Pentru mine faza cu cărţile care "vin" o dată cu ziarul a fost o adevărată binecuvântare. Am de unde alege, îmi strofoc memoria să-mi dau seama dacă am sau nu cartea respectivă, ba chiar le-am descoperit şi pe alea cu "mistere rezolvate", "secretele Vaticanului în 5 volume", "curente artistice". Ador chestia asta pentru că, altminteri, ar trebui să mă duc direct în librărie să-mi împrospătez stocul. Şi asta înseamnă măcar juma' de oră de studiat titluri, coperţi, recenzii, uşurat cardul cu o sumă considerabilă, îngreunat geanta la fel de considerabil. Aşa măcar am o oareşcare evidenţă asupra cărţilor cumpărate. Când am liber în librărie, e prăpăd.
Pe de altă parte, ar exista biblioteca. Nu mai am permis la bibliotecă din clasa a zecea, îmi plac cărţile noi, fără colţuri îndoite, murdare de gem şi cu foi lipsă. Îmi place să ştiu că e cartea mea, că e virgină, că n-a pângărit-o nici un trobbit până la mine. În plus, dacă aş împrumuta de la bibliotecă, ar exista mereu riscul să-mi placă maxim cartea aceea şi dup-aia să umblu dezlegată prin tot oraşul pentru a o găsi. Aşa merg la sigur.
Bineînţeles că nu despre cărţi în sine este vorba azi. Nope. Azi e vorba despre reviste. Revistele pentru femei, în speţă. Şi, frate, sunt multe tare de tot. Începând cu Elle şi terminând cu revista de la farmacie, există o adevărată industrie a revistelor pentru femei. Care mai de care mai pompoasă, mai şic designed, mai ochioasă, atrăgătoare, din mânuţă făcătoare direct din raft.
Şi se-ntâmplă în felul următor:
Toate - dar absolut toate - revistele pentru femei se gândesc să apară în jurul aceleaşi date. Apar în gaşcă, pentru a te pune în imposibilitatea de a alege. Unele sunt mai "serioase", mai sociale, mai sfătoase; altele sunt foarte axate pe modă, pe poze, pe sfaturi gen "cum să te demachiezi corect" sau "ce loţiune de corp să foloseşti, în funcţie de tipul de piele"; există reviste axate pe sfaturi naturiste, reviste axate pe instrucţiuni pentru creşterea şi educaţia "micuţului", reviste care abundă în sfaturi de "agăţat"; altele care te-nvaţă cum să scapi rapid de mahmureală, cum să dai jos kilul ăla în plus apărut din cauză de plictiseală, cum să obţii şuviţele perfecte.
Ai chef să afli ce grad de compatibilitate există între tine şi "el" în funcţie de zodie, cerc de prieteni, hobby-uri? Clar într-una dintre ele vei afla răspunsul. Cum să treci peste o despărţire, cum să provoci o despărţire fără prea multe victime, e deja momentul să vă mutaţi împreună, ce se întâmplă dacă se gândeşte la fosta, unde să te duci în vacanţă, cum să-ţi decorezi dormitorul, ce vedete mai fac ce, cât de îndrăgostite sunt vedetle între ele, cum să mănânci feng shui, ce-ţi spun astrele despre el în dormitor, cum să-ţi impui punctul de vedere la locul de muncă, cum să-ţi scoţi calităţile în evidenţă, ce să porţi ca să-ţi acoperi iepuraşii până scapi de ei, câte calorii are apa plată, cum să fii mai optimistă, cum, cum, cum...
Dacă ar fi să te iei după tot ceea ce spun revistele, mâine ai fi bogată, faimoasă, fericită; ai fi super woman, pentru că fiecare dintre ele se întrece să dea sfaturi în această privinţă. Şi da, într-o oareşcare măsură, au dreptate. Doar că ce nu ia nici una dintre ele în calcul e că n-ai cum să oferi reţeta universală. N-ai cum să transformi toată populaţia feminină peste noapte în cea mai frumoasă, cea mai deşteaptă, cea mai bogată, cea mai dorită femeie ever. Şi n-am văzut pe nici o copertă vreo atenţionare, cum că s-ar putea să nu meargă toate reţetele alea pe care ei le prezintă drept universal valabile. S-ar putea nici atitudinea să nu meargă, nici lista aia de hotărâri pe care ei o prezintă ca infailibilă.
A nu se înţelege greşit. N-am absolut nimic împotriva revistelor pentru femei. Ba chiar mă destind, mă amuză şi, din când în când, mă enervează teribil pentru că vor să-mpace şi capra şi varza, iar aşa ceva nu se prea poate.
Prima întrebare care ţi se pune dacă apari cu o revistă nouă la muncă este "ce cadou a avut?". Pentru că da, revistele mai vin şi cu cadouri. Mascara, blush, tricou, costum de baie, gel de duş, loţiune exfoliantă, cremă de mâini, orice. Şi, în funcţie de ce cadou "ţi-a căzut" ţie, se vor mai găsi încă vreo două persoane care să cumpere revista respectivă. Pentru cadou, evident. Revistele au devenit ce era guma cu surprize pentru noi, când eram mici. Şi, în afară de cadoul ăla afişat ostentativ în pungă, revista mai conţine şi mostre de fond de ten, de parfum, pliculeţe de ness sau de 3 in 1, semne de carte, ba chiar şi cantitatea ideală de şampon pentru o singură spălare. Frate, deci e mafie cu revistele pentru femei.
Inutil să spun că, în momentul în care ai cumpărat o revistă, eşti reperată mai rapid. În secunda următoare, revista ta va fi citită de încă 20 de persoane. Nu şi-o vor cumpăra decât dacă respectivul "cadou" se ridică la înălţimea aşteptărilor. Nu mai contează foarte mult ce scrie în revista aia, contează mai mult ce ţi se da "gratis" la ea. La fel ca la oul kinder, pe care nu-l cumperi pentru că aveai chef de ciocolată, ci pentru că a apărut noua colecţie cu Ştrumfi.
Referindu-mă strict la reviste, am observat o chestie. Multe articole sunt scrise de dragul de a scrie, altele sunt publicate pentru că sunt semnate cu un nume celebru. A început să conteze mai puţin calitatea; au început să primeze articolele "uşoare"; rar găsesc ceva care să mă facă să mi se ridice părul când citesc. Şi nu mă pot opri să nu fac legătura cu faptul că sunt cumpărate în funcţie de ce obiect oferă, mai puţin în funcţie de ceea ce publică.
Asta nu înseamnă că mă voi opri din cumpărat reviste. Dar prefer ziarele alea, pe care le las la chioşc, şi care vin cu carte. Măcar ştiu că omul ăla a scris pentru cineva, nu pentru reclamă.
