Sâmbătă. Toamna.

Horoscopul îmi zice de vreo două săptămâni încoace că voi trăi o ascensiune pe plan profesional. Şi dacă zice Urania, atunci pe bune că o cred. Faza e că nu m-a întrebat nimeni dacă vreau cea ascensiune profesională. Dacă-n momentul de faţă dau mai mult de doi bani pe chestia asta. Tot aştept, de la o săptămână la alta, să-mi zică că toate planetele s-au aliniat pentru a rezolva într-un mod miraculos chestia care mă frământă pe mine. Canci! Nimic nimicuţ. Nici o vorbuliţă de încurajare, nici măcar nu aduce vorba despre ce vreau eu să aud.

Cică Vărsătorii sunt tari şi se ridică ei pe ei. Că, atunci când sunt la pământ, cel mai bine ar fi să le dai un bocanc între coaste, pentru că ăla e impulsul care-i va face să se ridice. Şi mă gândesc aşa: la câţi bocanci am primit în ultimul timp, ar fi trebuit să fiu deja pe Himalaya, da' vezi tu că-s în continuare aici, în faţa tastaturii. Poate n-a fost dat bocancul în coasta care trebuie; sau poate nu-s Vărsător, mai ştii?

Apropo de bocanci. Am căutat o pereche. Una singură care să-mi placă. Am găsit ceva? Nimic. Nema. Zexe. Toate perechile de bocanci, de la 42 în sus. Păi, stai, frate, aşa, că nu toată lumea poartă 42. Vreau un 40 care să mă satisfacă. Dacă e 39, şi mai bine, dar de câţiva ani mi-am luat adio de la ideea de a găsi 39 la bocanc. Aşa că am căutat. Bocanc de munte, de schi, cu talpă groasă şi zimţată. În nici un caz bocăncei de damă. Bocanci unisex. Au dispărut total. Parcă s-ar încuraja resepararea sexelor. Nu mai pricep.

Da, dar contextul astral cică e mirific pentru Vărsători. Că le iese tot ceea ce-şi pun în cap. Nu zău? Şi dacă-mi pun pălărie, îmi iese şi aia? Şi-atunci de ce o mai pun? Nu, serios acu'. Bocanci nu-mi găsesc, să mă adun nu reuşesc nici dacă rog pe cineva să ţină făraşul, de muncă nu-mi ardea nici înainte, da' acu' mi se pune pata când aud de ea, şi mai ia de aici un pumn astral, şi poate-mi pică şi-o cometă-n cap, ca să fie meniul complet. Partea bună la faza cu cometa ar fi că aş ajunge în Cartea Recordurilor. Post mortem.

E cumplit de frig, am nevoie de super glue pentru o bucată anatomică care s-a cam sfărâmat, mâţele dorm liniştite, am şi răcit, mă-ncearcă o pasă cam morbidă, am realizat că fumez mai mult decât de obicei, simt nevoia să mă lamentez şi mă apucă durerea de cap, pentru că îmi displace total imaginea aia, de crybaby. Şi mai dă-i c-un rând scris, şi mai întoarce o pagină, că cică aşa trebuie să faci, să-ntorci foaia pentru a ajunge la sfârşitul cărţii, şi dă-i cu întrebări existenţiale înainte, că de asta ai cap pe umeri, să gândească şi-n momentul în care n-ai chef să te mai gândeşti.

Există două "citate" care m-au bântuit în ultimul timp; ambele din Marile speranţe. Filmul. Şi mă gândesc că, dacă tot plouă, şi dacă n-aveţi ce face, poate vă daţi cu părerea pe marginea lor. Să vedem ce iese...

1. This is my heart and its broken.
2. She'll only break your heart, it's a fact. And even though I warn you, even though I guarantee you that the girl will only hurt you terribly, you'll still pursue her. Ain't love grand?