.

sâmbătă, 23 februarie 2013

Virus Poliția Română

Nu mi-am imaginat niciodată că aș putea fi infractor. Sigur, am citit cărți cu persoane acuzate pe nedrept care, într-un final, își dovedesc nevinovăția, am văzut filme din care am prins cam care sunt metodele de a evada, știu că în închisoare trebuie să ai mereu la îndemână un cuțit, fie el și din plastic, că nu trebuie să arăți că ți-e frică și, mai ales, niciodată nu trebuie să-ți alunece săpunul. Dar de aici până la a fi eu infractor, e cale lungă. Cea mai gravă chestie pe care am făcut-o a fost să bușesc mașina prima dată după ce mi-am luat carnetul, s-a îndoit puțin bara din față și nici măcar n-a fost vina mea.

Așa că, în momentul în care am devenit infractor, am înghețat.
Cuminte dimineața, cu cafeluța mea, cu țigara aprinsă, într-un halat moale și cald, frecând netul. Nimic ciudat, nimic pervers, doar răsfoind din blog în blog. Sluuurp, o gură de cafea, puuuuuufff, un fum din țigară, PADABUMBANG! Ecranul se schimbă. Netul meu prietenos nu mai era prietenos deloc. În fața mea era o pagină necunoscută.
Poliția română mă informa că compul meu e blocat din motivele caracterului activ neautorizat. Cu IP-ul meu, pe care nu-l știu pe de rost, dar am presupus că e al meu, că apărea și numele meu de utilizator și, bonus, moaca mea prinsă în poză, poză făcută - culmea! - cu webcamul de la laptop pe care nici măcar nu știu să-l deschid. 
Cu lista chestiilor pe care e posibil să le fi încălcat, cu amenzile aferente și cu anii de închisoare pe care trebuie să-i fac pentru că.

Cred c-am albit puțin în momentul ăla. Mă vedeam frumos, în hăinuțe vărgate, cu gamela mea proprie și personală, fiind atentă să nu scăp săpunul, Mab aducându-mi supiță în borcan, încercând să nu-mi iau prea multă bătaie, găsindu-mi un Daddy, făcând trafic cu țigări, ieșind după 4 ani, cu barbă, mușchi de halterofil și trening, viața mea terminată, minunatul meu corp distrus, minunata mea ființă transformată într-un monstru.

Nu știu să fi încălcat drepturi de autor, îs legală. La porno cu minori sau animale nu m-am uitat, că nu mă pasionează; am alte preferințe și fetișuri. Nu simpatizez cu teroriștii, nu mă joc de-a hackerul, nu virusez pe alții. Și, totuși, în fața mea stă căscată gura legii, care spune că am făcut măcar una din chestiile astea. Că fundul meu va putrezi în închisoare. Că pot plăti o amendă de 3 milioane ca să-mi ispășesc păcatele sau mi se deschide dosar penal. Panică.
Ecranul alb, compul mort. Și-am făcut ce face orice muritor de rând. I-am făcut o formatare. A mers și mi-am zis că cineva se joacă cu mintea mea. Compul meu era deblocat, nu voi ajunge la închisoare, cineva a făcut o glumă proastă, ce bine c-am scăpat!

A doua zi, compul blocat. Același mesaj. Moaca mea în poză. Panică. Formatare? Nu mai mergea. Safe mode? Nu mai mergea. Nu mai mergea nimic. Înghețat. Dacă prima dată am scăpat, acum e clar poliția română care e pe urmele mele. Mai că-mi venea să mă ascund sub pat. Sau să alerg prin casă, smulgându-mi părul din cap.
Noroc că tehnologia a evoluat și există net pe telefon. Cercetări acerbe, cu degete tremurânde. Vestea bună: e un virus. Vestea și mai bună: nu, poliția n-a pus ochii pe mine, n-am făcut nimic ilegal, n-o să-mi asortez câțiva ani hainele-n dungi. E doar un virus. Care intră-n sistem, îl blochează și vrea bani.
Afectați? Câteva milioane. Un Trojan scârbos, care mi-a mâncat trei zile fizice și mulți ani psihici.

