasi inele pe maini indiferent de ocazie. Cred ca sunt si foarte conservatoare. Tin la orice-mi apartine, nu-mi place nici un bold sa-mi fie luat, nu din zgarcenie, ci pentru ca-mi apartine. Il pot pierde eu, dar sa nu plece cineva cu el in mana. Niciodata nu mi-am facut cocuri pretentioase pentru ca nu se "asorteaza" personalitatii mele si mi-am "jurat" (eu nu jur, dar e un fel de-a zice) sa nici nu-mi fac vreodata. Hai ca sunt multe, dar nu vreau sa plictisesc. Imi place cum ai pus problema si pun pariu ca-s o gramada de oameni cu fixuri, cu manii. dar cred ca unele sunt chiar constructive. Ah..., si-s sincera pana la a enerva. Mai ales ca tot ce ma deranjeaza "scuip", nu tin in mine.

    RăspundețiȘtergere
  2. faza cu inelele o am şi eu; am aceleaşi inele, în aceeaşi poziţie, de ani; şi nu mă poţi convinge să renuţ la ele;)
    cât despre "posesivitate"...frate, aia e cruntă (la mine, adică) :)))

    să vedem câţi au manii, sau câţi sunt destul de sinceri în a le recunoaşte;))

    RăspundețiȘtergere
  3. Doamne, m-am regasit si eu in TOT ce ai zis, inclusiv faza cu dreapta, desi (culmea!), sunt stangace.

    te pup:*

    RăspundețiȘtergere
  4. =))) Cat e ceasul?.. ok mai am juma de ora :))
    imi place ordinea, dar camera mea e o dezordine tembela; si sa nu cumva sa incerce careva sa imi faca curat, ca e posibil sa chem politia( motivul? furt din camera..... nimic nu mai gasesc)
    imi plac bluzele pe gat, alea subtiri si stramte( pentru ca daca-s largi si groase incep sa ma atarne, si sunt incomode); la fel si ciorapii si incaltamintea ( singura problema sunt ciorapii stramti... ca m-au lasat fara par pe picioare) Imi plac tenishii sa fie exact masura mea( ca sunt f usori, si cand sunt lipiti pe picior zic ca nu ii am... deci foarte comozi) :))
    bere nu beau, deci nu imi face diferenta de e in pahar sau sticla :)).Cafeaua .... poate sa fie in orice, cafea sa fie... ca o beau si direct din ibric :D
    Si eu am ceva cu dreapta.... cam tot ce fac , fac cu dreapta, de asta am mai multa putere in mana dreapta :)) sutez in minge doar cu dreptul; dar mi-am rupt genunchiul stang :D
    imi plac vechiturile(de asta le colectionez :))).Cum zice QED , sa nu cumva sa se faca careva proprietar pe lucrurile mele, ca devin terorist, si nu il iert niciodata.=)) intotdeauna am fost atat de moale incat daca cineva a insistat sa ii dau ceva, eu nu am putut sa-l refuz. deci nu e necesar sa furi,ci e de ajuns sa insisti.
    Apa in urechi ..... imi sta ca la pisica :))) imi pierd echilibrul.( asta vara era sa ma inec cand am fost cu unchiul la mare )
    Si eu de multe ori ..cand aud o anumita fraza am impresia ca am mai auzit-o odata.. in acelasi loc, cu acelasi ton de voce etc( ca si cum as veni din trecut :))
    Cea mai grava este cand .... cineva imi spune ca viata e roz, ca e frumoasa, ca exista dragoste, ca exista persoana potrivita care te asteapta etc. poti sa imi zici orice altceva... ca-s idiot, dobitoc,animal, dement , sa ma iei la bataie orice; dar sa nu imi zici chestiile alea roz.... ca devin o bestie. Si cand devin bestie, sunt doar doua posibilitati.. cu final grav :
    ori ma enervez in ultimul stadiu... si fac o crima ceva.... ori ma sinucid ! :))) cu cat zici mai mult, si insisti cu subiectul, cu atat creste nivelul toxic.

    o fi ele mai multe ... dar nu imi vine amu.

    RăspundețiȘtergere
  5. cred ca sunt cel mai friguros om de pe planeta si de aceea imi plac si manusile si bluzele pe gat, fesurile si imi place sa merg la munca echipat de lucru, ca sa ma murdaresc "in liniste"...

    si sunt renumit pentru camasa mea "perfect calcata"... eu ii spun ca e creponata :P

    RăspundețiȘtergere
  6. @Miss Sunshine - :)) păi, maniile pot fi şi comune, nu-i bai:P

    RăspundețiȘtergere
  7. @Black Angel - waaaa...îmi faci concurenţă la manii:P
    şi eu care mă gândeam că doar eu am multe:)

    RăspundețiȘtergere
  8. @dreamr - eu aş ieşi cu cămaşa necălcată, da' sunt prinsă din urmă mereu:(

    RăspundețiȘtergere
  9. Maniile mele... Hm

    Curăţ vasul de toaletă şi chiuveta mereu,mereu, mereu, exact cum spunea mai sus o cititoare de-a ta :)
    Dorm cu şase perne, patru mari şi două mici :)
    Nu suport să dorm cu şosete sau cu picioarele complet acoperite
    Întotdeauna aşez masa frumos înainte să mă apuc de mâncat :)
    Mă spăl pe mâini de cel puţin 10-15 ori pe zi şi, în general, mă spăl :)) cât pot eu de des!

    RăspundețiȘtergere
  10. @Mihaela ( Catwoman) - să dorm cu şosete în picioare mi-ar părea crimă curată; nu cred că aş pune geană pe geană:P

    cât despre spălat...frate, a fost cumplit când s-a oprit apa; noroc că aveam rezerve:))

    RăspundețiȘtergere
  11. .. apai nu toate maniile is negative... cele pozitive is mai multe :D
    deci nu cred ca fac concurenta :)))

    RăspundețiȘtergere
  12. @Black Angel - păi, nu le împărţeam în negative şi pozitive; adică, pozitivul meu poate fi negativ pentru alţii:P

    dar, dacă stau să le adun pe toate, s-ar putea să am mai multe:))))

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger