.

duminică, 1 mai 2011

Fals cosmetic

Dacă mi-aş băga oricând degetele în toate fardurile dintr-o trusă de machiaj, cutia cu gene false nu mă atrage. Stau ele liniştite acolo, aşteptând să fie prelucrate şi lipite peste alea originale, şi nu mă tentează să le pipăi. Pot fi ele cele mai fine, cele mai şmechere gene false ever, pe mine mă dă peste cap faza că-s false. Dacă le văd deja montate, nu mai am nici o problemă; ba chiar e foarte posibil să nu mă prind că nu-s naturale. Dar, atât timp cât nu sunt însoţite de elementul uman, mă sperie. Puţin.

Puţin mai mult mă sperie unghiile false. Nu alea de le cumperi de la magazin, şi le lipeşti, şi ţin puţin timp, dar îndeajuns încât să-ţi faci damblaua de a avea unghii lungi. Nu, alea sunt ok. Le văd ca pe o joacă. Ce mă sperie cu adevărat sunt alea lucrate cu gel, peste unghia proprie şi personală, pe care tre' să le scoţi cu drujba dacă vrei să-ţi mai vezi vreodată degetul iniţial.

Şi-am văzut, frate, multe tipuri, pe multe gagici. Mai rotunde, mai pătrate, mai lungi sau mai împopoţonate. Arme albe, zic, şi nu-mi schimb părerea. Păi cum altcumva, când le vezi groase, nefireşti pe degete, total nepotrivite cu conformaţia şi structura mâinii? Puţine gagici am văzut care să-şi fi făcut unghii false şi chiar să arate uman. În rest, parcă le-am modelat eu; eşec total, pentru că toate le vor luuuungi şi încondeiate ca un ou de Paşti. Incomode, violente, inestetice. Mă sperie.

Ultimele pe listă, bugabu-ul total, sunt lentilele de contact. Adică ai aşa, nişte bucăţi de sticlă pe care ţi le bagi în ochi, de bună voie şi nesilită de nimeni. Le îndeşi să intre ca lumea, poţi să le mişti pe glob, dup-aia îţi bagi degetu'-n ochi şi le scoţi. AAAAAAAAA! Teroare maximă.

Recunosc, m-a fascinat ideea de a-mi schimba culoarea ochilor; în ceva ciudat, turbat, eventual câte o culoare în fiecare zi. Da' când am văzut cum se pun, mi-a trecut şi chef, şi entuziasm, şi tot. Başca picăturile pe care tre' să le pui; pic, pic în fiecare ochi. Reci, umede, de-a dreptul terifiante. Relaţia mea cu ochii de altă culoare s-a terminat înainte de a începe; am ras total şi intenţia, şi ideea. Mai bine pentru sănătatea mea mentală.

Concluzie? Ce nu fac femeile pentru frumuseţe (sau pentru schimbare)... Spun ok, până-n momentul în care simt falsul; atunci s-a dus totul.

Pân' la următoarele revelaţii, la bună vedere!

10 comentarii:

  1. Ce mi se mai pare mie terifiant este faptul că genele false se lipesc cu un lipici special pt ele (cred) care seamănă cu aracetul de la lucrul manual însoţit de mirosul specific.
    Nu cred că aş avea tupeul să-mi pun lentile,ideea poate e ok însă cum se pun e scary..
    Şi urăsc unghiile false cu strasuri şi sclipici ...bleah...

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca vad pe cineva lacrimand incep si eu instantaneu.
    La fel si cu lentilele de contact, daca observ ca "vre-un" ochi e chinuit, sufar si eu ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Asta cu lentilele de contact e o chestie foarte interesanta. O colega de serviciu isi punea lentilele de contact intr-o zi...I-am zis sa fie atenta la ochi si mi-a spus: N-are nimic ca o viata au si ochii astia! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Cati - din câte am înţeles, lipiciul ăla nu e grav; nici nu te incomodează, nici nu rişti să rămâi cu ele etern.
    dar lentilele şi unghiile...auch.

    RăspundețiȘtergere
  5. @dreamr - pentru mine asta se aplică doar la căscat:P

    RăspundețiȘtergere
  6. @Cristi - au o viaţă, dacă ai grijă de ei; altminteri s-ar putea să aibă mult mai puţin.

    RăspundețiȘtergere
  7. Unghiile false țin puțin dacă le lipești cu smacu' ăla cu care vin la pachet. Dacă le lipești cu super glue cum făcea o prietenă de-a mea, stau muuult mai mult pe degețele...:D Și, frate, sunt enervante că nu pică toate odată ci câte una, două. Cât a ținut-o mania cu unghiile false mi-a mâncat zilele, îmi amintesc și acum cum s-a așezat odată pe caruț, în Metro, și a început să-și lipească tacticoasă gheruțele zburate...:-o Noroc că îi picaseră lângă raionul de jucării, așa am fost ocupată și am trecut mai repede peste șoc :)))

    RăspundețiȘtergere
  8. @Inache - păi, şi genele false dacă le lipeşti cu super glue ţin muuult; nu vreau să mă gândesc cum ar fi să-ncerci asta cu lentilele de contact:D

    RăspundețiȘtergere
  9. oamenii sunt atat de timorati de ideea de a fi ei insiti incat fac orice ca sa para, macar in oglinda, altceva. e valabil si pentru barbati, nu doar pentru femei. argumente de gen "sunt tot eu, chiar daca am un lantisor/inel" sunt (imho) puerile ...

    RăspundețiȘtergere
  10. @INTJ - nu mă deranjează schimbările de gen; doar că pe mine mă sperie sus-numitele accesorii...

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger