De grija altuia - p. 2

A fost panică majoră zilele trecute printre membrii "ne doare de tine". Clubul celor care-şi fac probleme pentru ceea ce fac alţii în loc să facă ceva constructiv pentru propria persoană. Da' panică din aia mare, cu hărmălaie; plângeau şi zidurile de-atâta-ngrijorare, se cutremrau cămăşuţele pe ele de nervi şi de indignare, era mai ceva ca ziua de dinaintea Apocalipsei anunţate. Era de-a dreptul înduioşător să le vezi cum îşi frângeau mâinile de durere, de nervi, de indignare.

Cu greu am reuşit să aflu pentru ce atâta tămbălău. Nu de alta, da' e mai greu să auzi când ai căştile pe urechi; între melodii în schimb, se face linişte. Şi dacă nu te-ai lămurit între melodii, Camelia, nu-i nimic; se găseşte în mod sigur cineva care să-ţi povestească amical ce s-a putut întâmpla, care e cauza forfotei generale, care e cauza motivului pentru care şi aşa şi pe dincolo.

Şi-am auzit aşa: că toată lumea e indignată - INDIGNATĂ, zic - pentru ce a putut să facă Iurie Darie. Am ridicat o sprâceană interogativă. Habar n-am de ce a făcut, din când în când aflu că mai trăieşte, ce a putut să facă? Că bombă în centrul oraşului nu cred că a pus; s-ar fi auzit zgomotul exploziei şi pân' la mine, cu tot cu căşti; cred... Să fi spart cifrul secret al Pentagonului? Să fi aterizat cu arca pe lună? Să fi descoperit cheia vieţii veşnice pe care o împarte gratuit în stânga şi-n dreapta? Neee... Ştii, fată, ce-a făcut? N-o să-ţi vină să crezi! E... aşa, incredibil. A făcut (aici există o pauză emfatică, şi o coborâre vizibilă de ton, adus până aproape de şoaptă) poze gol; cu nevastă-sa! (Privire complice moralizatoare şi clătinat dezaprobator din cap; unde-o să ajungem, doamne, în stilul ăsta?)

Sprânceana mea n-a mai fost interogativă. A fost nedumerită de-a dreptul. Adică, atâta forfotă pentru că omu' s-a gândit să se tragă în poză? Şi nici măcar cu 6 gagici de jur împrejur, ci cu consoarta? Aşa, şi? Unde-i problema, dilema, catastrofa? Pe bune dacă pricep. Din câte ştiu nu e ilegal să faci poze. Poa' să stea şi-n cap când face poze, că tot n-ar trebui să concerneze pe nimeni. Problema lui.

Nu, că vezi tu, că cică are o vârstă, şi n-ar trebui să mai facă "d'astea". Nu, zău? Ultima oară când verificasem, nici o cameră foto nu avea lipită etichetă cu "interzis peste vârsta de..."; nici un tip de poză nu venea cu limita de sus a vârstei la care o poţi face. De poze interzise minorilor am auzit; de cele interzise după ce ai împlinit 18 ani, niciodată.

Nu, că cică e scandalos şi dizgraţios. Da' cine te pune să te uiţi? Exact ca ştirile de la ora 5, care cică-s violente, ca filmele horror despre care unii se plâng că le provoacă coşmaruri. Da' te-a legat cineva de scaun şi te-a pus să te uiţi? Ţi-a imobilizat şi capul, şi pleoapele, şi privirea, ca să fii nevoit să te uiţi, oricât de mult ai prefera să nu? Mă-ndoiesc. Te uiţi pentru că vrei; dacă tot te uiţi din proprie iniţiativă, atunci de ce faci tămbălău că nu-ţi place? Eu ştiu una şi bună: telenovelele mă calcă pe ficaţi prin patetism; deci, nu mă uit la ele. Nu pot să văd animale chinuite, deci nu caut ca disperatul pe net imagini cu ele şi nu mă plâng dup-aia, frate, ce rău mi-au făcut. Nu-mi plac copiii care se scălâmbăie, schimb postul sau închid direct televizorul. Nu mă uit şi dup-aia fac cel mare scandal cu ce-au putut să facă, să transmită, să-mi bage pe gât.

Şi, în plus, care e problema altora cu ce vrea omul să imortalizeze pentru eternitate? Nu-i dai de mâncare, nu te cunoaşte, nici măcar nu ştie că exişti. Ce-ţi veni să te bagi în ciorba lui? Şi-nc-o chestie: că, la o anumită vârstă, tot ce e senzual, porno sau cum vreţi s-o numiţi, nu-şi mai are locul. Ete, na! Cine a hotărât? Dacă am atins o anumită vârstă nu înseamnă că-s mort şi-ngropat. Nu-nseamnă că nu mai simt, nu-nseamnă că trebuie să mă-mbrac în sac, să-mi torn cenuşă-n cap şi să mă-ntind pe pat, aşteptând resemnat să mor. Nu-nseamnă că trebuie să mă-ngropaţi de viu pentru că, oricum, voi fi murind. Dacă ăsta ar fi cazul, atunci ar trebui să ne îngropăm cu toţii de pe acum pentru că, ce naiba, oricum la un moment dat vom fi fiind îngrăşământ pentru plante.

Nu, nu spun să ne apucăm cu toţii să ne înfierbântăm camerele; spun doar că da, o fi publicitate. Da' publicitatea ar trebui privită pentru ceea ce este. Iar cei care mor de grija altora, să se gândească dacă ei ar avea atâta sânge-n vine încât să facă ceea ce critică la alţii.