Moaștele Sfintei Camelia

Unora nu li se pare deloc ciudat că ei nu se spală destul de des. Li se pare ciudat că eu fac asta.
Nu e ciudat că-și programează ziua de baie, o au însemnată-n calendar, eventual în fiecare sâmbătă, reminescență rămasă de pe vremea când aveau 4 ani și-i spălau părinții o dată pe săptămână.
Să recunoaștem, când eram mici, ai noștri nu ne prea băgau în seamă. Ne descopereau sâmbăta și ne băgau direct în cadă. Probabil pentru că arătam de parcă ceva s-a târât și a murit pe noi. Și posibil să fi și mirosit așa. Am fost cu toții copiii spălați sâmbăta.

La un moment dat însă, planetele s-au aliniat și am început să ne spălăm mai des. Eu, cel puțin. Măcar un duș pe zi, și tot faci. Că mi se pare normal să nu puți. Să nu te trezești cu aromă de cerșaf, dungă de pernă și scame-n păr și să te duci direct unde te duci tu. De obicei la muncă. Mi se pare de bun simț pentru mine să nu miros ca un sconcs.
Da, sunt voci care spun că, dacă nu te speli chiar în fiecare zi, nu se simte. Nici savoare de șosetă, nici iz de transpirație, nici nimic. Că au ph-ul care le permite să miroasă a trandafiri toată săptămâna, între spălări. Da` eu nu mă simt moaștele sfintei Camelia, ca să miros frumos prin definiție. Și chiar dacă, tot tre`să mă spăl. Că mă simt mai bine, mai fresh, mai curată cu un duș zilnic. Stai, nu mă simt, chiar sunt.

Da` unii se simt șocați, lezați și contrariați. De ce te-ai trezi cu o oră mai devreme ca să faci duș? Păi, nu te speli sâmbăta? Ce-ți mai trebuie în fiecare zi? Mai că nu vin cu argumentul ăla, cu domnul ne vrea naturali. Domnul tău, mă, că al meu nu zice nicăieri că tre`să put. Sau să am dungă de jeg. Sau să mi se lipească șuvițele-ntre ele.
Că, dacă te speli prea des pe cap, chelești. Prefer să chelesc decât să stau cu cadavrul în cap. Părul e celulă moartă. Deci, cadavru. Și, ca orice cadavru, dacă n-ai grijă să-l îmbălsămezi, miroase. Eu îl îmbălsămez zilnic, că-s o specie ciudată de necrofilă. Îmi plac morții vii. Mai ales pe mine. Nu-mi număr firele de păr, dar aș putea să jur că, spălat zilnic de ani de zile, nu s-a împuținat. Și arată și viu. Miroase viu. Sunt vie cu un păr spălat în fiecare zi.

Și nu pricep cum am evoluat în așa hal încât e ciudat să te speli. Și există și faza aia cu ”te speli prea des”. Cum adică ”prea des”? Există undeva o măsură a spălărilor permise și eu nu știu? Și, hai, fie, mă spăl prea des. Care-s consecințele? Nu-mi spune, o să-mi pice pielea. O să mă dezintegrez total. O să mi se desfacă oasele și chiar o să ajung sfintele moaște. Newsflash! O să pățim asta cu toții, da` nu văd motivul pentru care aș mirosi ca și cum m-am dezintegrat deja, când există încă apă și săpun. Costă, recunosc, da`tot ce-i bun ori costă, ori e ilegal. Prefer prima variantă.


Mă râcâie faza asta. Cum de e ciudat că mă spăl, dar nu observi cât de ciudat e să nu te speli. Om fi trecut într-un univers paralel, și nu știu eu. Mă simt ca ăla de-a furat focul și-a luminat bieții muritori. E bine să te speli, mă, și ghici ce? Nici nu mori din asta. Parol!

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!