A fost ziua marinei şi nu, nu despre măreţul eveniment am de gând să fabulez azi. Pentru că, la fel ca orice alt eveniment care nu mă "concernează" în mod direct, nici acesta nu m-a afectat foarte tare. În orice caz, din câte mi-am putut da eu seama, gălăţeanul se dă în vânt după evenimente, adunări, reuniuni, mă rog, orice chestie care-i dă un impuls în plus în a ieşi din casă. Şi dacă n-are evenimentul, face evenimentul, şi dacă n-are din ce să-l facă, îl caută pe la alţii. Şi pe bune dacă în Galaţi nu sunt motive după motive. De cele mai multe ori văd mulţimea, aud muzica, habar n-am de ce şi cum, în schimb mă enervez cumplit pentru că, pentru mine, motivele lor de bucurie înseamnă aglomeraţie. Înseamnă coadă la o consignaţie care, în mod normal, e mai mult goală, înseamnă avut grijă să nu te calce cutare pe bombeu şi, doamne fereşte să nu te fereşti tu de el, că s-ar putea să te doară mai mult decât bombeul.
La adunări generale se procedează în felul următor:
Se ia el, capul familiei, purtătorul de pantaloni, bărbatul din buletin. Se îmbracă frumuşel, eventual la cămaşă albă, călcată la dungă, care în mod evident în următoarele 20 de minute va uita total că a cunoscut un fier de călcat, nu de alta, da'-i cald, şi e obositor să ai grijă de dunga impecabilă. Dacă nu-şi pune cămaşă albă şi pantalon, va apela la nu mai puţin tradiţionalii şlapi, asezonaţi cu bermude, şi la maioul care-i scoate în evidenţă atât burta de bere, cât şi virilitatea, subliniată ostentativ de părul de pe piept şi spate.
Bun, lui i se lipeşte nervos ea, mama de familie, purtătoarea de urmaşi, dăruitoarea florilor societăţii, aka soţia. Puţin înţepată, puţin nervoasă că n-a ştiut din timp de ieşeală şi n-a avut timp să-şi monteze profesional sarmalele la coafor, puţin tracasată că a trebuit să calce pe căldura asta. Ea, care va deveni păzitoarea integrităţii căminului, în momentul în care va arunca săgeţi din priviri matrahucelor care nu vor decât să-i sucească minţile lui, să i-l fure, să strice casa omului. Şi da,
va fi căţărată pe el de fiecare dată când trece câte o potenţială adversară, va avea grijă să-i îndrepte tacticos atenţia lui către scenă, către câine, către păpădie, către orice altceva decât marea de fustiţe scurte care mişună prin preajmă. Rechinii!
Dacă există, se cară şi mândrii moştenitori ai tronului, făcuţi gigea-mâi-mâi, adevărate bombonele, mândria părinţilor, cadrele care, cu o seară în urmă, spărgeau tacticos seminţe la scara blocului.
Şi ei ies frumuşel la "bulivar", să vadă petrecerea, să comande nonşalant o scrumbie şi să aibă ce povesti vecinului care, dacă n-a stat în casă, în mod clar a fost în altă parte a oraşului, sau pe partea cealaltă a străzii; să facă schimb de impresii, să condamne gunoiul de pe străzi, şi primăria care nu-şi face treaba, şi matrahucele care ies boite pe stradă, şi totul, că de, e subiect nou de disecat ţinând cont că n-a mai fost demult un meci bun la televizor. Dar astea deja sunt discuţiile de a doua zi.
În ziua cu pricina se mai întâmplă multe. Adică pe bune că e înghesuială. Ai toate şansele din lume
să dai peste cutare pe care nu l-ai mai văzut de ani mulţi. Ai toate şansele să fii înghesuită, pipăită, ciupită, examinată, măsurată. Şi n-ai cum să te mişti decât dacă dai din coate. Şi noroc că am coate ascuţite, şi n-am nici milă pentru coasta nefericitului care aterizează în ele.
Dar e sublim la înghesuială! Mmmm, miroase a mici; ba nu, a peşte prăjit. Ei, na, că, de fapt, miroase a un parfum pe care l-ai identificat încă din fragedă copilărie, şi care fuge, şi tu după el, şi parfumul dispare, şi nimereşti în aroma lu' nenea care a uitat să folosească antiperspirant înainte de a pleca de acasă. Dacă mai mergi puţin, poţi să vezi şi cum ăla de colo aruncă ambalajul direct pe lângă coş, şi cum bate copilul ăla din picior că mami nu i-a luat îngheţată şi vată de zahăr şi floricele, şi poţi să constaţi cu mândrie că ai la jumătate din greutatea micuţilor din ziua de azi, răsfăţaţi şi de buni, şi de tuşa, şi de tati care de-abia s-a întors "de la Italea", pentru că nu mai ştie să vorbeşte româneşte şi, la două din trei cuvinte mai bagă şi-un accent adus get-beget tot "de la Italea", şi nici că mai ştie cum se spune la aia, de o aprinzi şi tragi fum după fum din ea, aia, măi, cum îi spune, lungă şi albă, de o cumperi la pachet, şi-s douăzeci într-un pachet, şi dacă n-o aprinzi cât mai macho nici n-o să ştie lumea că tu eşti cineva, a, da, ţigară-i spune, da' eu nu mai ştie să vorbeşte româneşte după 3 luni în afară.
Şi mai poţi vedea şi pompoasele verze scoase la plimbat, că aşa cică e elegant, să arăţi ca la nunta lu' Getuţa, şi Getuţa faşion rulz, şi poţi să-l mai vezi şi pe el, înfoiat ca un curcan, în trening de la Naichi, pe lângă ea, care şi-a dat interesul să-şi ia şi rochiţa faină, şi toculeţele, şi poşetuţa, da' ce contează, că nu eşti feroc dacă nu ştii să-ţi ţii femeia în frâu, şi unde-mi dai mie pantofi pe căldura asta, şi mai vrei să-mi acopăr şi bustul, da' ce te-am pus eu să te-mbraci de parcă te-ai duce în club, nu la o simplă plimbare prin tot oraşul? Şi dacă nu-ţi convine, pot să-ţi arăt ce manierat şi plin de mine sunt, şi cum am exersat luni întregi cum să scuip cu stil pe stradă, şi ce-i ăla şerveţel nazal, că ăla-i pentru din ăia, şi doar nu vrei să zici că eu-s din ăla nu, că acum te iau şi dau şi cu tine de pământ, să-ţi arăt că eu sunt puterea şi legea şi ordinea.
Şi ieşi, Camelia, din casă, că ai avut proasta lipsă de inspiraţie de a rămâne fără ţigări, şi strecoară-te uşurel, să nu deranjezi puterea şi legea şi ordinea, şi mergi tiptil ca un şoricel, că numai de mulţime lipicioasă nu-ţi arde, şi pe bune, să te văd pe unde scoţi acu' cămaşa, că te-au înconjurat, şi trebuie să-ţi construieşti tunel pentru a ieşi dintre ei, şi nici nu te-ai gândit să-ţi iei masca de gaze după tine, şi dai nas în nas cu mirosuri care mai de care mai exotice, şi într-un fel parcă te-ai întoarce mai repede la răcoarea şi aerul curat de acasă, dar fără obiectul misiunii n-are nici un sens să dai bir cu fugiţii; şi uite, că mai e un zid de escaladat, că-n faţa ta sunt mulţi, şi-s beţi, sau lucrează din greu să ajungă la statutul ăla, şi nu'i bai, că-s vecinii de alături, care-s prietenoşi, şi-ţi fac complice cu ochiul, şi îi mai pocneşte şi-un interes subit pentru persoana ta, şi pentru a şti care-i scopul exact al misiunii şi durata vizitei, şi nici că poţi să treci de ei, că dacă li s-a pus ceva în cap nu renunţă nici cu ordinul procuraturii, şi regretă, tu, Camelie, că n-ai 1.90, 120 de kile, nu eşti nici rasă-n cap şi n-ai nici tatuaj ostentativ drept în mijlocul cheliei, că atunci ai fi trecut fără probleme. Şi, dacă tot ai pus mâna pe pachet, nu-l lasa să-ţi scape, plăteşte şi treci binişor mătăluţă acasă, că-i full oraşul, şi nu-i de tine.
Da, e de-a dreptul mirific la un motiv de sărbătoare. Oricare. Şi, contrar credinţelor şi convingerilor, mai că mi-am dorit să treacă duminica şi să se facă luni, când toţi dispar, sau revin la forma mai umană, mai puţin veselă, mai puţin petrecăreaţă, şi ieşitul pe stradă nu mai reprezintă nici o aventură, nici o provocare.
Ce frumos a fost de Ziua Marinei!
