Nu mă cunoşti

Sunt două chestii care mă scot din sărite când vine vorba despre cunoştinţe, persoane cu care schimb câteva cuvinte, mai mult din politeţe, fiindcă oricum nu prea avem nimic în comun.

1. Mă întâlnesc întâmplător, pe stradă sau în cine ştie ce magazin, cu o persoană pe care n-am mai văzut-o de mult timp. Fostă colegă, fostă amică, în nici un caz mai mult de atât şi, în orice caz, fostă. Adică n-am mai ştiut nimic una de alta, clar nu avem puncte comune, dacă nu ne-am văzut de atâta timp, clar chestia asta ar fi trebuit să fie veşnică. Din punctul meu de vedere, ar trebui cel mult să ne salutăm din priviri şi să trecem mai departe. Să-şi vadă fiecare de treaba ei. Dar, nu, dom'le, vezi tu că persoana cu pricina moare dacă nu se opreşte şi nu începe o conversaţie. "De când nu te-am mai văzut! Pe unde te-ai ascuns? Ce-ai mai făcut?" Întrebări la care nu ştiu ce să răspund. Nu e ca şi cum ne-am fi tras de şireturi la şcoală şi am fi fost prietene de nedespărţit, iar acum chiar vrea să reluăm legătura. Probabil nu ne vom mai vedea încă 10 ani de acum încolo. În timpul ăsta, sper să-mi crească barbă pentru a nu mai fi recunoscută...Pe bune acum, ce poţi să-i spui unei persoane despre care de-abia îţi aduci aminte cum o cheamă, că ai făcut în ultimii ani? Nimic din ce aş spune eu nu e de importanţă vitală pentru ea, tot ce o interesează e dacă m-am măritat şi dacă am făcut copii. Când spun că asta nu s-a întâmplat, primesc o privire jumătate plină de milă, jumătate de încurajare: "Lasă că o să vină şi vremea ta!" Cum poţi lămuri un om care nu te cunoaşte că, de fapt, urarea lui pentru tine numai de bine nu-i? Ar trebui să deschid un subiect lung, controversat, intim; nu am obiceiul să-mi discut intimităţile cu persoane de care nu ştiu cum să scap mai repede. Şi faza e că dacă te-a prins, mai greu să scapi. Începe să povestească cum a fost la nuntă, cum e la muncă, ce fel şi-a redecorat apartamentul, şi sincer nu mă interesează. Nu mă afectează, nu vreau decât să scap. Nu aud ce spune, tot ce văd e cum i se umflă capul în timp ce vorbeşte; cu cât vorbeşte mai mult, cu atât are capul mai mare. Scuza cel mai des folosită pentru a scăpa e că trebuie să ajung la farmacie. Şi, ca naiba, îşi aduce şi ea aminte că trebuie să ia pudră de talc. "Pentru ăla micu'. S-a iritat, mititelul...Ei, o să vezi şi tu ce minune e un copil, când o să-l ai pe al tău..." Shit! Şi brusc realizez că trebuie să iau neapărat primul taxi care-mi iese în cale, pentru că e o problemă de viaţă şi de moarte, şi toate întâlnirile de genul ăsta sfârşesc cu "ai acelaşi număr de telefon, nu? Să te sun, să mai stăm de vorbă!" Da' nu vreau asta, aşa că spun ceva legat de plecarea din ţară, şi numărul pierdut, şi faptul că nu mai am mobil, şi finalmente vine taxi-ul, şi pot scăpa. Vie. Aproape întreagă. Sincer, dacă m-aţi cunoscut o dată, şi mă vedeţi pe stradă, nu mă opriţi. Nu-mi face nici o plăcere. Dacă îmi făcea, găseam eu o modalitate să vorbim mai des.

2. O persoană pe care o vezi zilnic, posibil munciţi împreună, te anunţă victorioasă: "Te-am văzut ieri pe stradă. În jur de ora 12. Erai acolo, în faţă la fast-food-ul ăla, aşteptai să se facă verde să traversezi...Şi aveai nişte flori în mână." Aşa, şi? M-ai văzut pentru că, într-adevăr, eram eu aia. Şi ce vrei acum? Aplauze? Nu înţeleg de ce trebuie să ţi se scoată victorios ochii cu faptul că erai pe stradă. Nu văd logica, nu văd utilitatea. Şi, întotdeauna, sunt anunţată că am fost văzută. Da, ar fi fost ceva ciudat dacă mă vedea pe BBC, prezentând ştirile, şi ar fi vrut să se asigure că eram chiar eu aia. Sau la MTV Awards, prietenă la cataramă cu Lady Gaga. Dar aşa? Care e poanta? De ce simt unii imboldul ăsta, să te anunţe că te-au văzut? Nu, n-o să-ţi povestesc ce-am făcut. Nu, n-o să fim niciodată mai mult de cunoştinţe. Nu, n-o să-ţi fac dezvăluiri spectaculoase şi nici n-o să plâng pe umărul tău. Nu sufăr de amnezie, şi stiu şi eu unde eram ieri, în jur de ora 12. N-aş fi murit, şi nici n-aş fi avut o stare de confuzie generală dacă nu-mi spuneai tu unde eram. Şi-n plus, de ce trebuie să mă vezi? Ignoră-mă. Întoarce capul în partea cealaltă când ţi se pare că vezi pe cineva care seamănă cu mine, sau măcar păstrează revelaţia pentru tine. Nu mă interesezi, aşa că de ce te-aş interesa? Uită că mă cunoşti, şi va fi mai bine pentru amândouă.

Concluzia: Ador ochelarii mari de soare, ador faptul că ascund jumătatea de faţă şi că pot ieşi "camuflată". Sper să fie cât mai mult soare, pentru a nu mi se mai scoate ochii că făceam nu ştiu ce, nu ştiu când, cu nu ştiu cine. Nu, nu eram eu aia. Orice ai văzut e doar rodul imaginaţiei tale. Nu exist decât pentru persoanele pe care le plac. Ştiu ele care sunt...