.

marți, 3 ianuarie 2012

Indispensabilii gogoșari

Mă, mie mi-a luat ceva timp să mă prind ce-s ăia indispensabili. Adică, știam eu că e ceva de care nu te poți lipsi, da` nu pricepeam de ce mătușă-mea tot cumpăra cei indispensabili, și-i dădea lu` unchi-meu așa, puțin pe sub mână. Când o întrebai ce face, ea cumpăra indispensabili. Sau îi spăla. Sau îi aranja. Pe bune acum, cred că femeia avea o manie cu ei. Poate făcea colecție, nu știu, cert e că pe mine m-a băgat în ceață câțiva ani.

Și când am aflat, am fost și mai în ceață. Bucur purta chiloți. Doamna Mamă, la fel. Și eu, că nu eram mai prejos. Da` de ce toți aveam chiloți și el indispensabili? Da` zis așa, pe un ton puțin pompos, puțin complice. De parcă purta chiloți de aur, și era secret de stat, să nu carecumva să-i fure cineva...

M-am gândit eu că tre` să aibă legătură cu faptul că au între 80 de ani și eternitate, și-am zis să las dilema nerezolvată, pentru că numai indispensabili nu mi se păreau chiloții, mai ales dacă ai 6 ani și alergi dezlegat în pijamale prin casă.

Da` dup-aia a venit dilema și mai mare: că cică unii purtau boxeri. Fața mea avea o expresie foarte nedumerită, pentru că-mi era greu să pricep cum poți purta pe sub pantaloni un nene care boxează în ring, și-și ia pumni în față, și-i ditai matahala. Cum încape și mai ales de ce te-ai chinui să-l faci să încapă? Nu-i cam incomod, așa?
Plus că, pe bune acu`, chiar și la 6 ani mi-era cam greu să cred în super-eroi care-și schimbă înfățișarea după cum doresc, mai ales dacă e vorba să bagi două persoane într-o singură pereche de blugi.

Și da, mult mai târziu am înțeles ce-s boxerii, și că boxerii nu-s boxeuri, și că ce numeam eu simplu ”chiloți” se cheamă, de fapt, în multiple feluri, și-s jdemii de modele, denumiri, ba chiar și porecle. Gen budigăi. Sau gogoșari. Complicat rău de tot. Bine c-am crescut și-am ajuns să-i deosebesc...

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!

10 comentarii:

  1. Stii?Cunosc si-acum prsoane, care calca chilotii si idispensabilii.Cred ca e un adevarat ritual, dar eu nu pot.Nu suport sa port astea calcate.

    RăspundețiȘtergere
  2. @FJ13 - aoleu, am auzit și eu de ele; și șosetele, chiar... eu nu-mi suport nici tricourile călcate, darămite chiloții...

    RăspundețiȘtergere
  3. @MusicInfusion - să roșesc, să nu roșesc...:D

    RăspundețiȘtergere
  4. Mai frate, la mine se zice chiloti, naiba sa-i ia, in cel mai rau caz boxeri, pe care i-am descoperit si eu mai tarziu, dar bine ca i-am descoperit :)) Insa aia cu 'gogosarii" n-am auzit-o in viata mea :D

    RăspundețiȘtergere
  5. @teonegura - ”gogoșarii” erau, în copilăria mea, un fel de boxeri mult mai largi, pentru bunicuțe...

    RăspundețiȘtergere
  6. Vai, dar nu rosi:)).
    Daca stau acum sa ma gandesc, cand era mama tinerica (la vreo 27), nu doar ca-mi calca cearceafurile si orice puneam pe mine, dar le mai si apreta.Apreta camasa tatei cu aracet, de se zgaria bietul om in ea.Si, Doamne, cat de mandra mai era de faptele ei!

    RăspundețiȘtergere
  7. @MusicInfusion - ok, deci nu:D
    din fericire pentru mine, Doamna Mamă n-a fost atinsă de această manie. dar da, încă îmi amintesc gulerașele, manșetuțele și cearșafurile apretate putere de bunică-mea. coșmaaaar!!!

    RăspundețiȘtergere
  8. Si ca sa fie treaba completa, se pricepea sa ma aduca aproape de scalpare, tragandu-ma de claie cand ma prindea in coada.Copilarie frumoasa!:))

    RăspundețiȘtergere
  9. @MusicInfusion - văleu, da! în clasa I, că-ntr-a-II-a am reușit să fiu tunsă scurt:D

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger