Jurnalul unei pisici de casă - p.1

Sunt pisică și știu că sunt pisică. Chiar dacă humanșii insistă obsesiv și obsedant să repete că eu am impresia că-s ca ei. Și că nu mă pot vedea în oglindă. Nu cred că semăn cu ei tocmai pentru că mă văd foarte bine în oglindă.

În primul rând, ei merg doar pe labele din spate. Trebuie să fie obositor. Mai ales că nu au gheare puternice cu care să se agațe și nici un punct de sprijin. Nici măcar coadă pentru echilibru n-au și nu știu să cadă-n picioare. Cad în fund. Ca pisoii când de-abia învață să meargă. Și totuși sunt mai mari decât pisoiii. Dar la fel de neîndemânatici.

În al doilea rând, au mai multe rânduri de blană, pe care le schimbă de câteva ori pe zi. Uneori rămân fără blană deloc, și-s urâți, și chei, mai urâți decât pisicile bărbierite. Îmi place când își pun blană pufoasă și pot sta pe ei și-mi aduc aminte când eram doar un pisoiaș printre alți pisoiași și, dacă frământam bine în anumite locuri, ieșea lapte cald, și dup-aia adormeam cu burta-n sus, în căldura celorlalți.
Când își pun blana aia, sunt fericită. Mai fericită sunt când o uită pe pat, și pleacă și toată ziua pot să pretind că-s din nou pisoi, nu pisică.

Sunt pisică și știu că-s pisică.
Asta înseamnă că pot face cele mai banale lucruri și humanșii să bată fericiți din palme, să se uite cu ochii mari și mirați, orice aș face. Se minunează-n grup, se amuză și-și dau coate, și eu nu fac decât să mă spăl. Sau să-mi alint coada. Sau să beau apă așa cum îmi place mie, cu toată barba băgată adânc în bolul cu apă. Și-atunci zic că-s proastă și nu știu să beau. Probabil că n-au încercat niciodată senzația. Repet chestia asta, poate se prind că-i bine și-i conving să-ncerce. Încep să cred că e inutil să-ncerci să educi un human.

Nu vor să alerge, nu vor să se bage sub pat, nu vânează muște, le parfumează doar și-apoi au un gust ciudat, nu folosesc litiera, se bagă cu totul într-un bol mare cu apă fierbinte, dar nu se spală niciodată, mănâncă lucruri care miros ciudat și dorm extraordinar de puțin. Mâncarea bună mi-o dau mie, dar ei n-o gustă niciodată, oricât de tare le-aș arăta că-i delicioasă. Sunt puțin cam retardați. Sau needucați. Sau doar încăpățânați și fixiști.

Sunt pisică și știu că-s pisică.
Și-n fiecare zi descopăr ceva nou despre humanșii mei.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!