.

luni, 11 iulie 2011

Ca-n copilărie - p. 2

Îmi făcea bunică-mea fustiţe după fustiţe, de cele mai multe ori cu volănaşe, pentru că aşa poartă fetele, şi fetelor le place să se învârtească, şi să se înfoaie volănaşele, şi să iasă un fel de corolă, şi să semene c-o floare. Toate fetele voiau să fie flori. Mie nu-mi plăceau fustele, uram volănaşele şi ameţeam dacă încercam să mă învârtesc. Şi nu, nu voiam să fiu floare, pentru că deja aveam nume de floare, şi cei mai mulţi habar n-aveau de la ce vine numele meu, şi făceau mişto, pentru că nu pricepeau. Deci nu voiam fustiţe, şi nu voiam să fiu floare.

Scăparea supremă venea de la Bucur. El decreta solemn că e mai bine să-mi pun un pantalon scurt, că oricum mergem să schimbăm pase, şi ar fi cam ciudat să joci fotbal în fustă. Asta chit că nu mergeam la fotbal, ci doar aşa, hai-hui. Bunică-mea vs Bucur era un meci demn de văzut. Era ca războiul rece. Nu aveau nimic unul împotriva celuilalt, tind eu să cred că, într-un fel ciudat, ţineau mult unul la altul, da' dacă era vorba de contrazis, se rupea filmul. Şi se lăsa cu scheme ca-n filmele asiatice, cu schimburi de săgeţi şi flic-flac-uri în aer. Se termina rapid, şi de-abia aşteptam runda următoare...

Şi mergeam eu, Bucur şi pantalonii scurţi prin oraş. Erau undeva, în piaţă, căluşei din ăia de se rotesc, şi un răţoi care te zgâlţâia conştiincios dacă-i băgai o monedă într-o tăietură pe spate, şi chiar dacă ştiam că ameţesc în căluşei, mă uitam mereu la ei cu jind, şi mi-am dorit mereu să nu mai am starea de vertij ca să mă pot bucura la fel ca ceilalţi copii.

Pasul următor erau bărcuţele. Puteam să mă dau în ele cu orele. Da, inclusiv în ele mi se făcea rău, da' alea puteau fi oprite oricând. Sus, jos, sus, jos, rău, oprit bărcuţa, tras o gură consistentă de aer, tras a doua gură consistentă de aer, înapoi, sus, jos.

Şi-apoi a început şcoala. Cu uniforme urâte, dizgraţioase şi total antifashioniste. Cu pampoane, şi codiţe, şi manşetuţe, şi tot felul de alte chestii. N-am mai dat pase cu Bucur. Am înlocuit cu altele. Şi-n continuare am urât fustiţele care, într-un final glorios, au încetat să mai apară. Au apărut blugii. De-un albastru urât, cu talie până-n gât şi cu o croială ambiguă. Oricum, preferabili fustiţelor şi pantalonilor de lână. Şi le-am rămas fidelă; i-am schimbat, până când i-am găsit pe cei care spuneau că-s "eu" în ei, dar tot blugi sunt, şi zâmbesc amar când mă gândesc că tot ce-a fost rămâne doar în mintea mea. Să zicem doar că da, toate stau în siguranţă; şi cuvintele, şi gesturile, şi că da, prefer să le uit pe alea rele. Sau să le las mai la fund, unde ajung mai greu...

Pân' la următoarea amintire, la bună vedere!

12 comentarii:

  1. copilarie....frumoasa copilarie

    RăspundețiȘtergere
  2. nu se poate, oare, să vedem și noi ceva poze cu Cami în fustițe cu volănașe?:D

    ai noroc, ai amintiri frumoase:) don't be sad...e mai bine să rămână doar în mintea ta, măcar știi că acolo contează...:) backup-ul unei amintiri în mintea cuiva pentru care nu contează ar fi fără valoare, ar umbri într-un fel amintirea aia...zic:)
    amintirile "rele"...uită-le! nu face greșeala să le împingi la fund, în întuneric. când reușesc, la un moment dat, să iasă e acolo...e crunt...:) la faza asta, adeptul e pățit și știe ce spune...:P

    RăspundețiȘtergere
  3. @Inache - mă mai gândesc:D

    păi, ştiu; chiar ştiu:) şi prefer să le am, să le ştiu acolo.
    cât despre alea "rele", nu vreau să le uit, pentru că sunt tot ale mele; tot parte din mine...

    RăspundețiȘtergere
  4. ia te rog! da' gândește-te repejor...:D

    I know:)
    așa e:) ei, ziceam și io ca să zic...ce, crezi că dacă ai vrea să le uiți, ai reuși?:)

    RăspundețiȘtergere
  5. @Inache - răspunsul... altădată:D

    nu ştiu; cred că poate fi posibil...

    RăspundețiȘtergere
  6. :) Zambesc, nici eu nu am suportat niciodata volanele,pampoanele...preferam o pereche de pantaloni in care chiar ma simteam in largul meu, iar parul cel mult prins intr-o codita nazdravana, cu multe suvite raspandite pe langa...

    RăspundețiȘtergere
  7. @lunapatrata - eu nu înţeleg de ce ne chinuiau, dacă se vedea pe noi că nu ne place...

    RăspundețiȘtergere
  8. păi, Cami, nu te-ai prins? nu conta ce voiam noi. cred că era, de fapt, o bătălie între mame/bunici: odrasla proprie și personală să aibă cele mai tari codițe, pampoane, manșetuțe, gulerașe, volănașe...:-L da' a trecut...:)))

    RăspundețiȘtergere
  9. @Inache - îţi dai seama că se lăsa cu sânge; da' nu al lor, al nostru...

    RăspundețiȘtergere
  10. M-am amuzat foarte tare! În timp ce citeam mă întrebam dacă vreodată voi avea ocazia să citesc o carte scrisă de tine. Cred că nu m-aș mai sătura citind-o. Ce zici?

    RăspundețiȘtergere
  11. @Mădălina Mihalcea - hmm... chestiile ample mă fac să mă pierd:P

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger