.

joi, 16 septembrie 2010

Jurămintele femeilor sunt scrise pe nisip

-Juri tu?
-Jur...

Jur pe roşu; asta înseamnă că, dacă nu-mi respect jurământul, o să înnebunesc. Dacă juri pe mamă, te legi c-o să moară dacă nu-ţi ţii jurământul. Pe mormântul ei, înseamnă că nu-şi va găsi liniştea eternă şi veşnică niciodată. Pe Biblie, că vei fi condamnat la chinurile iadului celui fără de fund. Pe cineva la care ţii, că va muri şi că i-ai jucat sufletul la loterie. Pe sânge, că vă leagă deja totul. Pe toţi sfinţii, că te vor trăsni în moalele capului atunci când vei face sau spune altceva decât ceea ce ai jurat. Pe divinitate, că vei pica mort în secunda în care ai jurat strâmb. Pe tot ce ai mai sfânt, oricare din variantele de mai sus.

Eu, una, n-am văzut pe nimeni afectat câtuşi de puţin în momentul în care a călcat un jurământ. N-am văzut nici foc şi pucioasă, nici înnebuniri în masă, nici morţi care se zvârcolesc în mormânt. Concluzia logică şi firească e că jurămintele sunt o mare abureală. Adică da, ar trebui să însemne ceva, ar trebui să fie sacre, da' ca naiba, în momentul în care aud pe cineva jurând, îmi vine să râd. Pentru că, în mod clar, minte total şi iremediabil. Pe orice chestie ar jura. Da, a zis cineva mai deştept decât mine că jurămintele sunt făcute pentru a fi încălcate, şi mare dreptate a avut.

Aveam vreo 6 ani şi-l tot auzeam pe taică-meu că-şi dă cuvântul de onoare. Băi, frate, şi mă intriga chestia asta. Adică, ce e ăla cuvânt de onoare? Cuvânt, ştiam eu cam ce ar fi; onoare, bănuiam. Că X a făcut un lucru onorabil când şi-a dat demisia, că Y a ieşit onorabil dintr-o situaţie, că şi-a păstrat intactă onoarea, da, îmi imaginam că trebuie să fie ceva puternic şi bun. Ca un fel de magie, ceva pe care trebuie să fii foarte puternic pentru a-l avea, mă rog, ce gândeam la 6 ani în afară de dulciuri, jucării şi degete pline de gem. Şi dacă voiam ceva şi-l rugam pe taică-meu, şi-şi dădea cuvântul că aşa va fi, aşa era. Nu, nu şi-l dădea pentru chestii majore gen îţi iau bicicletă, sau o să treacă repede, sau o să ai chestia aia, pe care tu ştii sigur că e imposibil să o ai, dar eu îmi dau cuvântul. Nici vorbă de aşa ceva. Dar, dacă şi-l dădea, ştiam că o să stea şi-n cap pentru a-l respecta.

Ei, şi tot pe atunci am auzit şi de jurăminte. Şi m-a luat taică-meu deoparte, şi mi-a explicat, cum explici la proşti sau la copii de 6 ani, că singura chestie pe care o ai, şi pe care nu ţi-o poate lua nimeni, oricât de tare ar încerca, e onoarea. Că poate să te bată, să te rupă, să te termine; poate să te omoare, să te chinuie, să te încerce în fel şi-n chip. Dacă ai onoare până la capăt, mori; da' măcar mori cu capul sus. Şi cum în perioada aia aveam capul plin de piraţi onorabili, şi de aboliţionişti respectabili, şi de piei roşii, şi de Robin Hood, şi de Rob Roy, nu mi-a venit greu să pricep. Dacă ai onoare, eşti bun. Dacă nu, eşti un nimeni. Şi mi-a mai zis să nu-mi dau niciodată cuvântul de onoare dacă ştiu că mint, sau dacă ştiu că nu-l pot respecta. Pentru că, în momentul în care ai renunţat la el, nu mai ai nimic. Da, a fost o discuţie care m-a lăsat confuză; era cam alambicat pentru nişte neuroni care abia ieşiseră din ou. Şi l-am pus să mai îmi explice o dată. Şi-nc-o dată. Până când am priceput.

Nu ştiu câtă lume jură şi îşi respectă jurământul. Nu ştiu câţi mai ştiu ce-i ăla cuvânt de onoare. Uneori mă simt cam cum trebuie să se fi simţit ultimul dinozaur când a văzut că, pe lângă el, apar elefanţi, şi lei, şi foci. Nu ştiu câtă lume mai joacă după reguli; după regulile alea, care n-au nici o treabă cu religia, sau cu societatea, sau cu chestiile alea pe care ţi le doreşti teribil. Da' ştiu una şi bună: deşi sună mai bine să spui că juri, şi pare mai oficial, şi mai mistic, şi mai pompos, ca să te cred trebuie să-ţi dai cuvântul. Dacă ţi l-ai dat, ai face bine să-l respecţi. Pentru că nu, nu se vor deschide cerurile şi va coborî sfântul Petru cu carul, şi biciul, şi mânia divină; astea-s poveşti. Dar va veni un moment când vei fi singur, şi nici măcar cuvântul că vei încerca să fie bine nu vei putea să ţi-l dai, pentru că nu-l mai ai.

20 comentarii:

  1. Văd o descriminare nejustificată în titlu :)). Nu doar sexul frumos face astfel de jurăminte. Multe cuvinte şi-au pierdut aproape în totalitate semnificaţia, iar finalul postului mi se pare de-o veridicitate fantastică! Ce mai rămâne dintr-un om dacă îi iei cuvântul (sau şi-l ia singur)

    RăspundețiȘtergere
  2. @Bogdan - păi, dacă aşa zicea "zicala", nu puteam să o contrazic, nu? cât despre cuvinte, ar fi o chestie dacă ori ne-am pune toţi de acord să nu mai dăm 2 bani pe ele, ori - la fel, cu toţii - să le respectăm; ar fi mai puţin complicat:-??

    RăspundețiȘtergere
  3. Niciodata nu jur. Mi se pare ca n-avem dreptul si ca nici bine nu suna. Parca-i tiganesc cu juramintele astea. Cuvantul ti-l dai, dar trebuie sa fi convins ca il vei si respecta, altfel nu mai poti fi un om de incredere, un om de onoare, cum bine scriai. Frumos din partea parintelui tau ca ti-a explicat de mai multe ori la o varsta frageda ce-nseamna onoare, ce-nseamna cuvantul dat. Tot respectul! Si pentru tine ca, desi neuronii erau in formare, ti-ai insusit toate cuvintele, pana la urma.

    RăspundețiȘtergere
  4. Taţii noştri or fi fraţi :)? Şi tata îmi promite rar chestii, dar mereu se ţine de cuvânt, am învăţat asta de la el. A existat o singură promisiune pe care nu mi-am ţinut-o, din motive care nu depindeau exclusiv de mine. În rest, nu cred că ar putea nimeni să mă acuze de jurăminte în van... Ştiu ce spui, cuvântul e sfânt, odată ce ţi l-ai dat...

    RăspundețiȘtergere
  5. Ar fi mai puţin complicat, dar treaba în sine e prea complicată ;)), imposibilă de fapt!

    RăspundețiȘtergere
  6. cuvintele is doar cuvinte. Nu stiu daca ai observat, dar si sentimentele incep sa devina doar cuvinte :(

    RăspundețiȘtergere
  7. @QED - măcar ţiganii îşi respectă jurămintele...
    şi da, mi le-am însuşit; măcar atât:)

    RăspundețiȘtergere
  8. @Mihaela ( Catwoman) - :)) tot ce e posibil...
    da' dacă sunt fraţi, e ciudat că până şi "destinele" li se aseamănă într-o oareşcare măsură:-??

    RăspundețiȘtergere
  9. @Bogdan - mda, ştiu; da' aşa tind eu să idealizez...

    RăspundețiȘtergere
  10. @Black Angel - nu cred că sentimentele devin cuvinte goale; cred doar că le luăm unii prea în serios, alţii prea uşor. de aici, confuzia:)

    RăspundețiȘtergere
  11. Eu nici nu jur, nici nu-mi dau cuvantul... Eu promit :)

    RăspundețiȘtergere
  12. @dreamr - promisiunile sunt rezervate doar unei anume persoane, din punctul meu de vedere:)

    RăspundețiȘtergere
  13. Sunt totuși oameni care se țin de cuvânt. Acum ce să zic? În rândul colegilor mei de serviciu sunt foarte mulți care până acum s-au ținut de cuvânt.

    RăspundețiȘtergere
  14. @Napocel - sunt, nu zic nu, da' sunt puţini:(

    RăspundețiȘtergere
  15. si a-ti da cuvantul e o solutie, dar nu ma caracterizeaza. eu nu mint niciodata :P

    RăspundețiȘtergere
  16. ...sunt atat de penibili incat si ei isi cred propriile minciuni :P

    RăspundețiȘtergere
  17. Asta e diferenta intre femei si barbati - acest cuvant de onoare. Intr-o comunitate mica unde barbatii erau cei care detineu puterea economica si ei erau cei care faceau afaceri, aceast concept era contractul social care ii tinea pe toti oamenii respectabili uniti. Pt. ca stim cu toti ca hoti si femeile n-au onoare. De aceea hoti nu sunt "barbati", iar onoare pt. femei este ceva impotriva firii lor duplicitare, ce mizeaza pe ambiguitate si vrajeala feminina, plus ca ce nevoie aveau ele de asa ceva tinand cont ca nu prea ieseau din casa. De aceea onoarea pt. femei e un concept asa de stain, precum acest articol.Felicitari pt. blog.

    PS: Lipsa de onoare era pedepsita: ostracizare , izolarea, vrb satului etc. Cine traieste in oras mai scapa in anonimatul multimi - pe acelas motiv pt. care revolutia sexuala nu sa nascut la sate. La oras poti sa faci ce vrei, si sa fi cine vrei- cine naiba o sa te prinda si atentioneze.

    RăspundețiȘtergere
  18. @un vizitator - cu riscul de a te contrazice, şi femeile ştiu ce-i ăla cuvânt de onoare; şi-l şi respectă. altminteri, n-aş fi scris nimic:)

    mulţumesc;)

    eu încă mizez pe faptul că, dacă nu te prind şi te pedepsesc public, la un moment dat va fi ceva care să te facă să te simţi pedepsit; şi e mai grav...

    RăspundețiȘtergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger