.

vineri, 30 martie 2012

Sânge albastru

Mi se strepezesc dinții când aud ”doamna Tanța”. Tanța putând fi înlocuită cu orice, de la Vasilica până la Jenica. Tanța nu poate fi o doamnă. Tanța poate fi tanti, cumnată, soacră, orice, numai doamnă nu. Pentru că o doamnă respectă eticheta în cele mai mici amănunte. Și eticheta spune că nu pui doamna lângă prenume. Neștiind acest amănunt, Tanța devine direct și iremediabil de la țară. Cu pretenții. N-a putut să atingă statutul, așa că l-a forțat prin denumire. Titlu arogat, fără argumente care să o susțină. La fel cum se cumpărau odinioară titlurile nobiliare, chit că n-aveai sânge albastru. Diferența se vedea: nobilul original putea să fie sărac rupt în gură, da` îl recunoșteai după cum se uita la tine; d`alde d`ăștia, autonumiți, puteau sta în palate că tot li se frângea coloana.

La fel de tare mă doare neuronul când aud ”șefule”. Când e vorba de ”domnu` Costel” care se urcă-n tren și-i dă șpagă controlorului; bărbații între ei, în principiu. Șefia asta mă scoate din sărite. Cam cum spuneam când eram mici că ”nu-mi comanzi tu mie!” Să te numesc șef, când nici nu te cunosc, e înjoseală curată. De ce ți-aș recunoaște o superioritate îndoielnică? De ce să mă aplec până la clanță când intru într-o încăpere?

Noroc că-ntre doamna Tanța, domnul Costel și șefu` care-s toți încercări eșuate de parvenire prin titlu, există încă domni și doamne care nu se autointitulează; îți inspiră domnia. Pân` la urmă sângele albastru, chiar dacă-ți pătează venele, măcar te scoate-n evidență. Pentru cei care au ochi să vadă.

Pân` la următoarea manie, la bună vedere!

4 comentarii:

  1. Sarut manusitzele Duamna Camelia. Au au! Sefa, ce rea v-ati facut! :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. așa, așa, șicu mișcarea specifică de aplecare, și cu o privire puțin temătoare, da?

      Ștergere
  2. Doamna Cami ai de la mine o nominalizare dar si o leapsa profilata FB.
    Te bagi la leapsa sau macar la un comentariu?

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger