.

joi, 27 septembrie 2012

Mea culpa

Vina.
De a fi acționat. De a nu fi acționat. De a fi spus. De a nu fi spus. De a fi fugit. De a fi stat. De a fi ales. De a nu putea alege.
Nu-mi vorbi mie de vină. O știu. O cunosc cum mă cunosc pe mine și-mi știu toate vinele. Îmi asum toate greșelile și-ncerc să le fac iertate și-ncerc să merg mai departe. Îmi spun c-am trecut peste ele, mă lovesc uneori ca marfarul, din spate, le retrăiesc, le dau din nou în urmă și sper să fie ultima dată când mi le aduc aminte.
Îmi aduc aminte și mă bântuie până și greșeli pe care le-am făcut când încă nu eram la școală. Impactul nu-i același, dar înțelegi ce spun. Și-mi îmbrățișez vina știută, pentru că nu-i clișeu că din greșeli înveți. Prefer să nu le fi făcut dar om sunt, și-n fața greșelilor îmi plec capul, îmi cer iertare și nu le mai repet.

Dar nu-mi face vină din vina ta. Nu-mi inventa tare pe care nu le am și nu-mi da să duc păcate pe care nu le-am săvârșit, doar pentru a scăpa tu mai ușor. Nu mă scoate vinovat de eroarea ta. Nu te spăla pe mâini și nu te lepăda de mine ca să ieși tu impecabil. Mă șifonez, poate accept ceea ce arunci peste mine, dar nu te mai cunosc.
Poate nu e mult și poate că nu-ți pasă; nu acum. Dar va veni momentul ăla când vei fi singur cu tine. Îți va răsuna singurătatea în urechi și toate imperfecțiunile pe care mi le-ai aruncat în spate, toate cuvintele neadevărate, toate se vor aduna lângă tine, și-ți vor spune povestea lor, și vei retrăi toată vina. Te vei întoarce de pe-o parte pe alta și nu, n-o să plece de lângă tine. Te va mânca pe interior pentru că nu-s greșeli pe care le-ai făcut fără voie; le-ai făcut cu bună știință. Și dacă ale mele mă rod încă, ale tale te vor roade veșnic.

Nu-mi vorbi de vină. Mi-o asum. Dar doar pe-a mea.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!

2 comentarii:

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger