.

vineri, 5 aprilie 2013

Gălbenuș cu pretenții

Să vină plodul la mine și să-mi spună ”obiectez! dovezile sunt neconcludente pentru a mă pedepsi!” nu mă gândesc că a avut parte de o educație bună, îmi trece prin minte doar că e răsfățat, impertinent, pedofil, curvar și alcoolic. Nu-mi trece prin cap că dă dovadă de caracter și personalitate și, dacă ar fi plodul meu, nu l-aș da la nici o școală care-l face să vorbească ca din cărți. N-are decât să-nvețe asta în timp ce citește chestii inteligente din biblioteca pe care mi-o epuizează într-un an, nu pentru c-așa le-a spus doamna că trebuie. Și-n nici un caz să nu le folosească pe mine. Sau pe adulți, în general.

Eu știu una și bună: plodu-i plod, pân` la dovada contrarie. Adică până undeva când intră în adolescență. Atunci poate să aibă păreri și opinii proprii. Nu că nu mă enervează și adolescenții cu opinii, da`deja nu mai vorbești cu gălbenușul, vorbești cu un ou bun de vopsit de Paști. Deci e acceptabil.

Da` plod care să aibă nevoie de consiliere pentru că părinții nu pot să-l țină-n frâu, să-i dea un șut în cur și să-l trimită la culcare fără desert, mi se pare un plod needucat. Oricât de multe cuvinte mărețe ar ști. Păi, dacă-mi spunea mie maică-mea că-s impertinentă, nu mai știai de mine 3 zile. Aș fi putut s-o ameninț cu protecția copilului pentru traumă intensă la nivel psihic, da` ce, eram bătută-n cap?

Am auzit de plozi care, la 10 ani au sunat la protecția copilului, pentru că au furat bani din casă și părinții le-au altoit vreo două la fund. Pentru copiii în genul ăsta, am o singură soluție: se ia de-o aripă și se duce în vizită la un orfelinat. Cred că-l poți lăsa și peste noapte, să vadă cam cu ce se mănâncă protecția copilului. Nu, nu vorbesc de ăia care sunt realmente abuzați și bătuți până arată ca o vânătă. Vorbesc de ăia cu personalitate, care nu acceptă, dom`le, să fii ferm cu el și nu-i cauți în coarne. Vorbesc de ăia care au impresia că pot să facă orice și să se ascundă sub mantia legii. Pe ăia i-aș lăsa la orfelinat.

Și nu-nțeleg de ce ai face o reclamă cu plozi inteligenți, când mie-mi trezesc instincte violente. La fel ca ăia care vor să se ducă ”cu gașca”, la 8 ani, oriunde. N-ai gașcă până nu-ncepi să te bărbierești, n-ai drept de opinie până nu știi să ți-o exprimi civilizat, nu ești încă pretendent la rangul de ființă rațională până nu ai terminat măcar clasa a-8-a. Și nici un minor n-ar trebui să fie căutat în coarne până nu i se eliberează buletinul.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!


4 comentarii:

  1. Ai dreptate cu ce spui acolo.. sunt complet de acord cu tine :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Vad ca-n ultima perioada ai ce ai cu plozii... Esti babysitter part time? :p

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cine ar fi psihopatul care să mă pună pe mine babysitter??? nope, doar prea mulți plozi de jur împrejur; sau povești cu, despre etc

      Ștergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger