Berea după bere-i mahmureală

Prima mea beţie s-a întâmplat la un Revelion, cu un pahar mic micuţ de şampanie; de menţionat că aveam vreo 4 ani, şi că dup-aia am dormit buştean, de s-au mirat toţi unde am dispărut şi, mai ales, cum de-am tăcut. Eram machi, mi se făcuse somn, aşa că am făcut ce face orişicine în situaţia cu pricina; am tras la aghioase până n-am mai putut. Memoria mea nu mai spune dacă m-a durut sau nu capul după.

Următoarea beţie remarcabilă a avut loc mult, mult timp după, tot de-un Revelion. Nici atunci nu ţin minte să mă fi durut capul, pentru simplul motiv că eram mai tânără, duceam mai mult şi nu-mi făceam probleme că o noapte pierdută îmi poate dărui un rid în plus.

Am avut parte de nopţile mele pierdute, de amestecurile nerecomandate de bere după vin după bere după gin şi după o guriţă mică mică de vodcă, mă rog, chestiile obişnuite la vârste la care-ţi permiţi lejer să faci noapte albă după noapte albă după noapte albă, fără să-ţi pese că e posibil să te doară capul a doua zi şi problema fiind că trebuie tot în aceea a doua zi să fii la muncă, fresh şi zâmbitoare, să poţi da click după click şi să şi ştii de ce dai click-ul acela.

Mda, ca să vă lămuresc, azi va fi vorba despre bugagu-ul oricărei persoane căreia îi place să facă din când în când câte o noapte albă, şi anume mahmureala. De precizat că nu e nevoie să bei ca înecatul pentru a fi mahmur a doua zi. No, sir! Aceasta e o concepţie cu totul greşită, total eronată, cât se poate de departe de adevăr. E de ajuns să bei 3 beri, pe oboseală, şi mahmureala e garantată. Mai ales dacă ai avut prosta inspiraţie de a refuza sărmăluţa, sau pate-ul, sau salata de vinete oferită înainte, pe motiv că ţi-e mult prea cald pentru a mânca. Big mistake, huge mistake, pentru că tocmai acest refuz va fi motivul pentru care vei fi zombi a doua zi.

Să purcedem deci în a descoperi cam cum arată o mahmureală de clasă.

Totul începe încă din seara cu pricina, când simţi nevoia imperioasă de a lua 2 aspirine cu juma' de litru de apă înainte de te băga frumuşel între cearşafuri. Clar dacă simţi această nevoie, mahmureala e garantată. Şi te trezeşti a doua zi dimineaţă, o dată cu alarma de la telefon, bătând mărunţel din buze pentru că ai mai fi dormit măcar două luni. Şi auzi aşa, un bâzâit constant între urechi. Parcă ai şi vreo două kile în plus, din cauză de cap; atârnă ceva mai greu decât cu o zi în urmă, şi cântarul trebuie să fie stricat, pentru că afişează aceeaşi greutate constantă, dar clar simţi că sunt mai multe kilele pe care le duci pe umeri. Mă rog, ori cântarul e stricat, ori e ceva în neregulă cu capul. Bagă o gură de cafea, că trece rapid. Trece? Ei, na, că nu trece. Ba chiar parcă se acutizează. Se extinde. De la frunte înspre ceafă. Sau în sens invers? Oricum ar fi, nu-i a bună. Bagă rapid două felii de pâine cu ceva, orice, mâncare să fie, că parcă ţi-e şi foame, da' parcă mănânci în silă, că trebuie, da' parcă ţi-ai mai pune încă o felie, şi dă şi-o măslină, şi bagă şi-un castravecior murat, că parcă ai mânca toată sarea din lume, şi dacă ai avea drobul de sare l-ai linge aidoma caprelor, da' n-ai, aşa că dă-i şi c-o roşie, şi c-o bucăţică de brânză, şi mai scoate şi muchiuleţul ăla afumat, şi dacă nu mai poţi mânca, parcă tot ţi-e foame, aşa că treci din nou pe cafea.

Şi, frate, capul parcă te doare mai tare. Dacă tot ai mâncat, ia şi-o aspirină, că zice lumea că e medicament curat pentru mahmureală; şi-ar trebui să bei şi apă, multă apă, litri întregi de apă, da' arşiţa ţi-a trecut şi să nu mai vezi lichide pe lângă tine, până şi cafeaua parcă e mai groasă şi mai greu de înghiţit, şi parcă n-ai bea-o, da' ce-ţi pofteşte acu' inimioara e apă minerală rece. Şi dă o fugă până la consignaţie, că au stocuri nelimitate de apă minerală, rece şi înţepătoare la limbă, şi că tot veni vorba de înţepător, parcă ai bea şi-o bragă rece, da' nu se găseşte bragă prin zonă, da' măcar un suc de roşii, rece să fie, să-ţi treacă durerea de cap. Capul! Capul e cuvântul cheie. Capul care ajuns să te tragă în jos, atât e de greu; dacă ai putea, ai merge în cap, pentru că sigur ar trece mai repede, da' nu prea ai cum, pentru că nu are picioruţe, şi capul fără picioruţe nu merge, şi dacă ai gânduri din astea, tot de la mahmureală ţi se trage, pentru că, altminteri, nici nu ţi-ar fi trecut prin gând să-i dăruieşti capului picioare, şi-n nici un caz n-ai fi ieşit din casă pe căldura asta pentru o apă minerală.

În jur de ora 3 (15, adică) deja e o fanfară întreagă pe post de creier. Şi duduie, şi bârâie, şi ai impresia că fac vecinii renovări, şi-i o armată de muncitori prin preajmă, da' nu e nimic de fapt, e efectul berii de aseară, şi doar ai zis că nu trebuia s-o mai bei, dar era rece, şi acidulată, şi mergea aşa de bine la şuetă, că n-ai mai luat în calcul că s-ar putea să fie în cârdăşie cu durerea de cap de a doua zi.

Şi-n jur de ora 5 (17, adică), caţără-te frumuşel în pat. Da, căţărat e bine spus, pentru că patul de obicei de dimensiuni normale, acum pare extraordinar de înalt, şi efortul de a te sui în el e prea mare, dar, frate, ce bine e când dai cu capul de pernă, şi perna e clocotită, dar nu mai contează, pentru că dacă ai noroc găseşti din prima o poziţie genială, în care poţi pune pe mute toţi constructorii, şi toate zgomotele, şi poţi să adormi în linişte, nu de alta, dar trebuie să păcăleşti mahmureala, să creadă că a trecut deja o zi şi că a venit timpul să se mute la alt nefericit care a uitat să mănânce o sărmăluţă înainte de a bea o bere.

Urăsc mahmureala. Aş scoate-o în afara legii. Aş mazili-o. Aş da-o cu capul de tastatură, să vadă şi ea cum e să te doară. Şi-aş lăsa-o fără aspirină, să ştie ea de altă dată, să nu mai vină neinvitată. În ordinea asta de idei, mahmureală uşoară vă doresc. Celor care o cunoaşteţi la fel de bine ca mine.