M-am mutat, casă nouă, alea-alea

După aproape 4 ani, 1299 de postări (btw, asta e no 1300), nervi, pisici, amintiri, dileme, manii, camelianism implementat, oameni cunoscuți, oameni cernuți, constante, zâmbete, cafele și pahare de vorbă, las blogspot-ul și trec pe domeniu.

Același Erase Rewind, tot ce iubești sau urăști, aceeași eu, altă adresă: cameliabucur.ro

Redirecționarea - zilele viitoare.
Între timp, cine vrea să schimbe adresa - o schimbă, cine vrea link - dă un semn, cine mă citește în continuare - mă citește.

Erase Rewind is dead, long live Erase Rewind!

Viol în Vamă

Nu cred să existe piesă care să mă enerveze mai tare ca aia a lu` Chirilă. Aș spune ultima, dar deja s-a învechit. A fost disecată din toate părțile, s-a plâns de ea toată lumea, au făcut analiză pe text, l-au făcut pensionar pedofil, au țipat cum că e la fel ca toate piesele lui, diferă doar fesul din videoclip și gagica.

Pentru că Chirilă asta face: întotdeauna există o femeie mai nașpa ca el, pe care el o iubește, ea îl iubește, da` dup-aia spiritul lui tânăr și neliniștit se răzvrătește, o înșeală sau nu, își face boem rucsacul și fuge la mare. Cam cum fug femeile la mama când nu le convine culoarea canapelei. Și dup-aia regretă sau nu.
Tiparul telenovelei. Pân` la urmă tre` să recunoască toți că asta face Chirilă: telenovele. Nici măcar music hall-uri de calitate, doar telenovele pentru copii de-abia îndrăgostiți sau adulți care se vor boemi și veșnic tineri.

Asta au spus ei. Eu n-am spus nimic, c-am zis c-o să treacă. La fel cum trece orice durere după ce iei o pastilă, la fel cum trec coșmarurile când te trezești, cum trece apa pe sub pod, vântul printre sălcii, mă rog, ați prins ideea.

Da` piesa asta e mai rea decât ciclul. Vine, îl simți că vine, știi c-o să treacă, trece dar, ca să-ți facă-n ciudă, după o lună e din nou lângă tine. Și nu poți să aștepți decât menopauza, cu toate că, în stilul în care mă chinuie piesa aia, cred c-o să devină hit și, când o să spun ”ura, a venit menopauza!” ca leit-motiv pe fundal o să se audă perfect fără tine.

Nu știu ce mă seacă mai tare la ea:
- versul ăla cu te-am înșelat c-am vrut să văd cum e să fii bărbat - poate-s eu femeie blondă, da` nu pricep cum faza cu înșelatul te face să te simți bărbat. Ești, sau nu ești. Aș porni de la premiza că este, dar dacă până și el se-ndoiește de chestia asta, încep să am anumite întrebări. Gen: poate a înșelat-o cu un bărbat, ca să vadă cum e în bocancii lui. Prea deep pentru mine. Nu-nțeleg eu d`astea.
- partea aia total previzibilă în care el înșeală și tot el e rănit, pe principiul motanul fute, motanul țipă
- perfect-ul despre care nu specifică dacă e sau nu cu lămâie, și-oricum e un ticălos egocentrist și egoist pentru c-a așteptat să plece la mare fără ea ca să bea o vodcă
- că toate găinile o consideră o piesă de dragoste când ea e misoginism la rangul cel mai înalt și-un soi de ia să-mi bat joc de voi, că tot sunteți proaste și gâștele pică la bărbați care se dau macho, și-i mai fut și-o palmă, apoi fac un cântec despre asta, ca să vezi tu că au și-o latură sensibilă, și ce poate fi mai fascinant decât un machocare cântă
- că e încă peste tot. În taxi, la radio, la tv în sala de mese și mi se oprește mâncarea în gât când o aud și, dacă nu e nici una dintre astea, clar se trezește cineva care s-o fredoneze
- sau c-am auzit-o de atâtea ori încât îi știu versurile pe de rost și, fiind un mare potențial muzical, încă nedescoperit de impresarul potrivit, mă trezesc fredonând-o. Și-atunci se găsește cineva care să afirme că și lui îi place Vama și, mamă, ce melodie mișto, posibil să câștige chiar MTV-ul. Nu-mi place! Urăsc melodia aia din tot sufletul meu mare și insensibil, da` am versurile în cap pentru că mi-au fost băgate cu forța, la fel cum am pățit cu Adele, care se repeta și-n timp ce dormeam, și mi-a rămas inconștient în memorie. Asta nu-nseamnă că-mi place. Am fost intoxicată cu ea. Cu Adele și cu perfect fără tine.

Am fost violată de piesa asta și nu, nu mi-a plăcut. Pentru că violul de orice natură ar fi, tot viol se cheamă.

Introducere în studiul anorexiei - p.2

Nu știu cine a decis că thigh gap e o chestie malefică și noua amenințare mondială. Thigh gap-ul e o chestie de bun simț, dacă ai corpul de așa natură. Și e mai veche ca vechimea însăși, că nici când eram eu în liceu nu era ok să ți se lipească pulpele între ele, să se frece când mergi și să ai blugii roși între picioare pentru că da, ori ești grasă și nu faci nimic în privința asta, ori ești de-a dreptul otova și nimeni nu poate face nimic pentru tine.

Mie mi se pare normal ca pe podium să nu văd revărsându-se valuri de șuncă, să nu se-mbibe aleea aia de slănină, să nu existe pericolul ca, în caz de un model obez cade, toată sala să fie înecată în osânză. Mi se pare normal să văd gagici slabe defilând în costume de baie, nu balene. Mi se pare normal ca modelele să fie un etalon, să fie altfel, să se vadă și corpul lucrat, și înfometarea, să i se vadă și coastele și abdomenul cu pătrățele, să nu i se frece pulpele și să nu i se lipească genunchii, să nu se reverse burta prin rochie și să se vadă hainele pe care le poartă, nu sertărașele cu șaorma adunată-n timp. Că dacă n-ar fi așa, atunci am fi toți fotomodele și s-ar duce dracu` și industria, și idealul și șaormeriile ar deveni supraputeri mondiale.

Da` cum să faci așa ceva? Cum să obligi milioane de minți tinere să se-nfometeze ca să nu li se roadă pulpele când merg? Cum să le pui să lucreze ca să-și modeleze corpul și să nu mai arate ca omulețul de la Michelin, cum să le dai voie să gândească că ar putea să nu mai fie morbid de grase?
Păi, clar alea de pe podium sunt anorexice! Nimeni nu poate să fie slab fără să se înfometeze. Nimeni nu poate să renunțe la faldurile de grăsime fără să aibă o altă boală, mai periculoasă și mai greu de tratat. Nimeni nu poate să fie slab cu sport și-un regim alimentar normal.
Vreți să ne îmbolnăviți copiii! Să moară de foame, să fie subnutriți și fără dependență de fast food.

Nu știu cm se face, da` numai grasele au o problemă cu modelele. Numai grasele le numesc anorexice. Numai grasele vin cu idei despre conspirații mondiale și numai grasele arătă cu degetul chestii care, acum câțiva ani țineau doar de bun-simț.
Nu e manipulare, nu e presiune, nu te oprește nimeni să-ți iubești corpul. Ba cred că-l iubești cam prea mult dacă adaugi în fiecare lună încă vreo câteva kile pe el. O grasă e mai obsedată de corpul ei decât una slabă. O grasă îl întreține și-l crește cu aceeași dragoste cu care bunicile ne îndopau când eram mici ca să plesnim de sănătate și de grăsime. Dar n-o să recunoască asta. O să se uite în jur, o să vadă alte grase ca ea și-o să creadă că așa e normal și bine. Și-n momentul în care apar în cercul ei rotund persoane care nu dau peste cap cântarul de marfă, o să le ardă pe rug pentru anorexie. Vrăjile secolului prezent.

Nu te obligă nimeni să ai thigh gap. Dacă îți dorești lucrul ăsta, înseamnă că nu-ți place cum arăți tu în oglindă, nu că trebuie să arăți așa. Poți să fii grasă și mulțumită cu condiția ta de grasă. Dacă nu ești mulțumită, înseamnă că undeva, sub șunca care-ți acoperă creierul, îți dai seama că nu ești nici sănătoasă, nici estetică. Și-ți dorești să fii slabă nu ca să arăți ca ele, ci ca să arăți și tu cumva uman.
N-are nici o legătură cu presiunea societății sau cu revistele cu modele slabe. Pentru că, dacă-ți dorești să fii ca ele nu pentru tine, ci pentru că așa scrie în reviste, înseamnă că nu ești doar grasă, mai ești și proastă pe deasupra.  

De ce să nu mănânci eco

Cică să mănânci vegan și eco. Să-ți faci tocăniță de gutui și friptură de soia și să ai grijă, eventual, să fie cartoful eco, uleiul eco și, dacă se poate, și farfuria.
Mie-mi place să-mi ascult instinctele barbare și alea-mi spun că, dacă nu vânez o șaorma, cu carne de pui crescut cât mai nenatural cu putință, cu cartofi crescuți pe câmpuri pe care zburdă-n libertate pesticidele și puricidele, mă transform într-o legumă. Mă sting încet și mor, la fel ca strămoșul care, atunci când nu prindea gazela, se retrăgea în păduri, își punea mâinile pe piept și murea. De foame.

Îmi place, atunci când se pune de câte un grătar, să-mi imaginez că-s în sălbăticie și sfâșii cu dinții mei puternici carnea fragedă de animal de-abia ucis și am încă fantezii de neîmplinit cu ficatul crud de bizon, mâncat direct din bizonul de-abia doborât. Sunt un barbar ascuns sub hainele omului modern și civilizat și nu mi-e teamă s-o recunosc.

Da` îi înțeleg și pe ăia care se-ncăpățânează să mestece snob și cu ghionturi mâncare cât mai naturală, pe care e aplicată verde și ostentativ eticheta ”eco”.
Cartofii eco sunt 7 lei kilogramul. Că-s eco. Aproape cât o șaorma. Sau cât cartofii mei prăjiți de-a lungul unei săptămâni. Doar că eu, timp de-o săptămână, nu mănânc un singur kil. Da, nu-s eco, îs cartofi drogați, da` timp de 30 de ani m-am hrănit cu mâncare drogată. Atât de mult încât, să mănânc eco, m-aș simți ca la dezintoxicare. Și mi-aș mai da și două palme, că salariul meu nu-i eco, e salariu la fel de toxic ca mâncarea pe care mi-o permit.

Ce știu să facă cartofii ăia de 7 lei? Dansează în tigaie și cântă oda aia cu ”o, cartofule de aur, noi pe tine te iubim”? Li se spune câte o poveste în fiecare seară, înainte de a adormi? Bălegarul care se pune peste ei e eco, pentru că provine de la o vacă crescută cu iarbă eco, care se cacă mai verde ca alte vaci și răspândește-n jurul ei miros de iasomie?
Pentru mine e simplu: cartoful crește în pământ. Dacă crește în pământ, e eco. Dacă mi-ai spune că a crescut în strat de plastic în care i se injecta în fiecare seară acid sulfuric, aș avea dubii să-l mănânc. Da` atât timp cât crește natural în pământ, nu văd de ce aș plăti de câteva ori mai mult doar pentru eticheta aia verde. Care nici măcar nu e atât de frumoasă. E aproape toxică de naturală ce vrea să pară.

Și-i vezi pe ăștia care se laudă că cumpără doar eco și, eventual, nu mănâncă decât găini pe care le cresc la ei în grădină, le hrănesc cu grâu crescut tot în grădină, udat cu apă de ploaie și îngrășat cu găinaț de la aceleași găini, mă rog, un cerc vicios pe care și-l întrețin, fugind de îngrășăminte și protestând în fața magazinelor, furioși că tu cumperi puiul stresat, din galantar.
Eu nu văd diferența între ăștia care cumpără eco, ăia care se roagă să pice mărul și-i cer iertare înainte de a-l mânca, și ăilalți, care protestau în fața clinicilor de avort și spărgeau furioși prezervativele, pentru că încalcă voia domnului.
Voia domnului a fost să se nască puiul pe care-l mănânc eu, care m-am născut tot din voia domnului, și tot din voia domnului s-au născut și îngrășămintele alea, mai puțin naturale. Ce vină au ele? De ce să discriminăm îngrășămintele și pesticidele? De ce să spunem că cartoful eco e superior cartofului obișnuit? Și Hitler susținea că rasa ariană e superioară. Ne îndreptăm oare spre un nou holocaust, spre o dictatură a produselor eco, spre un măcel în masă a tot ce a fost bun până acum, doar pentru că unii au descoperit eticheta verde?

Spun NU acestui holocaust și, aidoma unui nou Mesia, spun lăsați șaorma cu pui stresat și cartofi de rând să vină la mine. Voi iubiți-vă mult și comandați o pizza după, că-n ea stă și fericirea, și savoarea, și viața. Și prețuiți orice creatură, indiferent cu ce a fost hrănită. Ar trebui să fim egali în galantare, indiferent de etichetă.

La mulți ani, Mihai, not

E ziua fericită în care toate babele crăcănate și moșii care abia-ș mai târâie pârțul lăcrimează melodramatic și comemorativ, și-nchină un pahar de secărică pentru vremurile demult apuse, urându-i La mulți ani regelui.
Cum adică nu știi cărui rege? Ăla, mă, incultule, care a abdicat în `47.
Normal că nu-l știi, că dacă a abdicat, nu mai e rege, e un cutare căruia îi place să țină Peleșul închis când își face concediul în România, da` unora le place să fie slugi la doi stăpâni: un președinte de care se plâng că nu face nimic toată ziua și-un pensionar fără pensie, care iubește să fie pupat în cur c-un titlu la care a renunțat.
Unora le place să stea cu spinarea aplecată și să-i lingă pantofii.

Că nu contează că și-a pus palma-n cur și-a plecat, renunțând atunci la drepturile lui la tron, c-a revenit peste ani și-a început să revendice chestii în baza analizelor la sânge, că-și numește rubedeniile cu titluri pompoase, că n-a muncit o zi în viața lui, că se lăfăie da` lăcrimează patetic în fața camerelor pentru soarta poporului și pentru sărăcia pe care n-o știe decât din ziare, că-și bagă picioarele că tu n-ajungi decât rar să vezi Peleșul și atunci n-ai voie să-l vizitezi că e familia regală, și să nu carecumva s-o deranjezi, că nu mai are nici un drept pentru c-a demisionat, fraiere. Da, a demisionat, abdicat, a fost silit să renunțe, zi-i cum vrei, rezultatul e același: nu mai e decât Mihai, fost rege de România.

O icoană la care se-nchină încă mulți, or să-l plângă la fel cum unii l-au plâns pe Stalin, alții pe Gheorghiu-Dej, că nu aveau pe cine altcineva să plângă. Un nene care și-a întreținut legenda și și-a însușit titluri care nu-i mai aparțineau, un bătrânel care crede în continuare că are dreptul să-și numească succesorul la tron.

Pe el îl înțeleg. La 92 de ani nu mai faci foarte bine diferența între imaginație și realitate. Și-i înțeleg, într-un fel, și pe cei de-o vârstă cu el, care se roagă pentru momentul glorios în care vor retrăi în monarhie. Senilitatea nu te lasă să mai gândești limpede.
Nu-i înțeleg însă pe ăștia leat cu mine care se bat cu pumnul în piept și se dau monarhiști. Care-l numesc rege legitim și se dau cu curul de pământ că el e rege, și trebuie să-l întâmpinăm cu pâine și sare, să-i dăm înapoi lucrurile la care a renunțat acu` juma` de secol, să-i spunem La mulți ani cu titlul întreg, să batem din nou monedă cu moaca lui și să punem statusuri patetice despre Casa Regală a României. Să urmărim cu sufletul la gură dacă regele se cacă-n Peleș sau așteaptă să ajungă acasă, pentru că e timid în locuri străine, să-i susținem rudele la alegeri, ba poate chiar nici să nu mai existe alegeri, că au drept divin.

Mori, mă. Mori cu monarhia de gât. Că fostul rege nu-ți redă nici valorile creștine, nici patriotismul, nici demnitatea. E un om, nu făcător de minuni. Un bunic bun să depene povești la gura sobei, în nici un caz un conducător, așa cum îți place să crezi. Și nici o Românie n-o să devină peste noapte mai bună, mai frumoasă și mai umană dacă-i aduci la conducere o relicvă. Un rege de paie. Un fost os domnesc.
O să fie la fel de plină de idioți ca tine, care cred că un titlu îți conferă puteri miraculoase, și de alți idioți care trăiesc cu impresia că înainte era mai bine. Oricare înainte.

De ce să-i spun La mulți ani lu` Mihai? Milioane de alți cutare s-au născut azi, și nici lor nu le zic La mulți ani. Că nu-i cunosc, nu-mi pasă, și poate că și ei se cred regi în cocioaba lor.

Vineri 13

Mie-mi place vineri 13, pentru că sunt rea, puțin satanistă și-aș planta pisici negre în fața tuturor celor care cred că aduc ghinion. Îmi place pentru că fiecare se așteaptă să se-ntâmple ceva rău și dacă se-ntâmplă să traversezi beat mort o autostradă la o oră intens circulată, și te lovește tirul și te face pilaf, clar a fost din cauză de vineri 13. Sau dacă mori de supradoză, la fel. Sau dacă-ți iei amendă c-ai mers fără bilet. Te-ai lovit, ai pierdut bani, te-a părăsit, ai găsit-o-n pat cu altul, în orice altă zi ar fi vina ta, a lui, a lu` ăla care ți-a înfipt amenda; așa, e vina zilei.

Îmi place vineri 13 de când m-am născut, cu toate că era luni 13 când m-am născut eu. A fost o zi norocoasă pentru întreaga planetă. Toată lumea, la unison, s-a simțit mai fericită, chiar dacă nu știa de ce. Nașterea mea a adus zâmbetul pe fața a miliarde de oameni și toți s-au simțit plini de speranță. Pentru că era luni 13 și m-am născut eu.
Ce n-a bănuit nimeni a fost că răul pur a coborât pe pământ.
Peste câteva săptămâni, când s-a întâmplat prima vineri 13 de după nașterea mea, forța deja crescuse. Lumea a început să simtă cum maleficul îi cuprindea. Întunericul se întindea asupra lumii. Răutatea începuse să se dezlănțuie...

Presupun că ai mei au dat vina pe ziua malefică, fără să se gândească că domnia răului e pe cale să-nceapă, în momentul în care am murdărit scutec după scutec, fără să-mi pese că fusese schimbat cu 10 minute în urmă. La fel când am început să rod cablurile pentru că îmi ieșeau dinții. Când am vomitat ca-n Exorcistul pentru că nu-mi plăcea mâncarea, când plângeam dacă nu mă legănau pe picioare, când m-am rostogolit de pe picioarele lu` taică-meu tocmai sub pat, când am spart vaza sau când m-am ars cu drotul aproape de axilă. Toate astea și multe altele au fost puse în cârca lu` 13. Deja nu mai conta că e luni sau vineri, ziua nefastă îmi sporea puterea.
Când l-au creat pe Jason, deja aveau modelul meu în minte. Au exagerat puțin, ca să dea bine la încasări, dar inițiații cunosc adevărul și originea.

Pentru că da, e rău să fii rău în vineri 13. Și e de bon ton să te dai rău. Și satanist. Și cumva violent, și periculos și extremist. Chiar dacă îmi fac păcate cu tinerețile tale dacă-ți dau un ghiont între coaste. Chiar dacă ai un fizic de radieră și mai degrabă prinzi musca și-o dai afară decât să-i dai un papuc în cap, cum fac eu pentru că-s rea și violentă. Și m-ai omorî cu pietre în vorbe, te cred, doar că s-ar putea să leșini adunând atâtea pietre cât să mă omoare cu mine. Și-n locurile cu practici din astea, ai fi îngrijitor la cămilele altuia.

Dar. E vineri 13. Simt cum maleficul îmi curge-n vene, mai rapid ca-n alte dăți. Că vine week-end-ul, și-n week-end până și răul își ia concediu, și stă și se relaxează la o bere și-o vorbă bună, mângâind pisici negre, tărcate, tigrate, mușcând nasuri umede și râzând fericit că-i gâdilat de mustăți mult prea lungi.
Încă e vineri. Ai grijă cum te-mpiedici. S-ar putea să fie din cauza răutății mele.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!

Lagăre antiprostie

Da, știu, subiectul în vogă e meciul de fotbal. Nu-mi pasă de fotbal. Oricum mi se pare puțin stupid să alergi după o minge, în grup. Sportul organizat mi se pare stupid, în general.
Stupizi mi se par 99% din oamenii prezenți. Nu-mi pasă de ce-or să creadă nepoții. Nu-mi pasă de nepoți. De nepoții nimănui, adică. N-au decât să-și filtreze apa ca ăla din Waterworld, see if I care.

Oamenii prezenți, în schimb, mă enervează. Că-s stupizi și proști. Că-s lachei și nu știu să aibă o părere. Că nu pot să argumenteze nici măcar o părere împrumutată. Că nu știu de ce adoptă o părere și, dacă-i iei la bani mărunți, ori vor ridica din umeri și vor da înapoi, ori vor arunca cu câcat. Exact, nu cu noroi, cum zic domnișoarele simandicoase, ei vor arunca direct cu câcat, să-ți astupe argumentul logic. Să-ți arate că, dacă ai argumente, meriți să mori, mă, sufocat. Că ai argumente.

N-o să vorbesc despre câini. N-o să spun nimic despre violență. N-o să spun nimic de roșii, pentru că nu-mi pasă de ele decât în salată.
Dar îmi pare rău.
Îmi pare rău pentru că am crezut, ani de-a rândul, că oamenii pot fi schimbați dacă vorbești frumos cu ei. Dacă le explici. Dacă te bazezi pe argumente și nu pe pumni.
Îmi pare rău că am crezut că toți oamenii sunt egali și că nu există oameni proști, ci doar oameni dezinformați.
Îmi pare rău că am crezut în supremația rațiunii în fața instinctelor.
Îmi pare rău că am văzut oameni umani striviți de ce se poate întâmpla dacă sunt alții proști, dar mulți. Și-mi pare rău că nu l-am înțeles atunci pe Lăpușneanu. Pentru că mulți sunt, și proști sunt încă.

Și-mi surâde din ce în ce mai mult ideea cu lagărul în care să-i adunăm pe toți. Dar mi-e că, în urma unei selecțiie obiective, n-am mai rămâne decât prea puțini care să merităm să trăim.
Sau nu, nu mi-ar părea rău. Pentru că, nu-i așa, epurarea trebuie făcută ca să putem să mergem liniștiți pe stradă, fără să ne fie frică. Pentru că suntem pe teritoriul nostru, nu al lor.

Iar dacă prostia nu poate fi eradicată decât cu ajutorul lagărelor, atunci să facem lagăre antiprostie. Care să nu coste prea mult, pentru că proștii nu sunt de ajutor nimănui și mai au și mania de a se împuia fără limită. Și nu mușcă; doar te-mpiedică să trăiești liniștit, și te calcă pe ficați, și-ți provoacă ulcer pentru că-ți fac nervi și n-ai cum să-ți reglezi conturile cu ei altfel decât prin lagăre, pentru că altfel ești pasibil de închisoare. Și ești prea deștept ca să-ți strici viața pentru fiecare prost care-ți iese dezlegat în cale.

Problema e că pentru antiprostie nu se vor strânge niciodată peste 10000 de protestatari. Și nimeni nu-ți va da foc doar pentru că ești prost.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!

De ce sunt eu pro eutanasie

Sunt de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi violenți și sau bolnavi. Pentru că da, există specimene violente, trec și eu pe partea cealaltă de stradă ca să-i evit și nu, n-o să merg după 9 seara prin cimitir, pentru că nu-s bătută-n cap și nici nu-mi doresc să ajung mâncare de câini. Dar nu țin minte să mă fi lăsat ai mei dezlegată pe lângă câini cu potențial violent. Pentru că ai mei nu erau dobitoci. Și my mamma raised no fool.

Toată lumea are câte o părere. În momentul ăsta, fiecare încearcă să ți-o bage pe gât pe a lui. Ăia care-l plâng pe bietul copil și fiarele alea vai, ce-au putut să facă. Ăia care spun că câinii își apărau teritoriul și bunica e la fel de vinovată pentru că nu și-a supravegheat nepoții. Ăia care vin cu furci și topoare, să omorâm toți câinii, indiferent dacă mușcă sau nu, pentru că sunt un pericol public și oricând poți fi tu următoarea victimă. Ăia care țipă că și câinii au drepturi, unde s-au dus banii de sterilizări? N-avem destule adăposturi, să ne adunăm mai întâi aurolacii de pe stradă, de ce să ne pese de câini când orfelinatele sunt pline, de ce să nu electrocutăm și bunica.

Cum nu se ajunge la nici un consens, eu zic să ne batem între noi. Facem două tabere, una pro câini și una pro copii și să ne luăm jugulara unul altuia, ne mușcăm între noi, ba chiar punem copiii să muște câini și invers ca să dovedim care-i mai rău și care face mai multe victime. Și dup-aia ne certăm și pe pedofili, pe dobitocii care nu-și castrează câinii, dar îi duc să facă sex cu cățele maidaneze de prin parcuri, pe mamele care-și aruncă copiii la gunoi, pe ăia de la garaje care cresc viței, nu câini, ca să le păzească mașina, pe ăia care-și lasă plozii cu aragazul deschis și dup-aia se-ntreabă cum de le-a luat casa foc și le-au murit toți copiii, mă rog, pe chestii din astea care pot fi aduse drept argumente într-o ceartă liniștită în care ne linșăm unii pe ceilalți pentru că avem păreri diferite și ne place mai mult să scriem decât chiar să facem ceva. Gen să ne castrăm câinele din casă și să-i tăiem biluțele lu` ăla care-și violează plodul. Să ducem câinii fără stăpân în adăposturi sau să-i adoptăm și să pedepsim - măcar conform legii prezente - părinții neglijenți. Sau. Sau. Sau.

Iar ăia care se plâng că nu există destul loc în adăposturi sunt foarte dezinformați. Am dus vreo 5 câini la adăpost, doi au fost adoptați într-o săptămână și, dacă ar exista formalități mai puține, care să nu presupună autorizație de la primărie, probabil că și ăia care se-nvârt în jurul locului unde lucrez ar fi ajuns la același adăpost. Locuri sunt. Hârțogăraia te omoară.

O să fiu de acord cu omorârea tuturor câinilor maidanezi, indiferent dacă sunt violenți sau nu, de-abia într-un anumit moment: când  să se aprobe hai nu, pedeapsa capitală, că cică suntem totuși oameni, dar măcar castrarea celor care ajută la creșterea populației de maidanezi și a celor care își omoară copiii voit sau din neglijență. Că suntem oameni, și cică ar trebui să gândim mai mult.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!

Plodul retardat de pe Youtube

”Maaamaa, e greu la școaalăă...”
Același început pe care-l aud cam o dată la 3 melodii pe Youtube. N-am nici timpul, nici răbdarea, nici cheful să stau să văd toată reclama. Sau s-o aud. Rapid schimbă tab-ul, dă-i skip this add și proceed to the song. Melodie, lalala, înc-o melodie, și-ncă una, și din nou vocea aia enervantă. Nu știu la ce e reclama, sau la ce ar putea fi o reclamă atât de stupidă, c-un plod c-o voce retardată, care se plânge că-i greu la școală.

În fracțiunea aia de secundă în care-i văd moaca, nu pare să fie mai mult de clasa a-V-a. Maximum.
Și cât de retardat poți fi să te plângi că e greu în clasa a-V-a? Există câteva variante: ori ești retardat de-a binelea, caz în care trebuiau să te dea ai tăi la o școală specială, unde clar n-aveai cum să te plângi că e greu, pentru că materia și explicațiile sunt pe măsura retardării tale; ești alintat și te plângi ca să-ți facă mă-ta lecțiile când ajungi acasă și nici să nu se ia de tine că ai împușcat un 4 pentru că, în loc să-nveți, ai stat și-ai frecat-o la rece; ești atât de papă lapte încât nici măcar nu poți să treci prin școală ca gâsca prin apă, chiulind la anumite materii ca să te duci să fumezi în parc și să fii golănaș și viitor de la Italea.
Oricare ar fi varianta, nici una nu te scoate într-o lumină favorabilă. Nici pe ăia care au gândit reclama cu plodul retardat.

Eu țin minte că nouă ne dădeau profii, de pe-o zi pe alta, vreo 2 compuneri - română și franceză -, între 7 și 10 probleme la mate, bașca de-nvățat la restul materiilor. Era multișor. În afară de compuneri și materiile gen istorie/geografie/cultură generală, nimic nu m-a ajutat în viața reală. Matematica cel puțin, din punctul meu de vedere, putea să rămână la stadiul de adunare/scădere/înmulțire/împărțire, pentru că nu folosesc altă matematică decât aia ca să-mi dau seama cu câți bani rămân după ce-mi plătesc toate datoriile. Dar făceam temele și-mi rămânea timp să stau să mă uit pe pereți sau să ies în oraș, în momentul în care vârsta mi-a permis asta. Pana mea, inclusiv într-a-XII-a, când erau bacul și admiterea după colț, nu cred să fi ratat vreo seară neieșită. Deci nu era nici mult, nici greu. Decât dacă erai retardat.

Dilema mea majoră e alta: ok, există plozi și plozi, unii se plâng de teme, alții prind din zbor, altora nu le prea pasă, nu putem să ajungem toți cu joburi excelente, cineva trebuie să mai și spele pahare și să mă servească la fast-food, dar. Dar de ce e pângărit Youtube-ul cu reclame? De ce nu pot să mai ascult liniștită o melodie pe-un site care a început ca site de homemade videos, acum găsești orice pe el, inclusiv reclame stupide, enervante și la care nu se uită nimeni? Sincer acum, câți stau să vadă reclama aia până la capăt, să plescăie mulțumiți că, mamă, ce reclamă bună, acum mă duc să cumpăr x produs, și nici măcar să se mai uite la ce voiau să se uite de la bun început? Nimeni!
Dar nu-i nimic, fă-mi creierul atât de șvaițer încât o să-mi deschid propriul site pe care toate reclamele vor fi banate, iar cei care propun sau adoptă reclame vor fi împușcați sensibil și grațios în gât.

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!

Concursul vecinilor gospodari

Știi senzația aia, de la dentist, când bagă freza și burghiul, să-ți găureasco-polizeze măseaua, și simți vibrația până-n creier? Vibrează, vibrează, vibrează, te ia tremuratul de la inimă, simți bârâitura aia și-n stomac și nu te poți hotărî ce să faci mai întâi: atac cerebral, infarct sau ulcer. Aia!
Ei, cu senzația aia m-am trezit eu azi dimineață. Nu, n-am dormit pe scaunul nici unui dentist care s-a gândit să profite de somnul meu ca să mai modeleze vreo două măsele. Nici n-am visat că sunt la dentist, nici nu m-a durut măseaua. Am auzit zgomotul, am simțit senzația, am deschis un ochi leneș, s-a oprit. Am zis că mai dorm puțin. Am închis ochiul, mă ducea somnul, din nou bârâitura. Deschid ochiul, se oprește. Îl închid, din nou. După câteva repetiții nefaste, m-am târât din pat și mi-am făcut cafeaua.

Vecinii gospodari sunt moartea. Da` nu din aia, care te ia de bătrânețe prin somn, din aia ca atunci când te găsea Inchiziția vinovat de vrăjitorie. Cu torturi și sânge mult, și suferință.
Vecinul gospodar e o specie grobiană. Nu contează că stai la bloc sau la casă, măcar unul dintre ei trebuie să fie gospodar. Să folosească bormașina, drăcia cealaltă cu care taie tablă și ciocanul. Toate 3, cât mai des și la ore cât mai bizare, gen 10 dimineața, de luni până sâmbătă. Duminică nu, că-i zi de odihnă. Și vecinul gospodar care m-a bârâit toată săptămâna o să se uite cu un ochi rău la mine dacă dau cu aspiratorul fix duminica, că atunci am chef și timp. Că-i stric siesta.

Stau și mă-ntreb câte găuri poți da într-o casă? Câtă gresie ai de scos cu bormașina? Cât de mult vrei să-ți renovezi casa de în fiecare vară bârâi și troncăni și bâzâi? N-ai, frate, hanul de casă, să zici că faci câte un etaj în fiecare an. Ai maxim 3 camere nenorocite. Nici dacă-ți pui centrală în fiecare dintre ele, bașca câte 5 calorifere, schimbat de gresie, pus parchet și tapetat pereții cu tablouri n-ai cum să faci constant atâta zgomot. Ce pana mea, dai gaură-n gaură? Dai gaură lângă gaură să obții un efect de șvaițer la pereți? Ce faci atâta timp cu bormașina aia?

Nu am nici o explicație logică. În schimb tare-mi doresc să devină obligatorii amortizoarele pentru mașinile de tăiat, găurit, polizat. Sau să n-ai voie să dai decât câte o gaură pe an și să-ți renovezi casa cu zgomot doar o dată la 5 ani, pentru că creierul meu arată exact ca șvaițerul de care ziceam mai sus. Dacă nu aveam ulcer, acum sigur am. Cu multiple găuri. Și-n curând o să am și carnet roșu, pe motiv de omorât în serie vecini gospodari care nu se pot abține să nu-mi maltrateze sănătatea mentală și așa destul de șubredă.

Scriu asta în muzică dulce de o chestie care bâzâie cu întreruperi și cu trepidații. Noroc că nu scriu cu pixul pe hârtie, că s-ar vedea clar când se termină și când începe zgomotul. În orice parte de oraș te-ai duce, e aceeași dulce muzică. De parcă s-au luat la întrecere care e mai gospodar și care reușește primul să fie găsit găurit și tăiat și polizat de cutare vecin, mai puțin gospodar, dar care s-a săturat de hărmălaia lor.

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!

De unde vine puiul din șnițel?

Problema mea nu sunt veganii. N-au decât să mănânce ce vor, să se roage la pom să pice nuca și să țină porcul drept animal de casă. E dreptul lor să facă asta, dreptul meu să nu fiu vegan, e o lume liberă, fiecare face ce vrea, atât timp cât nu-i deranjează pe ceilalți.
În ordinea asta de idei, problema mea nu sunt veganii, ci veganii care-ncearcă să-ți bage pe gât regimul lor de viață. Că e mai sănătos, mai puțin barbar, mai uman.
Da` de unde știi tu, mă, ce-i sănătos pentru mine? Ai mâncat tu doar orez timp de două luni și-ai ajuns la 50 de kile în locul meu? Ai renunțat tu la carne timp de 6 ani și dup-aia ai realizat că ai mari carențe de multiple elemente în locul meu?
Mai puțin barbar n-are cum să fie, pentru că se apropie cumva de zilele alea în care lumea se închina la pomi și nu mi se pare evoluție să faci asta.
Iar mai uman... ia-te de ăla care-și bate nevasta, își violează copilul, își omoară vecinii sau se autoexplodează în piața publică, ca să vezi care dintre noi e mai uman.

Ultima găselniță care mi-a picat sub ochi: pieptul ăla de pui la caserolă, din supermarket-uri, vine de la pui crescuți cu sutele pe metru pătrat, crescuți în condiții ca vai de pana lor și-apoi condamnați la moarte, ca să ai tu ce mânca proaspăt și comod. Și vai, bieții, pui, ce bestie ești tu că cumperi caserola de la magazin, zi nu masacrării și condițiilor inumane pentru puii de șnițele. Înainte a fost vorba de porciii de la fermele de carne și de vacile de la fermele de lapte. Acum au ajuns la pui.

Da, nici mie nu-mi face mare plăcere să mă uit la puiii ăia gălbiori, înghesuiți unul în celălalt și îndopați cu nu știu ce chestii ca să se dezvolte mai rapid și mai gustos. Dar îmi plac șnițelele. De asta nu mă uit la pui. Dacă e să cumpăr carne, nu mă gândesc că ăla a zburdat odată pe păsuni verzi, pentru că nici când îmi cumpăr pâine nu mă gândesc că făina aia a fost obținută din boabe care la un moment dat alcătuiau un spic viu, o familie, și-acum au fost despărțite, torturate și coapte pentru ca eu să nu mor de foame.

Ești vegan sau pur și simplu un suflet mare, care mănâncă carne, dar te-au impresionat fermele alea de pui și acum militezi împotriva lor pentru că nu e normal să tratezi puiii așa. Zi și mie care e diferența între puiul ăla, înghesuit și îndopat și puiul crescut la curte, alergând liber și mâncând doar boabe foarte naturale? Vai, impresionează-mă: unul are o viață de câcat, nu vede lumina zilei și nu se bucură de ciripitul păsărelelor și de lumina soarelui, în timp ce celălalt cunoaște libertatea și natura.
Newsflash: amândoi ajung în oală! Oricum ar fi crescuți, ambii pui au același destin. Ies din ou, piuie de câteva ori și hârști! cineva le ia glanda. Ajung ciorbă, șnițel sau pilaf, după gustul și dorința celui care-l gătește.

Și nu știu ce e mai crud: să îi crești la fermă și să nu-i vizualizezi decât ca pe mâncare, exact cum te uiți la un pom și-l vezi fructe, sau să-l crești la tine în ogradă, să-l mai și mângâi din când în când, să și vorbești cu el în timp ce-l hrănești și dup-aia să-l asasinezi? Să omori pui fără personalitate, sau să omori pui cărora poate nepoții tăi i-au dat un nume?

Vrei să fii vegan, fii. Dar nu-ncerca să convingi întreaga planetă că șnițelul e rău. E ca și cum ai încerca să convingi leul că nu e normal să mănânce antilopa. Fiecare supraviețuiește cum poate. Și tare-aș vrea să văd un vegan din ăsta că refuză să mănânce carne, în condițiile unui zombie apocalipse. Pentru că e împotriva convingerilor lui morale.

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!

Adevărata poveste a vărsatului de vânt

Bolile copilăriei se fac, de obicei, undeva până-n 10 ani. Eu am fost un copil special. Pojar nu mai țin minte când am făcut, da` zice Doamna Mamă că am avut. Ținând cont de faptul că ea uită constant în ce an sunt născută și se contrazice cu mine inclusiv pe lucruri la care pot veni cu dovezi că e așa cum spun eu, nu știu dacă pot pune bază pe spusele ei. Să spunem deci că prefer să cred că am avut pojar.

Oreion am făcut în clasa a-V-a. În câteva ore nu mai eram Camelia, eram Camelia Bostănel. Bostan cu curpăn, că nu mi s-a umflat și corpul. Dar capul meu atinsese dimensiuni gigantice și, cel mai grav, nu-l mai puteam ridica de pe pernă. Partea bună a fost c-am stat scutită acasă. Partea proastă e că nu am stat acasă, am stat în pat. Drumul până la baie era un calvar și cred că aș fi fost foarte fericită să-mi dea cineva suport pentru cap, că trebuia să-l țin cu ambele mâini în peripluul meu spre baie, și știu că niciodată holul apartamentului nu mi s-a părut mai imens decât atunci.
Oricum, am trecut peste, am supraviețuit și-am sperat ca restul bolilor copilăriei să vină la timpul lor, adică în copilărie.

Vărsatul de vânt a venit de-abia în clasa a-9-a. Nu mai eram copil. L-am simțit cum vine. L-am văzut cum își aduce primele bubițe, ganglionii umflați și prima adiere de febră. N-am știu să-l definesc, dar am știut că e ceva. Microbul creștea în mine. Vreo doi colegi deja picaseră la pat. Dar nu eu! Eu nu puteam fi bolnavă! Eu nu puteam fi răpusă de orice microb banal care-și pune-n cap să mă țină-n casă două săptămâni.

Așa că am făcut ce ar face orice om normal, conștient de faptul că poartă cu el un virus odată mortal, foarte contagios și posibil distrugător de tenuri: m-am dus la olimpiada la franceză, care se-ntâmpla într-o duminică, etapa județeană, că știu că erau și tecucenii prezenți acolo. Nu mă oprește pe mine nimeni să particip la olimpiadă, mai ales că se întâmplă doar o dată pe an! Și era multă lume. În jur de măcar 200 de persoane. Mai mari, mai mici, mai care au avut vărsat de vânt la vremea lui și, mai ales, mai care nu au avut.

În drumul spre clase, în clasă, în așteptarea subiectelor, în total vreo 5 ore în care toată lumea a fost expusă. A fost contaminată sau a devenit purtător. Pentru că ăia de acolo, chiar dacă au avut, în mod clar aveau măcar un frate, o soră, un văr, un vecin care n-a avut. Și-au luat inocenți și fără știință microbul și l-au dat mai departe. Crești, crești, explodează!

A fost epidemie de vărsat de vânt în anul ăla. Orele au fost anulate, școlarii silitori au fost obligați să sară 2 săptămâni de lecții, băieții au suferit mai mult și, probabil, s-au întrebat de ce tocmai lor. Nepremeditat. Doar s-a întâmplat. S-a întâmplat să fie olimpiada în momentul vărsatului meu de vânt. Și eu nu voiam să ratez olimpiada. Și eu când vreau, de cele mai multe ori am. Mai ales dacă depinde de mine.

Iertați-mă, voi, frați și surori de suferință, dar mulțumiți-mi că l-ați avut atunci și nu la 30 de ani. Pentru că am vaga bănuială că și la serviciu m-aș duce vreo 2 zile până să-mi iau medical. Noroc că nu mai sunt boli din astea pe care aș putea să le împrăștii doar cu simpla mea prezență. Cred.
Rugați-vă să fie așa.

Pân` la următoarea aventură, la bună vedere!

Meid in Galați - p.1

Nu știu despre alte popoare, da` gălățenii îs dughiți rău. Spurcați din tată-n fiu și, mai ales din mamă-n fiică, gălățenii își apără cu dinții dreptul de a se exprima colorat. Cât mai colorat cu putință. Eu ar trebui să știu, pentru că cele mai dughite expresii le-am adunat de pe la bunici; au trecut cu drept de copyright la Doamna Mamă și-au ajuns curate ca lacrima la mine.
Când spun de colorit, nu mă refer la clasicele expresii de mamă și organe genitale pe care le poți auzi la orice colț de stradă, care-s atât de obișnuit de obscene că nu mai șochează nici dacă le auzi la puradelul de 3 ani. Nu, eu vorbesc aici despre arta penelului colorat, despre stimulul imaginației și triumful ideilor asupra conținutului.

Cum să nu te minunezi de mintea ăluia care a creat expresia ”te doare-n cur măseaua”? Cum să nu-ncerci să vezi anatomic expresia și să-ți dai seama că ești doar un rahat cu ochi pe lângă ăla care a reușit să facă din câcat bici și să și pocnească? Te-ntrebi cine-i autorul? Sulea Spătarul! Cauți să aprofundezi, lula și căciula, că n-ai de unde ști. Și te-nvârți ca un coi într-o căldare, scobind câcatul cu polonicul. N-o mai da atâta de gard, că n-o să afli mai multe. Și mai dă-te-n spirt, omul lui dumnezeu, că mi-ai făcut capul calendar. Mare brânză nu faci, vai de sufletul Maichii Dobriți, c-a-nceput să mă doară la lingurică, of, Boji Boji!
Dacă o faci lată, aia cu du-te-n nu-i de ajuns pentru că trebuie să-ncerci să vizualizezi pizda pizdelor pizdelor pizdelor, ca să-ți dai seama de ce ăla de la colț de stradă e ageamiu, și gălățeanul e tata lor. 
Sufletul lui Avram Iancu e ăla de care-ți aduci aminte atunci când nu mai știi de sufletele cui să mai vorbești. Cădelnița, grijania și anafura se folosesc neapărat pe lângă nervii cu care scoți peri albi altora.
Copilul e copil până nu face ceva de rău și atunci poți să-i spui din tot sufletul câca-m-aș în capul tău de plod cretin.

”Bou, căcănar, alcoolic pedofil și curvar” - neapărat în toată ordinea și fără a omite vreun element -  e aportul meu personal la moștenirea lingvistică și a început deja să prindă rădăcini în conștiința națională. Sper în timp să-mi depășesc strămoșii și să adaug un plus de savoare dulcii limbi dezmierdătoare gălățene.

Pân` la următoarea revelație, pula calului în vârful dealului!

Monarhia punctelor negre

Hai să zicem c-am ajuns să tolerez faptul că și femeile au păr pe picioare, că tre` să petreci o grămadă de timp ca să ajungi la nivelul ăla de picior catifelat și pufos ca pielea de bebeluș, că am găsit explicații ancestrale, genetice și foarte științifice pentru existența lui total inutilă și nesuferită. Să zicem.

Da` care e explicația și utilitatea punctelor ălora, care se creează în porii dilați? Alea care-ți apar pe nas, pe care trebuie să le supui la băi de aburi și dup-aia să le mătrășești manual, rezultatul pentru următoarele ore fiind o figură tumefiată și un nas cât un cartof din Cernobâl?

Sunt de acord cu coșurile, că alea cică apar uneori ca semn de infecție în organism. Te doare măseaua? Clar you`re gonna have a bad time, că durerea vine însoțită de coșuri exact pe partea cu măseaua. Intră-n paranoia, gândește-te că ai contactat cine știe ce microb care o să te transforme-n regina coșurilor, n-ai avut acnee în adolescență, când cică era timpul și momentul, salută acneea, ia-ți soluții și tratamente, dispare durerea de măsea, dispar coșurile, ai supraviețuit și de data asta unei epidemii de acnee acută. Sau. Iei antibiotice, ghici ce: în loc să-și facă efectul acolo unde pentru ce le iei tu, antibioticele alea se manifestă și prin coșuri. Mai mici, mai mari, pătrate sau triunghiulare, sunt acolo să-ți aducă aminte că corpul tău se luptă cu o infecție. Și, ca să nu mori, infecția-ți iese prin toți porii. Literalmente.

Dar punctele? Care-i scopul lor în viață? N-am auzit de nici unul care să se gândească: a, uite, semn de infecție, hai să-ți populăm nasul, să te prinzi că e momentul pentru antibiotice. Sau: vai, stilul tău de viață e nesănătos, bei, fumezi și nu faci sport, hai să se vadă chestia asta pe nasul tău, ca să-ți schimbi cât mai ai timp regimul alimentar. Nu.
Alea apar că așa li se scoală lor. La propriu. Îți invadează porii tăi imaculați, curățați și exfoliați periodic, se instalează și-ncep să se-ngrașe. Îi văd ca pe niște obezi care, oricât ar fi de obezi, tot nu se pot opri din mâncat. Și-ți mănâncă ție fața. Sau spațiul de pe față.
Le aplici o baie de aburi, îi măcelărești, crezi c-ai scăpat, mai gândește-te o dată. Peste o săptămână rudele lor le-au luat locul. Au moștenit aria defunctelor puncte și s-au mutat cu toată familia. Și-s prolifici, frate, nu folosesc metode de contracepție și se-nmulțesc mai ceva ca Avraam.

Practic sunt niște paraziți. Nu folosesc nimănui, nu fac nimic util nici pentru tine, nici pentru societate, îs enervante și inestetice, îs cumva așa ca și cum ai avea mii de apendici. Apendicul e total nefolositor și poate deveni letal. Existența lui e un mister pentru mine. Dar îl poți scoate chirurgical, și-ai scăpat de complicații. Punctele, în schimb, n-au conștiință și nu-s la fel de binecrescute ca apendicul care știe că, dacă l-ai scos o dată, nu mai are voie să crească la loc. Preferam să am doi apendici. Ba chiar trei, dacă stau și mă gândesc bine. Scăpam de toți 3 și gata. Astea nu se-nvață minte nici dacă-mi dau fața prin răzătoare săptămânal. Cresc de parcă misiunea lor în viață e să moștenească pământul. În stilul ăsta, nu m-ar mira dacă peste milioane de ani pământul va fi populat de puncte negre și de apendici nescoși la timp.

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!

Virusul mariaj

Nici măcar n-o să spun nimic despre cum Facebook devine din ce în ce mai mult un instrument pentru stalkeri. N-o să pomenesc nici despre cum m-a băgat în ceață pentru că mi-a schimbat ordinea butoanelor și, după două zile, tot în stânga mă duc să-mi văd notificările, văd că nu-s acolo, mă paranoia puțin și de-abia după, nervoasă pe ăla care a venit cu inovația, mă mut pe dreapta. Nici un cuvințel.

Azi.
Nu pricep ceva: se ia orice cuplu, înainte de căsătorie. Și sunt ei acolo, împreună, discută dulci nimicuri, despre cum tu ești cea mai drăguță, nu tu ești cel mai motănel, ba nu, tu ești cea mai caramea, ba nu, hush, you make me blush, d`astea. În public vorbesc despre orice: muzică, filme, cum ea s-a enervat că nu și-a găsit pantofi, cum o să fie concediul, culoarea perdelelor, politică, filosofie, mișcarea de rotație a apocalipsei, mă rog, orice.
Se-ntâmplă căsătoria, devin familiști și-ncep să iasă cu familiști aidoma lor. Care discutau și ei înainte tot vrăjelile de mai sus. Dar, imediat, se-ntâmplă metamorfoza. Discuțiile devin serioase. Treci pe lângă ei și cuvintele au iz de mucegai. Parcă-s scoase de la naftalina lu` bunicu`.

Se scumpește kilowat-ul. Cu 8 la sută. Ba nu, cu 12, am auzit eu. Îți dai seama cât o să vină factura la lumină? Că noi consumăm cam 2-300 de kilowați pe lună. Păi, cum să-ți mai ajungă chenzina pentru toate? Scumpiri, scumpiri, da` ziua de chenzină vine cu aceeași bani pe fluturaș. Îi vezi, nu-i simți, au zburat.
Și cu telefonul e moarte curată. Ai văzut cât plătim pentru un impuls? Suni două secunde și PAC! ți-au furat impulsul. Niște hoți! Plus că plătești o căruță de bani și, dacă-ntr-o lună nu consumi tot, nu-ți dă nimeni banii înapoi. Adică ar trebui să ne returneze, dom`le, banii pe minutele neconsumate. Așa, ne trag în piept. Plătim fără să le consumăm. Că dacă depășești minutele, știu să-ți ia banii. Niște pungași!
Da` ai văzut că-n Penny zic că e cel mai ieftin, da`dacă te duci în Real, găsești oferte mai bune? Am dat cu o mie de lei mai puțin pe detergent. Dacă aduni o mie de la detergent, cu 5 de la carne, încă o mie la ulei, ehehei, faci de-un litru de benzină.  Da`-ți iau ochii cu reclama, știm noi, mint poporul cu televizorul, asta fac. Și mai zic că suntem liberi. Au vrut revoluție, da` n-au știut s-o facă pân` la capăt. Dacă trăiam noi atunci...

Mă uit la ei. Fizic, până-n 30 de ani. Mental, parcă o aud pe bunică-mea mestecând în barbă că tre`să se mărească pensiile. Discutând cu vecinele ei octogenare și punând țara la cale, plângându-se de orice, prinzându-și urechile în termeni ”moderni” și sărind de la un subiect la altul, pe motiv de Alzheimer. Ele au o scuză: au între 80 și eternitate. Au prins două războaie și cântecul lor de suflet a rămas ”Trăiască regele!”.
Ăștia ce scuză au să se băbească înainte de vreme? Și-n interval de câteva luni, imediat ce au intrat în rândul lumii mature, pe motiv de mariaj. Să fie așa, ca un virus, când îți pui verigheta, ești contaminat? Altfel nu-mi explic cum oameni perfect capabili să ducă o conversație coerentă se pleoștesc ca găinile beldisite și discută ca boșorogii la o partidă de table, în parc.

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!

Ce-ar crede dacă

Nu ești propriu creat. Nici independent. Nici unic, așa cum spun unii c-ai fi unic, până-și dau seama că le place varianta aia, în care zeul suprem a tăiat omul în două, dându-i veșnica misiune de a-și căuta jumătatea. Nu ești nici măcar suma propriilor alegeri, pentru că fiecare alegere a depins și de alegerile celorlalți, și de cum te-au privit când ți-ai luat geaca fuchsia într-o lume de tricouri negre, și de cum s-ar uita dacă ți-ai pune tocuri, și de cum te-au judecat măcar în gând când ai spus că-ți place nu știu ce melodie proaspătă și foarte comercială.

Ești un ”ce-ar crede dacă”. Indiferent de cine e cine ar crede. Ce-ar crede ea dacă m-aș îngrășa 20 de kile. sau dacă m-aș tunde. Ce-ar crede mama dacă aș adopta 3 copii negri. Bunica, dacă aș trece la mahomedanism. Pisica, dacă i-aș mai aduce 3 pisoi. Amicul de bere, dacă i-aș spune că azi beau suc. Colegul de muncă, dacă i-aș cere bani împrumut. Șeful, dacă mi-aș lua o lună de concediu fără plată. Vânzătoarea de la magazin, dacă aș cumpăra 10 beri o dată. Ăia de la concert de metale grele, dacă aș veni în tricou roz cu volănașe. Șoferul de taxi, dacă mi-aș aprinde o țigară. Vecinul, dacă uit sonorul mai tare când mă uit la porn. Oricine, dacă află că îmi place porn-ul violent. Preotul, dacă nu fac cruce în biserică. Vară-mea, cu care nu m-am mai văzut de 15 ani, dacă o invit la o bere.

Ce-ar crede dacă. Mai mici, mai mari, peste care treci, care te afectează sau nu, la care renunți, de care ții cu dinții, imaginea pe care ți-ai creat-o nu pentru că ești bine-crescut, mizantrop, altruist, jemenfoutist, tolerant, rebel, supărat pe viață sau optimistul perfect, ci pentru că ești egoist. În sinea ta, orice ai face, ești egoist. Chiar și cel mai mic gest altruist îl faci tot pentru că te simți tu bine. În întuneric, nevăzut de nimeni, dai bani cerșetoarei de la colț nu pentru ea, în primul rând pentru tine. Nu pentru ce-ar crede, ci pentru că, atunci când o să-și cumpere o pâine, o să se gândească la tine.

Ia fiecare gest mărunt. Te speli pe dinți dimineața. Bei o cafea ca să-ți revii. Faci un duș. Te-mbraci. Îți pui șosete. Îți cumperi țigări. De unde-ți cumperi țigări. Cum spui ”mulțumesc frumos” atunci când chemi taxi-ul. Chiar și negativul tot cu ce-ar crede dacă îl faci. Ce-ar crede dacă scriu asta. Ce-ar crede că cred că crede că am crezut când am scris asta.

Ca să fim suma propriilor alegeri ar trebui să fim în cuști individuale, cu mâncarea și apa care vine printr-un tub, fără contact cu persoane reale, pipăibile cu mâna, și chiar și atunci s-ar putea să întrebăm ce-ar crede tubul dacă am bea direct din el, fără să așteptăm să se umple bolul.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!

”Țigan”, ”jidan”, ”homalău”

S-au isterizat găinile că nu mai au voie să spună unui rrom ”țigan”, că-și iau amendă majoră. S-au isterizat, au adus argumente cum că de ce n-ai voie, și cum să-i mai spui de acum încolo, ba chiar am văzut unu` care se dădea cocoșel direct pe wall pe facebook, băgând sinonime urâte și dezvelindu-și pieptul martir, mai ceva ca Mel Gibson în toate filmele dramatice, cerând amendă. Ce rău a fost și ce rebel. Ce n-a luat cocoșelul în calcul e că îți iei amendă dacă îi spui țigan lu` unu` în față, nu dacă te dai tu coios pe fb, printre prieteni.

În genere, pe ăia pe care-i știu eu, nu-i faci țigani decât dacă ai o dorință totală de a muri. Că dacă li se pare că i-ai jignit, te taie. Atât de simplu. În rest, de ce ai merge prin oraș și te-ai lua de om, făcându-l țigan? Ce ți-a făcut? Ți-a furat caii? Dacă ți i-a furat, și tu te aperi făcându-l țigan, am eu vaga impresie că o să primeze fapta lui, și nu-ți mai dă nimeni amendă. Dacă nu, știind că există legea, cred că ești retardat dacă-i zici așa.

Ține puțin de bun-simț să nu folosești injurii rasiale. E o lege la fel de normală ca aia care spune că evreul te poate da în judecată dacă-l faci jidan. Sau ungurul, dacă-i zici bozgor. Sau gay-ul, dacă-l faci poponar sau curlangiu. Negrul - cioară. Persoana cu deficiențe - handicapată.  Ține de dreptul la demnitatea personală. Ține de legea antidiscriminare. E, din nou, vorba de faptul că întâi suntem oameni, și dup-aia avem sex, apartenență rasială, orientări sexuale, politice, blablabla.

Da` nu, că e vorba de țigani. Așa, și? Am cunoscut oameni care spun că urăsc țiganii, fără ca ăștia să le fi făcut nimic. Doar c-au auzit povești, sau au avut ei o cumnată, a unei bunici din partea vărului de-al treilea al cărui portofel a fost furat de-un țigan. Și eu am cunoscut români care fură, da` asta nu înseamnă că urăsc toți românii. Sau că-i urăsc pe ăia care i-au furat pe alții. Am alte criterii după care urăsc și, de fiecare dată, tre` să-mi fi făcut mie ceva. Nu că am auzit că i-a făcut lu` Cutare. Și nici unui evreu n-o să-i spun ”jidan” pentru că spunea bunică-mea că erau nașpa, și trăgeau la cântar și miroseau a usturoi. N-am cunoscut nici un evreu, sau dacă am cunoscut nu se încadra descrierii. Deci, nu mă afectează.

Doar că găinile tind să ia personal orice găinaț în care n-au călcat. De parcă până acum, până să existe legea, ar fi mers pe stradă împrăștiind ”țigan” în stânga și-n dreapta. De parcă ăsta era singurul cuvânt pe care-l știau și-l foloseau. De parcă le-ai luat demnitatea, interzicându-le să atenteze la demnitatea altora.

Simplu: mi se pare normal să-ți iei amendă dacă spui unui copil la școală că nu vrei ca plodul tău să stea cu el în bancă, că-i țigan. Sau pentru că-i refuzi unuia job-ul, pe motivul ăsta. Că și mie mi-ar plăcea să-și ia amendă ăla care mă face homalău. Simplu și frumos. Că ne naștem egali, chiar dacă mie nu-mi convine că am drepturi egale cu găina care mi le încalcă.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!

Despre transportul în comun, lamentări, Facebook și săpun

Acum s-au mai liniștit. Aparent. Sper că total. Da` ce hau-hau, ce scăndălău, câte păreri, teorii ale conspirației, vaiete, pumni ridicați în aer, că primăria reduce numărul de autobuze. Și nici măcar nu are de gând să le reducă pe alea de la orele de vârf, ca să zici că afecta atât de multă lume. Adică dimineața și după-amiaza, când se duce tot omul liniștit la școală/serviciu vor fi tot atâtea mașini. Nu impactează decât populația care are de gând să stea la 10 din noapte să aștepte autobuzul.

Da` nu, că vezi tu, că s-au panicat găinile, că or să fie nevoite să stea ca păstăile în conservă, că n-or să mai aibă loc, c-o să miroasă mai tare a transpirație și a picioare nespălate, că și-așa sunt prea mulți pensionari în autobuze, unde să mai încapă și studentul silitor, care ține musai să ajungă la curs, că primăria vrea de fapt să scoată mai mulți bani pe spinarea omului de rând, obligându-l - repet OBLIGÂNDU-l - să ia un maxi-taxi, și câte și mai câte.

E simplu: nu vrei să stai înghesuit, ia alt autobuz. Sau un maxi-taxi. Sau un taxi. Sau mergi, în pana mea pe jos, dacă te știi cu probleme la inimă.
De mirosit miroase oricum, și nu e vina primăriei că românul nu se spală și pute a de toate, e vina fiecăruia, că e nesimțit și-i place să înoate în zeama și aroma proprie. Și nu te-am văzut împărțind săpun prin autobuze, ca să sugerezi subtil că nivelul de poluare mirosibil e mult peste limitele admise de bun-simț. Și nici în Constituție n-a propus nimeni să fie spălatul obligatoriu.
Pensionarii în autobuze or să fie constant, că e musai să se ducă în fiecare dimineață în piață să-și ia câte o ceapă. Dacă și-ar lua un kil de ceapă la-nceput de lună, n-ar mai popula autobuzele. Da` ei au chef de plimbare și de socializare și până nu pune cineva în practică ideea cu autobuze speciale pentru pensionarii care-și târâie pârțul dintr-o parte în cealaltă a orașului, n-o să fie altfel. Că nici să le interzici să iasă din casă n-ai cum, că lovești direct în dreptul omului de a fi liber, senil și plimbăreț.
Iar dacă primăria vrea să facă mai mulți bani, într-adevăr, atunci e dreptul ei. Ia-ți și tu o primărie și fă bani, dacă nu-ți convine că alții se îmbogățesc în timp ce tu stai cu degetul în gură și te plângi.

Vreo două zile facebook-ul meu a fost plin de lamentări. Câte un articol revoltat dezvolta teoria conspirației, mulți în loc să vină cu informații puneau paie pe foc și dilema mea majoră e: de ce nu iei dracu`taxi-ul dacă nu-ți convine autobuzul? Că ai abonament gratis. Dacă e gratis, te mulțumești cu ce ți se dă. Nu poți cere cameră de 5 stele și să mai ai și pretenția să fie gratuită. Că e mai ieftin cu autobuzul. E mai ieftin, nu e de calitate. Citește partea cu camera. Că n-ai bani de taxi. Păi, poate ai avea dacă n-ai sta cu curu`-n mână, plângându-te de nedreptatea transportului în comun. Și, cel mai important, dacă n-ai bani, nu vrei să iei autobuzul și te dezgustă municipalitatea, trezește-te cu juma` de oră mai devreme, ia-o la pas alert și ajungi rapid, confortabil și sănătos la destinație. Și eviți și riscul de atac cerebral și atac cardiovascular care te paște dacă te mai agiți în jurul cozii. Aviz lătrăilor.

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!

Constituția revizuită e pentru idioți

Nu pot să-mi dau seama dacă România e o țară de tâmpiți sau doar tâmpiții ajung sus și încearcă să-și impună punctul de vedere în probleme politice.
Inițial am zis că nu mă afectează faza cu revizuirea constituției. N-au decât să definească familia ca o uniune între ”om și muiere”, că nu mai au mult până acolo. Să scoată căsătoriile gay în afara legii! Vezi dacă-mi pasă. Oricum nu cred în instituția căsătoriei, orice căsătorie are dreptul și la un divorț, știu toate efectele benefice ale unui măcar parteneriat civil, știu că ar fi mai bine pentru cei care chiar vor o familie etc, etc, etc. Dar, în mod bizar, nu m-a afectat neapărat partea asta a revizuirii. Sau doar pentru atâta lucru n-aș ieși din casă, dacă s-ar ajunge la referendum.

Problema a apărut când am văzut că nu e singura inepție care s-a propus. Când am realizat că e ca la școală, unde fiecare vine cu câte o idee, cu ce a mai visat el azi-noapte, în vis i s-a părut de bine, și s-a gândit că de ce punctul lui de vedere să nu apară în constituție? Tot e o listă deschisă. Păi, și eu noaptea visez că pot să zbor dacă mă arunc de pe o clădire, da` asta nu m-a motivat chiar să mă arunc de pe o clădire, să văd dacă merge.

Revenind. Ideea cum că ateii nu pot fi secretari de stat, miniștri sau președinți m-a lăsat mască. Asta în condițiile în care, cu o săptămână în urmă, Papa declara că poți fi și ateu și să ajungi în rai, atât timp cât ești un om bun. Adică, PAPA. Ăla mare. Capul creștinătății. Omul care ar trebui să motiveze cât mai multe persoane să fie catolice. Ăla care știe cel mai bine că ateii erau arși pe rug în perioada Inchiziției. Pana mea, succesorii lui învârteau grătarul, în timp ce presupuși eretici mureau în chinuri groaznice. Da` catolicii au evoluat. S-au modernizat. Au priceput că oamenii susțin religia și că, dacă-i omoară pe toți sau le dă vot de blam tuturor, or să rămână c-o hordă de babe crăcănate, care or să moară într-un final și, o dată cu ele, se duce dracu` toată biserica pe care au construit-o timp de 2000 de ani.

Da` nu, frate, că românii sunt mai catolici ca papa, și ei nu pot să admită ca un ateu să-i conducă. Oricât de deștept ar fi, oricât de multe idei bune ar avea, el trebuie musai să aibă apartenență religioasă. Să poată jura pe biblie. Păi, asta exlude din start un președinte de religie ebraică, musulmană, budistă. Poate omul a fost botezat ortodox și a descoperit la 40 de ani că Buddha îl satisface mai mult. Cu ce îi afectează asta capacitatea de a fi președinte? Din câte știu, nu suntem un stat religios. Nu suntem Vaticanul. Mi s-ar părea ciudat ca un budist să fie Papă, dar președinte de România - unde e relevanța?

În stilul ăsta mai au puțin și propun excluderea femeilor din politică, ba chiar retragerea dreptului de vot pentru femei. Că tot sunt muieri, bune doar de procreat, crescut copii și întemeiat familia tradițională. Ba să mergem și mai departe: cine nu are apartenență religioasă, să facă închisoare. Persoanele gay să facă închisoare. Mamele singure, la fel. Domnul interzice desfrâul, deci sexul înainte de căsătorie să fie pedepsit conform legii. Sexul în 3 - exclus și cu amendă. Ce mai interzice domnul? Băutura - să închidem barurile! Iarba dracului - să interzicem țigările! Ba, mai bine, toată lumea tre`să fie religioasă, să meargă de cel puțin o dată pe săptămână la biserică, postul să fie obligatoriu, să reinstaurăm stâlpul infamiei și pedeapsa aia publică, cu aruncat de roșii în piața mare. Să ne întoarcem la 1500, zic!

Lumea toată evoluează. Drept de căsătorie și adopție gay, papa revine asupra ideii de ateu condamnat la iadul veșnic, Olanda are marijuana legală, circumcizia feminină e pe cale de dispariție, oamenii au început să se deștepte, să fie mai toleranți, mai permisivi, ce face românul? Își bagă mai adânc nasul în cur și numește asta evoluție.
Pentru prima dată îmi doresc o dictatură, eventual militară, să se sature toți lătrăii de lipsa de drepturi și de restricții și să realizeze că întâi contează că ești om. De-abia dup-aia urmează restul atributelor și, cel mai probabil, restul atributelor îi impactează pe cei care te cunosc, care te suportă, te iubesc, te urăsc, treaba lor; în nici un caz pe restul turmei, care ar trebui să te vadă doar om.

Și, repet, pentru prima dată de când am drept de vot, dacă se face referendum, mă duc. Pentru că idioții trebuie să priceapă că da, există români proști care pot fi manipulați, dar nu suntem un popor de proști. Sunt și oameni deștepți, care reacționează atunci când prostia le ajunge până-n gât. Și-s mai mulți decât ăia care-ncearcă să-i sufoce cu prostie.

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!

De ce copilul tău nu e geniu

Nu știu cum se face că, mai nou, toți micuții sunt genii. Ba genii Mozart, ba genii Nadia Comăneci, ba genii Nureiev, în toate domeniile posibile, chit că încă nu știu să-și lege șireturile și, cel mai probabil, încă nu fac propoziții complete.
Eu înțeleg că tre` să te ocupi de el și să-i inspiri dragostea pentru artă și frumos, că trebuie să-l ajuți să-și descopere talentele ascunse și să-l ajuți să le cultive pentru mai târziu, da`nu pricep de ce i le bagi cu forța pe gât. În cele mai multe cazuri plodul tău n-are nici un talent și tu insiști să-l chinui cu tot soiul de activități în loc să-l lași să râcâie fericit în pământ c-o furculiță și să-ncerce să vadă ce gust au râmele. Crud!

Am avut noroc că ai mei mă ascultau cu juma` de ureche, mă duceau unde miorlăiam eu că vreau și, în secunda doi, când realizam că n-am nici o treabă cu respectiva activitate și decideam că nu mai vreau, mă lăsau dracu` în pace, să râcâi pământul. Am vrut gimnastică, am realizat că nu reușesc să mă cațăr pe bârnă; am vrut înot, am realizat că apa îmi intră în ochi și, mai ales, în urechi; am vrut să cânt, am realizat că am voce de măgar autentic; am vrut să fac tenis, era centrala din fața blocului, de care loveam mingea aia până se isterizau vecinii; am vrut judo, eram prea înaltă; am vrut instrument, mi-a făcut bunică-miu un fluier dintr-o țeavă și i-am disperat pe ai mei până când fluierul ăla a dispărut într-un mod inexplicabil.

Singura chestie de care m-am ținut, a fost scrisul. Și nu pentru că au vrut ai mei, ci pentru că am vrut eu. Printr-a patra am scris cea mai stupidă poezie posibilă, care mi se părea genială. Deja mă vedeam mai ceva ca Eminescu. Da` n-a fost să fie. Mi-am dat rapid seama că poezia nu e de mine, și n-am insistat să-mi public volum cu versuri de genul ”steaua mea e cea mai mare/ea sub soare loc nu are”.

Dar copiii din ziua de azi sunt forțați să fie genii. Copilul vecin e un copil normal, acum că a mai crescut și nu mai țipă din 5 în 5 minute după bunică-sa. E un copil normal în aparență, pentru că nu poți să-ți dai seama cât e de special doar văzându-l și pentru că are niște talente ascunse de care muritorul de rând nu-și poate da seama, decât dacă e vorba de proprii lui părinți. Copilul face balet. N-are nici o treabă. Plod mic, bondoc, care de-abia se ține ca lumea pe picioare. Dar el va fi următoarea stea la Balșoi. Să fie, îi urez. Nu mă deranjează să facă fandări și să poarte poante.

În schimb mă deranjează cumplit că mai e și un mic Mozart. Care face game de la ora 10 dimineața până aproape de prânz. Când eu dorm. Obsedant, repetitiv, un Frere Jacques chinuit pe clape, un Frere Jacques care se răsucește în așternuturi, la fel de tare pe cât mă răsucesc eu. Clapele alea mă fac să am coșmaruri. Mă simt ca-ntr-un thriller. Bun, dar thriller. Și nu merge nici cu perna-n cap, nici cu muzica-n urechi, că răsună alea prin saltea. Repetitiv, obsedant. Și-mi vine să le explic părinților că, dacă plodul ar fi avut într-adevăr talent, acum cânta Sonata Lunii, nu strica un cântecel banal și nesuferit. N-ai cu cine.

Acum aștept momentul în care plodul o să apară cu chitara-n curte zdrăngănind Mariachi și momentul în care o să mai crească, și-o să-nceapă să scandeze din Iliada. Atunci o să pot să-l strâng de gât liniștită, pentru că e pe proprietatea comună și eu sunt în legitimă apărare.

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!