.

joi, 24 noiembrie 2011

Epoca mea

Am ajuns la concluzia că-mi place epoca-n care trăiesc. Că-mi place să mă trezesc, s-apăs un buton, şi să am lumină; un altul - internet; dau drumul la robinet - curge apă caldă; nu-mi fac cafeaua la foc de lemne; vreau să mă deplasez rapid - iau un taxi. D'astea.

Că da, alte epoci sunt fascinante. Prin prisma a ceea ce ai citit despre ele, sau ce filme magice ai văzut. Da' cine-mi garantează că, în alt timp, aş fi făcut parte din categoria fascinanţilor, şi nu a ălora care mureau pe capete fără să-i pese nimănui?

Azi zic aşa: îmi place timpul meu. Şi-mi place nu doar din cauza "confortului". Pot fi cine şi cum vreau, fără să se isterizeze prea mulţi pe tema asta. Şi dacă se isterizează, cui îi pasă? Nu mai există legi care să condamne cum sunt. Nu mai există reguli care să spună că femeia tre' să se mărite, să facă nişte copii şi să stea la cratiţă. Nici că, dacă iei un taxi de una singură, eşti de moravuri uşoare. Nici că dacă-ţi faci ţâşpe tatuaje clar ai fost la puşcărie. Pot face ce vreau, cum vreau, când vreau, atât timp cât nu-i afectează pe alţii. Direct. Că indirect, mereu se vor găsi lezaţi.

Şi da, îmi mai place o chestie: e liber la haine. Dacă am chef să-mi pun o pereche de boxeri în cap şi să ies pe stradă, nu se uită nimeni câş; ba chiar s-ar putea să lansez o nouă modă. Haine, haine, haine. De orice fel. Orice culoare, orice mărime, orice croială, orice combinaţie. Nu mai contează, nimănui nu-i pasă, găsesc orice vrea creieraşul meu, şi mă complac în lungi căutări finalizate cu munţi de sacoşe.

Deci da, îmi place. Ceea ce nu-mi place, n-are nici o legătură cu epoca, ci cu unii oameni. Dar asta altădată.

Pân' la următoarea revelaţie, la bună vedere!

8 comentarii:

  1. "... mie dati-mi stravi pavate, maturate... " :P
    Zic eu ca mi-ar fi placut sa traiesc acum cateva sute de ani, dar uneori scap din vedere glodul, bolile, si eventualul palos (cu asta din urma cred ca m-as fi descurcat fara probleme :P :)) )

    RăspundețiȘtergere
  2. Subscriu. Simt intocmai. Cateodata chiar simt ca m-am nascut prea devreme... bine ca in aceeasi epoca macar :) Cred ca as fi facut fata cu brio unei alte epoci dar asta-i si preferata mea.

    RăspundețiȘtergere
  3. @Torden - ooo, da, şi mie mi-ar fi plăcut faza cu lupte, turniruri, alea-alea; da' dacă nu eram printre norocoşii care supravieţuiau?:D

    RăspundețiȘtergere
  4. @Liz - măcar aici avem confort şi libertate;) imaginează-ţi că ar fi trebuit să scriem cu pana şi să împărţim manual ce scriem:l

    RăspundețiȘtergere
  5. copilu'... eu sunt sigur ca personalitatea ta ar fi rezistat oricarui timp...

    RăspundețiȘtergere
  6. Un articol ... epocal. L-am pus si in ultimul blog and roll de sezon. Spor si in sezonul urmator!

    RăspundețiȘtergere
  7. @Anonim - mulţumesc pentru votul de încredere

    RăspundețiȘtergere
  8. @Natural - ms, ms. epocă, sezon, tot pe-acolo;)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger