.

luni, 4 iunie 2012

Idei lunare

Tanti de la consignație se-ncăpățânează să-mi dea rest mărunței din ăia cât mai mici. Asta pentru că, ultima oară, i-am dat vreo sută și ceva de mii doar în miuțe și 500 roșcați. Și-acum mă țacă, de fiecare dată când mă prinde. Doar că nu se prinde că da, îmi dă până-n zece mii rest, da` îi pun frumos la păstrare; și mai pun și restul primit de la alte consignații neutre. Când ajung la ea, am adunat tot mărunțișul din Galați. Zâmbetul meu angelic o face să bată mărunțel din buze și să numere și mai mărunțel. Îs adorabilă, știu.

Refuz să mă obișnuiesc cu sistemul monetar nou. Nu-mi place să tai zero-uri și să gândesc la valoare mică. Dacă știu că mai am un milion, e ok; o sută de lei mă face să mă simt pârlită. Partea nasoală e că, oricum i-aș gândi eu, tot la fel de repede se duc. Jos cu banii! Să ne-ntoarcem la schimbul în natură! Nu m-am hotărât încă dacă mă apuc de crescut găini sau de cultivat cartofi, dar am tot timpul din lume. Până atunci, păstrez cardul cu sfințenie și mă trezesc toată săptămâna cu gând de week-end.

Și de fiecare dată când văd scris în loc de ”te pup” - ”te poop” mă gândesc dacă te-ai gândit mult înainte.  Poop me forever. Poop u! Sincer? Nu, mersi. Poopă pe altcineva. Puțin mai departe și, de preferat, în privat.

Propun ca lunea să fie desemnată a treia zi oficială de week-end. Nu văd motiv pentru care săptămâna n-ar avea doar 4 zile lucrătoare. Când eram eu mică, avea 6. Cum au redus-o acu` țâșpe ani, să mai facă o dată schimbarea, să mă bucur și eu c-am trăit înc-o revoluție.

Pân` la următoarele idei, la bună vedere!

4 comentarii:

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger