Să mă explic: nu mă afectează teribil că-mi spui c-ai mâncat o ciocolată în loc de cinci, cu toate că şi asta tot minciună se cheamă. Dar dacă-mi mai povesteşti cum că ai fost forţat de-a dreptul să mănânci ciocolată aia, care nici nu-ţi făcea cu ochiul, nici nu te atrăgea, dar stătea cineva cu pistolul la tâmplă în timp ce băgai pătrăţică după pătrăţică până la ultima, aia mă enervează. Pentru că, pe lângă faptul că miroase de la o poştă, mai ai şi tupeul să mă iei de fraier, îndrugându-mi verzi şi uscate, pe care eu ar trebui să le iau de bune.
Pentru că văd deja sprâncene ridicate a mirare, o să-ncerc să mă explic: am mai spus că, dacă nu-mi place ceva, îţi spun direct. La fel, dacă vreau ceva de la tine, spun direct. Dacă m-a enervat ceva, nu te gândi că scăpi; la fel de direct vei afla, chit că s-ar putea să nu mă mai cunoşti dup-aia. Pentru că nu văd nici o plăcere şi nici un rost în a ne ascunde după un deget fictiv. Şi-n plus, mi se mai duc şi câţiva ani din viaţă, mai îmi apar vreo două fire albe, încercând să ascund ceva, doar pentru că s-ar putea ca adevărul meu să supere.
Îmi place să mă joc, în măsura în care joacă presupune nu'ş ce joc pe comp, ba chiar nu refuz niciodată o partidă onestă de table, şah, cărţi sau remi. Dar când jocul presupune că eu trebuie să-ţi ascund ceva, şi tu nu trebuie să te prinzi, detest jocul. Reciproca este valabilă.
În ordinea asta de idei, există mai multe categorii:
1. minciuni prin omisiune sau minciuni lesne iertătoare - asta presupune că există o chestie (şi se aplică doar la chestiile minuscule, gen culoare de păr, o clătită în plus sau un pahar de apă-n minus) pe care, ca prin minune uiţi s-o spui. Nu ar afecta pe nimeni dacă ai spune-o dar, din comoditate, lipsă de chef de explicaţii suplimentare sau durere de cap insuportabilă, "uiţi" s-o menţionezi. Asta se rezolvă foarte uşor când, după un timp, după ce îţi trece comoditatea, îţi revine cheful sau îţi trece durerea de cap, menţionezi în treacăt amănuntul cu pricina. Nefiind ceva vital, poate trece neobservat.
2. minciuni grave sau minciuni de moarte - asta înseamnă în felul următor: tu ştii ceva, sau ştii că ai făcut ceva, sau ştii pe cineva care a făcut ceva şi, în loc să spui frumuşel tot ce-ţi stă pe suflet, ori te faci că plouă, sperând să uiţi de obiectul minciunii, ori o transformi, o înlocuieşti, orice numai pentru a ieşi basma curată.
Că e vorba despre bani, relaţii, job, atitudine, descendenţă, minciuna de moarte înseamnă că, dacă ai spune-o, ceva s-ar fisura acolo. Există un pericol în a spune adevărul, există un risc pe care nu eşti în măsură să ţi-l asumi, aşa că alegi calea aia mai uşoară: o braşoavă care să te scoată din "situaţie".
Cea mai simplă cale de a evita o astfel de minciună e să te gândeşti înainte de a face chestia care te-ar putea pune în situaţia de a o spune. Maaaaai grrrreu...
3. minciuni de atenţie sau minciuni pescăreşti, gogonate, mai greu de crezut, mult mai greu de descoperit - aici intră tot ce înseamnă "neadevăr", spus din atitudinea aia copilărească, de a fi plăcut, băgat în seamă, căutat în coarne. Faza aia, în care ţi-e puţin rău, ai şi puţină febră eventual dar, pentru că-ţi place cocoloşeala, o să spui că mai ai şi frisoane şi dureri musculare. Pentru că atenţia de genul ăla o primeşti exclusiv în momente din astea. Aşa că profiţi de ele, pentru mai multă atenţie.
Care e problema, până la urmă? În afară de evidentul număr 2, celelalte două sunt aparent inofensive. Yup, asta cam aşa e . Ce te faci însă dacă, din întâmplare, îţi sunt descoperite vreo 2 "inofensive", punctul 1 şi 3? Păţeşti exact ca băieţelul care a strigat "lupul" de prea multe ori. Adică, s-ar putea să nu mai fii crezut never ever. Şi mai există o chestie: dacă ai spus prea multe, există riscul să te pierzi printre amănunte, să încurci ce ai spus cui, şi să pici de fraier când ţi-e lumea mai dragă.
Mărturisesc cu lăbuţa dusă sincer la inimă, că nu spun minciuni. Nu de alta, dar din Pinocchio mi-a plăcut Zâna cu păr negru albăstrui. Şi-ar fi urât din partea mea s-o dezamăgesc tocmai acum, când nasul meu a căpătat nişte proporţii normale.
P.S. - care şi cum abuzaţi de punctul 1, 2 sau 3?
La mine se aplică punctul 1, dar jur cu ce vrei tu pe inimă că se întâmplă DOAR din două motive:
RăspundețiȘtergerea) atunci când mi se pare neinteresant pentru celălalt, deși ar trebui să-l las pe el să decidă asta, și nu vreau să-l plictisesc sau să-l agasez;
b) sunt uitucul uitucilor și refuz să-mi iau MemoPlus.
De punctul 1 abuzează toată lumea. Când te întreabă cineva cât e ora, îi spui ora de la ceasul tău, care în mod sigur nu e raportat în miime de secundă, la ceasul de la Greenwich, right?
RăspundețiȘtergereLa punctul 2, e discutabil. Sunt lucruri pe care mai bine nu le spui, și atât. În general, îmi displace mult să mint. Deși o pot face cu ușurință, mai bine decât un actor. E o regulă de viată, pe care o respect cât pot de des. Prefer să mint pentru un prieten, decât pentru mine. Dacă e vorba de mine, prefer să spun adevărul, și după aia... "hai vino încoace, dacă îți dă mâna!".
Minciuni pescărești... nu am obiceiul. Mi se par puerile, stupide. Mai exact... ăsta poate fi motivul pentru care consider un om amic, și nu prieten. Și ce bine mă simt, că îi dau sens peiorativ, tot nu-mi place franceza(cred că nu sunt singurul care face asta). Dacă vreau să atrag atenția, mă duce capul la chestii mai inteligente de atât. Nu știu dacă se vede :))))))
Iar dacă pe moment, nu mă duce capul... prefer să tac. E așa de bine...
"Cele mai mari prostii nu le spun proștii, ci capetele mijlocii, care vânează după originalitate"... nu îmi aduc aminte cine a spus asta, oricum...e meritul lui/ei, și nu al meu :))
Cheers!
Imi pare rau ,dar acum sunt sincera si recunosc ca ma incadrez la punctul 1. Nu vreau sa-i plictisesc pe ceilalti cu prea multe detalii...dar daca ma intreaba la raspund...cred...
RăspundețiȘtergere@Liviu - eu trec si peste plictisit, si peste agasat, si spun tot, tot, tot:))
RăspundețiȘtergere@S - dupa cum spuneam, prefer sa "nu fac" pentru a nu avea ce ascunde:))
RăspundețiȘtergerecat despre cele "pescaresti", faza cea ma tare e ca mi s-a intamplat de multe ori sa spun adevaruri, si sa nu fiu crezuta, pe motiv ca nu e credibil. sau, daca e vorba despre o poveste tragica, ca nu plang in timp ce-o spun:-??
@Madalina - apropo de detalii, am auzit o chestie care mi-a placut teribil: "nu da prea multe detalii, pentru ca devii suspect":P
RăspundețiȘtergerePrea multă sinceritate strică uneori, chiar dacă poate nu ești conștientă de asta. Și ceilalți au sentimente, ca și noi. :P
RăspundețiȘtergereNot kill me. :D
@Liviu - stiu, mi s-a mai spus. dar prefer sa ofer o moarte rapida decat una lenta si dureroasa:))
RăspundețiȘtergere:P
=)) Ce al dracului ești. Acum înțeleg de ce te-ai legat de popă. =))
RăspundețiȘtergereSituatie: Ma cert crunt cu barbatu meu, seara. a doua zi ma intalnesc cu o amica si ma intreaba ce mai fac eu, ce mai face el, si cum ne merge.
RăspundețiȘtergereEu in orice secunda raspund: "bine, bine, Multumesc!" Minciuna? Da. Dar adevarul meu nu o priveste pe "o amica"
Deci? Spun minciuni? Da, mai spun, unele pentru simplul motiv ca nu cred ca ii intereseaza pe altii "adevarul meu". E viata mea si prefer sa o tin privata. Sau asa mi se pare mie
Asta-s eu. poate ar fi trebuit sa mint prin omisiune si sa nu scriu deloc....
@Liviu - :)) da, mi s-a mai spus...o iau ca pe un compliment:))
RăspundețiȘtergere@ioncik - pai, nu e minciuna sau, in cel mai rau caz, una prin omisiune, pentru ca, inainte de faza cu "minciunile" in fata amicilor, vine faza cu "rufele murdare se spala doar in familie". parerea mea:P
RăspundețiȘtergereorice, dar nu minciuni! si ce miros fin am! scuze, dar chiar asa e :) ca si un secret: nu e cat un nas de Pinochio ;)
RăspundețiȘtergere@dreamr - cunosc, cunosc...radar pentru minciuni:))
RăspundețiȘtergere... știu cum este
RăspundețiȘtergereAm pățit de multe ori asta, cu tipi care nu credeau că sunt în stare să fac una sau alta. Așa că am renunțat, frumos, să mai povestesc lucruri foarte personale.
Cred ca mincinosi, intr-un fel sau altul, suntem fiecare. Iar cel mai mare mincinos e-acela care va veni sa spuna ca zice numai adevarul, orisicand, in orice-mprejurare. Cand constientizam micimea noastra si-ntelegm sa nu transformam minciuna-n arta sau in modus vivendi, suntem doar in eroare, dar sub control, as spune. Cand insa nu mai stim de nicio granita, atunci suntem, ca niste molii prinse intr-o plasa de paianjen, in pacat. Si e pacat de noi, ca si de cei din jur.
RăspundețiȘtergereeste laudabil efortul tau de a incerca o anume clasificare, dar... de ce??? minciuna-i minciuna, uiti ca circumstantzionalitatea relativa ce inconjoara o categorie modifica complet substantza acesteia, so, printr-un ratzionament simplu clasificarea ta acopera doar o feliutza infima din vastul diapazon al minciunii... ori nu am inteles eu bine despre ce este vorba si in cazul asta musca-n lapte scrie pe mine
RăspundețiȘtergeredaq te referi strict la cele trei categorii exact asa cum le-ai definit, nu am apelat niciodata nici la vreuna separat, nici la combinari de 3 luate cate doua, nici la toate 3 deodata
P.S. "minciuni lesne iertatoare", nu pot sa te MINT... suna ca drq, oricat ai invarti cele trei cuvinte suna a nonsens... sunt convins ca voiai sa spui "minciuni lesne de iertat" dar ai facut-o intr-adins ca sa-mi testezi vigilentza hehehe... asta mi-a adus minte de bancul cu tipul care lucra la uzina mecanica din cugir, care a scos piesa cu piesa o masina de cusut, si oricum le-ar fi combinat tot mitraliera ii iesea.... :)))
P.S. la P.S.: nu, nu am uitat :D :P
Aaa, cat despre adevarurile incredibile :)) am trecut de multe ori prin asta :)) nu, nu sunt nebun ;)) Prefer sa le tin pentru mine... De multe ori ma pun si in locul interlocutorului si atunci imi vine si mie sa rad... Si atunci "mai bine lasa!" ;))
RăspundețiȘtergere1 cateodata da,cand mi-amintesc,deja e trecut si nu mai are rost sa spun.
RăspundețiȘtergere2.- evit sa ajung in situatia asta
3- cica sa nu spui niciodata,dar eu iti zic, in viata mea n-o sa fiu in situatia asta,cum n-am fost nici pana acum.
@S - pai, nu e vorba de lucruri personale...cate o chestie care mi-a sarit in ochi:-??
RăspundețiȘtergere@Teo Negura - eu as vrea un top cu cei mai mari mincinosi; incepand cu Pinocchio si terminand cu X de alaturi...pacat ca nu se poate:(
RăspundețiȘtergere@deus_pax - evident ca e doar o bucatzica din minciuni; altminteri, as fi facut tratat despre minciuna, ceea ce nu-mi sta in fire:))
RăspundețiȘtergerePS - "minciuni lesne iertatoare" era parafraza la "pacate lesne iertatoare", sintagma care m-a amuzat de cand am aflat de existenta ei:D
(PIES)X2 - ;)):P
@Fetita Junglei13 - frumos raspuns:P
RăspundețiȘtergere@dreamr - da, dar eu vorbesc mult:)) mult de tot:))
RăspundețiȘtergeresunt cu toane :P o data prea-prea, alta data foarte putin spre deloc :P
RăspundețiȘtergere@dreamr - daps, cunosc "conurile de tacere":))
RăspundețiȘtergeresi atunci cea mai enervanta intebare care te "bombardeaza" din o mie de parti este "ce ai?" sau "ce-i baiu'?"
RăspundețiȘtergereRaspuns: "Sunt putin obosit" ;))
@dreamr - la munca cel putin, s-a obisnuit lumea ca pana pe la 10.30 seara nu deschid gura; deci, in partea aia, am scapat de enervanta intrebare;))
RăspundețiȘtergere@Pinocchi0 - :P coincidenţă:P
RăspundețiȘtergere