.

miercuri, 23 februarie 2011

În doar 5 minute

Cel mai mult îmi ia să mi se usuce părul. Asta pentru simplul motiv că refuz sistematic să folosesc foehn-ul. Nu, n-am nici o teamă legată de sus-numitul obiect ce se bagă-n priză şi-ţi usucă instantaneu podoaba capilară, doar că mi-e lene. Pe bune acu', de ce să mă chinui în fiecare zi să-l scot din sertar, să-i aşez frumos firul, să-l bag în priză şi să-l mai şi aud bâzâind, când pot foarte bine să apelez la metoda tradiţională, prosopul-turban? Revenind, asta îmi ia cel mai mult. În rest, în cel mult 10 minute-s gata. Îmbrăcat, cremuit, parfumat, încălţat şi ieşit în trombă pe uşă. Unul dintre motivele pentru care nu întârzii; nu de alta, da' toate ceasurile-s cu 5 minute înainte, deci niciodată nu voi şti exact cât e ceasul; dar asta e deja altă poveste.

Şi nu, nu despre Speedy Gonzales Me va fi vorba azi. Azi va fi aşa:

Dacă ai de gând să ieşi în oraş cu o femeie, cel mai important lucru pe care trebuie să-l ai în dotare e răbdarea. Nu, nu florile pompoase, nu cutia cu bomboane, nu chitara pentru seranade sub balcon şi nici măcar - după cum cred unii - cardul bine aprovizionat. În nici un caz. Pur şi simplu răbdare. E esenţială, dacă nu vrei să simţi cum îţi cresc firele albe. Pentru că, în ciuda faptului că ştie de ceva timp ora stabilită pentru întâlnire, mereu va exista acel amănunt pe care trebuie să-l aranjeze pentru că, altminteri, n-ar fi perfectă. Şi n-ai vrea să se simtă imperfectă, nu? Crede-mă pe cuvânt, n-ai vrea.

Faza e că începe pregătirile cu ore înainte. Trecând peste duşul ăla care ar rivaliza cu o baie relaxantă, ajungem la chestiile care, în mod normal, n-ar lua mai mult de 30 de minute. Ghici ce! Iau mult mai mult. Manichiură, pedichiură, o, da, unghie greşită, luat tot de la capăt, ups, iar nu s-a uscat la timp, foloseşte foehn-ul ca să le usuci sau scoate-le direct pe geam, poate-poate bate vântul ceva mai tare; până nu s-a uscat complet, oricum nu poţi face mai nimic. Doar planuri despre care va fi următoarea mişcare. Alergat cu bigudiurile dintr-o parte în cealaltă a casei, pentru că nu găseşti de nici o culoare trusa aia în care era pensuliţa magică, pe care o foloseşti pentru că e ca şi cum ar machia singură; da' nu-i. Insistă să se ascundă, aşa că scoate bigudiurile în timp ce-o cauţi. Împiedică-te de tubul cu spumă, înjură colţul patului care tocmai acum s-a găsit să stea în drum, câteva cuvinte de dulce şi pentru firul ăla pe care da, tu l-ai uitat în priză, da' nu contează, pentru că oricum ai reuşit să eviţi în ultimul moment o întâlnire de gradul 3 cu biblioteca, şi dă-i înainte cu pregătirile.

Şi, frate, multe sunt lucrurile pe care nu trebuie să le uiţi. Nu de alta, da' fiecare are o ordine şi-o disciplină, şi nu carecumva să le încurci ordinea, pentru că te-ai ars. De la capăt, şi ai grijă să nu mai sari peste nici o etapă de data asta, pentru că deja eşti în întârziere. Nu cu mult, doar vreo 5 minute, da' încă n-ai decis ce vei purta, deci extinde timpul de aşteptare la nelimitat.

Rochie, fustă, pantalon? Hmm... grea alegere. Parcă ai lua o rochie, da' e cam frig afară; înăuntru în schimb o să fie cald, aşa că n-ar fi o problemă. Da' nu-i mai bine fusta aia de-ai cumpărat-o ieri şi încă nu i-ai făcut ieşirea-n lume? Da' dacă e aia, ce bluză? Cu mânecă scurtă, sau lungă? Iar, depinde de ce fel e afară, aşa că mai scoate o dată nasul pe geam, nu de alta, dar n-ai vrea să te păcăleşti şi să-ngheţi de tot. Şi totuşi, e cam frig; pantalon ar fi o alegere potrivită. Doar că nu merg cu tocurile alea pe care le-ai visat cu o noapte în urmă, şi pe care arăţi mai mult decât bestial. Neee, pantalon is so last year. Revenim la fustă. Şi da, nu se potriveşte cu poşeta pe care deja ai asortat-o mental cu pantofii, deci clar va fi rochia. Şi la rochie ce merge? Colier sau medalion? Merg amândouă, de asta e şi mai grea decizia. Şi dacă nu vrei nici în ruptul capului să renunţi la ideea de eşarfă deja e din ce în ce mai complicat. Da' eşarfa o poţi scoate oricând, deci n-ar fi cea mare problemă, şi totuşi, colier sau medalion? Şi poşeta? Poşeta merge cu pantofii? Da, am stabilit deja că merge... Da' deasupra? Deasupra nu poţi pune orice, pentru că trebuie să se potrivească cu întregul, adică şi cu ce ai pe dedesubt, şi cu machiajul ăla pe care finalmente l-ai finalizat. Şi da, înainte de a ieşi pe uşă, exact în momentul în care ai impresia că mai mult decât perfect nu se poate... aha, ai uitat să scoţi firul ăla din priză. Deci întoarce-te, asigură-te că toate sunt la locul lor, şi parcă ai mai vrea să mai asezi câte ceva, da' hmmm... cine mai stă să numere cu cât eşti în întârziere? Noroc că există telefonae mobile pentru a sms-ui candid "întârzii puţin".

Puţin? Da, ştiu că timpul e relaiv, da' n-am să-nţeleg de ce, dacă e relativ, nu e niciodată de ajuns. Ca să nu mă întind prea mult, zic: răbdarea, frate, e sfântă. Şi da, tot timpul ăla pe care l-ai petrecut în frig - pentru că nu ştiu cum se întâmplă da' cele mai multe aşteptări sunt în frig - devine insignifiant când o vezi cum apare perfectă. Perfectă, zic, pentru emfază. Da' nu te gândi nici un moment că e perfectă special pentru tine; e perfectă pentru că aşa e ea mereu.

Pân' la următoarea aşteptare, la bună vedere!

4 comentarii:

  1. Nimeni nu înţelege, dar e atât de greu să fii gata la timp! Şi perfectă!

    RăspundețiȘtergere
  2. Pentru uscat parul s-a inventat cuptorul !

    RăspundețiȘtergere
  3. @Mihaela ( Catwoman) - păi, femeile (alea de ştii că le consider eu femei) sunt perfecte oricum:P gata la timp... mai greu;))

    RăspundețiȘtergere
  4. @Invizibilul - foloseam aragazul; până când mi-am ars sprancenele:)))

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger