.

joi, 21 octombrie 2010

La prima vedere

Cică prima dragoste e întotdeauna aia mai cu moţ. Aia de-o ţii minte toată viaţa, de te zvârcoleşti noaptea-n pat când îţi aduci aminte de ea, de te roade, şi te macină, şi te arde. De ajungi cu cearcăne-n barbă, tre' să te trimită ceilalţi să faci duş, ba chiar dai jos kilogram după kilogram, la fel cum ai da foiţele de pe ceapă. A, da, şi apropo de ceapă, se lasă cu drama. Big drama.

Prima dată când mi-a picat cu tronc cineva "de-adevăratelea", să fi avut vreo patru ani. Nu mai ţin minte dacă ştiam ce-s alea cearcăne; mai mult ca sigur, nu. Şi, aidoma somnambulului care nu pică-n gol pentru că nu ştie că merge pe acoperiş, nici eu nu cred să fi avut cearcăne. Da' era frumoaaasăăăă. Şi avea părul lung, şi blond, şi mă lăsa să mă joc cu el, şi să-i fac codiţe, şi să i le înnod sub barbă. Şi-ar fi stat şi-n cap pentru mine, doar ca să mă facă să râd. Cruntă dezamăgire! Destin amar, soartă chinuitoare şi viaţă plină de şuturi în fund! A fost o idilă de-o vară, dar şi acum zâmbesc gândindu-mă la ce codiţe faine ieşeau, şi la cum mă chinuiam s-o fac să nu le deznoade.

A, şi nu mai zic de vecina de la 5, care-i făcea ochi dulci lu' frate-meu că, de, aveau cu mulţi ani mulţi mai mult decât mine; da' ce idilă, ce scenarii, ce pasiune romantică şi fără de sfârşit. Mă rog, fără de sfârşit până dădeam de prima ciocolată, şi uitam şi de sentimente, şi de suflet, că papilele gustative erau mai importante, şi dulce-i dragostea, da' parcă mai dulce-i ciocolata.

Şi-atunci mi-am zis: "las' că mă fac eu mare!" Ei, da' pune-te-n faţa inimii, că n-ai cum. Şi-am iubit total şi iremediabil, şi-am văzut cum timpul trece pe lângă mine, şi toate devin amintiri din copilărie. Asta până pe la 15 ani, să ne-nţelegem. Să povestesc ce-a fost dup-aia, deja e prea mult.

Şi-am auzit eu zilele trecute că cică nu există cea "dragoste la prima vedere"; şi-nclin să dau dreptate. Nu de alta, da' la prima vedere vezi da, corpul bine conturat, şi privirea aia de te bagă-n boale, şi da, rămâi trăsnit. Da' de iubit iubeşti omul, nu corpul. Iar de iubit omul nu'ş dacă-l poţi iubi fără să-l cunoşti; în intimitatea lui, în dimineţile zgribulite sau în pasele proaste. Da' dă bine-n cântec să spui că a fost dragoste la prima vedere; şi, mamă, ce film de Oscar iese dacă dezvolţi subiectul şi, una peste alta, ce "invitaţie la vals".

Numai că, nu'ş cum să zic... Dacă-i iei omului şi ultima şansă de-a crede în bucata aia de "primă vedere", dacă-i spui clar şi răspicat: "trezeşte-te, n-ai nici o şansă, bea o cafea tare, treacă-ţi, nu există, nu se poate, visezi prea mult şi prea adânc", s-a zis cu umanitatea din el. Mai degrabă-i tragi un glonte-n cap, sau îl arunci artistic în faţa trenului; e mai rapid şi mai uşor de digerat. Părerea mea.

Aşa că da, zâmbesc gândindu-mă la "poveştile nemuritoare" din copilărie; poate au fost aşa, un prolog; un prolog la realitate. Dar povestea continuă. Vei fi din nou personajul meu?

22 comentarii:

  1. E cel putin ciudat sa spui "dragoste la prima vedere", dragostea e ceva ce vine in timp, asa e. Dar exista o afinitate care poate trece dincolo de orice atractie fizica, pur si simplu iti place un om si nu vrei sa il uiti, incepi sa faci scenarii, iti pui intrebari si intr-un final, daca viata iti permite, il inviti la un suc si de acolo poate iesi povestea de iubire visata.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Eclipse - păi, da, dar aia e atracţie, curiozitate, plăcere de a vedea persoana cu pricina; în nici un caz dragoste. dragostea, vorba ta, poate apărea de-abia dup-aia:P

    RăspundețiȘtergere
  3. Acum se pune intrebarea daca merge in ambele sensuri. Trebuie sa simta numai unul nebunia asta subita, de la prima vedere, ori amandoua personajele?

    RăspundețiȘtergere
  4. @Eclipse - păi, în primă faza cred că merge şi doar unul; esenţial e să fie pe aceeaşi lungime de undă după:P

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu cred în dragostea la prima vedere. Adică, să ne înţelegem, nu cred pentru mine. Dar sunt convinsă că există, că li se întâmplă altor oameni sau, poate, chiar li s-a întâmplat unora în ceea ce mă priveşte. Mie însă nu mi s-a întâmplat să mă îndrăgostesc aşa, poate şi pentru că am altfel de criterii.

    RăspundețiȘtergere
  6. :-t
    dak mai pui "key" la final o sa incep sa cred ca tot ceea ce scrii aici este destinat unei singure fiintze, shi in cazul asta...
    :-?

    P.S. :|

    RăspundețiȘtergere
  7. hm ... oamenii discuta despre dragoste/iubire uitand ca oricate etichete sunt lipite pe un borcan cu miere, gustul ei nu-l putem sti decat daca gustam ... intreaga experienta fiind pur subiectiva. pentru mine "dragoste la prima vedere" exista deoarece fara ea nu poate exista cea de lunga durata. fara acea "scanteie initiala", iubirea "de durata" e doar o simpla obisnuita/rutina.

    RăspundețiȘtergere
  8. cand prima dragoste ... iti vine pe la 24.... si mai esti si rac... si mai e si dezamagire, si iluzi(cu deluzii cu tot) atunci chiat te gandesti la faza cu trenul :))) de multe ori ma gandesc... mai ales ca in ultimul timp... cam fac curse cu trenul :))) imi surade ideea =))

    RăspundețiȘtergere
  9. @Mihaela ( Catwoman) - când ai aflat despre oameni care "au trecut prin asta" ( :P ) nu i-ai întrebat cum şi ce fel? măcar să ştim şi noi:D

    RăspundețiȘtergere
  10. @deus_pax - păi, da, unele chestii sunt "cu direcţie"; da' asta nu înseamnă că restul trebuie să se simtă excluşi. adică, să fim serioşi, toţi am avut o "prima dată" sau măcar o încercare de "dragoste la prima vedere", nu?

    P.S. - >:D<

    RăspundețiȘtergere
  11. @INTJ - şi eu discut tot subiectiv:) dar scânteia aia nu ştiu dacă e de ajuns să fie doar iniţială; cred că ar trebui să mai "scânteieze" din când în când pentru a nu deveni rutină:-??

    RăspundețiȘtergere
  12. @Black Angel - ce să zic... dacă crezi că merită trenul ăla să te cunoască îndeaproape înainte de a reuşi altcineva... :(

    RăspundețiȘtergere
  13. oricum.... nu zic hop.. pana nu am sarit gardul. cand e momentul te anunt :))) daca ma cunoaste trenul.:D

    RăspundețiȘtergere
  14. @Black Angel - păi, măcar atât:P o postare în direct:P

    RăspundețiȘtergere
  15. Mi-a placut din prima vedere si a rezultat o noua aparitie in Blog and roll 9

    RăspundețiȘtergere
  16. Păi,din ce am înţeles, lucrurile se petrec aşa: cică te loveşte amorul în plin, de eşti năuc, nu mai ştii pe unde mergi, ce faci etc. Tot ce vezi în faţa ochilor este persoana cu pricina. Acum, eu una nu ştiu dacă e chiar aşa, dar am văzut mulţi năuci, deci e posibil ca măcar o parte să fi fost îndrăgostiţi la prima vedere. Acum, să ne înţelegem, de îndrăgostit m-am îndrăgostit şi eu, ba chiar uimitor de repede, ultima oară, dar nu la prima vedere.

    RăspundețiȘtergere
  17. @Natural, ca Aloe Vera - :D blog-roll 9 cu mine?:P iar mi-a crescut inima cât o pâine:D

    RăspundețiȘtergere
  18. @Mihaela ( Catwoman) - păi, nu aşa se îmtâmplă şi dacă nu-i chiar la prima vedere? adică năuc, tot eşti:P

    RăspundețiȘtergere
  19. scanteia aprinde focul ... iar de pus pe foc trebuie sa puna amandoi, fiecare atunci cand crede ca focul s-a mai domolit. :)

    RăspundețiȘtergere
  20. @INTJ - aici nu pot fi decât de acord:)

    RăspundețiȘtergere
  21. Pai daca tot e inima crescuta cat o paine, ia de-aici o leapsa de 5 stele!
    Poti folosi cu succes toate cuvintele ca inima, paine, prima ..... :))) Sa te vad!

    RăspundețiȘtergere
  22. @Natural, ca Aloe Vera - să vedem, să vedem:P

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger