.

joi, 2 septembrie 2010

In a matter of stinking...

Spuneam că îmi displac total persoanele care emit anumite mirosuri; care se sfiesc să se apropie de apă, care sunt timide cu săpunul, care aşteaptă să facă gelul de duş primul pas, şi să-i acopere cu spumă din proprie iniţiativă. Sincer, anumite persoane îmi dau impresia că lasă o dâră verde în urmă; că dâra aia colcăie, că e deja de-a dreptul radioactivă, că verdele ăla ameninţă să îţi intre-n ochi, în gură, în suflet. Când trec pe lângă o persoană de gen, am tendinţa de a-mi ţine respiraţia. Chiar dacă în ziua cu pricina pentru ea a fost sărbătoare, şi a dat la pace pentru 2 minute cu toate chestiile menite s-o menţină frumos mirositoare şi scârţâind de curăţenie, nu pot trece peste faptul că, în genere, anumite efluvii o însoţesc constant. Aşa că o reperez de la distanţă, trag o gură bună de aer, cât să-mi umplu bine, bine de tot plămânii, şi-mi ţin respiraţia până trece de tot. Dacă se întâmplă să fiu la ţigară, afum în urma ei; parcă-s popă cu cadelniţă... Asta e, nu-mi pot opri acest instinct primar, pentru că ce ar trebui să cred despre un om care miroase a nespălat 6 zile din 7, care recunoaşte că se spală o dată pe săptămână, al cărui păr se lipeşte şuviţe, şuviţe, şi nu, nu e dat cu gel; e în starea lui naturală....

Problema intervine în momentul în care te aşezi după o asemenea persoană; pentru că nu ai alt loc pe care să-l ocupi în ziua respectivă. Şi, pe mine una, mă apucă năbădăii. Noroc că suntem dotaţi cu loţiune dezinfectantă şi şerveţele din plin. Biroul suferă astfel o depuricare totală; tot ce ar fi putut constitui ADN străin şi nespălat este îndepărtat cu grijă şi minuţiozitate. Frec la tastatura aia mai abitir decât la mine acasă, când mă pocneşte hărnicia şi trec la curăţenie generală. Frec cu patos, cu frenezie, cu plăcere diabolică ştiind că fiecare "microb" va muri în chinuri groaznice, şi regret doar faptul că soluţia miraculoasă nu vine într-o variantă mai mare, pentru a dezinfecta şi sursa iniţială a particulelor invizibile. Da, ştiu, probabil sunt puţin într-o ureche, poate-mi lipseşte o doagă, dar nu pot pune mâna pe un mouse care are urme întărite de degeţele; nu pot atinge o tastatură care-mi arată vizibil ce taste au fost folosite mai cu patos, şi nu pentru că s-au şters tastele, ci pentru că sunt acoperite cu o chestie lipicioasă. BRRRR!

În aceeaşi ordine de idei, am o chichiţă pe creier, care-mi şopteşte să nu împrumut chestii unei persoane susceptibilă de a fi mirosind, chit că e vorba despre un pix, o brichetă, o oglindă. Dacă se aventurează să vrea să-i împrumut pixul, apoi pixul meu, care trona fastuos lângă tastatură, dispare în mod miraculos. Pe bune dacă nu fuge singur, că eu nu-i fac nimic. Mă uit mirată după el, nu pentru că aş fi avut cea mai mică tendinţă de a-l da, ci pentru că nu-mi imaginez cum a dispărut atât de total şi de iremediabil. Şi spun că n-am. Da, ştiu, intră la categoria minciuni lesne iertătoare, dar chiar n-aş putea să condamn bietul pix la o moarte lentă, prin asfixiere. Dup-aia mi-aş imagina în vecii vecilor cum persoana aceea l-a băgat în gură, dintr-un imbold de nestăpânit, şi i-a mestecat subtil capătul, şi eu, punând mâna pe pix îi ating ADN-ul, şi pe bune că e o imagine mai mult decât neplăcută. Dacă se întâmplă să pună mâna pe pix înainte de a reuşi eu să reacţionez, bietul pix e kaput. Ori i-l donez cu mărinimie persoanei, ori ajunge la cel mai alăturat coş de gunoi. Dacă e un pix de care mă leagă mai multe amintiri, înainte de a-mi reintra în graţii, trece prin duşul soluţiei dezinfectante, şi e mai pur decât un nou-născut.

Oricum, impulsul iniţial e de a refuza orice schimb, orice apropiere, orice contact. Şi da, pe bune că în momentul în care se apropie una dintre persoanele acelea, mă dau la o parte. Dacă din nefericire pentru mine drumul e prea îngust, prefer să rămân în urmă sau să-mi vărs plămânii, depăşind-o. Uneori îmi vine să-mi atârn de gât o pancartă pe care să scrie "nu mă atinge, sunt sterilă". Am fost nevoită să-mi ţin respiraţia mai mult decât aş fi reuşit în mod normal; a trebuit să-mi parfumez literalmente nasul pentru că lângă mine se mirosea grupa mare; am legat prietenie veşnică cu soluţia dezinfectantă, care miroase a spirt, dar care e mirosul cel mai plăcut nasului meu atunci când o folosesc pe o tastatură îmbâcsită; am spus că n-am brichetă, cu toate că, în urmă cu câteva secunde, bricheta cu pricina îmi aprindea ţigara; m-am făcut că plouă în momentul în care cineva căuta cu disperare un pix; am refuzat să mănânc prăjituri pentru că persoana în cauză se servise înaintea mea; am deschis uşa cu cotul, pentru a nu atinge cu mâna clanţa pângărită anterior; refuz să-mi umplu paharul cu apă de la acelaşi "butoi" cu ză părsăn; stau la câteva compuri depărtare; mă mut dacă se mută lângă mine. Şi da, ştiu că am şi o doză sănătoasă de probleme pe creier, dar pe bune acum, câţi ar pune mâna pe o chestie despre care ştiu cu siguranţă că e nu numai murdară, ci de-a dreptul bolnăvicios de scârbos de nespălat? Mă simt exact ca atunci când eram mică, şi-am luat un copil necunoscut la palme pentru că era mult prea borcăit pentru viaţa asta. Diferenţa ar fi că acum nu-mi mai permit să împart respectivele palme; există riscul să mă mudăresc de-a dreptul...

24 comentarii:

  1. Deci esti criminal de amuzanta :))) Mi te si imaginez cu spray-ul dezinfectant ascuns la spate.

    Din fericire eu nu intru decat destul de rar in contact cu astfel de specimene. Mai des le gasesc prin mijloacele de transport, pe timpul verii, si cand nu reusesc sa scap de duhoare fugind in cealalta parte a vehicolului, prefer sa cobor si sa merg pe jos - pana la urma Galatiul nu-i chiar asa de mare, sa nu-l pot strabate si la picior - abia imi mai umplu si eu plamanii cu aer curat.

    RăspundețiȘtergere
  2. Hmm...
    Asta nu mai e de râs. Te înțeleg perfect. Numai că eu i-aș spune în fată tipei sau tipului de ce nu vreau să-i împrumut ceva. Așa aș face. Cu dispreț super-vizibil, ca să se simtă ultimul om. Să văd după aia dacă are balls să comenteze, că și-o ia peste ochi. Când este o problemă de sănătate, care poate duce la mirosuri nașpa, cum știu un caz, e altceva. Deși nici atunci nu e suportabil. Însă să nu vrei să te speli, gizăăsss... ia de aici batjocură&bătaie. Așa, de la mine zicere...

