.

duminică, 5 septembrie 2010

Formol fashion

Nu folosesc căciulă, fes, şapcă sau pălărie. Nici măcar gluga nu mă încântă grozav. Prefer să merg "cu capul gol" chiar dacă afară ninge, plouă, vine potopu'. În parte pentru că n-am găsit nici o chestie care să-mi stea cât de cât ok, în parte pentru că, o dată scoasă chestia de-mi acoperă creierul, podoaba mea capilară ar sta în toate direcţiile posibile; aş arăta ca un punker într-o zi proastă, da' proastă rău de tot, în care n-a avut nici gel, nici fixativ să-şi repare freza. Mă rog, să ne limităm în a spune c-aş arăta mai mult decât ciudat.

Evident că nu a fost dintotdeauna aşa. Nuuu, am avut partea mea de căciuliţe, de mi se urâse la un moment dat, pentru că trebuia să port fes "pentru a nu răci", spunea bunică-mea. Puneam cuminte fesul pe cap, ieşeam pe uşă, ieşeam şi din raza vizuală a bunică-mii, şi fesul păcătos ateriza direct în geantă, de unde nu mai vedea lumina zilei decât înainte de a ajunge din nou acasă; dacă nu uitam de el. Evident că pentru primul strănut cauzat de cine ştie ce alergie, lipsa fesului era dată drept motiv principal; şi-ndură, Camelie, morala cu fesul, şi cu copiii încăpăţânaţi, care nu-şi ascultă părinţii, că părinţii sunt deştepţi, şi ştiu mai bine decât tine cât de pervers e curentul, care vine aşa, pe nesimţite, şi te prinde, şi te aruncă direct în mama răcelii, şi dup-aia mai e posibil ca, la 50 de ani, să ai nişte dureri de cap groaznice, numai şi numai pentru că ai fost căpoasă şi n-ai vrut să laşi frumuseţe de fes adânc înfundat pe cap.

Mă rog, eu m-am luptat cu fesul, el cu mine, acu' nu mai port, după cum spuneam, nici să mă pici cu ceară. Dintre căciulile care mi-au marcat existenţa se numără însă cele de blană. Nu, nu pe mine. Eu am avut o singură căciuliţă de blană artificială undeva pe la 4 ani, care mi-a plăcut teribil, pe care am preţuit-o nespus, care se lega sub bărbie şi mai avea şi doi cănăfei pe-o parte. Da, era drăguţă foc căciuliţa mea...Numai că nu ea e subiectul de azi.

S-o luăm metodic. Ce au în comun toate învăţătoarele? Da, vorbesc despre persoanele alea, pe care timp de patru ani le-am divinizat, care reprezentau autoritatea supremă în orice materie, al căror cuvânt trăgea mai greu decât orice, în orice balanţă l-ai fi pus. Adică, era de ajuns să vii cu argumentul "doamna a spus" şi deja orice teorie devenea certitudine. Jucai după cum spunea "doamna", săreai dacă spunea "doamna", nu-ţi puneai întrebări dacă "doamna" te punea să faci o groapă şi dup-aia s-o umpli la loc; trăgeai ca prostu' să iasă groapa bine şi apoi s-o umpli perfect. Deci, ce aveau în comun toate "doamnele"? Erau trecute de o anumită vârstă? Probabil. Aveau favoriţi între favoriţi? Posibil. Aveau toate căciuli de blană? Categoric!

Deci, era clar. De fiecare dată când vedeam o căciulă de blană pe stradă, existau 90% şanse ca persoana respectivă să fie învăţătoare. Şi nu era orice fel de căciulă. Nu, frate. Cred că exista o fabrică specială, care făcea căciuli de blană exclusiv pentru învăţătoare. Moda s-a extins rapid şi asupra profesoarelor, dar ele, învăţătoarele, au venit cu această inovaţie în materie de modă.

Erau nişte căciuli mari. Dar când zic mari, trebuie să vă gândiţi la ceva cu adevărat maaaaare. Pompoase. De parcă sacrificaseră mai multe animale medii pentru a realiza sus-numita căciulă. Unele încă mai aveau coada sau labele animalului sacrificat. Dacă te uitai cu atenţie, mai că aveai impresia că respectiva căciulă aşteaptă doar momentul potrivit pentru a-şi lua tălpăşiţa. Frate, era vie! Pe bune. O simţeai cum te urmăreşte, cum stă cu ochii pe tine, cum respiră; ba chiar parcă mai şi creştea, pe zi ce trece. Şi nu puteam să nu mă întreb dacă nu cumva căciula aia, până la urmă, nu e cu animalul încă în ea. Adică, doamna era o femeie miloasă; oare nu exista posibilitatea să fi vorbit cu nenea căciularu' să-i modeleze doar căciula, să se asigure că nu fuge animalu' şi să şi-l pună pe cap, viu şi nesacrificat? Era ceva aşa, de parcă aş fi luat eu mâţa şi mi-aş fi pus-o direct în creştet, şi i-aş fi folosit coada pe post de nojiţe.

Dacă prindea o urmă de curent, căciula doamnei devenea mai vie decât îmi părea la început. Fremăta toată, se strângea, se mişca; dacă o lăsa pe catedră, puteai să juri că scoate sunete, că se tânguie sau că râde de tâmpeniile pe care le debitam uneori. Oare câţi iepuri fuseseră sacrificaţi pentru căciulă? Pentru că da, era o căciulă moale, pufoasă. Mai existau şi celelalte căciuli, mai băţoase, care arătau de parcă ceva s-ar fi târât, s-ar fi zbătut bine şi ar fi murit acolo. Da' căciulile alea nu le înţelegeam neam. De ce ţi-ai pune un animal atât de urât pe cap? Parcă aveau şi un anume miros, atât de nasoale erau.

Dacă te apropiai de cancelarie, în pauză, iarna, vedeai adunare de foste animale, mişcându-se de colo colo, cu posesoarele lor cu tot. Învăţătoare, repet. Şi erau mai înalte, mai scunde, mai repezite sau mai în slow motion, în funcţie de caracterul posesoarei. Ba chiar era şi-un învăţător, care avea şi el tot căciulă de blană; o căciulă ciudată, de parcă ar fi fost făcută din juma' de lup, roşcată şi băţoasă. Pot să jur că lupul ăla nu murise cu foarte mult timp în urmă; avea şi el acel je ne sais quoi care-l făcea să arate ca şi când ar fi stat la pândă.

Ce n-am văzut deloc, în toată experienţa mea cu căciulile de blană. N-am văzut căciuli din cap de animal, cu toate că persoane cărora li s-ar fi potrivit genul ăla de căciulă erau cu duiumul; mai farouche, mai puse pe harţă, mai gata gata să se repeadă la jugulara ta.

Şi, ca să revin, nu pricep de ce toate învăţătoarele umblau cu mortăciunea pe cap. Mie, una, mi se părea cel puţin ciudat. Morbid de-a dreptul, puţin barbar, puţin cu o doagă în minus. Adică, animalul e făcut să fie viu, nu să ţină de cald. Mă întreb şi acum dacă doar învăţătoarele de Galaţi erau sadice şi crude, şi cu moda lor proprie şi personală, sau e un atribut al învăţătoarelor de pretutindeni, şi mai ales din copilărie...

20 comentarii:

  1. ce amintiri "morbide" mi-ai starnit:))) imi amintesc de invatatoarele astea. iti era groaza sa vii la scoala. ca si elev, copil mic aveam cosmaruri noaptea. imi trece chair prin cap sa ii fur caciula invatatoarei. si intr-o zi ca sa fie povestea completa, mama mi-a cumparat o caciula asemanatoare. "tre sa o porti mama, uite ce frumoasa e, si doamna invatatoare are la fel!"
    acum mama saraca nu avea nici o vina ca eu aveam cosmarurile alea. dar a trebuit sa port caciula pana am avut ideea salvatoare de a o "rataci" undeva pe la scoala.

    RăspundețiȘtergere
  2. @tu26dor - offf, cel mai tare ma bucur ca am scapat de copilarie pentru ca, implicit, am scapat si de "obligatul" purtatului anumitor haine alese de parinti.
    Te cred ca ai avut cosmaruri, erau "bantuibile" caciulile alea :)

    RăspundețiȘtergere
  3. nu era doar moda de galati... ("unde ploua cu carnati,unde ninge cu faina si trasneste cu slanina" si de aia ai impresia ca cresteau... ca se hraneau cu ploile si zapezile ) asta era si este inca o moda "multi-judeteana" =))

    RăspundețiȘtergere
  4. @Black Angel - mey, cred ca acum nu mai dau eu atat de multa atentie; adica, oricat de multe caciuli de blana ar trece pe langa mine, mai rar le vad. dar in copilarie mi se parea ca sunt omniprezente :-|

    RăspundețiȘtergere
  5. si eu stiu pe cineva; avea o blanarie acasa.... ca mereu aveau culori diferite =))

    RăspundețiȘtergere
  6. @Black Angel - sa-nteleg ca avea diferite culori pentru stari de spirit diferite:P

    RăspundețiȘtergere
  7. nu cred ca conta starea de spirit...
    conta sa fie mereu diferita; problema e ca mereu avea animale moarte pe ea =)) cand caciula, cand fular de vulpe, cand geaca de capra; ce sa mai, era era plina de.... animale moarte :))

    RăspundețiȘtergere
  8. @Black Angel - frate, pai deja puteai sa o numesti "muzeu de stiinte ale naturii" :)))

    RăspundețiȘtergere
  9. Nici eu nu suportam să port căciulă. Parcă toți păducii își făceau cuib la mine în cap când purtam.

    Și când răceam, era la fel faza: din cauza lipsei căciulii. Și mă teroriza mama cu morala.

    RăspundețiȘtergere
  10. @Liviu - da, stiu, si te apucau mancarimile, si cica nu era frumos sa te scarpini in public:-l

    si dup-aia, da-i cu piramidon si carmol de innebuneam:(((

    RăspundețiȘtergere
  11. Da, da. Și eu mă scărpinam fără nici o jenă. =)) Credeam că astfel va renunța mama să-mi mai dea căciulă, numai ca să n-o fac de râs în fața lumii. Vise... Eventual să-mi mai pună una. =))

    RăspundețiȘtergere
  12. Tovarasele di alte parti erau "fudule".Nu purtau caciula,aveau cocuri sau parul permanent...mai bine isi puneau caciula

    RăspundețiȘtergere
  13. Nici eu nu prea le port, am perioade insa... Am o colectie impresionanta de sepci, palarii de plaja si renumita mea sapca cu urechi sau "sapca de pluto"... Sunt convins ca arat caraghios cu ea, dar ma face sa ma simt atat de bine incat nu m-ar interesa nici daca as arata ca si Benny Hill.

    Fesurile la fel... Le port cu o singura conditie: sa fie de o singura culoare, bleumarin sau negru si sa nu aibe nici un inscris. Nu fac reclama gratis!

    Si apropo de caciulile de blana... Mi le aduc si eu aminte si imi pareau atat de caraghioase... Le comparam intotdeauna cu turbanele :P

    RăspundețiȘtergere
  14. Ehee, Camelie, te-au marcat grav invatatoarele astea :)) stiu eu ca tu nu vrei sa umbli cu mortaciunea pe cap :> :))
    P.S: delicios articol...daca stau bine sa ma gandesc, in clasele 1-4 am schimbat vreo 5-6 invatatoare ( nu intreba cum a fost asta posibil :)) ) si toate, indiferent de varsta, aveau caciuli de genul. Altele mai aveau chiar si cate un animalutz de pus in jurul gatului, cand afara era cancerul naibii

    RăspundețiȘtergere
  15. Eu sunt friguroasa si mereu am purtat caciuli, fesuri, apoi sepci:) Macar gluga de la haina si tot mi-o pun pe cap. Dar caciula de blana n-am si nici n-am avut, nu-mi place cum miros cand se uda - bleah! Iar ideea cu gulerele cu tot cu capul si labutele vulpii mi se pare odioasa. In schimb, desi nu ma omor dupa blanuri, mi-ar placea,candva, o scurta de vulpe rosie... Dar e mai mult un vis asa, din categoria celor care nu devin realitate :)

    RăspundețiȘtergere
  16. @Liviu - mă gândesc că, la vremea lor, părinţii n-au fost chinuiţi cu căciuli; altminteri ar fi ştiu să nu ne terorizeze:(

    RăspundețiȘtergere
  17. @Fetita Junglei13 - uuu...stiu că am văzut şi eu permanent din ăla; şi era creţ, creţ de tot, şi avea un anume miros, de păr ars:))

    RăspundețiȘtergere
  18. @dreamr - dacă stau şi mă gândesc bine, cred că ceva de acoperit capul lipseşte cu desăvâşire din garderoba mea; n-am nici măcar cea mai elementară "băsmăluţă":P

    RăspundețiȘtergere
  19. @chocolatfollie - am zis eu că a fost o modă; da' oare acu' încă se mai practică învăţătoarele cu blana-n cap?

    RăspundețiȘtergere
  20. @Mihaela ( Catwoman) - waaa, păi îţi dai seama? când se udă miroase ca Max după baie:)))

    Ai fi în stare să te gândeşti că au murit multe vulpiţe drăguţe?:(

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger