.

miercuri, 2 martie 2011

Schimb caracter

Una dintre judecăţile de valoare pe care le-am tot auzit de ceva timp încoace e aia conform căreia oamenii se schimbă. Că pot deveni mai buni, mai calmi, mai altfel; că pot renunţa la vechile obiceiuri, că vor arunca pe fereastră chestiile care deranjează, că vor schimba, pe lângă exterior, şi interiorul; că vor încerca mai mult, că vor şi reuşi, că da, vor deveni persoane cu totul şi cu totul diferite.

Sprânceana mi se ridică. Din două motive, ca să fiu sinceră. Pentru că da, o zi fără sprânceană ridicată e o zi pierdută şi, după cum spunea un raton primit acu' vreo două săptămâni, "fără stres, viaţa mea ar fi searbădă". Să purcedem deci în a trece rapid peste cele două motive care mi-au provocat zvâcnirea incontrolabilă de sprânceană:

1. În primul rând, de ce ai vrea să te schimbi? Adică da, mi se pare normal, ba chiar recomandat, atât timp cât e o chestie legată de tine. Atât timp cât ai ajuns singur la concluzia că nu mai poţi trăi tu cu tine fără o schimbare. Dar dacă ţi se sugerează subtil - sau mai puţin subtil - susnumita schimbare, deja mi se pare puţin tras de păr. Pentru că, să ne înţelegem, nu vorbesc despre chestii gen o altă coafură sau tricouri mai largi. Nici despre cum ar fi să-ţi redecorezi camera, ci despre chestii mai... spirituale să spunem. Sau direct legate de caracter.

Adică se întâmplă aşa: să spunem că te aprinzi mai repede; din toate nimicurile. Da' asta te caracterizează. Altminteri ai fi cel puţin banal. De ce ai încerca să te calmezi? Păi, ţi-ai pierde esenţa. Şi dacă ajungi tu la ideea că ar trebui să te mai moderezi, ok. Da' să ţi se impună acest lucru pentru că altfel... Hmmm... complicat.

Sau joci jocuri de orice fel într-o dulce veselie. Ei, da, vezi tu, clar nu e pe placul cuiva; şi-ar trebui să renunţi la această plăcere vinovată, pentru că sigur, sigur de tot ţi se face capul calendar pe chestia asta. C'mooooon! E momentul tău de deconectare. E chestia pe care o faci pentru că altminteri ţi-ar exploda creierii; şi te relaxează. Da' nu, în mod clar trebuie să renunţi, sau să diminuezi măcar la jumate porţia de joacă, pentru că altfel...

Şi da, exemple sunt cu nemiluita. Da' de ce ai face asta? De ce ai schimba tocmai esenţa ta, chestia care te face unic şi irepetabil, lucrurile care te caracterizează şi care-ţi plac? Păi, dacă te schimbi radical, nu e ca şi cum ai deveni altcineva? Altcineva pe care n-o să-l recunoşti dimineaţa în oglindă pentru că, ghici ce, nu mai ai cum. Vechiul tu s-a dus. Dead, over, kaput, конец. În locul tău stă cineva pe care nu-l cunoşti, şi care ai devenit nu pentru că ai vrut tu, ci pentru că au vrut alţii.

2. Oricât de ciudat ar suna, oamenii nu se schimbă. Da, pot încerca. Da, pot ajunge la un anume nivel. Da, pot păcăli restul lumii că s-au schimbat, că-s persoane noi, că au renăscut din propria cenuşă. Da' e doar o dulce aparenţă.

Bineînţeles că pot deveni mai cumpătaţi, mai gânditori, mai cinici, dar scheletul rămâne acelaşi. Nu se chimbă, nu se vindecă, nu trec peste. Pot pretinde că au făcut chestia asta, şi să-şi joace rolul atât de convingător încât să te păcălească; da' e doar o mască. Una construită cu grijă, una atât de bine făcută încât ar trece orice test, şi totuşi o mască. Sub ea clocoteşte adevăratul tu. Ăla pe care ai încercat să-l ascunzi. Şi, una din două: ori iese din când în când la iveală, ori clocoteşte până când izbucneşte şi-şi reia locul.

Pe principiul "once a loser, always a loser", once something, always that thing. Chiar dacă e bine ascuns, chiar dacă vine împachetat frumos, tot acelaşi vechi tu e. Poate sunt sceptică; prea sceptică, ar spune unii. Da' nu cred şi pace bună în schimbările radicale pe care le cântă menestreii sub balcoane. Şi nu, n-o să mă schimb într-o persoană care crede acest lucru.

Pân' la următoarea dilemă, la bună vedere!

13 comentarii:

  1. Perfect de acord cu postul, draguto!Insa imi permit sa-ti semnalez o greseala gramaticala (nu din rautate, ci pt.a o putea vedea&modifica-sunt convinsa ca e facuta din graba sau neatentie). Urmatoarea: "Şi da, exemple sunt cu nemiluita. Da' de ce a-i face asta?", unde e "ai", nu "a-i".

    Te pup draguto

    RăspundețiȘtergere
  2. hmm, oamenii se pot schimba,și mult, dar nu fundamental, structura rămane la fel:) și de obicei într-o singură direcție: din bine în rău, invers mai greu:)sau din bine în mai bine, asta fiind chiar fain:D și da, e o porcărie să ți se impună să te schimbi:-l dar unii s-au născut cu vocația asta și toată viața o să încerce să-l schimbe pe cel de lângă ei;fără să-și dea seama că, de fapt, fac curent degeaba:D în cel mai bun caz vor obține, cum ai zis tu, o mască:)și când o să-și dea seama de asta o s-o ia în freză în mod original:))) imaginează-ți ce iese dacă încearcă faza cu schimbatu' pe un berbec...:))) da, e ok să-i spui celuilalt părerea ta dar nu să i-o impui:)

    există o singură excepție de la asta: te poți schimba semnificativ doar pentru o persoană pe care o iubești foarte mult:) dar și asta în anumite limite și condiții...:) și faza e că schimbările alea sunt doar pentru acea persoană:) complicat de explicat...da' tu, fiind guru, poate înțelegi ce vreau sa zic:D

    a, și mai există și principiul ăsta: once a genius, always a genius...=)))

    P.S. beeii, da' tu ai de gând să ai dreptate chiar întotdeauna?:)))

    RăspundețiȘtergere
  3. nici eu nu cred în schimbările astea radicale. și eventual apărute dintr-un interes - de orice fel. îmi închipui că la asta te referi: la cineva care strigă sus și tare că s-a schimbat și de mâine *fill in the gap*

    daaaaaar oamenii evoluează. pe nesimțite, așa, dar schimbarea există. mie nu îmi place tot ce îmi plăcea în liceu, nu am același grup de prieteni pe care îi aveam atunci, etc. peste 20 de ani, sunt șanse mari să nu mai fiu ca acum. ba chiar există o șansă mică pitică să nu nu mai fiu peste o săptămână cine sunt acum.

    my point is: evoluăm. asta înseamnă schimbare. și asta e beyond scheletul ăla.

    RăspundețiȘtergere
  4. da e adevarat ca cu cat inaintezi in varsta te schimbi tot mai greu

    RăspundețiȘtergere
  5. @Miss Soare - :)) reperat şi corectat:))

    RăspundețiȘtergere
  6. @Inache - deci, schimbările dau o mască:P

    înţeleg şi - parţial - sunt de acord. pentru că dacă o persoană te iubeşte, n-o să încerce să schimbe scheletul, pentru că pe ăla îl iubeşte; dacă e vorba de schimbare, atunci probabil iubeşte o cu totul altă persoană decât cea care eşti:) părerea mea:)

    P.S. - indubitabil:))))

    RăspundețiȘtergere
  7. @IOana - evoluţia e una:) schimbatul scheletului nu, nu cred că are de-a face cu evoluţia, şi nici nu cred că poate fi realizat. :)

    RăspundețiȘtergere
  8. păi... n-ai operaționalizat scheletul. ce intră acolo? un exemplu: pentru unii religia poate că este în acel schelet. eu din școală până acum am trecut printr-o schimbare totală în ceea ce o privește...

    mi-am amintit de reclama aia la prăjituri sau ceva de genul, cu "nu mai ești bărbatul de care m-am îndrăgostit" :))

    RăspundețiȘtergere
  9. @Mihai Motrescu - asta deja e aproape imposibil:))

    RăspundețiȘtergere
  10. nu întotdeauna:P dar dacă schimbarea e impusă, da, cred că cel mai probabil rezultă o mască:)

    nu mă refeream la "schelet" ci la alte chestii mai mărunte pentru tine dar care sunt importante pentru celălalt. și care, odată schimbate,nu te transformă în altă persoană dar îl fac mai fericit pe celălalt:)și nu vorbesc de schimbări impuse, ci mai mult sugerate:) nush să explic mai bine de atât:)

    RăspundețiȘtergere
  11. @IOana - intră... ceea ce eşti; ceea ce te defineşte, ca persoană. şi nu mă refer la cum erai la 16 ani, ci de-abia după ce te-ai format, câtuşi de puţin, ca entitate de sine stătătoare.

    RăspundețiȘtergere
  12. păi... sociologic vorbind, asta nu mă ajută :))) îmi trebuie mai mult.
    da, da' dacă-i schelet, nu era și la 16 ani?

    RăspundețiȘtergere
  13. Nici eu nu cred in faptul ca oamenii se pot schimba. Isi pot controla anumite iesiri, atitudini, manii etc., dar nu se pot schimba.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger