Sfatul de sâmbătă seara

Nu-mi place că-mi place să mănânc pizza rece. Pizza caldă e bună rău, pizza rece e oook, da` mă enervez că mănânc pizza rece. Adică, nu mă deranjează s-o mănânc rece. N-o cumpăr, mănânc cât e caldă și dup-aia, feliile care rămân și se răcesc, le arunc. În nici un caz. Pizza rece e salvarea când n-am chef să fac ceva complicat, gen un sandviș. Mulțumesc divinității că pizza rece nu e nasoală, și e comestibilă și să așteaptă fidelă în cutie. N-o să-mi înșele niciodată așteptările, pentru că știu deja că e rece. Mai rece decât rece, ar putea fi înghețată, dar niciodată n-am băgat-o în congelator, să experimentez.

De ce n-o încălzesc la microunde? Simplu. N-am microunde. De ce aș avea? Aș folosi cuptorul ăla de câteva ori pe lună, doar ca să-ncălzesc pizza. Și pizza am convenit deja, e bună și rece. Deci ar fi un obiect total inutil, care ar ocupa loc și m-ar enerva că ocupă loc, și-aș sfârși prin a-l băga într-un dulap. Deci, inutil.

Nu-mi place nici că-mi place să iau aspirine. Pentru mine, aspirinele sunt Mecca pastilelor. Pentru orice durere. Dacă durerea e mai intensă, iau două. De obicei trece. Nivelul maxim e când implor după un ketonal, dar alea-s dureri rare, cumplite, și mai bine nu vorbim despre ele. În schimb am un fetiș cu aspirinele. Chiar îmi plac, cum sunt ele drăguțe, benevole și ușor digerabile, puțin acrișoare, mi-a trecut prin cap să fac elegia aspirinei, dar mi-a trecut repede. Mereu se găsește câte unul care, rămas în pană de replici, se crede foarte amuzant când o trântește pe aia cu ”aspirina săracului”. Am priceput, era funny acum o mie de ani, acum am evoluat. Există aspirine foarte ieftine, care vin în ambalaj, și nu e nevoie mereu să faci spiritul ăla răsuflat.

Oricum, îmi plac aspirinele. Nu-mi place că dau dependență. Sau măcar te condamnă la o relație eternă cu ele. Adică, nu mă mai satisface un paracetamol. Dacă n-am aspirină, îs un om mort. Sunt partea aia ciudată a medicamentelor. Overly attached pastila. Dacă aspirină nu e, nimic nu e.

Și mă-ngrozește faptul că, mai nou, au scos aparat electric cu care să-ți întorci genele. Mă sperie. Mă sperie ideea că, din greșeală sau din defect de fabricație, aparatul ăla o să se blocheze și, în loc să-ți întoarcă genele, o să tragă constant de pleoapă, o s-o ruleze și, într-un final, o s-o smulgă. Cu sau fără ochi. Ambele variante sunt la fel de dureroase. Pentru că e un aparat, deci robot, și roboții, la fel ca pisicile, au planul ăla malefic să cucerească lumea. Ăsta de întors genele ne lasă pe toți orbi, sau desfigurați. Feriți-vă de aparatele electrice de întors genele. Folosiți good old mascara. Acolo ai probleme doar dacă-ți tremură mâna și-ți bagi ca prostu` periuța-n ochi. E vina ta. Ai rămas fără un ochi din vina ta. Nu pentru că te-ai încrezut omenește într-un aparat malefic și răufăcător.

Mâncați pizza rece, luați aspirine pentru berea de după pizza și nu cumpărați aparate electrice de curbat genele. Sfatul de sâmbătă seara.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!