.

marți, 8 mai 2012

De pe front

Cât de greu poate fi să-ți găsești o pereche de blugi? Impossibru! Pentru că blugii au dispărut din magazine. E panică totală și-un vid imens acolo unde ar trebui să stea ei, frumos aranjați pe raft. Adică nu, exagerez. Ei există. Sunt acolo. Doar că nu-s din ăia de vreau eu.

Am renunțat demult la visul frumos de blugi evazați. Pentru că-s o specie pe cale de dispariție. Dar, mai nou, au dispărut și ăia drepți. Bootcut. Bine, mai găsești mama jeans. But mama jeans are the devil! Blugi drepți, cu talie joasă și cu o culoare care să nu-ți strepezească dinții, dintr-un material normal și nu de parcă ar fi aduși pe la începutul lu` `90, n-o să găsești nici dacă amenți că-ți faci sepuku. Credeți-mă pe cuvânt, am încercat.

Oriunde ai intra, găsești genialități. La propriu. Mișto material, șmecheră culoare, eventual tăiați și cu ținte. Totul până la genunchi, de unde-ncepe pana. Îs conici. Îs strâmți pe gleznă și simt cum mi se taie aerul. Nu pot respira în ei. Plus că am vaga impresie că mă triplează. Și nu pricep cum am probleme din astea și persoane nu tocmai suple n-au nici cea mai vagă problemă să-i poarte nonșalant. Dar da, aici e numai și numai problema mea.

Partea bună e că nu trebuie să trec prin mii de perechi de blugi pentru a mă prinde că ceea ce caut eu nu există. Întreb lejer dacă au blugi drepți, vânzătoarele mă privesc cu ochii mari, plini de regrete și-mi spun din prima că nu au decât conici. Figura mi se lungește plină de dezamăgire, next shop, same story. Și mă-ntreb cum de s-au dus cu toții în raiul blugilor drepți și de ce nu sunt și eu acolo, lângă ei.

Cireașa de pe tort: Port 39. Cu bătaie-n 40, la bocanc. Singurele încălțări pe care le-am găsit în vreo 50 de magazine, și care mi-au plăcut, erau 43 și nu-mi veneau. Până când vânzătoarea m-a liniștit: au vândut un 40, pe post de 37. Slavă lu` Manitu, nu mi s-a expandat în asemenea hal piciorul!

Și-aștept resemnată ziua-n care vor exista tot felul de haine, indiferent de modă, în așa fel încât și persoana mea să se poată îmbrăca fără să facă pe Sherlock Holmes prin magazine.

Pân` la următoarea aventură, la bună vedere!

6 comentarii:

  1. Mno,ma alatur si eu,tot asteptand si tot resemnata.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce bine că nu sunt singură pe lume! Când găseşti Ză Magazinul dă-mi de veste, te rog :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Heheee... asta e problema generala indiferent de sex. Nu mai exista haine normale, dintr-un material normal, fara brizbriz-uri tocituri sau forme hidoase.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sincer, modele mai faine de blugi am văzut pentru bărbați; problema era că nu-mi vin...
      cât despre tricouri/cămăși/bluze, bărbații sunt avantajați. numai chestii mișto, evident nu pe măsura mea.

      Ștergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger