Monarhia punctelor negre

Hai să zicem c-am ajuns să tolerez faptul că și femeile au păr pe picioare, că tre` să petreci o grămadă de timp ca să ajungi la nivelul ăla de picior catifelat și pufos ca pielea de bebeluș, că am găsit explicații ancestrale, genetice și foarte științifice pentru existența lui total inutilă și nesuferită. Să zicem.

Da` care e explicația și utilitatea punctelor ălora, care se creează în porii dilați? Alea care-ți apar pe nas, pe care trebuie să le supui la băi de aburi și dup-aia să le mătrășești manual, rezultatul pentru următoarele ore fiind o figură tumefiată și un nas cât un cartof din Cernobâl?

Sunt de acord cu coșurile, că alea cică apar uneori ca semn de infecție în organism. Te doare măseaua? Clar you`re gonna have a bad time, că durerea vine însoțită de coșuri exact pe partea cu măseaua. Intră-n paranoia, gândește-te că ai contactat cine știe ce microb care o să te transforme-n regina coșurilor, n-ai avut acnee în adolescență, când cică era timpul și momentul, salută acneea, ia-ți soluții și tratamente, dispare durerea de măsea, dispar coșurile, ai supraviețuit și de data asta unei epidemii de acnee acută. Sau. Iei antibiotice, ghici ce: în loc să-și facă efectul acolo unde pentru ce le iei tu, antibioticele alea se manifestă și prin coșuri. Mai mici, mai mari, pătrate sau triunghiulare, sunt acolo să-ți aducă aminte că corpul tău se luptă cu o infecție. Și, ca să nu mori, infecția-ți iese prin toți porii. Literalmente.

Dar punctele? Care-i scopul lor în viață? N-am auzit de nici unul care să se gândească: a, uite, semn de infecție, hai să-ți populăm nasul, să te prinzi că e momentul pentru antibiotice. Sau: vai, stilul tău de viață e nesănătos, bei, fumezi și nu faci sport, hai să se vadă chestia asta pe nasul tău, ca să-ți schimbi cât mai ai timp regimul alimentar. Nu.
Alea apar că așa li se scoală lor. La propriu. Îți invadează porii tăi imaculați, curățați și exfoliați periodic, se instalează și-ncep să se-ngrașe. Îi văd ca pe niște obezi care, oricât ar fi de obezi, tot nu se pot opri din mâncat. Și-ți mănâncă ție fața. Sau spațiul de pe față.
Le aplici o baie de aburi, îi măcelărești, crezi c-ai scăpat, mai gândește-te o dată. Peste o săptămână rudele lor le-au luat locul. Au moștenit aria defunctelor puncte și s-au mutat cu toată familia. Și-s prolifici, frate, nu folosesc metode de contracepție și se-nmulțesc mai ceva ca Avraam.

Practic sunt niște paraziți. Nu folosesc nimănui, nu fac nimic util nici pentru tine, nici pentru societate, îs enervante și inestetice, îs cumva așa ca și cum ai avea mii de apendici. Apendicul e total nefolositor și poate deveni letal. Existența lui e un mister pentru mine. Dar îl poți scoate chirurgical, și-ai scăpat de complicații. Punctele, în schimb, n-au conștiință și nu-s la fel de binecrescute ca apendicul care știe că, dacă l-ai scos o dată, nu mai are voie să crească la loc. Preferam să am doi apendici. Ba chiar trei, dacă stau și mă gândesc bine. Scăpam de toți 3 și gata. Astea nu se-nvață minte nici dacă-mi dau fața prin răzătoare săptămânal. Cresc de parcă misiunea lor în viață e să moștenească pământul. În stilul ăsta, nu m-ar mira dacă peste milioane de ani pământul va fi populat de puncte negre și de apendici nescoși la timp.

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!