.

marți, 26 aprilie 2011

Ca-n copilărie

Creioane colorate. 6 în cutie. Dacă aveai din aia cu 12 erai tare; la 24 de bucăţi deja erai messer. La fel şi la carioci. Nu am ştiut niciodată să desenez mai mult de un pătrat pentru casă, un triunghi pentru acoperiş şi-un rotund cu faţă zâmbitoare pentru soare. Şi acum desenez de parcă aş fi încă la grădiniţă, dar asta nu m-a oprit să-mi doresc cutie mare, cu multe culori. De cele mai multe ori coloram desene deja făcute, din cărţile de colorat. Am avut una mare, mare de tot, cu imagini din poveşti; cartea mea de căpătâi.

Aceeaşi dorinţă care mă face azi să mă extaziez în faţa truselor de machiaj; cu cât au mai multe culori, cu atât îs mai fascinată. Nu, nu le folosesc, da' asta nu înseamnă că nu-mi las amprentele în ele, la propriu. Fardul e de pipăit, rujul de mirosit; fascinant.

Plastilina era din aia lipicioasă, cu miros de ulei rânced, da' ce nu puteai face din ea... Mere, şi omuleţi, şi peisaje întregi. Pân' să se prindă tata că am nevoie de placaj pentru modelele mele mirifice, am reuşit să îmbălsămez jumate din masa de la bucătărie cu miros de plastilină. Şi-apoi am văzut la un copil plastilină parfumată care nici nu se lipea, şi pe care o separai uşor, uşor de tot în culorile iniţiale. Şi ne-am jucat fericiţi, pân' a venit mama copilului care mi-a făcut prima morală serioasă din viaţa mea, cum că n-am aşezat plastilina la loc; da' pe bune că şi eu şi copilul ei abandonasem plastilina pentru jocuri mai palpitante. Numai eu mi-am luat morala... De atunci nu m-am mai jucat cu jucăriile altora, chiar dacă m-au invitat insistent.

La fel de fascinante erau şi creioanele de ceară. Bine, recunosc, iniţial au fost alea dintr-un soi plastic, ruseşti, pe care dacă le băgai în ascuţitoare produceau un soi de peliculă, de care nu mai aveai cum scăpa, pentru că se lipea şi se ţinea de tine ca scaiul. Şi-apoi creioanele de ceară; tot ruseşti, dar pe care le obţineam în schimbul unor teme făcute pentru un coleg. O pungă întreagă care a ajuns mai târziu decor pentru nişte lumânări producţie proprie; estetice, dar extraordinar de nepractice. Bune pentru sinucigaşi, nu pentru atmosferă romantică. Oricum ar fi fost, creioanele alea au fost sacrificate până la ultimul.

Ascuţitoarea era doar aşa, pentru cazuri de forţă majoră. În principiu îmi ascuţeam creioanele cu lama. Da, eram în perioada în care nu aveai nici o şansă să fii acuzat de neglijenţă dacă lăsai lama pe mâna copilului. Şi ascuţeam creion după creion. Când rămâneam fără creioane de ascuţit, le ascuţeam pe ale altora. Am avut lama-n penar mult timp, toate creioanele colegilor purtau "semnătura" mea şi nu, nu mi-a trecut niciodată prin cap să folosesc lama aia şi la altceva în afară de "cioplit". Copil naiv...




Ultimul pe ziua de azi... Omuleţul din seria aia celebră: pompier, medic, marinar; cu capul mare şi corpul mic, cauciucaţi şi pe care-i găseai în orice casă. Ăla mi-a plăcut teribil, şi-am avut varianta cu şapcă şi bluziţă bleu. L-am plăcut nespus, dar n-aş putea spune când şi unde a dispărut. Aidoma tablourilor ălora, pe care le vedeai peste tot, cu un băieţel sau o fetiţă, bucălaţi, supăraţi, de cele mai multe ori mai trişti decât permite legea. I-am căutat azi; net-ul nu ştie de ei, sau n-am ştiut eu cum să-i caut.
Pozele sunt dintr-o copilărie mai apropiată; cam acelaşi stil. Lucruri pe care ţi le aduci aminte în timp, şi pe care le simţi dacă nu cu aceeaşi intensitate, măcar cu aceeaşi plăcere.

Pân' la următoarele amintiri, la bună vedere!

16 comentarii:

  1. și acum mai am un placaj cu o floarea soarelui din plastilină, făcut la 2 ani și semnat stângaci...:)
    în copilăria mea, acu' 100 de ani:D, nici o ascuțitoare românească nu ascuțea, din fericire aveam o colecție de lame de la tata și de la bunicu':)) cred că de atunci am rămas cu obsesia să am muuuulte creioane, ascuțite perfect, chiar dacă nu folosesc decât câteva dintre ele:D
    omuleți cu capu' mare nu am avut da' am vazut ca matușa-mea(dap, aia:-L) are vreo 4...
    thanks:) again...

    RăspundețiȘtergere
  2. Dar tu nu ai cusut pe etamina? :P sau traforaj pt baieti...Sau imi aduc aminte mai erau niste, nu stiu cum sa le numesc, "Sa tesem frumos", dar cu hartie. Era un "sablon" prin care bagam bucati lungi si inguste de hartie, in diverse culori, la final iesea ca o tesatura...De jocuri nu mai aduc vorba, e deja alta mancare de peste! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce mai faceam cu plastilina! Eram pe maini toti plini de plastilina! Toata clasa! Aaa, am uitat si de creta colorata! :))

    RăspundețiȘtergere
  4. Gagică drăguță, ai niște tag-uri la mine, te aștept să le faci!Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  5. @Inache - trebuia să o deposedezi de măcar unul; aşa, ca suvenir:D

    RăspundețiȘtergere
  6. @bumblebee30 - am cusut pe etamină, cum nu? în 1-4. dup-aia am trecut la traforaj:D
    de ţesut... la propriu, pentru că a trebuit să facem covoraşe; trist moment...

    daa, jocurile deja erau prea multe; şi dacă nu erau, le fabricam acasă;)

    RăspundețiȘtergere
  7. @Cristi - sau bucata de cărămidă, cu care mâzgâleam toate trotuarele; plus bucăţi de stucatură. alea erau cele mai şmechere.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Miss Soare - le-am notat, da' nu promit că le fac chiar mâine:P

    RăspundețiȘtergere
  9. Asadar eram messer :))
    Creioanele le ascuteam cu un toporas fabricat special la UMP :))
    Cat despre omuleti,numai fetita s-a pierdut pe drum la nepoti si cosarul mi-a lipsit mereu,dar marinarii si Vagabondul inca ii mai am.Vagabondul un pic schilodit.Cosaul l-am pozat la cineva de Craciun,dar am pierdut poza,inca ma chinui sa am un motiv pentru a intra in casa aceea.

    RăspundețiȘtergere
  10. @Fetita Junglei13 - şi pe ei tre' să-i pozezi; vreau dovezi:D

    RăspundețiȘtergere
  11. da daaa!!!! FJ13 are marinarii și vagabontul. sunt martor ocular :D
    eu am avut coșarul și vagabontul. cred că am avut și fetița, dar nu sunt sigură. cred că i-a îmghițit pămâmtul, că i-am căutat de-am înnebunit, dar degeaba ... nici urmă de coșar și vagabond. și mi-e ciudă de mor!!!
    mă repet: gândurile tale parcă ar fi ale mele; copilăria ta parcă a fost a mea.

    :*
    CU DRAG,
    .

    RăspundețiȘtergere
  12. @iculici - hmm... asta înseamnă că nu mai primesc poza?

    păi, am cam copilărit prin acelaşi timp:P totul se leagă:*

    RăspundețiȘtergere
  13. Aveam si eu 2 tablouri ca pustiulicã si pustiulica tocmai cand faceau ... pipilica.
    Amintiri din copilarie pe care le-am amintit si in Blog and roll

    RăspundețiȘtergere
  14. @Natural - să-nţeleg că n-ai nici o poză cu ei, nu?

    mulţumesc frumos de blog and roll:P

    RăspundețiȘtergere
  15. am găsit în bazarul de la mine din oraș UN CAL :)
    e calul ăla... daor că nu-i roșu. e galben. și am poze.
    e fabricat în România :)

    :*

    RăspundețiȘtergere
  16. @iculici - ştii că aia va deveni în curând piesă de muzeu, nu?

    :*

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger