.

joi, 19 aprilie 2012

De dulce - p.2

De câteva luni mă chinui să-mi cumpăr o pungă de lapte praf. Când îmi aduc aminte, nici urmă de lapte praf prin zonă; când văd punga, uit că voiam, sau clar găsesc altceva mai interesant care să mă îndepărteze de multdorita pungă. Și-o duc așa de prin toamnă.

Vreau, vreau și vreau! Să-mi aleg o cană, să număr vreo 5 linguri de lapte praf, să-i adaug zahăr și-apoi să număr picăturile de apă. Să amestec cu stil și să apară desertul preferat din perioada în care stăteam cocoțată-n vărful patului cu nu`ș ce Robin Hood în brațe. Mâncam și citeam, citeam și mâncam. Crema de lapte praf. Vorbește lumea că dacă îi puneai și cacao, era și mai genial. Dar eu după cacao nu m-am dat în vânt niciodată. O preferam albă și delicioasă. Când se termina cana, săream în bucătărie să mai fac una. Și-așa, cană după cană, carte după carte, am crescut.

Imperiul laptelui praf era la Doamna Mamă la serviciu. Pungi uriașe de hârtie, în care se odihnea praful. Tot cu lingura, cana și cartea mă duceam. Cât timp era lapte praf, eram angajată cu normă-ntreagă la serviciu la maică-mea. Trecut sezonul laptelui, reveneam acasă.

Cât despre cacao, cât de fraieri puteam fi dacă ne lăsam păcăliți de-o cană cu cacao, zahăr și apă, atunci când țipam că vrem ceva bun? Ceva bun și dulce, zici? Uite acum îți prepar o cacao. Dacă erai mai simandicos, îi ziceai ”șocola”, cu accentul pus pe ”a”, ca la franceză. Da` tot cacao cu apă era. Cu lapte? Ce-ai înnebunit? Strici desertul.

Și mă chinui în continuare să-mi cumpăr lapte praf; l-am trecut chiar și pe lista de cumpărături. Cacao nu-mi mai fac, pentru c-am trecut la un nivel superior și mor fără cafea. Și-am mai descoperit și niște batoane de lapte cu vanilie care se topesc în gură și te-mbie să iei mai multe, mai multe, din ce în ce mai multe. Și cred că mi-a scăzut glicemia.

Pân` la următoarele amintiri, la bună vedere!

2 comentarii:

  1. Pe vremuri mama era laboranta la combinatul siderurgic din Calan. Si avea laptele praf pe mana. Asa ca aducea saci de lapte praf acasa... da, clar era ceva necurat la mijloc. Si cate ciocolati de casa n-am lins, cate creme albe frecate cu migala in canita n-am gustat... Acum nici nu mai stiu cand am cumparat ultima oara "praful alb", ca e si scump si putin dozat in pachete. Mda, inca o amintire faina din trecutul comunist.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mama îl avea pe mână tot din cauză de spor de toxiciate. Bucuria mea.
      Neee, la mine asta se întâmpla câțiva ani după revoluție. Înainte nu prea îmi plăcea laptele praf.

      Ștergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger