Ploua infernal...

Ieri a plouat. Cam tare, ce-i drept, da' asta nu-i nici o noutate, nici ceva ieşit din comun. Da, e toamnă, toamna plouă. Ploaia e chestia aia care curge din cer, udă şi rece - cel puţin în perioada asta - care provoacă bălţi, din cauza căreia se face noroi, ba chiar şi-un fel de mâzgă "alunecăcioasă", din cauză de frunze moarte. Da, ploaia e udă; nu de alta, da' e apă. Apă destul de curată aş zice, ţinând cont de faptul că unii o strâng pentru a se spăla pe cap şi ţinând cont de faptul că, dacă apa n-ar mai curge de la canal, şi dacă n-ai mai găsi-o îmbuteliată la magazin, şi dacă te-ar chinui teribil setea, ai apela la ea; şi-ai bea-o fără probleme, nu de alta, da' n-ai vrea să te deshidratezi.

N-am nici o problemă când plouă. Din principiu nu prea folosesc umbrelă. Nici glugă, nici pelerină, nici nimic altceva care ar trebui să mă protejeze, să mă păstreze intactă până la destinaţie. Una din două: ori iau taxi-ul, ori merg lejer prin ploaie. Şi da, mă udă, da, ajung ciuciulete la destinaţie, ba chiar ultima oară când m-a prins un fenomen de gen am fost nevoită să mă usuc cu şerveţele, pentru că mai aveam 8 ore lungi de stat la serviciu. Da' n-a fost nici o tragedie. Arătam cam murată, ce-i drept, da' m-am uscat în scurt timp şi totul a fost ok. N-am murit, nu m-am topit, nu, data viitoare nu voi apela la umbrelă; mi se pare că arăt cel puţin bizar cu umbrela după mine. Ştiu, manie pe creier.

Da' vezi tu, că nu toată lumea e aşa. Femeile, frate, acolo-i problema. Să mă explic:

Trebuie să ajungă din clădire la maşină; sau în staţie; sau oriunde altundeva, dar care în mod clar implică contact direct cu apa aia de curge din cer. Bun. Iese în tocul uşii. Constată că plouă. Să ne înţelegem că vorbim despre orice intensitate a fenomenului; de la aia torenţială, până la aia care e aşa, un fel de alint; 3 stropi pe metru pătrat. Deci, constată că plouă. Se uită la cer. Se uită la ceilalţi. Se mai uită o dată la cer şi concluzionează: "Vai, plouă!" Da, ploua şi acu' 5 secunde de când ai ieşit, probabil o să mai plouă vreo câteva ore, ba chiar o veşnicie. Hmm... n-are umbrelă. N-are nici măcar o sacoşă să şi-o pună-n cap. E grav. În continuare în tocul uşii, examinând problema. Îşi frânge mâinile, se-ntoarce, se suceşte, îşi muşcă buzele de necaz. Plouă.Îi trece prin cap că ar fi fain să se poată teleporta; din nefericire, nu poate. Se mai învârte de vreo două ori în jurul axei proprii. Se ţine de poşetuţă, de parcă de acolo ar veni salvarea. Într-un final, îşi face curaj şi scoate un vârf de nas în ploaie. "Vai, plouă!" Wow, nu s-a prins nimeni până acum; nici măcar când ai zis prima dată. Se retrage şi reexaminează datele dilemei. Se uită la ceas, se mai trage de-o şuviţă de păr, mai trage puţin de timp. Păi, deja eram în staţie până acum. Ce zic eu în staţie, deja eram acasă, băgată-n pijamale, cu două ţigări fumate. Da' nu, că ea trebie să studieze compoziţia chimică a ploii, şi să-şi dea seama cam care ar fi efectele adverse asupra firului de păr. Deci, mai aşteaptă. Când finalmente iese de tot în ploaie şi-o ia la fugă înspre maşină, clar va scoate ţipete scurte, pentru că, de, tre' să ştie lumea că, ghici ce, o udă! Şi "ţâu! Văleu! Alelei!", mă rog, sunetele adiacente. Da, când ajunge la maşină are aproape 5 stropi pe haină, da', frate, ce aventură! Cum era s-o înece ploaia asta rea şi maliţioasă şi cumplit de cutremurătoare. Ai văzut prin ce a fost nevoită să treacă?

Pe bune dacă înţeleg. Ce poate să-ţi facă ploaia aia în aşa hal încât să faci ditai drama? Te udă. Aşa, şi? Te udă până la piele. Aşa, şi? Unde-i problema şi tragedia? Nu e ploaie acidă, nu o să ajungă pân' la os, făcând găuri şi găurele-n drumu-i, nu plouă cu piatră să zici că e posibil să te rănească, nu, nu o să te lovească fulgerul şi nu, nu vei păţi nimic mai grav de faptul că va trebui să ajungi acasă, să te schimbi rapid, ba chiar să te tratezi şi cu ceva bun pentru că ai fost atât de curajoasă încât ai mers prin ploaie fără să te lamentezi.

Aceeaşi ploaie, aceeaşi intensitate, aceeaşi zi, un bărbat. A ieşit frumos şi-a luat-o la pas înspre staţie. Fără priviri speriate, fără momente de gândire, fără planuri desenate cu pixul pe hârtie. Mă-ndoiesc de faptul că pe el îl uda mai puţin, sau că ploaia îl ocolea într-un mod magic. Nu, frate, că vezi tu, că femeile trebuie să transforme ploaia într-o aventură din care de-abia au scăpat cu viaţă. Pentru că dacă nu e şi puţină dramă la mijloc, parcă nu se simt împăcate cu ele însele.

Şi-acu', zic eu, să plouă. Torenţial. Poate se obişnuiesc să nu mai chiţăie de fiecare dată când le loveşte-un strop. Până şi mâţa mea iese cu mai puţin scandal în ploaie; şi e mâţă, nu femeie...