Viol în Vamă

Nu cred să existe piesă care să mă enerveze mai tare ca aia a lu` Chirilă. Aș spune ultima, dar deja s-a învechit. A fost disecată din toate părțile, s-a plâns de ea toată lumea, au făcut analiză pe text, l-au făcut pensionar pedofil, au țipat cum că e la fel ca toate piesele lui, diferă doar fesul din videoclip și gagica.

Pentru că Chirilă asta face: întotdeauna există o femeie mai nașpa ca el, pe care el o iubește, ea îl iubește, da` dup-aia spiritul lui tânăr și neliniștit se răzvrătește, o înșeală sau nu, își face boem rucsacul și fuge la mare. Cam cum fug femeile la mama când nu le convine culoarea canapelei. Și dup-aia regretă sau nu.
Tiparul telenovelei. Pân` la urmă tre` să recunoască toți că asta face Chirilă: telenovele. Nici măcar music hall-uri de calitate, doar telenovele pentru copii de-abia îndrăgostiți sau adulți care se vor boemi și veșnic tineri.

Asta au spus ei. Eu n-am spus nimic, c-am zis c-o să treacă. La fel cum trece orice durere după ce iei o pastilă, la fel cum trec coșmarurile când te trezești, cum trece apa pe sub pod, vântul printre sălcii, mă rog, ați prins ideea.

Da` piesa asta e mai rea decât ciclul. Vine, îl simți că vine, știi c-o să treacă, trece dar, ca să-ți facă-n ciudă, după o lună e din nou lângă tine. Și nu poți să aștepți decât menopauza, cu toate că, în stilul în care mă chinuie piesa aia, cred c-o să devină hit și, când o să spun ”ura, a venit menopauza!” ca leit-motiv pe fundal o să se audă perfect fără tine.

Nu știu ce mă seacă mai tare la ea:
- versul ăla cu te-am înșelat c-am vrut să văd cum e să fii bărbat - poate-s eu femeie blondă, da` nu pricep cum faza cu înșelatul te face să te simți bărbat. Ești, sau nu ești. Aș porni de la premiza că este, dar dacă până și el se-ndoiește de chestia asta, încep să am anumite întrebări. Gen: poate a înșelat-o cu un bărbat, ca să vadă cum e în bocancii lui. Prea deep pentru mine. Nu-nțeleg eu d`astea.
- partea aia total previzibilă în care el înșeală și tot el e rănit, pe principiul motanul fute, motanul țipă
- perfect-ul despre care nu specifică dacă e sau nu cu lămâie, și-oricum e un ticălos egocentrist și egoist pentru c-a așteptat să plece la mare fără ea ca să bea o vodcă
- că toate găinile o consideră o piesă de dragoste când ea e misoginism la rangul cel mai înalt și-un soi de ia să-mi bat joc de voi, că tot sunteți proaste și gâștele pică la bărbați care se dau macho, și-i mai fut și-o palmă, apoi fac un cântec despre asta, ca să vezi tu că au și-o latură sensibilă, și ce poate fi mai fascinant decât un machocare cântă
- că e încă peste tot. În taxi, la radio, la tv în sala de mese și mi se oprește mâncarea în gât când o aud și, dacă nu e nici una dintre astea, clar se trezește cineva care s-o fredoneze
- sau c-am auzit-o de atâtea ori încât îi știu versurile pe de rost și, fiind un mare potențial muzical, încă nedescoperit de impresarul potrivit, mă trezesc fredonând-o. Și-atunci se găsește cineva care să afirme că și lui îi place Vama și, mamă, ce melodie mișto, posibil să câștige chiar MTV-ul. Nu-mi place! Urăsc melodia aia din tot sufletul meu mare și insensibil, da` am versurile în cap pentru că mi-au fost băgate cu forța, la fel cum am pățit cu Adele, care se repeta și-n timp ce dormeam, și mi-a rămas inconștient în memorie. Asta nu-nseamnă că-mi place. Am fost intoxicată cu ea. Cu Adele și cu perfect fără tine.

Am fost violată de piesa asta și nu, nu mi-a plăcut. Pentru că violul de orice natură ar fi, tot viol se cheamă.

Omul sfințește locul

Ieri am văzut o cățea alergând pe stradă, cu țâțele fluturându-i în vânt. O cățea mare, cu pui de-abia făcuți, alergând pe trotuar, traversând strada, întorcându-se, continuându-și alergatul. Urmărind o urmă. Semăna oareșcum cu un cal de curse. Se-ntrecea cu urma.
Cățeaua aia căuta ceva, și nu căuta mâncare. 
Cățeaua aia își căuta puii, sau stăpânul. Nici un câine nu aleargă dezlegat în halul ăla doar pentru mâncare.
Puii pe care poate îi căuta au fost luați de oameni, stăpânul care poate a abandonat-o e om.

Ieri am citit și povestea câinelui căruia un dobitoc i-a tăiat botul. Cu totul. Câinele e acum în afara oricărui pericol, arată ciudat dar e viu, o să se facă bine și are șanse să fie adoptat și ținut departe de idioți care cred că-și demonstrează curajul mutilând un câine.
Câinele e bine acum și totuși există un om care a considerat că e uman să-i facă asta.

Trei pisoi au fost abandonați lângă o stradă foarte circulată. De-abia cu ochi. N-au fost, într-adevăr, nici puși într-un sac în mijlocul străzii, nici nu le-a dat nimeni foc, nici nu i-a înecat. Asta-i partea bună.
Tot parte bună e și că acum au o casă, au crescut și-s pisoi norocoși.
Cine i-a salvat e om. Dar tot om e și cel care i-a lăsat.

S-a mai potolit isteria cu câinii maidanezi. Nu mai aud atâtea argumente violente și nici comparații lacrimogene. Și nu, nu-mi pasă de copiii abandonați în orfelinate, pe stradă, sau la coșul de gunoi. Pentru simplul motiv că ăia care i-au abandonat, tot oameni sunt. Și de copiii abandonați are cine să aibă grijă. Și pentru că mulți dintre copiii ăia abandonați, despre care s-a spus că mai bine ar fi adunați de pe stradă decât să ne pese de câini, nu vor să fie adunați de pe stradă.
Nu mă interesează copiii, mă stresează că se aduce argumentul și se face comparație, când comparația n-ar trebui să existe.

Oamenii abandonează câini, oamenii abandonează pisici, oamenii abandonează oameni.
Și-mi pare rău că nu-s atât de om încât să-i dau un ban lu` ăla care cerșește, dar mă bântuie imaginea cățelei care alerga prin oraș. Că n-avea cum să se oprească și să ceară indicații sau explicații.
Ba nu, nu-mi pare.

Îmi pare rău că oamenii care mutilează, și abandonează și fac rău din lipsă de ocupație au voie să fie numiți în continuare oameni și nu pățesc nimic.
Și tot pe câini îi numiți fiare.

Lagăre antiprostie

Da, știu, subiectul în vogă e meciul de fotbal. Nu-mi pasă de fotbal. Oricum mi se pare puțin stupid să alergi după o minge, în grup. Sportul organizat mi se pare stupid, în general.
Stupizi mi se par 99% din oamenii prezenți. Nu-mi pasă de ce-or să creadă nepoții. Nu-mi pasă de nepoți. De nepoții nimănui, adică. N-au decât să-și filtreze apa ca ăla din Waterworld, see if I care.

Oamenii prezenți, în schimb, mă enervează. Că-s stupizi și proști. Că-s lachei și nu știu să aibă o părere. Că nu pot să argumenteze nici măcar o părere împrumutată. Că nu știu de ce adoptă o părere și, dacă-i iei la bani mărunți, ori vor ridica din umeri și vor da înapoi, ori vor arunca cu câcat. Exact, nu cu noroi, cum zic domnișoarele simandicoase, ei vor arunca direct cu câcat, să-ți astupe argumentul logic. Să-ți arate că, dacă ai argumente, meriți să mori, mă, sufocat. Că ai argumente.

N-o să vorbesc despre câini. N-o să spun nimic despre violență. N-o să spun nimic de roșii, pentru că nu-mi pasă de ele decât în salată.
Dar îmi pare rău.
Îmi pare rău pentru că am crezut, ani de-a rândul, că oamenii pot fi schimbați dacă vorbești frumos cu ei. Dacă le explici. Dacă te bazezi pe argumente și nu pe pumni.
Îmi pare rău că am crezut că toți oamenii sunt egali și că nu există oameni proști, ci doar oameni dezinformați.
Îmi pare rău că am crezut în supremația rațiunii în fața instinctelor.
Îmi pare rău că am văzut oameni umani striviți de ce se poate întâmpla dacă sunt alții proști, dar mulți. Și-mi pare rău că nu l-am înțeles atunci pe Lăpușneanu. Pentru că mulți sunt, și proști sunt încă.

Și-mi surâde din ce în ce mai mult ideea cu lagărul în care să-i adunăm pe toți. Dar mi-e că, în urma unei selecțiie obiective, n-am mai rămâne decât prea puțini care să merităm să trăim.
Sau nu, nu mi-ar părea rău. Pentru că, nu-i așa, epurarea trebuie făcută ca să putem să mergem liniștiți pe stradă, fără să ne fie frică. Pentru că suntem pe teritoriul nostru, nu al lor.

Iar dacă prostia nu poate fi eradicată decât cu ajutorul lagărelor, atunci să facem lagăre antiprostie. Care să nu coste prea mult, pentru că proștii nu sunt de ajutor nimănui și mai au și mania de a se împuia fără limită. Și nu mușcă; doar te-mpiedică să trăiești liniștit, și te calcă pe ficați, și-ți provoacă ulcer pentru că-ți fac nervi și n-ai cum să-ți reglezi conturile cu ei altfel decât prin lagăre, pentru că altfel ești pasibil de închisoare. Și ești prea deștept ca să-ți strici viața pentru fiecare prost care-ți iese dezlegat în cale.

Problema e că pentru antiprostie nu se vor strânge niciodată peste 10000 de protestatari. Și nimeni nu-ți va da foc doar pentru că ești prost.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!

De ce sunt eu pro eutanasie

Sunt de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi violenți și sau bolnavi. Pentru că da, există specimene violente, trec și eu pe partea cealaltă de stradă ca să-i evit și nu, n-o să merg după 9 seara prin cimitir, pentru că nu-s bătută-n cap și nici nu-mi doresc să ajung mâncare de câini. Dar nu țin minte să mă fi lăsat ai mei dezlegată pe lângă câini cu potențial violent. Pentru că ai mei nu erau dobitoci. Și my mamma raised no fool.

Toată lumea are câte o părere. În momentul ăsta, fiecare încearcă să ți-o bage pe gât pe a lui. Ăia care-l plâng pe bietul copil și fiarele alea vai, ce-au putut să facă. Ăia care spun că câinii își apărau teritoriul și bunica e la fel de vinovată pentru că nu și-a supravegheat nepoții. Ăia care vin cu furci și topoare, să omorâm toți câinii, indiferent dacă mușcă sau nu, pentru că sunt un pericol public și oricând poți fi tu următoarea victimă. Ăia care țipă că și câinii au drepturi, unde s-au dus banii de sterilizări? N-avem destule adăposturi, să ne adunăm mai întâi aurolacii de pe stradă, de ce să ne pese de câini când orfelinatele sunt pline, de ce să nu electrocutăm și bunica.

Cum nu se ajunge la nici un consens, eu zic să ne batem între noi. Facem două tabere, una pro câini și una pro copii și să ne luăm jugulara unul altuia, ne mușcăm între noi, ba chiar punem copiii să muște câini și invers ca să dovedim care-i mai rău și care face mai multe victime. Și dup-aia ne certăm și pe pedofili, pe dobitocii care nu-și castrează câinii, dar îi duc să facă sex cu cățele maidaneze de prin parcuri, pe mamele care-și aruncă copiii la gunoi, pe ăia de la garaje care cresc viței, nu câini, ca să le păzească mașina, pe ăia care-și lasă plozii cu aragazul deschis și dup-aia se-ntreabă cum de le-a luat casa foc și le-au murit toți copiii, mă rog, pe chestii din astea care pot fi aduse drept argumente într-o ceartă liniștită în care ne linșăm unii pe ceilalți pentru că avem păreri diferite și ne place mai mult să scriem decât chiar să facem ceva. Gen să ne castrăm câinele din casă și să-i tăiem biluțele lu` ăla care-și violează plodul. Să ducem câinii fără stăpân în adăposturi sau să-i adoptăm și să pedepsim - măcar conform legii prezente - părinții neglijenți. Sau. Sau. Sau.

Iar ăia care se plâng că nu există destul loc în adăposturi sunt foarte dezinformați. Am dus vreo 5 câini la adăpost, doi au fost adoptați într-o săptămână și, dacă ar exista formalități mai puține, care să nu presupună autorizație de la primărie, probabil că și ăia care se-nvârt în jurul locului unde lucrez ar fi ajuns la același adăpost. Locuri sunt. Hârțogăraia te omoară.

O să fiu de acord cu omorârea tuturor câinilor maidanezi, indiferent dacă sunt violenți sau nu, de-abia într-un anumit moment: când  să se aprobe hai nu, pedeapsa capitală, că cică suntem totuși oameni, dar măcar castrarea celor care ajută la creșterea populației de maidanezi și a celor care își omoară copiii voit sau din neglijență. Că suntem oameni, și cică ar trebui să gândim mai mult.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!

Concursul vecinilor gospodari

Știi senzația aia, de la dentist, când bagă freza și burghiul, să-ți găureasco-polizeze măseaua, și simți vibrația până-n creier? Vibrează, vibrează, vibrează, te ia tremuratul de la inimă, simți bârâitura aia și-n stomac și nu te poți hotărî ce să faci mai întâi: atac cerebral, infarct sau ulcer. Aia!
Ei, cu senzația aia m-am trezit eu azi dimineață. Nu, n-am dormit pe scaunul nici unui dentist care s-a gândit să profite de somnul meu ca să mai modeleze vreo două măsele. Nici n-am visat că sunt la dentist, nici nu m-a durut măseaua. Am auzit zgomotul, am simțit senzația, am deschis un ochi leneș, s-a oprit. Am zis că mai dorm puțin. Am închis ochiul, mă ducea somnul, din nou bârâitura. Deschid ochiul, se oprește. Îl închid, din nou. După câteva repetiții nefaste, m-am târât din pat și mi-am făcut cafeaua.

Vecinii gospodari sunt moartea. Da` nu din aia, care te ia de bătrânețe prin somn, din aia ca atunci când te găsea Inchiziția vinovat de vrăjitorie. Cu torturi și sânge mult, și suferință.
Vecinul gospodar e o specie grobiană. Nu contează că stai la bloc sau la casă, măcar unul dintre ei trebuie să fie gospodar. Să folosească bormașina, drăcia cealaltă cu care taie tablă și ciocanul. Toate 3, cât mai des și la ore cât mai bizare, gen 10 dimineața, de luni până sâmbătă. Duminică nu, că-i zi de odihnă. Și vecinul gospodar care m-a bârâit toată săptămâna o să se uite cu un ochi rău la mine dacă dau cu aspiratorul fix duminica, că atunci am chef și timp. Că-i stric siesta.

Stau și mă-ntreb câte găuri poți da într-o casă? Câtă gresie ai de scos cu bormașina? Cât de mult vrei să-ți renovezi casa de în fiecare vară bârâi și troncăni și bâzâi? N-ai, frate, hanul de casă, să zici că faci câte un etaj în fiecare an. Ai maxim 3 camere nenorocite. Nici dacă-ți pui centrală în fiecare dintre ele, bașca câte 5 calorifere, schimbat de gresie, pus parchet și tapetat pereții cu tablouri n-ai cum să faci constant atâta zgomot. Ce pana mea, dai gaură-n gaură? Dai gaură lângă gaură să obții un efect de șvaițer la pereți? Ce faci atâta timp cu bormașina aia?

Nu am nici o explicație logică. În schimb tare-mi doresc să devină obligatorii amortizoarele pentru mașinile de tăiat, găurit, polizat. Sau să n-ai voie să dai decât câte o gaură pe an și să-ți renovezi casa cu zgomot doar o dată la 5 ani, pentru că creierul meu arată exact ca șvaițerul de care ziceam mai sus. Dacă nu aveam ulcer, acum sigur am. Cu multiple găuri. Și-n curând o să am și carnet roșu, pe motiv de omorât în serie vecini gospodari care nu se pot abține să nu-mi maltrateze sănătatea mentală și așa destul de șubredă.

Scriu asta în muzică dulce de o chestie care bâzâie cu întreruperi și cu trepidații. Noroc că nu scriu cu pixul pe hârtie, că s-ar vedea clar când se termină și când începe zgomotul. În orice parte de oraș te-ai duce, e aceeași dulce muzică. De parcă s-au luat la întrecere care e mai gospodar și care reușește primul să fie găsit găurit și tăiat și polizat de cutare vecin, mai puțin gospodar, dar care s-a săturat de hărmălaia lor.

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!

Ghid de dat cu pumnul în perete

Am tot vorbit de datul cu pumnul în perete.
Cei mai mulți au crezut că e o metaforă, gen dat cu capul de sus sau văzut stele verzi.
Nu, dacă poți să te dai cu capul de sus și chiar să nu te lovești de-un prag fizic, ci mai mult de unul psihologic și să realizezi multe chestii pe care nu le-ai fi realizat dacă n-ai fi făcut chestia aia; dacă poți să vezi stele verzi fără să vezi stele și fără chiar ele să fie verzi - datul cu pumnul în perete e o chestie reală.
Pentru cunoscători, nu pentru neofiți care cred că e de ajuns să mângâie peretele.
Am cunoscut pe cineva care a dat cu pumnul atât de tare în perete încât a trebuit să-și pună mâna în ghips, de la cot în jos. Nu știu detaliile medicale, ghipsul era acolo.

Datul cu pumnul în pereți, dragi copii, nu e o acțiune metaforică. Se ia pumnul, se alege peretele și se lovește pumnul de perete. Dacă prima dată ți se pare că a fost prea ușor, mai dai și a doua oară. A treia oară de obicei nu te mai ține, pentru că ai pumnul deja umflat.

A nu se înțelege greșit. Nimeni nu dă cu pumnul în perete pentru că a vrut să lovească în altcineva și l-au reținut considerente morale. Nu. Cu pumnul în perete dai ca să nu dai cu capul în perete. Cu pumnul în perete dai pentru că simți că ai atâția nervi pe tine și nu poți să-ți rupi mâna și să te bați tu cu ea. Cu pumnul în perete dai ca să nu faci ceva mai rău. Ție. Nu e o metodă de calmare pentru ceilalți, e o metodă de calmare pentru tine.

În perete nu dai ca ghiolbanul, în așa fel încât să dărâmi peretele. N-ai nimic cu el, ai cu tine. Așa că dai scurt și cu putere. Din încheietură. Ca la box, când îl lovești pe ăla în bărbie, de jos în sus, și știi clar c-o să-i rupi coloana. Doar că nu dai ca să rănești peretele. Dai cumva puțin mai drept. Rapid.
Nu știi când ai dat în perete.
Simți cum montul tău a intrat în contact.
Contactul a fost stabilit.
Contactul există.
O miime de fracțiune de secundă, pentru că ai lovit și-ți retragi pumnul.
Ca să lovești cum trebuie peretele, lovitura va fi resimțită de montul degetului inelar și de montul degetului mic. Celelalte degete nu trebuie să aibă de suferit prea mult, pentru că ai nevoie de ele să ții țigara, berea, să amesteci zahărul în cafea sau să-ți ungi o felie de pâine cu unt.
Nu vrei să rămâi inapt, vrei să simți durerea. Pentru ca durerea să te ridice. Să te facă să realizezi că trebuie să simți. Durerea fizică s-o bată pe aia psihică, dar nu îndeajuns de mult încât să-ți creeze altă durere psihică.

Dacă o să doară? Da. Îndeajuns de mult încât, de fiecare dată când încerci să-ți miști degetele, n-o să poți. Decât dacă încerci îndeajuns de tare, și durerea o să-ți aducă aminte că ai dat cu pumnul în perete.
O să se umfle? Da.
O să ai vânătaie? Da.
O să existe consecințe pe termen lung? Depinde. De cât de des sau de cât de mult dai în perete. Dacă dai de prea multe ori și prea tare, e posibil să ți se taseze monturile și să arate bușite de parcă ai fi făcut box de performanță. În afară de partea estetică, dacă știi să dai cu stil nu vei ajunge la spital, nu vei suporta ghips, nu va fi nevoie să cheme nimeni ambulanța.
Ca să dai cu stil, ai nevoie de antrenament. Și de stăpânire de sine, încât să nu dai atât de tare încât să-ți rupi mâna.

Consecințe pe termen lung? De fiecare dată când o să vrei să-ți rupi mâna și să te bați cu ea, o să cauți primul perete.

În perete dau persoanele care vor să se calmeze. În perete dau persoanele care știu să tasteze doar cu două degete. Persoanele care vor să se calmeze fără să fie nevoie să ia calmante. Bărbații. Pușcăriașii. Frate-meu. Și eu. 

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!

Monarhia punctelor negre

Hai să zicem c-am ajuns să tolerez faptul că și femeile au păr pe picioare, că tre` să petreci o grămadă de timp ca să ajungi la nivelul ăla de picior catifelat și pufos ca pielea de bebeluș, că am găsit explicații ancestrale, genetice și foarte științifice pentru existența lui total inutilă și nesuferită. Să zicem.

Da` care e explicația și utilitatea punctelor ălora, care se creează în porii dilați? Alea care-ți apar pe nas, pe care trebuie să le supui la băi de aburi și dup-aia să le mătrășești manual, rezultatul pentru următoarele ore fiind o figură tumefiată și un nas cât un cartof din Cernobâl?

Sunt de acord cu coșurile, că alea cică apar uneori ca semn de infecție în organism. Te doare măseaua? Clar you`re gonna have a bad time, că durerea vine însoțită de coșuri exact pe partea cu măseaua. Intră-n paranoia, gândește-te că ai contactat cine știe ce microb care o să te transforme-n regina coșurilor, n-ai avut acnee în adolescență, când cică era timpul și momentul, salută acneea, ia-ți soluții și tratamente, dispare durerea de măsea, dispar coșurile, ai supraviețuit și de data asta unei epidemii de acnee acută. Sau. Iei antibiotice, ghici ce: în loc să-și facă efectul acolo unde pentru ce le iei tu, antibioticele alea se manifestă și prin coșuri. Mai mici, mai mari, pătrate sau triunghiulare, sunt acolo să-ți aducă aminte că corpul tău se luptă cu o infecție. Și, ca să nu mori, infecția-ți iese prin toți porii. Literalmente.

Dar punctele? Care-i scopul lor în viață? N-am auzit de nici unul care să se gândească: a, uite, semn de infecție, hai să-ți populăm nasul, să te prinzi că e momentul pentru antibiotice. Sau: vai, stilul tău de viață e nesănătos, bei, fumezi și nu faci sport, hai să se vadă chestia asta pe nasul tău, ca să-ți schimbi cât mai ai timp regimul alimentar. Nu.
Alea apar că așa li se scoală lor. La propriu. Îți invadează porii tăi imaculați, curățați și exfoliați periodic, se instalează și-ncep să se-ngrașe. Îi văd ca pe niște obezi care, oricât ar fi de obezi, tot nu se pot opri din mâncat. Și-ți mănâncă ție fața. Sau spațiul de pe față.
Le aplici o baie de aburi, îi măcelărești, crezi c-ai scăpat, mai gândește-te o dată. Peste o săptămână rudele lor le-au luat locul. Au moștenit aria defunctelor puncte și s-au mutat cu toată familia. Și-s prolifici, frate, nu folosesc metode de contracepție și se-nmulțesc mai ceva ca Avraam.

Practic sunt niște paraziți. Nu folosesc nimănui, nu fac nimic util nici pentru tine, nici pentru societate, îs enervante și inestetice, îs cumva așa ca și cum ai avea mii de apendici. Apendicul e total nefolositor și poate deveni letal. Existența lui e un mister pentru mine. Dar îl poți scoate chirurgical, și-ai scăpat de complicații. Punctele, în schimb, n-au conștiință și nu-s la fel de binecrescute ca apendicul care știe că, dacă l-ai scos o dată, nu mai are voie să crească la loc. Preferam să am doi apendici. Ba chiar trei, dacă stau și mă gândesc bine. Scăpam de toți 3 și gata. Astea nu se-nvață minte nici dacă-mi dau fața prin răzătoare săptămânal. Cresc de parcă misiunea lor în viață e să moștenească pământul. În stilul ăsta, nu m-ar mira dacă peste milioane de ani pământul va fi populat de puncte negre și de apendici nescoși la timp.

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!

Virusul mariaj

Nici măcar n-o să spun nimic despre cum Facebook devine din ce în ce mai mult un instrument pentru stalkeri. N-o să pomenesc nici despre cum m-a băgat în ceață pentru că mi-a schimbat ordinea butoanelor și, după două zile, tot în stânga mă duc să-mi văd notificările, văd că nu-s acolo, mă paranoia puțin și de-abia după, nervoasă pe ăla care a venit cu inovația, mă mut pe dreapta. Nici un cuvințel.

Azi.
Nu pricep ceva: se ia orice cuplu, înainte de căsătorie. Și sunt ei acolo, împreună, discută dulci nimicuri, despre cum tu ești cea mai drăguță, nu tu ești cel mai motănel, ba nu, tu ești cea mai caramea, ba nu, hush, you make me blush, d`astea. În public vorbesc despre orice: muzică, filme, cum ea s-a enervat că nu și-a găsit pantofi, cum o să fie concediul, culoarea perdelelor, politică, filosofie, mișcarea de rotație a apocalipsei, mă rog, orice.
Se-ntâmplă căsătoria, devin familiști și-ncep să iasă cu familiști aidoma lor. Care discutau și ei înainte tot vrăjelile de mai sus. Dar, imediat, se-ntâmplă metamorfoza. Discuțiile devin serioase. Treci pe lângă ei și cuvintele au iz de mucegai. Parcă-s scoase de la naftalina lu` bunicu`.

Se scumpește kilowat-ul. Cu 8 la sută. Ba nu, cu 12, am auzit eu. Îți dai seama cât o să vină factura la lumină? Că noi consumăm cam 2-300 de kilowați pe lună. Păi, cum să-ți mai ajungă chenzina pentru toate? Scumpiri, scumpiri, da` ziua de chenzină vine cu aceeași bani pe fluturaș. Îi vezi, nu-i simți, au zburat.
Și cu telefonul e moarte curată. Ai văzut cât plătim pentru un impuls? Suni două secunde și PAC! ți-au furat impulsul. Niște hoți! Plus că plătești o căruță de bani și, dacă-ntr-o lună nu consumi tot, nu-ți dă nimeni banii înapoi. Adică ar trebui să ne returneze, dom`le, banii pe minutele neconsumate. Așa, ne trag în piept. Plătim fără să le consumăm. Că dacă depășești minutele, știu să-ți ia banii. Niște pungași!
Da` ai văzut că-n Penny zic că e cel mai ieftin, da`dacă te duci în Real, găsești oferte mai bune? Am dat cu o mie de lei mai puțin pe detergent. Dacă aduni o mie de la detergent, cu 5 de la carne, încă o mie la ulei, ehehei, faci de-un litru de benzină.  Da`-ți iau ochii cu reclama, știm noi, mint poporul cu televizorul, asta fac. Și mai zic că suntem liberi. Au vrut revoluție, da` n-au știut s-o facă pân` la capăt. Dacă trăiam noi atunci...

Mă uit la ei. Fizic, până-n 30 de ani. Mental, parcă o aud pe bunică-mea mestecând în barbă că tre`să se mărească pensiile. Discutând cu vecinele ei octogenare și punând țara la cale, plângându-se de orice, prinzându-și urechile în termeni ”moderni” și sărind de la un subiect la altul, pe motiv de Alzheimer. Ele au o scuză: au între 80 și eternitate. Au prins două războaie și cântecul lor de suflet a rămas ”Trăiască regele!”.
Ăștia ce scuză au să se băbească înainte de vreme? Și-n interval de câteva luni, imediat ce au intrat în rândul lumii mature, pe motiv de mariaj. Să fie așa, ca un virus, când îți pui verigheta, ești contaminat? Altfel nu-mi explic cum oameni perfect capabili să ducă o conversație coerentă se pleoștesc ca găinile beldisite și discută ca boșorogii la o partidă de table, în parc.

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!

Constituția revizuită e pentru idioți

Nu pot să-mi dau seama dacă România e o țară de tâmpiți sau doar tâmpiții ajung sus și încearcă să-și impună punctul de vedere în probleme politice.
Inițial am zis că nu mă afectează faza cu revizuirea constituției. N-au decât să definească familia ca o uniune între ”om și muiere”, că nu mai au mult până acolo. Să scoată căsătoriile gay în afara legii! Vezi dacă-mi pasă. Oricum nu cred în instituția căsătoriei, orice căsătorie are dreptul și la un divorț, știu toate efectele benefice ale unui măcar parteneriat civil, știu că ar fi mai bine pentru cei care chiar vor o familie etc, etc, etc. Dar, în mod bizar, nu m-a afectat neapărat partea asta a revizuirii. Sau doar pentru atâta lucru n-aș ieși din casă, dacă s-ar ajunge la referendum.

Problema a apărut când am văzut că nu e singura inepție care s-a propus. Când am realizat că e ca la școală, unde fiecare vine cu câte o idee, cu ce a mai visat el azi-noapte, în vis i s-a părut de bine, și s-a gândit că de ce punctul lui de vedere să nu apară în constituție? Tot e o listă deschisă. Păi, și eu noaptea visez că pot să zbor dacă mă arunc de pe o clădire, da` asta nu m-a motivat chiar să mă arunc de pe o clădire, să văd dacă merge.

Revenind. Ideea cum că ateii nu pot fi secretari de stat, miniștri sau președinți m-a lăsat mască. Asta în condițiile în care, cu o săptămână în urmă, Papa declara că poți fi și ateu și să ajungi în rai, atât timp cât ești un om bun. Adică, PAPA. Ăla mare. Capul creștinătății. Omul care ar trebui să motiveze cât mai multe persoane să fie catolice. Ăla care știe cel mai bine că ateii erau arși pe rug în perioada Inchiziției. Pana mea, succesorii lui învârteau grătarul, în timp ce presupuși eretici mureau în chinuri groaznice. Da` catolicii au evoluat. S-au modernizat. Au priceput că oamenii susțin religia și că, dacă-i omoară pe toți sau le dă vot de blam tuturor, or să rămână c-o hordă de babe crăcănate, care or să moară într-un final și, o dată cu ele, se duce dracu` toată biserica pe care au construit-o timp de 2000 de ani.

Da` nu, frate, că românii sunt mai catolici ca papa, și ei nu pot să admită ca un ateu să-i conducă. Oricât de deștept ar fi, oricât de multe idei bune ar avea, el trebuie musai să aibă apartenență religioasă. Să poată jura pe biblie. Păi, asta exlude din start un președinte de religie ebraică, musulmană, budistă. Poate omul a fost botezat ortodox și a descoperit la 40 de ani că Buddha îl satisface mai mult. Cu ce îi afectează asta capacitatea de a fi președinte? Din câte știu, nu suntem un stat religios. Nu suntem Vaticanul. Mi s-ar părea ciudat ca un budist să fie Papă, dar președinte de România - unde e relevanța?

În stilul ăsta mai au puțin și propun excluderea femeilor din politică, ba chiar retragerea dreptului de vot pentru femei. Că tot sunt muieri, bune doar de procreat, crescut copii și întemeiat familia tradițională. Ba să mergem și mai departe: cine nu are apartenență religioasă, să facă închisoare. Persoanele gay să facă închisoare. Mamele singure, la fel. Domnul interzice desfrâul, deci sexul înainte de căsătorie să fie pedepsit conform legii. Sexul în 3 - exclus și cu amendă. Ce mai interzice domnul? Băutura - să închidem barurile! Iarba dracului - să interzicem țigările! Ba, mai bine, toată lumea tre`să fie religioasă, să meargă de cel puțin o dată pe săptămână la biserică, postul să fie obligatoriu, să reinstaurăm stâlpul infamiei și pedeapsa aia publică, cu aruncat de roșii în piața mare. Să ne întoarcem la 1500, zic!

Lumea toată evoluează. Drept de căsătorie și adopție gay, papa revine asupra ideii de ateu condamnat la iadul veșnic, Olanda are marijuana legală, circumcizia feminină e pe cale de dispariție, oamenii au început să se deștepte, să fie mai toleranți, mai permisivi, ce face românul? Își bagă mai adânc nasul în cur și numește asta evoluție.
Pentru prima dată îmi doresc o dictatură, eventual militară, să se sature toți lătrăii de lipsa de drepturi și de restricții și să realizeze că întâi contează că ești om. De-abia dup-aia urmează restul atributelor și, cel mai probabil, restul atributelor îi impactează pe cei care te cunosc, care te suportă, te iubesc, te urăsc, treaba lor; în nici un caz pe restul turmei, care ar trebui să te vadă doar om.

Și, repet, pentru prima dată de când am drept de vot, dacă se face referendum, mă duc. Pentru că idioții trebuie să priceapă că da, există români proști care pot fi manipulați, dar nu suntem un popor de proști. Sunt și oameni deștepți, care reacționează atunci când prostia le ajunge până-n gât. Și-s mai mulți decât ăia care-ncearcă să-i sufoce cu prostie.

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!

Gipsy bride

Ne intrigă, ne enervează, ne răscolește și ne doare cumplit că nu știu ce femei, din nu știu care îndepărtată Africă, încă mai sunt supuse ritualului barbar de circumcizie. La o vârstă fragedă, fără posibilitatea de a alege, sunt transformate în ”birth machines”. Sincer, mă doare numai cât mă gândesc și așa am ajuns să-nțeleg reacția bărbaților când văd pe altul lovit între picioare. Dar se întâmplă la ei acolo. Că sunt bunga-bunga și tre` să mai treacă mult timp până când va fi peste tot ilegală mutilarea genitală feminină. Dar întreaga lume organizează proteste, se burzuluiește și se agită pentru ceva care pe mine, în Galați, România, nu mă afectează decât ca idee.

La fel de multe valuri se fac pentru aia care și-a expus sânii pe facebook și-a fost condamnată. Că cică să fie legale busturile goale la femei. Nu mă afectează. Fie acolo, eu n-am de gând să mă dezbrac în public și să umblu fără sutien pe stradă. Dar se organizează proteste. Că ține de demnitatea femeii, de drepturile ei, că femeia e călcată în picioare și încă considerată obiect.

Și e ciudat că se atacă români cu idei, pentru ceva ce se întâmplă la ”mii de ani lumină”, da` nimeni nu zice nimic despre ce se-ntâmplă lângă ei. N-am auzit să se facă protest pentru că încă se mai vând plodoaice de 3-4 ani, pe zeci de mii de euro și-s transformate în mirese, fără să le-ntrebe nimeni dacă vor, fără să aștepte să nu se mai gândească la dulciuri și jucării. Vândute, transformate-n birth machines, exact lângă tine. Care nu zici nimic despre asta, da` te doare castrarea feminină, pentru că miresele-s copii de țigan. Și țiganii noștri nu ne interesează, ne interesează cutare negresă din cutare colț de lume. Că-s țigani și n-ar trebui să aibă drepturi.
Bat pariu că parte din ăștia de s-au agitat pentru africani au fost întrucâtva de acord cu ideea lui Vadim de acu` vreo 10 ani de a-i aduna pe toți pe-un stadion și de a le da foc.

Știu, e tradiție. Dar tot drepturi umane încălcate sunt. Tot vânzare de om se cheamă. Tot un soi de sclavagism. Probabil că n-ai cum să-i schimbi. Că tradiția la ei e la fel de adânc inoculată ca la africanii la care te implici cu pancarte și cu hau-hau. Dar ăștia sunt prea aproape de tine. Și-i știi prea bine. Cum să lupți pentru drepturile țiganilor? Păi, țiganii sunt hoți, și miros, și nu poți să-i consideri egali cu tine.
Newsflash: și africanul ăla poate fură. Și miroase urât, nu pentru că nu se spală, ci pentru că așa e el. Și din punctul lui de vedere, albii put. Și poate nici pe ei nu-i consideri egali, că-s necultivați, și barbari și puțin sălbatici. Dar mai degrabă țipi pentru o cauză mondială decât pentru una care-i atât de aproape c-o poți pipăi.

Eu, una, n-aș ieși cu pancarte pentru nici una din cauzele de mai sus. Da` m-a atins oarecum că ploadă de 14 ani a fost măritată și trimisă departe. Plodoaică care, la 14 ani, era mai cuminte decât oricare plodoaică româncă, cultivată și emancipată. Și mai timidă, și mai cu bun simț. Și care încă se gândea ce joc să mai joace.
Și nu pentru că-s eu un suflet mare, că nu-s. Pentru c-o știam și mă obișnuisem oareșcum cu prezența ei.
Și creierul meu nu poate să conceapă cum, în 2013, poți s-o măriți fără să vrea, cu cineva pe care nu-l cunoaște, și cum poți să treci pe lângă, să afli ce și cum și să râzi batjocoritor, că ei sunt țigani, și e normal să facă asta.

La ei e normal. Normalul lor. Reacția ta nu e normală. Normalul de bun simț. Și nu-nțeleg cum nu ți se ridică părul, și poți să și râzi. Nu e tot un om, mă? Nu e tot un copil? Ce-ai zice dacă ai avea 14 ani și-ai fi vândut? Nu cred că ți-ar pica tocmai bine sau c-ai mai râde atunci. Dar e lumea lor. Să ne amestecăm în tradiția africanilor, că e mai de bon ton și să râdem de ce se-ntâmplă sub ochii noștri. Că suntem români cultivați, emancipați, și-n nici un caz egali cu ei.
Și să aruncăm cu pietre în ăla care sugerează că și țiganii au suflet, și simt durerea la fel ca și tine, pentru că așa ceva e imposibil și tu ești un eretic, fără pic de naționalism în vene și-ți pasă mai mult de ei decât de Sabina aia, care s-a decorat cu tricolorul, ba mai mult chiar decât de cutare cu Eurovisionul, că n-am văzut să fi scris nimic de el.
UUUĂĂĂĂ!

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!

Spun da avortului și da vieții

Dacă mă-ntrebi dacă sunt de acord cu pedeapsa cu moartea, o să-ți răspund că nu. Da, clar există tot soiul de indivizi, care au făcut tot soiul de chestii groaznice, pentru care 500 de ani de închisoare nu sunt de ajuns, cărora ar fi trebuit probabil să li se aplice letala din fașă dar, per ansamblu, nu sunt de acord cu pedeapsa cu moartea. Pentru că din motive foarte simple: nu poți să faci distincția între răul ăla suprem, gratuit, și răul făcut la nevoie/neintenționat, dar cu același rezultat. Și, atât timp cât legea pe glob n-a picat de acord, și în state diferite se dau pedepse diferite pentru furtul unei pâini, mi se pare inumană pedeapsa cu moartea.

Dacă nu ești bătut în cap și susții pedeapsa capitală, vezi The life of David Gale sau interviurile reale cu Aileen Wuornos, dup-aia uită-te cum a trăit fără probleme și a murit de bătrânețe Mengele, pune în balanță și trage concluziile. Dacă nu ești bătut în cap. Dacă ești, ia o pancartă din aia mare și du-te-n continuare să țipi după letală.

Pe mine nu mă enervează foarte tare ăștia de vor letala. Poate au motivele lor. Poate unii merită să moară. Poate alții nu. Pentru 1 care e nevinovat și moare ca prostu`, eu aș interzice letala la nivel mondial.
Dar nu ăștia mă enervează. Mă enervează toate balabustele care protestează împortiva avortului. Pe alea le-aș bate non-stop și dup-aia le-aș înscrie într-un program intensiv de violare. Rămân însărcinate, trec 9 luni, nasc. Din nou. Toată viața.

Avortul nu ar trebui să fie un drept. Ar trebui să fie o alegere. Pentru că poate nu ești pregătită să ai un copil. Pentru că poate ți s-a rupt prezervativul. Poate ai luat și anticoncepționale, și-au dat chix. Și pastila de a doua zi. Totul e garantat 99%.  Poate ai fost violată. Poate n-ai cu ce să-l crești. Poate să iasă handicapat. Poate pur și simplu nu vrei, nu poți, n-ai avut în plan, pana mea, dacă tu ești ok cu un avort, care e problema celorlalți să ți-l bage pe gât pe Isus și să-ți spună că micuța viața care crește în tine are, chiar și la 3 săptămâni, unghii? Și să te amenințe cu flăcările tuturor iadurilor pentru că refuzi să schimbi scutece?

Nici mie nu-mi place ideea de a folosi alegerea unui avort de 24 de ori într-un an. Pentru că trăim într-o epocă în care există atâtea metode de a nu face un plod, dar nici de a apela la avort. Dar, la fel de bine, e alegerea ta. Pe mine, personal, nu mă impactează decât ca discuție de bere. Fă avort până îți stă pulsul. Corpul tău, alegerile tale. N-o să mă vezi nici împărțindu-ți prezervative în fața clinicii, nici trăgându-te de fustă, să te răzgândești.

Da` nu, că vezi tu, că unora le pasă de sufletul tău nemuritor mai mult decât îți pasă ție. Și de mica floare care chiar respiră între mațele tale. Și vor să te convingă să nu avortezi, sau să devină din nou ilegal avortul. De ce? N-ai treabă acasă? N-ai rufe de spălat, mâncare de gătit, copii de făcut? Ce pana mea cauți cu pancarta în mână, militând pentru o cauză care nu te afectează decât pentru că ești bătută-n cap și crezi că te afectează? Crești tu plodul ăleia de vrea să-l avorteze? Îi dai tu de mâncare? Ai bani de cărucioare, scutece, rechizite, colegiu? Ai fost în pantofii ei? Nu! Și-atunci taci dracu` din gură și vezi-ți de ovulele tale, nu te mai da găină pe ouăle altora.

Și dacă ar fi să aleg între perioda în care mii de femei au murit din cauză că nu aveau dreptul legal de a face avort, în condiții umane, cu instrumente sterile și cu medici care nu le lăsau să sângereze în voie, în care foloseau andrele, clești, sârmă, în care nu aveau anestezie sau făceau închisoare - dacă supraviețuiau - pentru că nu voiau să spună cine le-a făcut avortul și azi, când unele fac avort în ritmul în care se spală pe dinți, o să aleg azi.

Pentru că da, poate ți se ridică părul și suferi cumplit când auzi că embrionul în devenire are deja membrele formate. Are unghii. Simte și aude ce-i spui. Îl doare când îl scoți de acolo. Țipă. Containere cu avortoni, oameni în devenire. Copilul tău, ăla care crește în tine, poate are gânduri, și speranțe, și sentimente.
Dar parcă mai tare doare când auzi că a fost născut și aruncat la gunoi. Sau lăsat la orfelinat. Sau bătut, pentru că era un copil nedorit. Sau abuzat. Sau că n-are ce mânca, și-mparte un corn cu alți 5 frați. Sau că n-are bani de medicamente. Sau că e handicapat și așa o să fie toată viața. Și-i chinuie și pe alții. Sau că, oricum ar fi, i-ar fi fost mai bine dacă nu s-ar fi născut. Și lui, și celei care a ales să-l nască.

Pentru că nașterea și avortul sunt alegeri personale. N-ar trebui să țină de persoane care n-au ce face acasă, pictează pancarte și-ncearcă să-ți intre-n suflet cu alegerea lor de viață.

Pedeapsa capitală omoară oameni. Avortul poate că dă unora șansa să aibă o viață.

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!

Vânzătoare - noua colecție

Am zis eu de ceva vreme încoace că se ridică o nouă clasă socială: cea a vânzătoarelor. Premoniția mea s-a dovedit și de astă dată reală pentru că da, după zeci de ani în care vânzătoarele au fost tanti de la pâine, tanti care vindea carne sau tanti aia care trebuia să te servească serviabil și supus când voiai o anumită pereche de chiloți, mai nou vânzătoarele sunt doamne. Și nu doamne din alea, cu alură de l`ancienne bourgeoisie, ci doamne care-s în stare să-ți dea dracu`cu pantofu`n cap dacă pantoful ăla nu-ți vine sau nu vrei neapărat să-l cumperi.

Și-ncepem cu începutul.
În primul rând vânzătoarea, prin definiție, denumire în cartea de muncă și, cel mai probabil, studii, e acolo să mă servească. Dacă eu vreau mărimea 45 la pantof, ea trebuie să se ducă, să caute printre cutii sau pe unde îi indică procedura ei de vânzătoare să caute, și să-mi aducă numărul 45. Sau să-mi spună că n-are. Nu să-și dea cu părerea că ar trebui să încerc un număr mai mic. Dacă voiam un număr mai mic, ceream unul mai mic, că nu-s nici retardată, nici gura nu mă doare. Dacă cer 45, înseamnă că atâta port, că numărul ăla vreau să-l cumpăr, că vreau să mi-l pun în vitrină pe post de bibelou sau să merg cu el pe stradă, agățat de gât pe post de bling-bling. Oricare variantă ar fi, nu-i treaba ei să-și pună întrebări. Treaba ei e să vândă, nu să gândească, că nu de asta e plătită. Dacă era plătită să gândească, atunci probabil lucra în învățământ. Sau studia fizica cuantică.

Și nici în fișa postului nu cred că intră să strâmbe din nas când îi cer 45. Nici să se zburlească când, dacă-mi spune că la modelul ăla n-are 45, eu îi arăt încă 15 modele la care vreau același număr. Dacă îi arăt 15 modele, atunci tre` să se ducă ca titirezul, să caute la fiecare-n parte și să vadă dacă are 45.

Și dacă-i cer să caute la fiecare model, de la fiecare nenorocit de pantof din tot nenorocitul de magazin în care-și face nenorocita ei de meserie de nenorocită vânzătoare numărul 45, atunci e în fișa postului ei să vină-n dinți cu toți pantofii 45 pe care-i găsește, ca să-i probez. Că eu sunt clientul. Dacă nu-i convine, atunci să-și dea demisia. Sau să-nvețe mai mult, să-și ia alt nenorocit de job la care nu vin nenorociți ca mine cu pretenții. Și să nu mai depindă de portofelul meu.

În al doilea rând, vânzătoarea, prin definiție, denumire în cartea de muncă și, cel mai probabil, studii, e acolo să mă servească. Așa că dacă eu mă uit la articole bărbătești, e în job-ul ei să tacă din gură, nu să-mi indice ca la retardați că pantofii-blugii-cămășile-șosetele sunt bărbătești. Nu am nici câine ajutător după mine, nici semnalmente de trisomia 21, nici nu cred că par foarte cuty-blinky-pufi-girly, ca să caut rochițe roz și pantofi cu toc. Și chiar dacă. Poate caut ceva pentru frate-meu, taică-meu, my long lost boyfriend, sau poate caut ceva ca să pun în vitrină. Repet: nu e treaba ta să mă anunți. Văd și singură, știu ce caut, știu ce vreau să cumpăr, și dacă vreau să cumpăr o cămașă mărimea 44, cu imprimeu de cowboy și cu țințe maneliste, tot vânzare se cheamă că ți-am făcut. Așa că vezi-ți de treaba ta, dragă vânzătoare. Nu e nici timpul, nici momentul, și n-ai nici figura să-ți dai cu părerea.

Bașca, alea de se miră cum poa` să-ți fie mic cutare costum de baie. Imposibil! Ea, cu ochiul ei de vânzătoare, îți spune că nu se poate așa ceva. Uuuuu, oare cine știe mai bine ce-mi vine, și ce nu? Tu care vezi sau eu care probez? Liniștește-te, cucoană, nu vreau să intru într-un 34, când știu că port 38, și n-am nevoie să mă flatezi. Mă flatează o chestie care stă bine, nu 2 numere în minus...

Revenind: vânzătoarele are the devil. Au impresii de parcă lucrează la Parlamentul European și, cele mai multe dintre ele, nu știu dacă au 8 clase. Scuzele mele vânzătoarelor ok care au și facultate, dar n-au găsit alt loc de muncă. Să știți că există specimene care ar trebui împușcate. Intern, ca să nu se lase cu scandal...

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!

Ajutați o familie cu 14 copii

Știi cazurile alea așa-zis sociale, la vederea cărora toate persoanele foarte sensibile, foarte umane și cu inimă foarte mare suspină, mai varsă o lacrimă, ba chiar mai și donează, pentru că le atinge la corason? Nu alea cu ajutați-l să meargă, să-și schimbe rinichiul sau să vadă din nou. Alea chiar sunt de ajutat.
Eu vorbesc despre celelalte, cu familia săracă, stând la Cucuieții din Vale, cu 6 copii făcuți la an și cu încă unul pe vine, cu el puțin rachier, puțin bătut de soartă, pieptănat că vine televiziunea, cu ea balabustă, cu burta la gură și cu plozii vai de capul lor, rupți în gură de foame și care n-au văzut alte jucării decât craca de copac și coceanul de porumb. Și familia asta cere ajutor, că n-are ce ce să-și hrănească copiii, că ei sunt săraci, că nu se mai ajung, că blablabla. Și tu, ca prostu` lăcrimezi și donezi.

Da` când i-ai făcut, nu te-ai gândit că n-ai cu ce să-i crești? Ok, ai făcut 1. 2. 3. Nu mai ai cu ce să-i crești. Și-atunci pentru ce pana mea ai desfăcut picioarele și pentru restul? Asta nu se cheamă sărăcie, se cheamă nesimțire. Ajutor social pentru nesimțiți din ăștia e sterilizarea. Că dacă le dai prezervative gratis le umflă și le fac decorațiuni de Crăciun. Sau îți bagă argumentu` religios, că domnu` a zis să nu te protejezi, să te-nmulțești, să nu risipești sămânța și să nu faci avort. Și ei sunt oameni cu frica lui dumnezeu. Unde e, mă, boule, dumnezeul tău când faci copii și-i lași să moară de foame? Păi, nu trebuia să-ți înmulțească pâinile și peștii, dacă tot îl asculți orbește? Nu trebuia să te ajute să-i crești, dacă l-ai ascultat și te-ai împuiat ca iepurele?

Și, dacă la ăștia poți să zici că-s proști, inculți, neinformați, ăia din secte întru domnu` ce scuză mai au? Toarnă echipa de fotbal, nu se opresc, nu mai au nici loc, nici resurse să crească încă unul, da` fată în continuare. Că nu mai poți să spui că nasc. Nasc oamenii. Ăștia-s animale direct. Ok, nu folosești contracepție, nu faci avort, da` tu, femeie, măcar pune-ți dop. Literalmente. Și el, n-are decât să stea până i se albăstresc boașele, că nici să se masturbeze n-are voie. Moare el de blue balls, mori tu de căldură excesivă, da` măcar nu mai nenorocești încă un plod. Nu-l mai obligi să se nască, să poarte hainele ălora mai mari, să aibă un sertar dintr-un șifonier, să se mulțumească cu o pătrățică de cioclată sau cu juma` de măr pe săptămână.

Mă-ndoiesc că respecți cuvântul domnului chinuindu-ți plozii. Nu-i bați, nu-i cerți, da` îi obligi să se simtă ca la orfelinat. Da` până și acolo are haina proprie, n-o împarte cu alți 5 înaintea lui. Și dacă dumnezeu a zis să vă-mpuiați cât puteți, apăi a zis-o, săracul, acum mai bine de 2000 de ani, când populația era mai mică, mâncarea mai multă și plozii zburdau pe câmpii mulgând caprele, având lapte proaspăt și fugărind găina care le dădea ouă. Nu stăteau înghesuiți într-o casă mizeră, împărțind un ou și neștiind ce-i ăla lapte, pentru că tu n-ai bani decât de pâine.

Nu cred că ăstora li se face un bine să intre în categoria cazuri sociale. Ori îi sterilizezi, ori îi închizi pentru neglijență. Dacă-i ajuți cu orice nu faci decât să perpetuezi prostia. Și-or să toarne plod după plod pentru că oricând se găsește cineva care să le vină cu ajutoarele la botul calului. Nu-i ajuți. Îi îndobitocești mai rău. Susțin sterilizarea celor care refuză să folosească contracepție și au copii pe care n-au cu ce să-i crească în condiții umane.

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!

What is this, The Shining?

Nu înțeleg de ce țipă femeile când se sperie. De ce prima reacție pe care ai avea-o când te-a îngrozit ceva e să țipi? Scenariu: din dulap iese criminalul cel rău, cu drujba pornită, însetat de sânge, care vrea să te violeze și să te omoare; sau să te omoare și să te violeze dup-aia.
Ce ar face orice om normal: ar înșfăca prima bucată de mobilă și i-ar da-o de cap. Sau ar fugi. Ambele variante sunt acceptate.
Ce fac femeile: țipă.

Adică femeile sunt atât de proaste, încât au impresia că drujba, și criminalul, și violul or să se sperie de notele ridicate pe care le emană, încât criminalul o să abandoneze și drujba, și măcelăritul, și violul, o să-și ridice tu-tu-ul pe care-l poartă pe sub hainele pline de sângele victimelor anterioare și-o să fugă speriat, în căutare de alte victime.

Eroare. Nici un criminal n-o să fugă la auzul țipătului tău. Ba chiar o să te violeze mai adânc și mai cu patos.

La fel și cu gândacii. Femeia vede un gândac. În loc să-i dea cu cratița, papucul sau spray-ul în cap, țipă. Nu, gândacul n-o să se sperie de țipăt și n-o să dea bir cu  fugiții. Faza cu țipatul pentru îngrozitul dușmanului merge doar în filme în care Mel Gibson e și erou, și îndrăgostit, și chinuit și martir, și mai e și scenarist, regizor și actor. Adică e SF.

Și dacă nu pricep de ce femeile țipă când sunt îngrozite, nu pricep nici de ce-și pițigăiează vocea când sunt supărate.
Să zicem că are o voce normală. Nici prea guturală, să zicem că nu-i nici Cesaria Evora, nici madam Mărășescu, inspectoarea despre care puteai jura că fumează doar Mărășești fără filtru, nici prea pițigăiată, piți like cu fundiță și poșetuță și cu aspirații de soprană în mizerie. O voce normală.
Ei, dacă ai supărat-o, în primul rând o să ridice tonul. Pentru că trebuie s-o auzi. Să simți în diafragmă că ai supărat-o. Și, odată cu țipătul înfricoșător de furie, i se pițigăiează vocea. Îți zgârie timpanul. Cum pana mea ar trebui să iau în serios o femeie nervoasă, dacă seamănă cu un șoricel care a înghițit un butoi de heliu? Cum?

În primul rând nu mai pot lua cearta în serios, în al doilea rând, nici după ce s-a calmat, nu-i mai pot auzi vocea normală, ci doar vocea aia stresantă, de ceartă, subțirică și acută. Îmi pare rău că nu pot să desenez. , Dar imaginează-ți o dungă GROASĂ. De 72, boldat, în word. Care se transformă în 72, dar cu cel mai subțire creion posibil. Sau zgomotul de lamă pe spatele fierului de călcat. Mohair între dinți. Unghie pe tablă. Care n-a priceput deja, e idiot.

Întrebarea: DE CE?
Eu nu țip când mă sperii. Nu-mi pițigăiez vocea când sunt nervoasă. Și sunt femeie. Și cunosc multe alte femei care nu fac asta. De ce unele trebuie s-o facă? De ce unele sunt isterice? De ce unele insistă să meargă pe tocuri, chiar dacă nu știu? Și, mai ales, de ce au fost lăsate pe suprafața pământului femei care mă provoacă practic să le dau cu dinții de calorifer, să văd cum se sparg dinții ăia, cum rămân cu botul însângerat și zdrențuit și, dacă o iau de la capăt, s-o iau și eu de la capăt?

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!

Virus Poliția Română

Nu mi-am imaginat niciodată că aș putea fi infractor. Sigur, am citit cărți cu persoane acuzate pe nedrept care, într-un final, își dovedesc nevinovăția, am văzut filme din care am prins cam care sunt metodele de a evada, știu că în închisoare trebuie să ai mereu la îndemână un cuțit, fie el și din plastic, că nu trebuie să arăți că ți-e frică și, mai ales, niciodată nu trebuie să-ți alunece săpunul. Dar de aici până la a fi eu infractor, e cale lungă. Cea mai gravă chestie pe care am făcut-o a fost să bușesc mașina prima dată după ce mi-am luat carnetul, s-a îndoit puțin bara din față și nici măcar n-a fost vina mea.

Așa că, în momentul în care am devenit infractor, am înghețat.
Cuminte dimineața, cu cafeluța mea, cu țigara aprinsă, într-un halat moale și cald, frecând netul. Nimic ciudat, nimic pervers, doar răsfoind din blog în blog. Sluuurp, o gură de cafea, puuuuuufff, un fum din țigară, PADABUMBANG! Ecranul se schimbă. Netul meu prietenos nu mai era prietenos deloc. În fața mea era o pagină necunoscută.
Poliția română mă informa că compul meu e blocat din motivele caracterului activ neautorizat. Cu IP-ul meu, pe care nu-l știu pe de rost, dar am presupus că e al meu, că apărea și numele meu de utilizator și, bonus, moaca mea prinsă în poză, poză făcută - culmea! - cu webcamul de la laptop pe care nici măcar nu știu să-l deschid. 
Cu lista chestiilor pe care e posibil să le fi încălcat, cu amenzile aferente și cu anii de închisoare pe care trebuie să-i fac pentru că.

Cred c-am albit puțin în momentul ăla. Mă vedeam frumos, în hăinuțe vărgate, cu gamela mea proprie și personală, fiind atentă să nu scăp săpunul, Mab aducându-mi supiță în borcan, încercând să nu-mi iau prea multă bătaie, găsindu-mi un Daddy, făcând trafic cu țigări, ieșind după 4 ani, cu barbă, mușchi de halterofil și trening, viața mea terminată, minunatul meu corp distrus, minunata mea ființă transformată într-un monstru.

Nu știu să fi încălcat drepturi de autor, îs legală. La porno cu minori sau animale nu m-am uitat, că nu mă pasionează; am alte preferințe și fetișuri. Nu simpatizez cu teroriștii, nu mă joc de-a hackerul, nu virusez pe alții. Și, totuși, în fața mea stă căscată gura legii, care spune că am făcut măcar una din chestiile astea. Că fundul meu va putrezi în închisoare. Că pot plăti o amendă de 3 milioane ca să-mi ispășesc păcatele sau mi se deschide dosar penal. Panică.
Ecranul alb, compul mort. Și-am făcut ce face orice muritor de rând. I-am făcut o formatare. A mers și mi-am zis că cineva se joacă cu mintea mea. Compul meu era deblocat, nu voi ajunge la închisoare, cineva a făcut o glumă proastă, ce bine c-am scăpat!

A doua zi, compul blocat. Același mesaj. Moaca mea în poză. Panică. Formatare? Nu mai mergea. Safe mode? Nu mai mergea. Nu mai mergea nimic. Înghețat. Dacă prima dată am scăpat, acum e clar poliția română care e pe urmele mele. Mai că-mi venea să mă ascund sub pat. Sau să alerg prin casă, smulgându-mi părul din cap.
Noroc că tehnologia a evoluat și există net pe telefon. Cercetări acerbe, cu degete tremurânde. Vestea bună: e un virus. Vestea și mai bună: nu, poliția n-a pus ochii pe mine, n-am făcut nimic ilegal, n-o să-mi asortez câțiva ani hainele-n dungi. E doar un virus. Care intră-n sistem, îl blochează și vrea bani.
Afectați? Câteva milioane. Un Trojan scârbos, care mi-a mâncat trei zile fizice și mulți ani psihici.

În momentul în care scriu aceste rânduri, sper să fi scăpat total de el. Soluții sunt pe tot netul. Unele merg, altele nu. Eu am primit leacul gratis, de la prietenul unui prieten. Îl dau gratis mai departe.
Aici găsiți cum să intrați în sistem, ca să aveți șansa la o formatare. BDRemoval Trojan Ransom IcePol, ca să iasă formatarea. Dup-aia, pe rând, instalare, update și rulare fără conexiune la net a ăstora: Spybotsd162, SUPERAntiSpyware și Malwarebytes Anti-Malware. Deocamdată se pare că merge. De-abia după câteva zile voi putea răsufla ușurată.

Sper să nu mai dea nimeni peste el. Nasol e că-l poți lua de absolut oriunde. Nu contează ce vezi, descarci sau ce ai tu în comp. E alunecos ca un șarpe și mare ca calul troian. Ideea e să nu se mai panicheze nimeni. Dacă eu am inima puternică, alții ar putea face infarct.

Pân` la următoarea aventură, la bună vedere!

Cum să alegi numele noului-născut

Dacă vrei ca micuțul tău să-nceapă viața în forță și să continue într-un stil sănătos și fericit, primul lucru pe care trebuie să-l faci e să-i alegi un nume pe măsură. Faza cu alesul numelui înainte de a se naște, după ce ai consultat toate listele posibil existente pe tot netul e so last year. Nu poți să-i dai un nume fără să-l cunoști. Nu poți să-i dai un nume banal, folosit de prea multă lume. Nu poți să te ghidezi după care sunt numele în trend și să-l numești și tu așa. Până la urmă, trend-ul e stabilit chiar de tine.

Deci nu te gândi la nume. Așteaptă să-l naști. De-abia după ce mica ființă a văzut lumina zilei, aruncă-i o privire critică. Da, e al tău, dar e ciudat. E mic și zbârcit și are față de ET în zilele lui bune. Nu te lua după faptul că e urât. Orice copil e urât în primele lui ore. Ei, orele alea sunt definitorii pentru numele lui. Dacă ți se pare că are față de Pamfil, zi-i Pamfil. Chiar dacă-i fată. Vei dezvolta o nouă modă de nume androgine. Eustachie e iar un nume bun. Și Haralambie.
Nu te gândi cum îi vei spune cât îi mic sau cum i se va potrivi numele când va crește. E important să aibă un nume ciudat, inedit, cu accente puternic arhaico-religioase.
Codruța, Rămurica sau Naturalia sunt acceptate, atât timp cât copilul tău dă semne c-ar vrea să se cațere în primul copac din fața maternității.
Posibilitățile sunt nelimitate.

Alegându-i un nume potrivit, te asiguri că va deveni un luptător. Da, toată lumea o să râdă de el, dar aici se face diferența între papă-lapte și supraviețuitori.
Va putea alege calea ușoară: să nu spună nimănui cum îl cheamă, să se ascundă în dulap toată copilăria, să-și aleagă o poreclă sau, cel mai grav, la 18 ani să-și schimbe numele. Atunci ai tot dreptul să-l dezmoștenești. N-ai nevoie de wussies în clan.
Dacă e un luptător în adevăratul sens al cuvântului, își va asuma numele premonitoriu pe care i l-ai ales. Va arăta geeky, pentru că nici un Pamfil nu poate arăta cool și va avea prieteni cu nume asemănătoare. Posibil să ajungă un Bill Gates sau, la fel de bine, țârcovnicul nespălat care vine cu popa de Bobotează. Dar va fi mândru de numele lui și-l va purta cu capul sus, ca pe-un blestem, toată viața.

Deci da, chinuiți-vă să găsiți nume cât mai originale pentru plodul născut în 2013. Sau, dacă nu originale, măcar cât mai ascunse în analele istoriei. Teodosie, Teoharie sau Teofan sunt în top. Destul de prăfuite cât să pară noi. Și fără iz telenovelistic.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!

Sfatul de sâmbătă seara

Nu-mi place că-mi place să mănânc pizza rece. Pizza caldă e bună rău, pizza rece e oook, da` mă enervez că mănânc pizza rece. Adică, nu mă deranjează s-o mănânc rece. N-o cumpăr, mănânc cât e caldă și dup-aia, feliile care rămân și se răcesc, le arunc. În nici un caz. Pizza rece e salvarea când n-am chef să fac ceva complicat, gen un sandviș. Mulțumesc divinității că pizza rece nu e nasoală, și e comestibilă și să așteaptă fidelă în cutie. N-o să-mi înșele niciodată așteptările, pentru că știu deja că e rece. Mai rece decât rece, ar putea fi înghețată, dar niciodată n-am băgat-o în congelator, să experimentez.

De ce n-o încălzesc la microunde? Simplu. N-am microunde. De ce aș avea? Aș folosi cuptorul ăla de câteva ori pe lună, doar ca să-ncălzesc pizza. Și pizza am convenit deja, e bună și rece. Deci ar fi un obiect total inutil, care ar ocupa loc și m-ar enerva că ocupă loc, și-aș sfârși prin a-l băga într-un dulap. Deci, inutil.

Nu-mi place nici că-mi place să iau aspirine. Pentru mine, aspirinele sunt Mecca pastilelor. Pentru orice durere. Dacă durerea e mai intensă, iau două. De obicei trece. Nivelul maxim e când implor după un ketonal, dar alea-s dureri rare, cumplite, și mai bine nu vorbim despre ele. În schimb am un fetiș cu aspirinele. Chiar îmi plac, cum sunt ele drăguțe, benevole și ușor digerabile, puțin acrișoare, mi-a trecut prin cap să fac elegia aspirinei, dar mi-a trecut repede. Mereu se găsește câte unul care, rămas în pană de replici, se crede foarte amuzant când o trântește pe aia cu ”aspirina săracului”. Am priceput, era funny acum o mie de ani, acum am evoluat. Există aspirine foarte ieftine, care vin în ambalaj, și nu e nevoie mereu să faci spiritul ăla răsuflat.

Oricum, îmi plac aspirinele. Nu-mi place că dau dependență. Sau măcar te condamnă la o relație eternă cu ele. Adică, nu mă mai satisface un paracetamol. Dacă n-am aspirină, îs un om mort. Sunt partea aia ciudată a medicamentelor. Overly attached pastila. Dacă aspirină nu e, nimic nu e.

Și mă-ngrozește faptul că, mai nou, au scos aparat electric cu care să-ți întorci genele. Mă sperie. Mă sperie ideea că, din greșeală sau din defect de fabricație, aparatul ăla o să se blocheze și, în loc să-ți întoarcă genele, o să tragă constant de pleoapă, o s-o ruleze și, într-un final, o s-o smulgă. Cu sau fără ochi. Ambele variante sunt la fel de dureroase. Pentru că e un aparat, deci robot, și roboții, la fel ca pisicile, au planul ăla malefic să cucerească lumea. Ăsta de întors genele ne lasă pe toți orbi, sau desfigurați. Feriți-vă de aparatele electrice de întors genele. Folosiți good old mascara. Acolo ai probleme doar dacă-ți tremură mâna și-ți bagi ca prostu` periuța-n ochi. E vina ta. Ai rămas fără un ochi din vina ta. Nu pentru că te-ai încrezut omenește într-un aparat malefic și răufăcător.

Mâncați pizza rece, luați aspirine pentru berea de după pizza și nu cumpărați aparate electrice de curbat genele. Sfatul de sâmbătă seara.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!

Cum să găsești numărul oricui

Încă de pe vremea când aveam telefon din ăla, cu fir și disc, am învățat că, atunci când suni pe cineva, te recomanzi. De când cu telefoanele mobile, lucrurile au devenit mult mai simple. De obicei, cine te sună are un nume deja bine stabilit în agendă.
Asta nu înseamnă că, atunci când o sun pe bunică-mea, nu trebuie să mă recomand. Nu mă recunoaște după voce, trebuie să-mi spun numele clar și răspicat, CA-ME-LI-A și să adaug și-un atribut, ceva, gen ”nepoata ta” ca să-și dea seama cu cine vorbește. Pentru că n-o sun foarte des, și vrea să se asigure că nu visează.

Doamna mamă, pe de altă parte, când mă sună, de pe propriul ei telefon, direct pe propriul meu telefon, trebuie să se asigure că sunt eu cu adevărat. Adică n-o să-nceapă niciodată să vorbească până nu-mi verifică identitatea: Camelia? Și înnebunesc, pentru că e clar că-s eu. Propria mea mamă nu mă recunoaște din prima după voce și, să fim realiști, n-am o voce tocmai confundabilă. Plus că cine altcineva ar răspunde cu ”da, zi repede” și cu un ton atât de drăgăstos că nu-ți mai vine să suni și-a doua oară?

Și mă simt ca la școală, când se striga catalogul. De prea puține ori mi se spune pe numele-ntreg, și-atunci e, de obicei, de rău. Dar nu se-nvață să nu mă chinuie, tortureze, zgârie pe timpan cu întregul meu nume. Mai lipsește să-mi spună Camelia Bucur, și-atunci știu c-am feștelit-o.

Da` cum să mă suni, mă, pe telefonul meu, tu sunând, adică tu formând numărul, sau tu alegându-l din agendă, și să mă-ntrebi cine-i la telefon? ALLLLOOO, CIIINE-I? Și, cel mai probabil, cu-o voce de cioban, țipând în urechea mea.
Apropo, persoanele mai în vârstă încă își reglează volumul vocii în funcție de cât de departe e cel cu care vorbește. Dacă o sună pe vecina de la 3, o să vorbească normal. Dacă sună pe cineva din alt orș, o să țipe. Dacă vorbește peste ocean, deja și-a luat și megafonul alături. Să se AUDĂ!
Revenind, cu să mă suni să mă-ntrebi cine-s? Nu trebuia să te recomanzi, să spui pe cine cauți și, realizând că ai încurcat borcanele, să-ți ceri scuze și să-nchizi? Nuuu, vede că nu-i iese din prima, mai sună o dată, cu aceeași întrebare. The fuck?
Da` ce-i numărul meu, mă? Gara? Informațiile? 

Nu pricep unde s-a întâmplat hiba și de ce-s atât de căutată, da`știu că e grav. Pentru că simt cum mă simt violată de necunoscuți care mi-au confundat numărul și care nu vor să renunțe la el. I want my number back!

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!

Iată vin colindători

Nu-mi plac colindătorii. Mai rău decât colindătorii, îmi displace popa care vine să-ți binecuvânteze casa de vreo 2-3 ori în perioada asta. De parcă casa mea n-ar fi destul de binecuvântată și fără el. Și nu mă enervează că vine el, în rochița lui atent călcată și cu țârcovnicul lângă el și vrea să cânte. Mă enervează că insistă și că țârcovnicul îi anunță venirea cu multe uși înainte. Și că insistă. Și că, dacă din întâmplare ai uitat ușa deschisă, intră peste tine, recită rapid și dup-aia vrea bani. Păi, tu ai vrut să vii să cânți, nu te-am chemat eu, de ce vrei să te plătesc? DE CEEE???

Plus că are taxă și strâmbă din nas dacă-i dai o felie de cozonac, un pahar cu vin și-i arăți politicos ușa, să nu se piardă. Cred că e în stare să își retragă binecuvântarea. Cred.
Plus că vrea să-i pupi mâna. Mâna aia pe care nu s-a mai spălat de când și-a început rondul, pe care au bălit-o mulți înaintea ta și pe care el o împinge semeț în față. Țârcovnicul e în stare să te forțeze cu mecla-n mâna popii, c-așa-i datina. Iar mie nu-mi place să pup mâini necunoscute și despre care nu știu pe unde au umblat înainte. Un soi de mâini de moravuri ușoare.

Din motivele astea, nici un popă n-a mai intrat la mine-n casă de mulți ani. Asta doar dacă nu l-au adus ai mei pe ascuns, cât eu nu eram acasă.

Revenind la colindători. Îs tremurați, înghețați, avizi după bani, cu același repertoriu lălăit și-nvechit pe care-l foloseam și eu când eram mică, undeva prin alt secol. Cântă fonfăit la-nceput, că li s-a înfundat nasul și smârcâit la sfârșit, că li se desfundă nasul. Îs înfofoliți și, dacă le-ai scoate straturile, ar începe să pută, c-au mers mult și-au depus efort. Au fețele lungi și tâmpe și miloage și, dacă în loc de bani te-mpinge păcatul să le dai nuci și portocale, o să te trezești cu geamul spart. Partea bună - îți recuperezi nucile și portocalele. Partea proastă - tre` să-ți cumperi geam nou.

Și sunt două categorii: ăia pe care nu-i cunoști, și cărora nu le deschizi sau pe care-i expediezi rapid, mai ales dacă răspunzi cu mâinile pline de sânge și cu un cuțit în mână. N-am încercat, dar sună promițător.
Și ăia pe care-i cunoști. Care sunt, eventual, copiii lu` Cutare rudă sau prieten de familie, care vine cu părinții și de care nu poți scăpa, pentru că el a venit cu scopul precis de a face bani. Și nu scăpi până nu te colindă și nu-ți ușurează portofelul. Ăștia-s moartea. Că nu poți să-i refuzi, că tre`să le dai bani că altfel se uită câș părinții la tine, că nu contează că plodu-i afon, tu tre` să te minunezi de veleitățile lui artistice și să-i prevezi un mare viitor. De asta, când vin rude și prieteni cu plodurile colindătoare la ai mei, intru, îi salut și-o anunț conspirativ și-n gura mare pe maică-mea că eu NU SUNT ACASĂ.

Dacă totuși te prind și te fac de bani, metoda simplă, care nu dă greș niciodată, e să le întorci vizita. Cel mai sigur a doua zi. Și să-i colinzi și tu. N-o să le convină pentru că, mai mare fiind, o să trebuiască să-ți dea dublu față de cât ai scos tu. Din cauza asta, anul următor știi sigur că n-or să mai treacă să te colinde. Ga-ran-tat!

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!

Dansul fulgilor de nea

Ninge! Ce bucurie! Ce veselie incomensurabilă! Să ne ținem de mânuțe, să ne rostogolim prin zăpadă, să cântăm colinde și să zâmbim tâmp la beculețele de pe stradă, ba chiar să alergăm și după un brad, cel mai mare, cel mai frumos, cel mai brad, și să ne bucurăm de magia sărbătorilor. NOT!

Am ieșit afară și mi-a alunecat piciorul. Noroc că-s agilă din fire și-am pus frână, altfel mă vizitați la secția fracturi și oase rupte. Normal că, dacă ninge, există majorul pericol să-mi rup piciorul. De fiecare dată când văd zăpadă, mă gândesc că mă pândește pe undeva un ghips. Toată lumea vede fulgii ăia drăguți, care dansează în aer și fac acolo ce-ar trebui să facă fulgii și-i vizualizează zâmbitori și prietenoși. Toți în afară de mine. Eu îi văd malefici. Și perverși.

În primul rând cad. După ce că cad, se mai și așează unul peste celălalt. Și nu se opresc decât când rup destule picioare. Cică-s drăguți. Drăguți, my ass! Sunt perverși și fac sex în grup în văzul lumii. Asta fac fulgii. Când încep să se topească, și apare mâzga aia murdară care-mi pătează blugii, se cheamă că-s însărcinați. Și nasc când se topesc de tot și se reîncarnează-n apă.

Ce pana mea să-ți placă când ninge? Vrei ninsoare și magie? Uită-te la televizor. De obicei, acolo e multă zăpadă. Sau du-te la munte. Sau deschide frigiderul. Da` nu mă spama cu zăpada-n oraș. E murdară, dizgrațioasă și incomodă. Și unii își îngroapă gunoiul în ea și, când se topește, vezi grămezi de gunoi putrezit. Și câte unu`, care a degerat de tot, și-l scoți mumificat de-acolo. Și câte un ghips aruncat în silă, cu tot cu picior. Pentru că dacă ninge, clar o să-și rupă cineva piciorul. Sper să nu eu.

Deci ăștia de vă doriți să ningă, gândiți-vă bine. Practic îmi sunteți dușmani, că-mi doriți un ghips și-un picior rupt. Și-i nașpa dacă-mi sunteți dușmani, că zăpada trece la un moment dat, da` e mai plauzibil să mori de cald, decât de frig. Și-o să vină și vara, și vă amintiți c-au fost căldurile alea uriașe, nu? De la mine erau! Să se sufoce toți doritorii de fulgi!

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!