Am rămas perplexă. Nu, nu ştiam cuvântul atunci, dar cam aşa am rămas. Logica folosită de mine era cam alambicată şi-oricum nu prea obişnuiesc să explic, aşa că n-am încercat s-o contrazic; n-ar fi avut nici un rost să-mi bat capul. Dar ce făcusem eu, şi la ce concluzie s-a ajuns. Şi-acum am o sprânceană ridicată.
Până undeva prin clasa a şaptea, pe bune dacă nu eram o persoană care avea încredere în oameni. Adică, să ne înţelegem, nu credeam că tot ce zboară se mănâncă, nici că oamenii sunt cu toţii buni, candizi şi inocenţi, indiferent de masca pe care o afişează. Departe de mine gândul. Dar aşa, un soi de încredere că, dacă spui ceva cuiva, şi mai şi specifici că nu tre' să spună, o va face. Şi nu, nu spuneam chestii vitale şi de-o importanţă majoră nici pe atunci. Cam pe vremea aia am aflat eu că încrederea nu prea există; sau, dacă există, atunci e bine s-o maschezi bine, bine de tot şi s-o păstrezi pentru tine. Adică da, am făcut greşeala să cred în cineva şi m-am ars. Bineînţeles că nu mi-a ajuns o singură dată, dar asta e deja cu totul altă poveste.
După o vreme, am vrut să-nlocuiesc mobila din propria-mi casă. Mi s-a reproşat că pun prea multă lume la muncă pentru un moft. În anumite situaţii, am ajutat aşa cum m-a dus pe mine capul; cât am putut. Concluzia a fost că prea vreau să le fac eu pe toate. Când am vrut să schimb ceva, s-a spus că-s prea rapidă; când n-am mai luat atitudine, că-s prea moale.
Dacă dai un ban cerşetorului de la colţ de stradă, afli mai târziu că-şi bate nevasta. Dacă ajuţi pe cineva, afli mai târziu că, de fapt, el e sursa tuturor chestiilor care se vorbesc pe seama ta. Dacă stai pe-un post şi vrei să schimbi ceva, schimbarea nu va fi în mod clar ori pe placul celor de dedesubt, ori pe placul celor de deasupra ta; postul îţi va fi luat. Dacă eşti sincer, eşti luat de prost. Dacă spui tot, tot, tot ţi se va reproşa că vorbeşti mult. Dacă vrei să protejezi, ţi se va spune că eşti prea protectivă. Dacă taci pentru a nu scula pe cineva din somn, vei fi acuzat că eşti antisocial şi nesuferit. Dacă faci un cadou, ţi se va spune că ai dat prea mult. Dacă alegi să ai încredere în cineva, vei fi naiv. Dacă ai coloană vertebrală, ţi se va spune că eşti încrezut. Dacă spui cuiva că are o pată pe bluză, ţi se va spune că eşti lipsit de diplomaţie. Dacă dai cuiva de mâncare, vei fi vrând să-l îngraşi. Spui ce te doare, eşti crud. Spui adevărul, eşti invidios. Tragi pe cineva din faţa maşinii, te va ţine minte toată viaţa pentru că i-ai rupt mâneca de la haină. Vrei să trezeşti pe cineva la realitate, eşti mincinos. Spui ce simţi, eşti lipsit de consideraţie faţă de sentimentele celuilalt. Duci pisica la medic, ai dus-o prea târziu. Vrei să mângâi, eşti prea afectuos. Nu mângâi pentru că tocmai ţi s-a reproşat asta, eşti rece. Îţi îndrepţi atenţia asupra unei singure persoane, eşti posesiv; îţi împarţi atenţia, clar vrei să scăpi de persoana din partea 1 a propoziţiei.
Orice gest ai face, îţi va fi judecat cu totul altfel decât l-ai gândit. Pricepi repede, în mod clar tragi concluzii pripite; nu înţelegi ce-a vrut să spună celălalt, nu eşti atent sau, în mod clar, nu eşti de aceeaşi părere. Rămâi în aceeaşi stare, te ancorezi în trecut; încerci să mergi mai departe, eşti un insensibil care nu pricepe semnele.
Da, cu siguranţă totul e mai complicat decât pare. Gestul banal de a-ţi aprinde o ţigară declanşează o reacţie în lanţ care, dacă-ţi dai interesul, va duce la concluzia că eşti direct responsabil pentru moartea lentă a planetei. Orice melodie ai asculta, va duce la un lanţ întreg de flash-back-uri care te vor distruge; pe tine, şi pe ceilalţi în acelaşi timp. Păstrezi două perne, încerci să înşeli destinul, să-i forţezi mâna universului.
Revenind la linia pe care începusem. Pe lângă faptul că demult am început să cred în faza cu "what goes around comes around", lent dar sigur mă conving că nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită. Nici măcar una.
Ufff :( Cata dreptate ai :D
RăspundețiȘtergerewhat goes around it really comes back around. eu chiar cred in roata aia care oricat de patrata ar fi se intoarce...:)
RăspundețiȘtergeresi da, ai dreptate, mi s-a ridicat tensiunea ca mi-am adus si eu aminte de oameni din astia:))
Gura lumii sloboda.
RăspundețiȘtergereDe cand ma stiu eu pe planeta,multi imi zisera "gandesti prea matur pt un copil",aceiasi multi imi zic acum "ce copila esti pentru varsta ta".Un exemplu oarecare,sa nu ma gandesc la celelalte expuse de tine,ca nu vreau sa fac riduri :)
:)) sa stii ca, cam asa e :)) eu am ajuns la concluzia ca degeaba faci fapte bune si ca mai degraba pici de prost decat sa primesti niste multumiri :-j
RăspundețiȘtergere"nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită" ... chiar si asa, parca tot prefer sa fiu pedepsit pentru o fapta buna decat fara motiv sau pentru o fapta rea.
RăspundețiȘtergere@Alexandra - ca să mă umflu în pene, nu pot spune decât că am mereu dreptate:)))
RăspundețiȘtergere@Miss Sunshine - se-ntoarce; şi ce-i mai grav e că e foarte probabil să te zdrobească:(
RăspundețiȘtergere@Fetita Junglei13 - cam aceeaşi problemă o am şi eu...
RăspundețiȘtergerecât despre riduri, cred că partea masochistă din mine se manifestă, pentru că nu mă pot abţine să nu-mi fac nervi:)
@INTJ - ar fi de preferat să evităm toate situaţiile în care-am putea ieşi pedepsiţi; păcat că nu se poate:)
RăspundețiȘtergereEu mi-am propus sa nu mai fac niciun bine cand am vazut verificata de foarte multe ori (neinchipuit de multe)zicala asta. Ei, bine, este foarte greu. Dar nu imposibil. Trecem la represalii. Sau la nesimtire.
RăspundețiȘtergere@QED - sau putem doar să ne facem că nu vedem când facem un bine; poate merge...:-??
RăspundețiȘtergereSe zice "facerea de bine...." nu am să continui, dar se înţelege. Toate cele enumerate sunt trăite şi de mine...nota 10 pentru scriere;)
RăspundețiȘtergere@Lu - :)) e a doua oară pe ziua de azi când aud expresia cu pricina; deci clar e măcar un sâmbure de adevăr la mijloc;))
RăspundețiȘtergerems, ms:)
Asta să fie clar că e adevăr..."Nu vorbesc decât despre ceea ce cunosc foarte bine" ;)
RăspundețiȘtergere@Lu - waaa...tocmai am fost citată; mă simt importantă:P
RăspundețiȘtergerePoate :P (da, da, da...răutatea din mine...oricum pe la cazane ajung. am citit şi partea aia:)))
RăspundețiȘtergere@Lu - păi, nu-i bai; toată lumea interesantă acolo o să fie, deci nu trebuie să te sperii:))
RăspundețiȘtergereNu mă sperii atât de uşor, în + am să mă simt în elementul meu :))(dacă-s persoanele de treabă...socializez, tot de bine e:)) )
RăspundețiȘtergere@Lu - :))asta-i bine; înseamnă că trebuie doar să facem provizii de loţiune de plajă, să nu ne bronzăm prea tare;))
RăspundețiȘtergereAm să fiu o mare fifi :)) da, da, da...cum altfel :))Musai să aduci loţiunea:))
RăspundețiȘtergere@Lu - ok, aduc eu loţiunea; da' tu vii cu băuta şi gheaţa:P
RăspundețiȘtergereNuma'???Ieftin, dincolo era mai scump :))
RăspundețiȘtergere@Lu - păi, am înţeles că ţigările sunt incluse în sejur. deci, numai băuta şi gheaţa:)))
RăspundețiȘtergereŢigări moca...SUPER!!!!!I'm in!!!:))) (că tot fumez ultima ţigară pe seara asta) :))Da, da, da...sunt o mare păcătoasă...like I care
RăspundețiȘtergereAsa e, lumea asta nu poate fi multumita nicicum :) asta e...eu cred ca important e sa fim noi multumiti de ceea ce facem, restul nu au decat sa ne urmareasca si sa ne eticheteze fiecare gest..
RăspundețiȘtergere@Lu - daps, producţie proprie:))
RăspundețiȘtergerecât despre păcate...astea să fie cele mai grave:))))))))
@chocolatfollie - problema e că, la un moment dat, după fiecare etichetă, parcă mai dispare şi din mulţumirea cu pricina:-??
RăspundețiȘtergerePăi cam astea-mi sunt păcatele că în rest sunt f de treabă:))(modestie...mdaaaa...lăudători morţi..se înţelege)(mă duc la cumpărături că mă aberez) :)))
RăspundețiȘtergere@Lu - nu-mi spune: modestia e principala ta calitate, nu?:P
RăspundețiȘtergerespor la cumparaturi;)
Postul ăsta vine perfect cu ce mă macină pe mine de luni bune. Anume,
RăspundețiȘtergereoamenii judecă anormal, urât, mult prea urât, de mult.
Judecă orice, oricum, şi iau partea cea mai uşoară - judecă de rău, niciodată de bine, sau dacă de bine, doar cu scopul de a părea ei buni, drăguţi, etc.
I don't like this garden :(
@Alle - la urma urmei, fiecare judecă după cum vrea; şi ce e rău pentru mine, e bun pentru alţii. din păcate, altă grădină n-avem;)
RăspundețiȘtergere