    RăspundețiȘtergere
  3. ha ha hahah :))
    eu si robinetul de la baie, cel de la lucru, il deschid cu cotul si usa la fel. cand imi imaginez pe unii care uita sa se spele pe maini si pun mana pe clanta aia... ihhh :))

    RăspundețiȘtergere
  4. Cami, nu ai nicio "doza sanatoasa de probleme la creier".:)) Sau daca o ai, inseamna ca o am si eu, pentru ca mai stiu eu unul care face la fel cu fiecare ocazie pe care o prinde :P
    Eu am o problema maxima cu "dara verde" mai ales atunci cand reziduul radioactiv respectiv pute efectiv a ceapa. Sunt unii care chiar a ceapa miros din cauza transpiratiei. Ptiu, fereasca Dumnezeu!

    RăspundețiȘtergere
  5. Tu măcar nu trebuie să fii drăguță cu persoana care pute. La plafarul unde lucram aveam câțiva clienți fideli care puțeau. Și trebuia să le răspund la toate întrebările, să le dau lămuriri, bla,bla... Plafarul ăla are maxim 6mp, deci îți imaginezi cât de repede de împuțea. Mai rău a fost o dată când un puturos d-ăsta a venit în timp ce mâncam. Dar asta e, trecem peste toate!

    RăspundețiȘtergere
  6. STAI LINISTITA, STIU CA NU TE CONSOLEAZA DAR TOTI CUNOASTEM ACESTA INFIORATOARE SENZATIE. FI BUNA SI SPUNE-MI SI MIE NUMELE DEZINFECTANT-ULUI!

    RăspundețiȘtergere
  7. @clarra - pai, da; am spray-ul la spate, cascutza pe cap si manushi de unica folosintza:)) merit o poza:P

    RăspundețiȘtergere
  8. @S - unuia i s-a spus, si tot degeaba; cred ca a uitat in secunda 2...cealalta umbla nestingherita, pentru ca anumite persoane nu par a fi deloc deranjate de urma mirositoare:((

    RăspundețiȘtergere
  9. @dreamr - auch! asta clar te face sa te gandesti de doua ori inainte de a intra in baie:))

    RăspundețiȘtergere
  10. @Mihaela ( Catwoman) - exact!BRRRRRRR....

    RăspundețiȘtergere
  11. @Alexiuss - pai, dare din alea lasate in mod constient si voit avem mai putine; dar transpiratia, frate, transpiratia e criminala:((

    RăspundețiȘtergere
  12. @Mădălina - din fericire da, ma pot refugia cat mai departe de sursa problemei; sau pot fugi cat ma tin picioarele:P

    RăspundețiȘtergere
  13. @Mama Dreacu' - mey, numele nu-l stiu; stiu doar ca vine intr-o sticla galbena, cu pulverizator. Presupun ca e vreun amestec ultramegaacid, care sa doboare orice microb in starea lui naturala:))

    RăspundețiȘtergere
  14. daaa, mai ales cand vad ce oameni am in jur :)

    RăspundețiȘtergere
  15. Tocmai astăzi, în troleu, a urcat o asemenea persoană. De cum a intrat, mi-a murit parfumul care-mi acoperea gâtul și dosul lobilor, cred că și creasta-mi care era proaspăt aranjată leșinase. Și nici măcar nu a trecut pe lângă mine. Imaginează-ți ce tare PUȚEA.

    RăspundețiȘtergere
  16. @Liviu - pe bune incep sa cred ca e la moda sa puti; altminteri nu-mi explic explozia de nespalati din ultima vreme:-??

    RăspundețiȘtergere
  17. Cuvantul "pute" a fost omis intentionat din text? :)

    RăspundețiȘtergere
  18. @Bogdan Popa - pai, "pute" e prea bland:))

    RăspundețiȘtergere
  19. Ha haaaa. :)))) Hai ca ai fost foarte tare la faza asta. 1-0 pt tine!

    RăspundețiȘtergere
  20. Stii reclama aia in care niste pusti ii atarnau la sub bratz un odorizant de masina unui tip dintr-un autobuz? :)) eh... cumpara si tu un bax si trimite-i-l respectivului imputit prin posta!

    RăspundețiȘtergere
  21. @chocolatfollie - :)) ar fi o chestie, dacă aş şti unde stă:P

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger