Tic, tac, tic, tac

Când trebuia să aşteptăm tramvaiul, făceam ca trenu'n gară; două ture pân' la cel mai apropiat copac şi-napoi, urmărit furnicile, uitat insistent în zare, poate-poate vine. Să ne-nţelegem că era pe vremea când tramvaiele nu veneau aşa rapid, autobuze cu traseul dorit nu existau, conceptul de maxi-taxi nu era decât o utopie. Taxi-uri? Care taxi-uri? De ce să iei taxi-ul, când puteai aştepta tramvaiul? Vreo 5 ani să fi avut, adică. Când vedeam că nu vine, şi nu vine în continuare, îl puneam pe tata să se joace de-a Mafalda, să spună pân' la cât tre' să număr ca să ajungă tramvaiul. Şi număram, frate, până rămâneam fără cifre, şi tramvaiul se-ncăpăţâna să nu apară, şi ia-o de la capăt, două ture pân' la copac, furnici, numărat, până-şi făcea, într-un final, milă şi pomană şi apărea, terminându-mi aşteptarea.

Când tre' să mă întâlnesc cu cineva, merg pe principiul 15 minute de aşteptat peste; că cică aşa e politicos. Problema e că ceasul meu e mereu înainte, la orice oră aş pleca spre locul hotărât tot e prea devreme, mereu ajung cu măcar 10 minute înainte. Da, ştiu, vina mea. Da' asta nu înseamnă că nu aştept. Alea 10 minute din vina mea, plus 15 minute obligatorii. Şi trec greu, greu de tot. Privit la bocanci, urmărit cu privirea câinii, analizat revistele din vitrină, citit prospectul de la vitaminele de-abia cumpărate, citit mesaje, şters dintre ele, mă rog, trece timpul; da' lent. Ca melcul.

Când vine vorba de aşteptat la medic, mi se pune pata. Pentru că, în ciuda faptului că am programare la 13.00, inevitabil se transformă în 13.30, ba chiar 14.00. Şi dă-i, Camelia, cu aşteptatul, găseşte-ţi ceva de făcut, ignoră feţele tracasate ale celor care aşteaptă, aidoma ţie. Dacă e ceva mai grav, stai cu inima strânsă, că pân' nu te vede medicul paranoia creează scenarii, şi te răsuceşti de pe-o parte pe alta, şi te chinuie gândul c-o să-ţi spună că nu mai ai scăpare. Dacă e aşteptare la dentist, încearcă să nu auzi freza aia care polizează, şi polizează ca nebuna, şi nu te gândi că e puţin probabil, dar totuşi posibil ca freza aia să alunece de pe dinte direct în gingie, să taie-n două direct în carne şi, când îţi vine rândul, medicul să arate de parcă ar lucra la măcelărie. Decorul adiacent e bucăţi de carne pe scaun şi sânge pe pereţi. Deci, aşteaptă liniştită. Nu-i nici o problemă...

Dacă mă duc să cumpăr ceva, orice, şi e coadă, altă aşteptare. Pentru că da, cozile încă se mai practică. De obicei părăsesc coada şi mă duc la alt magazin. Da' dacă e vorba de coadă la bancomat, şi am mai fost la alte trei bancomate şi era aceeaşi coadă, şi-n portofel cam bate vântul, stau şi-aştept. Că, de, n-am ce face. Şi coada de la bancomat se mişcă mai greu decât alte cozi, pentru că mereu se nimereşte unu' care n-a mai folosit cardul până acum; sau unul care şi-a uitat ochelarii, şi nu vede, şi se lipeşte de ecranul bacomatului, respirându-i în faţă, poate-poate va vedea ce scrie acolo; sau alţii care se încăpăţânează să-şi scoată chitanţă după fiecare chestie pe care o fac. Adică, interogare, chitanţă, retragere, chitanţă, interogare din nou, chitanţă. Şi ghici ce, ca să fie meniul complet, mai scoate un card, şi repetă acţiunile anterioare. Să-ţi smulgi părul din cap şi altceva nimic. Da' stai şi-aştepţi, şi te calcă pe ficaţi şi oamenii, şi aşteptarea.

Nu-s dotată cu multă răbdare. Îmi place să fac chestiile rapid, rapid de tot. Ăsta e motivul pentru care niciodată nu-mi reciteam lucrarea sau teza înainte de a o preda. Niciodată n-am stat să bibilesc trei ore un referat, n-am repetat înainte de a intra la un examen, n-am făcut şi nici n-o să fac chestii minuţioase şi care cer calmitate totală. Adică, niciodată n-o să fac goblenuri, de exemplu. Decât să aştept să facă cineva ceva pentru mine, prefer să fac acel ceva cu mânuţa proprie şi personală.

Nu-mi place să aştept la semafor, să aştept un rezultat - de orice fel ar fi el -, să aştept să treacă timpul; timpul meu e aici şi acum. Nu-mi place să aştept să se coacă fructele, să vină bonurile, să-mi fie reparat pantoful, să vină tanti vânzătoarea, să ajungă taxiul, să stau la casă, cu coşuleţul, aidoma Scufiţei Roşii, să-mi crească părul, să-mi apară primele riduri, să se termine melodia stresantă din taxi, să vină trenul, să ajung undeva. Nu-mi place să aştept, şi gata.
Aştept să ţi se facă dor de mine.