.

sâmbătă, 4 septembrie 2010

Copii S(econd)H(and)

Mult timp mi-am dorit un frate sau o soră; care chiar să fie prezent în viaţa mea, cu care să fac tot felul de tâmpenii, pe care să mă supăr sau care să se supere pe mine, pe care să-l împac mai apoi, cu nervii căruia să pot să-i ameninţ pe cei care se luau de mine. Aş fi fost în stare să împart şi jucăriile cu el, şi dulciurile, şi cărţile.

Evident că mania asta m-a pocnit pe undeva, pe la 10 ani; exclus să se apuce maică-mea să mai procreeze o Camelie în miniatură, plus că eu aş fi preferat să fie cam de-o vârstă cu mine, ba chiar cu un an, doi mai mare, pentru a nu-mi pierde total statutul de băgată cu precădere în seamă. Un micuţ care să urle non-stop, căruia să trebuiască să-i schimb scutecele şi care să mă detroneze, nu mă încânta. Aş fi vrut pe cineva cu care să pot discuta, cu care să construiesc cazemate, cu care să schimb trânte. Clar aşa ceva era fizic imposibil, aşa încât mi-a venit mie ideea de a-i convinge pe ai mei să adoptăm un copil. Oricare. Şi n-am înţeles decât mai târziu că, într-adevăr, nu se prea putea. Adică, am auzit multă lume spunând că, unde mănâncă trei, mănâncă şi al patrulea. Nu-i chiar aşa, pentru că nu contează doar că mănâncă, mai contează şi ce, şi cât. Deci a trebuit să renunţ la visul cu adopţia.

Dar aşa am ajuns eu la concluzia că adoptatul nu e o chestie deloc rea. Adică, nu poţi avea copii "natural", n-are nici un rost să-ţi faci riduri, nervi, sau să-ţi pui capăt zilelor. În mod clar există măcar un copil de adoptat care şi-ar da jumătate de cap numai ca să-l alegi pe el. Eşti gay, vrei copil da' n-ai cum să-l faci, adopţia e soluţia. Nu vrei să rămâi cu vergeturi sau te sperie gândul de a te chinui sub formă de păstaie şi kinder cu surpriză timp de 9 luni, adoptă. Neee, nu m-am transformat peste noapte în iubitoarea copiilor de pretutindeni, nu, în continuare am aceeaşi părere, ar face bine să stea departe de mine, dar m-a pus o chestie auzită zilele trecute pe gânduri.

O anumită doamnă nu vrea să-şi recunoască nepotul pentru că e adoptat. Pentru că nu e sânge din sângele ei, pentru că nu le curge acelaşi ADN prin vine, pentru că vezi tu, dragă doamne, nu e decât un copil din flori nimerit din greşeală în familia ei, menit să-i strice pedigree-ul.

Şi mă gândesc eu aşa: contează chiar atât de mult legăturile de sânge, sau e mult mai important faptul că, într-un final, cei care l-au adoptat chiar îl privesc ca pe copilul propriu şi personal, pentru că bagă în el toate chestiile alea minuscule care, la un moment dat, îl vor face al lor. Care e diferenţa pentru oricine altcineva în afară de mama preaînsărcinată între un necunoscut pe care îl vezi după nouă luni, sau unul pe care îl iei frumos de la orfelinat? Tot nu-l vezi până atunci, tot nu-l cunoşti, tot tu îl creşti după. Deci? Că-l ştii ieşit dintr-un spermatozoid familiar sau dintr-unul necunoscut, tot vrăjeala aia e. Cu nici unul dintre cei doi spermatozoizi nu vei ajunge să stai de vorbă la o cafea, pe când cu rezultatul lor, da.

Şi-mi aduc aminte de o chestie din copilărie. În bloc cu noi, o familie. El, ea, copilul. Copilul adoptat. Păi, frate, şi-au dorit copilul ăla, l-au crescut cum ştiau ei mai bine, stăteau şi-n cap pentru el. Toate bune şi frumoase până când, la 15 ani, îi spun că e adoptată. Şi fetişoara aia a dat toţi cei 15 ani la o parte, şi-a-nceput să facă numai după cum o tăia capul şi, la fiecare "mustrare", răspundea clar că "nu sunteţi părinţii mei, n-am de ce să vă ascult". O fi bine, o fi rău, Bălan să-i aleagă. Da' mie mi s-a părut cel puţin ciudat că poţi spune că nu-s părinţii tăi doar pentru că nu e acelaşi sânge. Adică, te-au crescut, te-au gâdilat şi-n cot, te-au învelit noaptea şi te-au ajutat să faci exerciţiul ăla stupid la matematică; asta nu-i face mai părinţi decât ăi de te-au procreat şi te-au lăsat dup-aia la orfelinat?

Da' nu, că vezi tu, că adopţiile şi orfelinatul sunt încă privite ca acu' ţâşpe ani în urmă, când era ruşine să spui că ai adoptat sau că ai fost adoptat. Frate, încă ne mai cramponăm de cele mai stupide chestii, numai ca să avem de ce ne plânge? Păi, dacă tot e aşa, eu zic ca toţi copiii de la orfelinat să fie obligaţi să poarte un semn distinctiv, cum aveau evreii în lagăre, iar cei care-i adoptă să aibă şi ei, de asemenea, un semn. Pentru că vezi ce au putut să facă! C'mon! Un plod e un plod chiar dacă n-ai contribuit la facerea lui, un tată e tot tată, chiar dacă nu te-a văzut la ecograf.

Şi da, cred în adopţii; repet, nu's eu cea mare iubitoare de copii, da' dacă tot sunt acolo, există în stoc, de ce să nu-i iei şi pe ei, dacă tot îţi doreşti cu patimă unul şi nu-l poţi avea? E cam aceeaşi chestie cu persoanele care spun că iubesc animalele, vor unul, dar nu îl hrănesc pe ăla de pe stradă pentru că e vagabond, şi nu-şi vor lua decât unul cu pedigree, pentru că nu concep să ducă în lesă decât câine de firmă. Da, poate nu o să vă surâdă comparaţia, dar pe bune că, dacă o gândiţi cu atenţie, veţi vedea că e acelaşi lucru. Exact acelaşi lucru.

21 comentarii:

  1. hmmm delicata problema cu adoptiile si apoi cred ca e un mare soc pentru un copil sa afle tocmai in adolescenta ca e adoptat...cred ca mai bine stie de mic..sa zicem de prin clasele primare pentru ca asa se va obisnui cu ideea inainte sa ajunga adolescent cand cu totii o iau putin razna :D

    RăspundețiȘtergere
  2. @Mihai Likar - asta asa e, dar vina lor a fost doar ca si-au ales prost momentul:(

    RăspundețiȘtergere
  3. eu cred ca chiar habar n-ai despre ce vorbesti, dar suna bine sa zici ca incurajezi oamenii sa termine stocul de copii mai repede...


    .....................................................

    "Şi da, cred în adopţii; repet, nu's eu cea mare iubitoare de copii, da' dacă tot sunt acolo, există în stoc, de ce să nu-i iei şi pe ei, dacă tot îţi doreşti cu patimă unul şi nu-l poţi avea? E cam aceeaşi chestie cu persoanele care spun că iubesc animalele, vor unul, dar nu îl hrănesc pe ăla de pe stradă pentru că e vagabond, şi nu-şi vor lua decât unul cu pedigree, pentru că nu concep să ducă în lesă decât câine de firmă. Da, poate nu o să vă surâdă comparaţia, dar pe bune că, dacă o gândiţi cu atenţie, veţi vedea că e acelaşi lucru. Exact acelaşi lucru. "

    RăspundețiȘtergere
  4. @boboc viorel - aham'z...pentru ca e stocul meu de copii, si am un interes direct si personal, nu?:)))

    RăspundețiȘtergere
  5. am fost fericit intotdeauna din punctul asta de vedere. am o surioara mai mica decat mine... cu cinci minute :P am crescut impreuna, am impartit aproape totul, minteam impreuna, ne acopeream unul pe celalalt, ne mai si bateam din cand in cand... a fost o copilarie frumoasa, de care o sa imi aduc aminte si in urmatoarele vieti...

    RăspundețiȘtergere
  6. @dreamr - fericitule! nu numai ca ai o sora, dar e si tot varsator pe deasupra...te invidiez sincer:P

    RăspundețiȘtergere
  7. :) ne cunoastem toate miscarile, iti cam dai tu seama... si cu toate ca au fost "ciondaneli" mai mari sau mai mici, in cinci minute ne-au si trecut... daca e vorba de timp, "5 minute" e la ordinea zilei :P

    RăspundețiȘtergere
  8. @dreamr - repet...fericitule:P tre' sa fie fain de tot sa poti spune ceva si sa fii inteles din prima, fara drept de apel:)

    RăspundețiȘtergere
  9. si unul dintre cei doi prieteni de-ai mei e in aceeasi "oala"... ma multumesc cu atat ;)
    din acest punct de vedere, nimic mai adevarat... imi sunt intelese "nebuniile", fara sa fiu nevoit sa dau vreo explicatie :P

    RăspundețiȘtergere
  10. @dreamr - eu inca n-am gasit "prietenul varsator":-???

    RăspundețiȘtergere
  11. @Black Angel - nu, ma gandeam doar sa nu te fi suparat; de-abia dupa ce ti-am citit postarea mi-am explicat "disparitia" :)

    RăspundețiȘtergere
  12. eee pai nu ma supar eu asa usor ;) chiar daca nu-s de acord cu tine la anumite subiecte, nu inseamna ca ma supar daca ne contrazicem :D... fiecare cu parerile proprii;si daca unu se supara.... tot el e de vina :)))

    RăspundețiȘtergere
  13. @Black Angel - ma bucur ca e asa; adica nici eu nu ma supar daca avem pareri diferite dar, pana acum, au fost cateva persoane (pe blog)care nu au mai dat nici un semn de viata tocmai din motivul acesta :(

    RăspundețiȘtergere
  14. @Black Angel - asta da, clar:))) doar se poarta negru toamna asta :))

    RăspundețiȘtergere
  15. Uoof, si eu mi-am dorit un frate mai mare :( sa aiba grija de mine si sa ii bata pe toti care ma supara :)) n'a fost sa fie...nici macar de o sora mai mare, careia sa ii fi furat hainele si rujurile ( m-am limitat la ale mamei :)) ). Una mai mica nici eu nu cred ca as fi suportat si asa am ramas singurica la parinti.
    Cat despre adoptii, cunosc si eu persoane care au adoptat copii si i-au tinut ca in puf. Un fost coleg de'al meu a fost adoptat in urma cu multi ani de catre o femeie minunata si ii este foarte recunoscator, o respecta si o apreciaza. Nici macar nu a vrut sa isi cunoasca parintii naturali, cu toate ca a avit ocazia; spunea mereu ca el are o singura mama: cea de acum, care are grija de el si care nu l-ar abandona orice ar fi...

    RăspundețiȘtergere
  16. @chocolatfollie - păi, exact asta ziceam şi eu; părinte nu e ăla de te naşte, e ăla de te creşte:-??

    RăspundețiȘtergere
  17. un copil de obicei raspunde unei intrebari existentziale... so depinde de natura acesteia pentru ca "stocul de copii" sa poata reprezenta in mintzile potentzialilor parinti un eventual furnizor...

    RăspundețiȘtergere
  18. @deus_pax - :)) ai fost mai "economic" decât mine; total de acord, spuneam doar că e o opţiune care, uneori, nici nu e luată în seamă:P

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger