Sweet child of...me

Leapşa e de onorat, cu de la Chocolatefollie citire:)

Bineînţeles că a trebuit să scotocesc, să îmi aduc aminte, să mă chinui să aleg, dar până la urmă cam ăsta e rezultatul: eu când eram mică...

Păi, ce să zic. N-am rău de înălţime, pentru că primeam în fiecare zi o porţie de "zbor". Mama zice că nu m-a scăpat niciodată; eu nu sunt aşa sigură.


Poftă de mâncare am avut dintotdeuna, numai că niciodată nu mâncam ceea ce ar fi trebuit.


După ce am învăţat să merg, am învăţat să joc remi. Adică le aşezam într-o ordine care mie mi se părea extrem de estetică, şi mă minunam cât pot fi de artistă.

Am preferat dintotdeauna pantalonii fustelor, pentru că puteam să alerg, să sar sau să cad fără să mă jeneze poalele rochiţei. În plus, aveau buzunare unde puteam îndesa tot ce mi se părea spectaculos la vremea aceea, gen pietricele, cretă, nasturi...


Pe la 5 ani încă mai credeam în Moş Crăciun, şi n-aveam nici o problemă să împart jucăriile cu alţi copii. Atât timp cât erau jucăriile lor:P


Şi, finalmente, pe la 6 ani am descoperit eu că lumea nu e aşa frumoasă pe cât pare, că nu-mi plac anumiţi oameni şi totuşi n-am nici o putere încă să arăt chestia asta şi că-mi plac câinii (bine, asta o ştiam de dinainte, dar ăla chiar era un câine mare, şi ar fi putut în orice moment să mă înghită, chiar dacă era dresat şi era câinele fotografului). Da, sincer, nu-mi convenea nici fata, nici coafura. Sper că se vede destul de bine figura mea "extaziată".


Nu ştiu dacă am reuşit să mă "creionez", copil fiind, ţinând cont de faptul că am sărit peste pozele gen "grădiniţă", sau "vacanţă". Nu am poze de genul ăsta, iar cele pe care le am implică prea multă lume. Anyway... Am avut o copilărie frumoasă. Nu ştiu exact de câte poze ar fi nevoie pentru a demonstra chestia asta. Sper să fiu crezută pe cuvânt:)

PS - se duce la Liz,
Blindius, Catwoman, Alexiuss, Terra Radu şi Alexandra. Dacă o vor, bineînţeles.