Asta e partea reală. Ar mai fi câteva părți, pe care cică le fac, da` eu nu știu că le fac, dar știu alții și pentru mine, dar astea deja sunt atât de stupide și de puerile, că nu merg cu punker-imea din mine.
Pentru că pe 1 nu e bine să scrii, pentru că pe 1 rememorezi ce-ai făcut pe 31, 2 mi s-a părut un moment bun. E un număr bun 2-ul. Pe bune. Două țigări îs mai bune ca una, două beri la fel, două milioane, două orice. Dacă trecem de 2, ajungem la 3. Pân` la 11 mai e puțin. Depinde cum știi să numeri, pentru că eu n-am diplomă decât de grădiniță, dar 11 sună a un număr bun. Jumate de 22, număr prim, decent și puțin timid. 11 e un număr timid. Da` de aici până a face revelionul de 13 în 11, e cale lungă.
Și n-o să descriu orgia care a ieșit, n-o să pomenesc nimic despre cum m-am trezit cu ruj pe cămașă, despre cum ne-am înodat cravatele și n-am putut să le mai descurcăm, nici măcar despre cum am fumat narghilea, am băut, am dansat și am făcut hai și panaramă. Nici un cuvânt. Nici despre salata aia de vinete. Nici despre băută totală. Nici despre faptul că am miliarde de poze incriminatorii. Tac mâlc.
Spun doar că a fost fun.
Mulți punk-și îngrămădiți într-un singur loc, cu șuvițe albastre, țigări fumate care nu erau tocmai ale mele, vâsc, cum am putut uita vâsc-ul, hahaha și hohoho.
2013 se anunță interesant.
P.S. titlu furat de la Adi
P.P.S. am fost 11, că eu sunt povestitorul.
Pân` la următorul revelion, la bună vedere!
Am fost 12 :| 14 cu pisici cu tot.
RăspundețiȘtergerePe MINE nu m-am calculat. Pentru că EU sunt povestitorul. Care povestește. POVESTEA!
ȘtergerePOVESTITORUL povesteste despre o activitate la care a fost doar martor nu BURIC!!!
RăspundețiȘtergereSuper tare :-) am recunoscut Meneaito, Macarena si Asereje :-)) corect?
RăspundețiȘtergereSi multumesc ca ati pus imaginea la sfarsit cu modalitatea de facut poze, era intrebarea pe lista :-D
au fost de toate. amestecate, la un moment dat:)) toate în variantă punk!
Ștergere