În momentul în care scriu aceste rânduri, sper să fi scăpat total de el. Soluții sunt pe tot netul. Unele merg, altele nu. Eu am primit leacul gratis, de la prietenul unui prieten. Îl dau gratis mai departe.
Aici găsiți cum să intrați în sistem, ca să aveți șansa la o formatare. BDRemoval Trojan Ransom IcePol, ca să iasă formatarea. Dup-aia, pe rând, instalare, update și rulare fără conexiune la net a ăstora: Spybotsd162, SUPERAntiSpyware și Malwarebytes Anti-Malware. Deocamdată se pare că merge. De-abia după câteva zile voi putea răsufla ușurată.

Sper să nu mai dea nimeni peste el. Nasol e că-l poți lua de absolut oriunde. Nu contează ce vezi, descarci sau ce ai tu în comp. E alunecos ca un șarpe și mare ca calul troian. Ideea e să nu se mai panicheze nimeni. Dacă eu am inima puternică, alții ar putea face infarct.

Pân` la următoarea aventură, la bună vedere!

48 comentarii:

  1. Ştii ce este amuzant? Că mie mi-a povestit despre virusul ăsta cineva care nu are treabă mai deloc cu calculatoarele. Şi eu nu am vrut să cred :D Acum voi crede cu siguranţă!

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte util, nu se stie cand ma trezesc cu politia pe cap. :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Eram la o amica (gravida),sotul ma rugase sa trec si pe la el inainte sa plec,pt a-i face un cont pe un site cu anumite filme.Cand dau sa m-apuc de treaba apare minunatul virus.Primul instinct,dupa ce am citi ca trebuie achitat prin paypall si altele, a fost sa sun o amica politista.Reactia ei,n-am habar,il iau maine la serviciu.Si-asa s-a terminat avnetura.

    RăspundețiȘtergere
  4. Deci da, asta e epica, am prins-o si eu si mare mi-a fost suspansul si frica, o combinatie devastatoare de sentimente + un restart :). Si totul a fost ca nou.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sper sa nu am parte, nici macar amaratul de windows nu-s in stare sa-l reinstalez, desi daca imi aduc aminte bine, cu ajutorul atotputernicului net am reusit sa omor ad labam neste virusi de prin calculator :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ei, windows-ul e floare la ureche, după ce-l instalezi prima dată singur. cu virușii deștepți e mai greu

      Ștergere
  6. Răspunsuri
    1. speram să nu fie nevoie. dar, pentru că a fost, cu plăcere ;)

      Ștergere
  7. nu e nicun virus waaaaaaaaaaaaaaaa va dau teapa astia:))

    RăspundețiȘtergere
  8. Un prieten de-al meu a primit acest "virus" (nu prea se pricepe cu calculatoarele) si m-a chemat sa vad ce pot sa fac! Asa speriat nu l-am mai vazut niciodata :)) Chiar e un virus foarte bine gandit, si am toate sansele sa cred ca mutli au fost aceia care au cazut in plasa! Exista un mod de a-l "rezolva" ! Intrii in SAFE MODE si il stergi de aici ! Succes!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. păi, nu merge doar șters. mai ales când nu te mai lasă în safe mode...

      Ștergere
  9. trimete-mi si mie virusul la inspectorgaget2@gmail.com
    sau spune-mi unde il gasesc multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :-?? dacă știam care sau de unde e, nu mă mai ”îmbolnăveam”

      Ștergere
  10. ieri mi-a venit cineva cu un laptop cu acest virus pe el. Incarca windowsul (vista) apoi ecranul alb (in toate modurile). Am descarcat un "tool" special pentru acest virus de la bitdefender, si cu el am reusit sa-l elimin. Am restartat de vreo 2 ori si mergea ok , nu s-a mai facut ecranul alb.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. l-am folosit și eu pe ăla de la bit. după o zi, iar aveam ecranul alb. problema e că nu e doar un virus, ăși aduce și alți prieteni cu el

      Ștergere
  11. instalezi windows-ul si merge

    RăspundețiȘtergere
  12. se poate scapa si fara programe si alte chestii, daca te pricepi bine la OS-uri.

    De ce nu face nimeni sesizare la politie sa verifice proprietarul acelor conturi paysafecard ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1.unii nu se pricep
      2.prea complicat, prea multă bătaie de cap, dacă tot poți folosi programe și alte chestii, de ce să te complici cu poliția ?

      Ștergere
  13. Eu cred ca ma hobam ca proasta la ecran vreo ora si dupa aia inchideam calculatorul si nu ma mai atingeam de el o saptamana, satnd cu inima chitic si intrebandu-ma de unde naiba mi se trage. Personal, multumesc de articol!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. neee, că așa mi-ar fi săltat inima în așteptarea poliției :))))

      Ștergere
  14. Foarte fain articol, am ras cum numai dupa ce scapi din ghearele disperarii poti sa razi. In urma cu cateva ore am patit aceeasi chestie. Habar n-aveam de virusul asta dar am banuit ca nu e chiar Interpolul ala care ma someaza pe mine sa le trimit urgent 300 de "romanian lei". Ca sa nu mai spun ca nicaieri in lumea asta nu exista o lege care sa te oblige sa achiti o amenda in 72 de ore. In fine... La mine nu se punea problema de formatare, si ardea rau de tot, pentru ca tocmai gatasem de scris un proiect pe care in intunecimea mintii mele il lasasem pe desktop, nu apucasem sa-l salvez pe CD, USB sau macar in alta partitie. Multe zile de munca pe care eram in pericol sa le vad ducandu-se pe apa sambetei. Dupa ore bune de cautari febrile pe internet, am aflat cum sa rezolv problema fara sa formatez. Sa vedem daca maine PC-ul meu va porni normal sau ma voi trezi iar cu pagina aia alba.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sincer, recomand să rulezi și programele alea. Eu am făcut de mai multe ori instal de win fără ele și virusul a "recidivat".

      Ștergere
  15. Eu am scapat de virus initializand sistemul 'Safe Mode' si apoi 'Restore system' dintr-unul din punctele de restaurare creat cu o saptamana inainte de virusare, ca sa fiu sigura. Nu aveam instalat nimic nou pe calculator in acea saptamana, asa ca nu am pierdut nimic; dar atentie, nu stiu daca nu se pierd documente din MyDocuments (de preferat sa se lucreze toate documentele in directori creati de dvs., altii decat MyDocuments).
    Elena Dumitriu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. la mine refuza să mai intre în safe mode. a fost nevoie de terapie de șoc

      Ștergere
  16. ATENTIE! Pentru cei care nu au reusit sa intre in safe mode(eu asa am patit, nu pt ca nu stiu, nu mergea pt ca era de windows) Downloadati Kaspersky Rescue Disc 10, are vreo 300 de mb. Ardeti imaginea pe un cd cu nero de preferat si apoi dati boot de pe cd. Are o interfata asemanatoare cu linuxul. Apoi dupa ce s-a incarcat ii dati scanare la partitii. Il gaseste si il sterge si gata apoi poti intra linistit in windows fara sa ti mai apara pagina cu politia romana etc.. bla bla

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pare mai simplu decât toate chestiile cu care m-am chinuit eu.
      partea bună e că se descoperă soluții noi

      Ștergere
  17. acest virus,l-a primit si tata pe laptop,si la fel se speriase,bine inteles eu cand am vazut mesajul ala am inceput sa rad,mi-am dat seama ca e un virus,solutia?am luat cd-ul de windows xp ,l-am formatat si gata..s-a dus politia romana...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ciudat că la mine a fost nevoie de formatări, antiviruși, progrămele etc :-??

      Ștergere
  18. La mine nu e la fel ... cum ziceti voi 72 ore, am doar 48 ore si imi apare de la interpol , cu o poza de a lui Basescu . e posibil sa fie o chestie adevarata?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. dacă ar fi fost real, acum sigur nu mai erai în fața compului; erai demult ridicat

      Ștergere
  19. Buna ziua, am patit ca si "Anonim" si de buna credinta am vrut sa platesc, intai m-am panicat, ca am lucrat pe PC dupa aceea am mai navigat un pic, de pe pagina pe pagina, mai prostii, mai lucruri serioase, si la un moment dat ma intreba Flash Player-ul daca-i dau voie sa deschida o pagina, eu linistit dau ca da.
    Si iak mesajul cu fata lui Basescu, Politia si Interpolul.
    Hopa nu-i a buna, m-am speriat rau, dimineata suna la posta vezi cum se poate achita amenda, daca au SafePayCard, in fine, de la Posta imi zice doamna ca-i teapa, n-o cred, ma duc personal, imi mai zice un domn de acolo, si iak de acolo fuguta la service, si sper sa scap de grozavie, ca de nu, Vine Politia,..., acuma, sper sa fie teapa-virus, ca deja ma imaginam ca nu ma mai duc in luna de miere ci frumos dungat la racoare, D-ne fereste!
    Mesajul a fost ca am distribuit pornografie, ca am in posesie softuri fara licenta, ca am muzica, filme, etc. o gramada de articole de lege si la final, datorita faptului ca-i prima data ca am "calcat stramb" imi pot spala pacatele cu amenda de 300 lei, in 48 de ore urmand ca dupa achitare in 24 ore sa-mi debloceze PC-ul, iar daca nu achit in 48 ore, in urmatoarele 72 se deschide dosar penal pe numele, meu si se porneste urmarirea penala.
    Sper sa nu mai trec prin asta. Va doresc numai bine. Dani.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mesajul pare foarte serios, într-adevăr. și te sperie pentru că, nah, poate n-ai licență la măcar un program. eu-s între respect pentru ăia care l-au făcut și nervi că mi-au scos peri albi.

      Ștergere
  20. Aiurea rau sincer cu virusu asta chiar te face sa crezi ca e adevarat

    RăspundețiȘtergere
  21. Vreau sa va spun ca si la mine in casa a fost haos dupa ce a aparut acest virus pe ecran, mai ales ca ma uitam pe laptop la un film . In fine, dupa ce mi s-a oprit tremuratul, m-am adunat si am scos toate cablurile din priza, inclusiv internetul. Am stat la meditatie cateva minute si ma gandeam ce am facut, apoi am prins curaj si am repornit totul . La repornire, nu mi-a mai aparut acesl mesaj dur, am dat o cautare pe internet si am dat de acest blog care m-a linistit.

    RăspundețiȘtergere
  22. Deci asa m-am speriat incat nam mai stiut ce sa fac, ma uitam la un film downloadat de pe filelist si numa vad ca imi apare "POLITIA ROMANA"primadata cand m-am ridicat din pat credeam ca mi-a tras o tzeapa filmu dar dupa ce am citit mai atent si dupa ce nu mai aveam nici coputeru nici gunoiu de care in acel moment avea cea mai mare nevoie nu puteam face nimic + ca aveam antivirusul AVAST, unul dintre cele mai bune antivirusuri, ma gandeam ce naiba sa fac, sa bag banii in contul acela sau mai bine nu le dau nimic si scap fara dungi. Am dat un restart tot asa era, am incercat sa reinstalez windowsul nu ma lasa nici cum sa il reinstalez iar ina cel moment eram 100% ca nu ma voi mai uita never dar never la filme piratate si asteptam sa vina politia sa le dau un raspuns "fratilor arestatii pe cei de pe filelist care baga filme piratate ca eu doar le dowloadez" bine... tot un fel de piratare dar merge. Trece ceva timp, ma gandesc sa scot cablul de la net, il scot si il bag iara, cand am vazut ca merge am cautat aceasta problema pe google si am gasit aceasta pagina sapai cand am vazut ca e virus asa mi-a venit sa le fuuuu una in minte la cei care au creat acel TROIAN (VOMA VOMA). FInalul meu a fost unu linistit dar pentru "generatiile viitoare" v-a fi un soc total, alti au patito, am urmat eu si voi acum cine v-a urma dar asta intr-un final se v-a sfarsi, au noroc baietii astia care au creata acest "TROIAN" ca nu pot fi identificati datorita schimbarii ip-ului lor. Eu va sugerez tuturor sa aveti la indemana un antivirus in pc-ul dvs deoarece exista sute de alti virusi si chiar mai rau ca acesta care iti buleste placa video sau multe altele. Va propun antivirusul Avast deoarece e cel mai bun sau Avira, cele mai bune. Interpolii in romania se gasesc dar nu te condamna la o plata (amenda) doar daca faceti videouri cu prostii, injuraturi gen YouTuberul Satana pentru cei care il stiti. Are si el drepturi deoarece este cetatean european, vatca am sarit de la subiect dar va sugerez tuturor un antivirus o viata in plus pc/laptop-ului DVS.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. antivirusul e ok. dar, pentru fiecare antivirus, clar apare un virus care să-i vină de hac

      Ștergere
  23. Si eu am patit acum 2ore. SOC total, panica maxima, dracu sa il ia, ca si vedeam politia la usa sa ma chestioneze.Noroc ca am ajuns unde trebuie sa ma informez ca deja imi faceam filme. La mine a functionat cu un restart.Sper ca maine sa nu am din nou surprize

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger