De ce să nu mănânci eco

Cică să mănânci vegan și eco. Să-ți faci tocăniță de gutui și friptură de soia și să ai grijă, eventual, să fie cartoful eco, uleiul eco și, dacă se poate, și farfuria.
Mie-mi place să-mi ascult instinctele barbare și alea-mi spun că, dacă nu vânez o șaorma, cu carne de pui crescut cât mai nenatural cu putință, cu cartofi crescuți pe câmpuri pe care zburdă-n libertate pesticidele și puricidele, mă transform într-o legumă. Mă sting încet și mor, la fel ca strămoșul care, atunci când nu prindea gazela, se retrăgea în păduri, își punea mâinile pe piept și murea. De foame.

Îmi place, atunci când se pune de câte un grătar, să-mi imaginez că-s în sălbăticie și sfâșii cu dinții mei puternici carnea fragedă de animal de-abia ucis și am încă fantezii de neîmplinit cu ficatul crud de bizon, mâncat direct din bizonul de-abia doborât. Sunt un barbar ascuns sub hainele omului modern și civilizat și nu mi-e teamă s-o recunosc.

Da` îi înțeleg și pe ăia care se-ncăpățânează să mestece snob și cu ghionturi mâncare cât mai naturală, pe care e aplicată verde și ostentativ eticheta ”eco”.
Cartofii eco sunt 7 lei kilogramul. Că-s eco. Aproape cât o șaorma. Sau cât cartofii mei prăjiți de-a lungul unei săptămâni. Doar că eu, timp de-o săptămână, nu mănânc un singur kil. Da, nu-s eco, îs cartofi drogați, da` timp de 30 de ani m-am hrănit cu mâncare drogată. Atât de mult încât, să mănânc eco, m-aș simți ca la dezintoxicare. Și mi-aș mai da și două palme, că salariul meu nu-i eco, e salariu la fel de toxic ca mâncarea pe care mi-o permit.

Ce știu să facă cartofii ăia de 7 lei? Dansează în tigaie și cântă oda aia cu ”o, cartofule de aur, noi pe tine te iubim”? Li se spune câte o poveste în fiecare seară, înainte de a adormi? Bălegarul care se pune peste ei e eco, pentru că provine de la o vacă crescută cu iarbă eco, care se cacă mai verde ca alte vaci și răspândește-n jurul ei miros de iasomie?
Pentru mine e simplu: cartoful crește în pământ. Dacă crește în pământ, e eco. Dacă mi-ai spune că a crescut în strat de plastic în care i se injecta în fiecare seară acid sulfuric, aș avea dubii să-l mănânc. Da` atât timp cât crește natural în pământ, nu văd de ce aș plăti de câteva ori mai mult doar pentru eticheta aia verde. Care nici măcar nu e atât de frumoasă. E aproape toxică de naturală ce vrea să pară.

Și-i vezi pe ăștia care se laudă că cumpără doar eco și, eventual, nu mănâncă decât găini pe care le cresc la ei în grădină, le hrănesc cu grâu crescut tot în grădină, udat cu apă de ploaie și îngrășat cu găinaț de la aceleași găini, mă rog, un cerc vicios pe care și-l întrețin, fugind de îngrășăminte și protestând în fața magazinelor, furioși că tu cumperi puiul stresat, din galantar.
Eu nu văd diferența între ăștia care cumpără eco, ăia care se roagă să pice mărul și-i cer iertare înainte de a-l mânca, și ăilalți, care protestau în fața clinicilor de avort și spărgeau furioși prezervativele, pentru că încalcă voia domnului.
Voia domnului a fost să se nască puiul pe care-l mănânc eu, care m-am născut tot din voia domnului, și tot din voia domnului s-au născut și îngrășămintele alea, mai puțin naturale. Ce vină au ele? De ce să discriminăm îngrășămintele și pesticidele? De ce să spunem că cartoful eco e superior cartofului obișnuit? Și Hitler susținea că rasa ariană e superioară. Ne îndreptăm oare spre un nou holocaust, spre o dictatură a produselor eco, spre un măcel în masă a tot ce a fost bun până acum, doar pentru că unii au descoperit eticheta verde?

Spun NU acestui holocaust și, aidoma unui nou Mesia, spun lăsați șaorma cu pui stresat și cartofi de rând să vină la mine. Voi iubiți-vă mult și comandați o pizza după, că-n ea stă și fericirea, și savoarea, și viața. Și prețuiți orice creatură, indiferent cu ce a fost hrănită. Ar trebui să fim egali în galantare, indiferent de etichetă.

Vineri 13

Mie-mi place vineri 13, pentru că sunt rea, puțin satanistă și-aș planta pisici negre în fața tuturor celor care cred că aduc ghinion. Îmi place pentru că fiecare se așteaptă să se-ntâmple ceva rău și dacă se-ntâmplă să traversezi beat mort o autostradă la o oră intens circulată, și te lovește tirul și te face pilaf, clar a fost din cauză de vineri 13. Sau dacă mori de supradoză, la fel. Sau dacă-ți iei amendă c-ai mers fără bilet. Te-ai lovit, ai pierdut bani, te-a părăsit, ai găsit-o-n pat cu altul, în orice altă zi ar fi vina ta, a lui, a lu` ăla care ți-a înfipt amenda; așa, e vina zilei.

Îmi place vineri 13 de când m-am născut, cu toate că era luni 13 când m-am născut eu. A fost o zi norocoasă pentru întreaga planetă. Toată lumea, la unison, s-a simțit mai fericită, chiar dacă nu știa de ce. Nașterea mea a adus zâmbetul pe fața a miliarde de oameni și toți s-au simțit plini de speranță. Pentru că era luni 13 și m-am născut eu.
Ce n-a bănuit nimeni a fost că răul pur a coborât pe pământ.
Peste câteva săptămâni, când s-a întâmplat prima vineri 13 de după nașterea mea, forța deja crescuse. Lumea a început să simtă cum maleficul îi cuprindea. Întunericul se întindea asupra lumii. Răutatea începuse să se dezlănțuie...

Presupun că ai mei au dat vina pe ziua malefică, fără să se gândească că domnia răului e pe cale să-nceapă, în momentul în care am murdărit scutec după scutec, fără să-mi pese că fusese schimbat cu 10 minute în urmă. La fel când am început să rod cablurile pentru că îmi ieșeau dinții. Când am vomitat ca-n Exorcistul pentru că nu-mi plăcea mâncarea, când plângeam dacă nu mă legănau pe picioare, când m-am rostogolit de pe picioarele lu` taică-meu tocmai sub pat, când am spart vaza sau când m-am ars cu drotul aproape de axilă. Toate astea și multe altele au fost puse în cârca lu` 13. Deja nu mai conta că e luni sau vineri, ziua nefastă îmi sporea puterea.
Când l-au creat pe Jason, deja aveau modelul meu în minte. Au exagerat puțin, ca să dea bine la încasări, dar inițiații cunosc adevărul și originea.

Pentru că da, e rău să fii rău în vineri 13. Și e de bon ton să te dai rău. Și satanist. Și cumva violent, și periculos și extremist. Chiar dacă îmi fac păcate cu tinerețile tale dacă-ți dau un ghiont între coaste. Chiar dacă ai un fizic de radieră și mai degrabă prinzi musca și-o dai afară decât să-i dai un papuc în cap, cum fac eu pentru că-s rea și violentă. Și m-ai omorî cu pietre în vorbe, te cred, doar că s-ar putea să leșini adunând atâtea pietre cât să mă omoare cu mine. Și-n locurile cu practici din astea, ai fi îngrijitor la cămilele altuia.

Dar. E vineri 13. Simt cum maleficul îmi curge-n vene, mai rapid ca-n alte dăți. Că vine week-end-ul, și-n week-end până și răul își ia concediu, și stă și se relaxează la o bere și-o vorbă bună, mângâind pisici negre, tărcate, tigrate, mușcând nasuri umede și râzând fericit că-i gâdilat de mustăți mult prea lungi.
Încă e vineri. Ai grijă cum te-mpiedici. S-ar putea să fie din cauza răutății mele.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!

De ce n-am timp de patriotism

Eu n-am timp să mă gândesc de ce ar trebui s-o contrazic pe aia care se plânge că ce rău e în străinătate. Că era o scrisoare lungă, alambicată, în care spunea tot soiul de chestii care n-aveau de ce să fie puse cap la cap, și care sunau de parcă ar fi fumat 3 joint-uri înainte de a pune mâna pe tastatură.
M-a atins puțin faza cu de ce nu ne luăm Moldova înapoi, da` mi-a trecut repede. Că nu prea-mi pasă nici de Moldova, nici de moldoveni, nici de România mare. Mi-ar păsa, într-adevăr, dacă ar alerga un kamikaze cu bomba în dinți înspre mine, în orice loc aș fi, și nu mi-ar păsa că distruge 10 clădiri, mi-ar păsa că mă face pe mine arșice.
Dar n-am timp s-o contrazic efectiv. Pentru că nu-mi prea pasă de ce crede ea, la fel cum nu-mi pasă nici de ce crede Vadim, nici de meniul lui Becali.

Mă urc zilele trecute într-un taxi. Șoferul, un tip cam de-aceeași vârstă cu mine. Îi zic unde să mă ducă, nu intru nici în discuții, nici în polemici cu el și, când s-ajung la destinație, îi indic frumos și politicos:
- Puțin mai în față, pe dreapta, te rog.
Pentru că, de obicei, mă lasă ori prea înainte, ori mult după. ”Te rog”, pentru că-s eu politicoasă și cred că e mai frumos să-l rog decât să-i dau ordin ca unui simplu valerică. Moment în care valerică se înfoaie ca curcanu` când îi fugărești curca și-mi aruncă un:
- Poți să fii ”tu” cu oricine vrei, da` nu cu mine.
Noroc că nu trebuia să plătesc taxi-ul. Noroc că m-a lăsat atât de mască c-am coborât în timp ce restul din taxi îmi urau ”noapte bună”. Norocul meu, că altfel riscam să am a doua zi un oblon de toată frumusețea, pentru că de obicei nu știu să tac.
Pentru cititorii religioși: a fost ca și cum Dumnezeu și-a pogorât aripile îngerilor tăcerii asupra mea ca să nu ajung mâncare la pești tura următoare când mă urcam în același taxi.
Pentru restul: m-a lovit în moalele capului că mi-a zis să nu-l tutuiesc, tutuindu-mă.

L-am trecut prin toate: că părea mai tânăr, de asta mi-am permis. Că nu simt nevoia să folosesc persoana a doua plural, pentru că nu pare a fi însărcinat. Că-n momentul în care o să-mi prezinte diploma de doctor honoris causa în loc de legitimația de taximetrist, atunci poate o să-i spun dumneavoastră. Că nu-nțeleg de ce se isterizează ca o femeie la ciclu, când n-am făcut decât să-l rog frumos.
Și-apoi mi-a picat fisa. El nu știe ce-i aia ”te rog”. N-a auzit, n-a folosit nimeni pe el, o fi zis că-l înjur. Că-n grota din care a ieșit nimeni nu roagă pe nimeni. Se dau ordine, ordinele nu se discută, se execută. Normal că l-am lezat rugându-l, în loc să-i ordon. Cum am putut fi atât de insensibilă la sentimentele bietului băiat? Cum am putut să-l rănesc atât de groaznic? Data viitoare când mai dau de el, să știu să-i spun: ”loază, fără să comentezi dracu`, lasă-mă  dracu` acum pe dreapta, și pas alert, marș!”

Bașca, mai am și-un junghi pe partea dreaptă, pe motiv de aer condiționat, nu de vârstă, din cele 30 de semne că mă apropii de 30 de ani m-am recunoscut în destule, mă enervează că vara nu mai ține măcar 3 luni, mi-aș dori o bere rece și-un concediu de câteva săptămâni și nu cunosc pe nimeni care să mă salute cu dumnezeu în gură.

D`asta n-am eu timp de aia și de filosofiile ei de adolescentă care de-abia a făcut trecerea de la absorbante la tampoane interne, și se plânge c-o jenează, că nu știe să le bage ca lumea.

Pân` la următoarea aventură, la bună vedere!

Constituția revizuită e pentru idioți

Nu pot să-mi dau seama dacă România e o țară de tâmpiți sau doar tâmpiții ajung sus și încearcă să-și impună punctul de vedere în probleme politice.
Inițial am zis că nu mă afectează faza cu revizuirea constituției. N-au decât să definească familia ca o uniune între ”om și muiere”, că nu mai au mult până acolo. Să scoată căsătoriile gay în afara legii! Vezi dacă-mi pasă. Oricum nu cred în instituția căsătoriei, orice căsătorie are dreptul și la un divorț, știu toate efectele benefice ale unui măcar parteneriat civil, știu că ar fi mai bine pentru cei care chiar vor o familie etc, etc, etc. Dar, în mod bizar, nu m-a afectat neapărat partea asta a revizuirii. Sau doar pentru atâta lucru n-aș ieși din casă, dacă s-ar ajunge la referendum.

Problema a apărut când am văzut că nu e singura inepție care s-a propus. Când am realizat că e ca la școală, unde fiecare vine cu câte o idee, cu ce a mai visat el azi-noapte, în vis i s-a părut de bine, și s-a gândit că de ce punctul lui de vedere să nu apară în constituție? Tot e o listă deschisă. Păi, și eu noaptea visez că pot să zbor dacă mă arunc de pe o clădire, da` asta nu m-a motivat chiar să mă arunc de pe o clădire, să văd dacă merge.

Revenind. Ideea cum că ateii nu pot fi secretari de stat, miniștri sau președinți m-a lăsat mască. Asta în condițiile în care, cu o săptămână în urmă, Papa declara că poți fi și ateu și să ajungi în rai, atât timp cât ești un om bun. Adică, PAPA. Ăla mare. Capul creștinătății. Omul care ar trebui să motiveze cât mai multe persoane să fie catolice. Ăla care știe cel mai bine că ateii erau arși pe rug în perioada Inchiziției. Pana mea, succesorii lui învârteau grătarul, în timp ce presupuși eretici mureau în chinuri groaznice. Da` catolicii au evoluat. S-au modernizat. Au priceput că oamenii susțin religia și că, dacă-i omoară pe toți sau le dă vot de blam tuturor, or să rămână c-o hordă de babe crăcănate, care or să moară într-un final și, o dată cu ele, se duce dracu` toată biserica pe care au construit-o timp de 2000 de ani.

Da` nu, frate, că românii sunt mai catolici ca papa, și ei nu pot să admită ca un ateu să-i conducă. Oricât de deștept ar fi, oricât de multe idei bune ar avea, el trebuie musai să aibă apartenență religioasă. Să poată jura pe biblie. Păi, asta exlude din start un președinte de religie ebraică, musulmană, budistă. Poate omul a fost botezat ortodox și a descoperit la 40 de ani că Buddha îl satisface mai mult. Cu ce îi afectează asta capacitatea de a fi președinte? Din câte știu, nu suntem un stat religios. Nu suntem Vaticanul. Mi s-ar părea ciudat ca un budist să fie Papă, dar președinte de România - unde e relevanța?

În stilul ăsta mai au puțin și propun excluderea femeilor din politică, ba chiar retragerea dreptului de vot pentru femei. Că tot sunt muieri, bune doar de procreat, crescut copii și întemeiat familia tradițională. Ba să mergem și mai departe: cine nu are apartenență religioasă, să facă închisoare. Persoanele gay să facă închisoare. Mamele singure, la fel. Domnul interzice desfrâul, deci sexul înainte de căsătorie să fie pedepsit conform legii. Sexul în 3 - exclus și cu amendă. Ce mai interzice domnul? Băutura - să închidem barurile! Iarba dracului - să interzicem țigările! Ba, mai bine, toată lumea tre`să fie religioasă, să meargă de cel puțin o dată pe săptămână la biserică, postul să fie obligatoriu, să reinstaurăm stâlpul infamiei și pedeapsa aia publică, cu aruncat de roșii în piața mare. Să ne întoarcem la 1500, zic!

Lumea toată evoluează. Drept de căsătorie și adopție gay, papa revine asupra ideii de ateu condamnat la iadul veșnic, Olanda are marijuana legală, circumcizia feminină e pe cale de dispariție, oamenii au început să se deștepte, să fie mai toleranți, mai permisivi, ce face românul? Își bagă mai adânc nasul în cur și numește asta evoluție.
Pentru prima dată îmi doresc o dictatură, eventual militară, să se sature toți lătrăii de lipsa de drepturi și de restricții și să realizeze că întâi contează că ești om. De-abia dup-aia urmează restul atributelor și, cel mai probabil, restul atributelor îi impactează pe cei care te cunosc, care te suportă, te iubesc, te urăsc, treaba lor; în nici un caz pe restul turmei, care ar trebui să te vadă doar om.

Și, repet, pentru prima dată de când am drept de vot, dacă se face referendum, mă duc. Pentru că idioții trebuie să priceapă că da, există români proști care pot fi manipulați, dar nu suntem un popor de proști. Sunt și oameni deștepți, care reacționează atunci când prostia le ajunge până-n gât. Și-s mai mulți decât ăia care-ncearcă să-i sufoce cu prostie.

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!

Gipsy bride

Ne intrigă, ne enervează, ne răscolește și ne doare cumplit că nu știu ce femei, din nu știu care îndepărtată Africă, încă mai sunt supuse ritualului barbar de circumcizie. La o vârstă fragedă, fără posibilitatea de a alege, sunt transformate în ”birth machines”. Sincer, mă doare numai cât mă gândesc și așa am ajuns să-nțeleg reacția bărbaților când văd pe altul lovit între picioare. Dar se întâmplă la ei acolo. Că sunt bunga-bunga și tre` să mai treacă mult timp până când va fi peste tot ilegală mutilarea genitală feminină. Dar întreaga lume organizează proteste, se burzuluiește și se agită pentru ceva care pe mine, în Galați, România, nu mă afectează decât ca idee.

La fel de multe valuri se fac pentru aia care și-a expus sânii pe facebook și-a fost condamnată. Că cică să fie legale busturile goale la femei. Nu mă afectează. Fie acolo, eu n-am de gând să mă dezbrac în public și să umblu fără sutien pe stradă. Dar se organizează proteste. Că ține de demnitatea femeii, de drepturile ei, că femeia e călcată în picioare și încă considerată obiect.

Și e ciudat că se atacă români cu idei, pentru ceva ce se întâmplă la ”mii de ani lumină”, da` nimeni nu zice nimic despre ce se-ntâmplă lângă ei. N-am auzit să se facă protest pentru că încă se mai vând plodoaice de 3-4 ani, pe zeci de mii de euro și-s transformate în mirese, fără să le-ntrebe nimeni dacă vor, fără să aștepte să nu se mai gândească la dulciuri și jucării. Vândute, transformate-n birth machines, exact lângă tine. Care nu zici nimic despre asta, da` te doare castrarea feminină, pentru că miresele-s copii de țigan. Și țiganii noștri nu ne interesează, ne interesează cutare negresă din cutare colț de lume. Că-s țigani și n-ar trebui să aibă drepturi.
Bat pariu că parte din ăștia de s-au agitat pentru africani au fost întrucâtva de acord cu ideea lui Vadim de acu` vreo 10 ani de a-i aduna pe toți pe-un stadion și de a le da foc.

Știu, e tradiție. Dar tot drepturi umane încălcate sunt. Tot vânzare de om se cheamă. Tot un soi de sclavagism. Probabil că n-ai cum să-i schimbi. Că tradiția la ei e la fel de adânc inoculată ca la africanii la care te implici cu pancarte și cu hau-hau. Dar ăștia sunt prea aproape de tine. Și-i știi prea bine. Cum să lupți pentru drepturile țiganilor? Păi, țiganii sunt hoți, și miros, și nu poți să-i consideri egali cu tine.
Newsflash: și africanul ăla poate fură. Și miroase urât, nu pentru că nu se spală, ci pentru că așa e el. Și din punctul lui de vedere, albii put. Și poate nici pe ei nu-i consideri egali, că-s necultivați, și barbari și puțin sălbatici. Dar mai degrabă țipi pentru o cauză mondială decât pentru una care-i atât de aproape c-o poți pipăi.

Eu, una, n-aș ieși cu pancarte pentru nici una din cauzele de mai sus. Da` m-a atins oarecum că ploadă de 14 ani a fost măritată și trimisă departe. Plodoaică care, la 14 ani, era mai cuminte decât oricare plodoaică româncă, cultivată și emancipată. Și mai timidă, și mai cu bun simț. Și care încă se gândea ce joc să mai joace.
Și nu pentru că-s eu un suflet mare, că nu-s. Pentru c-o știam și mă obișnuisem oareșcum cu prezența ei.
Și creierul meu nu poate să conceapă cum, în 2013, poți s-o măriți fără să vrea, cu cineva pe care nu-l cunoaște, și cum poți să treci pe lângă, să afli ce și cum și să râzi batjocoritor, că ei sunt țigani, și e normal să facă asta.

La ei e normal. Normalul lor. Reacția ta nu e normală. Normalul de bun simț. Și nu-nțeleg cum nu ți se ridică părul, și poți să și râzi. Nu e tot un om, mă? Nu e tot un copil? Ce-ai zice dacă ai avea 14 ani și-ai fi vândut? Nu cred că ți-ar pica tocmai bine sau c-ai mai râde atunci. Dar e lumea lor. Să ne amestecăm în tradiția africanilor, că e mai de bon ton și să râdem de ce se-ntâmplă sub ochii noștri. Că suntem români cultivați, emancipați, și-n nici un caz egali cu ei.
Și să aruncăm cu pietre în ăla care sugerează că și țiganii au suflet, și simt durerea la fel ca și tine, pentru că așa ceva e imposibil și tu ești un eretic, fără pic de naționalism în vene și-ți pasă mai mult de ei decât de Sabina aia, care s-a decorat cu tricolorul, ba mai mult chiar decât de cutare cu Eurovisionul, că n-am văzut să fi scris nimic de el.
UUUĂĂĂĂ!

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!

Spun da avortului și da vieții

Dacă mă-ntrebi dacă sunt de acord cu pedeapsa cu moartea, o să-ți răspund că nu. Da, clar există tot soiul de indivizi, care au făcut tot soiul de chestii groaznice, pentru care 500 de ani de închisoare nu sunt de ajuns, cărora ar fi trebuit probabil să li se aplice letala din fașă dar, per ansamblu, nu sunt de acord cu pedeapsa cu moartea. Pentru că din motive foarte simple: nu poți să faci distincția între răul ăla suprem, gratuit, și răul făcut la nevoie/neintenționat, dar cu același rezultat. Și, atât timp cât legea pe glob n-a picat de acord, și în state diferite se dau pedepse diferite pentru furtul unei pâini, mi se pare inumană pedeapsa cu moartea.

Dacă nu ești bătut în cap și susții pedeapsa capitală, vezi The life of David Gale sau interviurile reale cu Aileen Wuornos, dup-aia uită-te cum a trăit fără probleme și a murit de bătrânețe Mengele, pune în balanță și trage concluziile. Dacă nu ești bătut în cap. Dacă ești, ia o pancartă din aia mare și du-te-n continuare să țipi după letală.

Pe mine nu mă enervează foarte tare ăștia de vor letala. Poate au motivele lor. Poate unii merită să moară. Poate alții nu. Pentru 1 care e nevinovat și moare ca prostu`, eu aș interzice letala la nivel mondial.
Dar nu ăștia mă enervează. Mă enervează toate balabustele care protestează împortiva avortului. Pe alea le-aș bate non-stop și dup-aia le-aș înscrie într-un program intensiv de violare. Rămân însărcinate, trec 9 luni, nasc. Din nou. Toată viața.

Avortul nu ar trebui să fie un drept. Ar trebui să fie o alegere. Pentru că poate nu ești pregătită să ai un copil. Pentru că poate ți s-a rupt prezervativul. Poate ai luat și anticoncepționale, și-au dat chix. Și pastila de a doua zi. Totul e garantat 99%.  Poate ai fost violată. Poate n-ai cu ce să-l crești. Poate să iasă handicapat. Poate pur și simplu nu vrei, nu poți, n-ai avut în plan, pana mea, dacă tu ești ok cu un avort, care e problema celorlalți să ți-l bage pe gât pe Isus și să-ți spună că micuța viața care crește în tine are, chiar și la 3 săptămâni, unghii? Și să te amenințe cu flăcările tuturor iadurilor pentru că refuzi să schimbi scutece?

Nici mie nu-mi place ideea de a folosi alegerea unui avort de 24 de ori într-un an. Pentru că trăim într-o epocă în care există atâtea metode de a nu face un plod, dar nici de a apela la avort. Dar, la fel de bine, e alegerea ta. Pe mine, personal, nu mă impactează decât ca discuție de bere. Fă avort până îți stă pulsul. Corpul tău, alegerile tale. N-o să mă vezi nici împărțindu-ți prezervative în fața clinicii, nici trăgându-te de fustă, să te răzgândești.

Da` nu, că vezi tu, că unora le pasă de sufletul tău nemuritor mai mult decât îți pasă ție. Și de mica floare care chiar respiră între mațele tale. Și vor să te convingă să nu avortezi, sau să devină din nou ilegal avortul. De ce? N-ai treabă acasă? N-ai rufe de spălat, mâncare de gătit, copii de făcut? Ce pana mea cauți cu pancarta în mână, militând pentru o cauză care nu te afectează decât pentru că ești bătută-n cap și crezi că te afectează? Crești tu plodul ăleia de vrea să-l avorteze? Îi dai tu de mâncare? Ai bani de cărucioare, scutece, rechizite, colegiu? Ai fost în pantofii ei? Nu! Și-atunci taci dracu` din gură și vezi-ți de ovulele tale, nu te mai da găină pe ouăle altora.

Și dacă ar fi să aleg între perioda în care mii de femei au murit din cauză că nu aveau dreptul legal de a face avort, în condiții umane, cu instrumente sterile și cu medici care nu le lăsau să sângereze în voie, în care foloseau andrele, clești, sârmă, în care nu aveau anestezie sau făceau închisoare - dacă supraviețuiau - pentru că nu voiau să spună cine le-a făcut avortul și azi, când unele fac avort în ritmul în care se spală pe dinți, o să aleg azi.

Pentru că da, poate ți se ridică părul și suferi cumplit când auzi că embrionul în devenire are deja membrele formate. Are unghii. Simte și aude ce-i spui. Îl doare când îl scoți de acolo. Țipă. Containere cu avortoni, oameni în devenire. Copilul tău, ăla care crește în tine, poate are gânduri, și speranțe, și sentimente.
Dar parcă mai tare doare când auzi că a fost născut și aruncat la gunoi. Sau lăsat la orfelinat. Sau bătut, pentru că era un copil nedorit. Sau abuzat. Sau că n-are ce mânca, și-mparte un corn cu alți 5 frați. Sau că n-are bani de medicamente. Sau că e handicapat și așa o să fie toată viața. Și-i chinuie și pe alții. Sau că, oricum ar fi, i-ar fi fost mai bine dacă nu s-ar fi născut. Și lui, și celei care a ales să-l nască.

Pentru că nașterea și avortul sunt alegeri personale. N-ar trebui să țină de persoane care n-au ce face acasă, pictează pancarte și-ncearcă să-ți intre-n suflet cu alegerea lor de viață.

Pedeapsa capitală omoară oameni. Avortul poate că dă unora șansa să aibă o viață.

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!

Mi-e rușine cu Isus

Mie mi-era rușine să spun c-adevărat a înviat Hristos. De când eram mică. M-au învățat ai mei că așa e politicos, religios și frumos să răspund când, zeci de zile după înviere, când nu mai vezi picior de ou sau de cozonac, unii țin morțiș încă să te mai anunțe că a înviat. Și bălmăjeam un ”adevărat” rahitic, de-abia auzit, zâmbeam tâmp și făceam pierdut restul frazei. Nu știu cât de retardată puteam să par, da` mi-era rușine.

Aș putea să spun că mamă, ce copil deștept eram încă de pe atunci, ce de întrebări fără răspuns aveam, cum căutam la 6 ani sensul vieții și cum creștea în mine sămânța ateismului, dar ar fi bullshit. Nu eram nici atât de deșteaptă, nici atât de deep. Doar că mi-era peste mână. Bine, mie mi-era peste mână să răspund frumos și când îmi ura cineva ”la mulți ani”, dar era mai acceptabil decât faza cu adevăratul.

Și-acum fac la fel. Mormăi un adevărat și-mi arăt fasolile. Sau mă fac că plouă, și-mi arăt fasolile. Am văzut eu că merge faza cu zâmbitul tâmp. Toată lumea o să creadă că sunt atât de pătrunsă de măreția evenimentului, că explodez de bucurie și că mi-am pierdut cuvintele. Eu nu pot să spun că adevărat a-nviat. Că nu cred neapărat că a înviat. Și chiar dacă, să-i fie de bine. De ce trebuie să mă pună pe mine într-o postură dificilă, 2000 de ani mai târziu?

Păi, nu trebuia el să te facă să te simți bine? Auzi, mă, pe mine nu mă faci să mă simt bine. Mă faci să mă simt ciudat. Până și când spărgeam cuminte ouă, tot nu scăpam de fraza asta. Și-mi plăcea să sparg ouă. Să-l aleg pe ăla care avea să spargă toate celelalte ouă, să ies peste toți ceilalți care credeau că e doar un joc, și le spărgeau doar ca să le mănânce. Spartul de ouă nu e un joc! E o competiție! Iar mie-mi strici competiția dacă mă pui să amestec religia cu războiul ouălelor.

Și, apropo de asta, mie-mi place salata de ouă. O ador. Și nu-mi pasă dacă e din ouă eco, sau din ouă de la găini stresate. Pentru că de asta există găini. Să facă ouă pentru salata mea. Și dacă-mi militezi pentru drepturile găinilor, n-o să faci decât să-mi doresc o salată din 40 de ouă stresate, ca mine timp de 40 de zile după Înviere. Veganii mă stresează la fel de tare ca Isus care ține neapărat să răspund la salut. Despre ei, altădată.

Mi-era rușine să spun c-adevărat, și mă amuză la culme faza aia cu ”îl primești pe Isus în tine?” În Mexic, asta e invitație la sex. Deviez. Pe bune că nu din cauză de masa de Paști. De-abia dacă am mâncat 2 ouă-ntr-o salată. Deviez pentru că mi-e groază, la propriu, că ăștia încă mai respectă tradiția și înc-o lună de acum încolo o să trebuiască să evit salutul ăla. Cu grație și retardare.

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!

Ajutați o familie cu 14 copii

Știi cazurile alea așa-zis sociale, la vederea cărora toate persoanele foarte sensibile, foarte umane și cu inimă foarte mare suspină, mai varsă o lacrimă, ba chiar mai și donează, pentru că le atinge la corason? Nu alea cu ajutați-l să meargă, să-și schimbe rinichiul sau să vadă din nou. Alea chiar sunt de ajutat.
Eu vorbesc despre celelalte, cu familia săracă, stând la Cucuieții din Vale, cu 6 copii făcuți la an și cu încă unul pe vine, cu el puțin rachier, puțin bătut de soartă, pieptănat că vine televiziunea, cu ea balabustă, cu burta la gură și cu plozii vai de capul lor, rupți în gură de foame și care n-au văzut alte jucării decât craca de copac și coceanul de porumb. Și familia asta cere ajutor, că n-are ce ce să-și hrănească copiii, că ei sunt săraci, că nu se mai ajung, că blablabla. Și tu, ca prostu` lăcrimezi și donezi.

Da` când i-ai făcut, nu te-ai gândit că n-ai cu ce să-i crești? Ok, ai făcut 1. 2. 3. Nu mai ai cu ce să-i crești. Și-atunci pentru ce pana mea ai desfăcut picioarele și pentru restul? Asta nu se cheamă sărăcie, se cheamă nesimțire. Ajutor social pentru nesimțiți din ăștia e sterilizarea. Că dacă le dai prezervative gratis le umflă și le fac decorațiuni de Crăciun. Sau îți bagă argumentu` religios, că domnu` a zis să nu te protejezi, să te-nmulțești, să nu risipești sămânța și să nu faci avort. Și ei sunt oameni cu frica lui dumnezeu. Unde e, mă, boule, dumnezeul tău când faci copii și-i lași să moară de foame? Păi, nu trebuia să-ți înmulțească pâinile și peștii, dacă tot îl asculți orbește? Nu trebuia să te ajute să-i crești, dacă l-ai ascultat și te-ai împuiat ca iepurele?

Și, dacă la ăștia poți să zici că-s proști, inculți, neinformați, ăia din secte întru domnu` ce scuză mai au? Toarnă echipa de fotbal, nu se opresc, nu mai au nici loc, nici resurse să crească încă unul, da` fată în continuare. Că nu mai poți să spui că nasc. Nasc oamenii. Ăștia-s animale direct. Ok, nu folosești contracepție, nu faci avort, da` tu, femeie, măcar pune-ți dop. Literalmente. Și el, n-are decât să stea până i se albăstresc boașele, că nici să se masturbeze n-are voie. Moare el de blue balls, mori tu de căldură excesivă, da` măcar nu mai nenorocești încă un plod. Nu-l mai obligi să se nască, să poarte hainele ălora mai mari, să aibă un sertar dintr-un șifonier, să se mulțumească cu o pătrățică de cioclată sau cu juma` de măr pe săptămână.

Mă-ndoiesc că respecți cuvântul domnului chinuindu-ți plozii. Nu-i bați, nu-i cerți, da` îi obligi să se simtă ca la orfelinat. Da` până și acolo are haina proprie, n-o împarte cu alți 5 înaintea lui. Și dacă dumnezeu a zis să vă-mpuiați cât puteți, apăi a zis-o, săracul, acum mai bine de 2000 de ani, când populația era mai mică, mâncarea mai multă și plozii zburdau pe câmpii mulgând caprele, având lapte proaspăt și fugărind găina care le dădea ouă. Nu stăteau înghesuiți într-o casă mizeră, împărțind un ou și neștiind ce-i ăla lapte, pentru că tu n-ai bani decât de pâine.

Nu cred că ăstora li se face un bine să intre în categoria cazuri sociale. Ori îi sterilizezi, ori îi închizi pentru neglijență. Dacă-i ajuți cu orice nu faci decât să perpetuezi prostia. Și-or să toarne plod după plod pentru că oricând se găsește cineva care să le vină cu ajutoarele la botul calului. Nu-i ajuți. Îi îndobitocești mai rău. Susțin sterilizarea celor care refuză să folosească contracepție și au copii pe care n-au cu ce să-i crească în condiții umane.

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!

Christian Company

Am tot auzit în ultimul timp o reclamă pentru o agenție de turism. Care m-a amuzat, băgat în ceață, făcut să mă-ntreb de ce unii nu se interesează înainte de a-și alege un nume pentru afacere. Asta după ce, acum câteva zile, am văzut un aprozar care se chema ”La prazul lui Nea` Marin”.
Cică pe măsură ce creștem, devenim mai perverși. Da` la ce prazu` meu să mă gândesc când văd scris, cu litere colorate, prazul lui Nea` Marin? Oi fi perversă și obsedată, dar firma aia numai la legumițe și fructuțe zâmbitoare, cu fețișoare și mânuțe, îmbiindu-te fericite să le cumperi nu m-a inspirat.

Plus că exista un fast food din ăsta cu mâncare chinezească. Bună mâncare, nu zic nu. Acum e birou de pompe funebre. Să existe oare vreo legătură între cele două? Eu sper să nu, c-am mâncat de-acolo. Da` am mâncat demult și n-am murit. Dar nu mă pot să nu mă gândesc c-au făcut mâncarea, și-au aranjat pe termen lung clientela pentru pompe funebre și dup-aia s-au reprofilat. Aștept din moment să mor, să se dovedească că mâncarea aia avea nu știu ce coenzimă cu eliberare pe termen lung și, când m-am răcit de tot, să vină mulți chinezi, mititei și zâmbitori, care să-mi reclame înmormântarea, pentru că e clară legătura. Un soi de contract. De la restaurant la cimitir. Așa trebuia să se cheme afacerea ălora.

Revenind la reclamă. Agenția de turism se cheamă Christian Tour. Nu știu dacă are și h-ul ăla acolo dar eu, ca un gălățean respectabil ce mă aflu, fac direct legătura cu Christian Company, firma de pompe funebre cea mai cunoscută din Galați. Nu, nu aia cu chinezii. Alta.
Și vocea aia din reclamă bate câmpii despre cum ar fi să ai cea mai frumoasă vacanță a vieții tale, cu oferte prin colțuri mirifice de lume, cu plaje și cocktail-uri și umbreluțe, și eu nu pot să gândesc decât vacanța ultimă. Vacanța supremă. Care tot plaje și cocktail-uri și umbreluțe presupune, dar nu prin colțuri mirifice de lume, ci prin alte locuri mai... spirituale.

Tare neinspirat a fost ăla de și-a botezat firma. Bine, el voia, presupun, să-și vadă numele pe firmă, să știe toată lumea că e agenția lui, să se dea mare. Sau, cealaltă variantă, o fi o agenție de turism cu tente creștine. Cu frați și surori întru domnul, care de-abia așteaptă să te prindă într-o călătorie relaxantă, cu garda jos și să-ți bage pe gât cuvântul domnului. Oricare din variante pare plauzibilă.
Da` în nici una dintre ele n-a luat în calcul faptul că numele lor seamănă nesperat de mult cu al ălora care te ajută să-ți pregătești înmormântarea.

Și au și cam aceeași arie de lucru: călătorii, relaxare, departe de casă, ei te ajută, ei se ocupă de transport, de cazare, de tot. Cum aș putea eu, presupunând că vreau să plec în Tahiti, să apelez la ei? Pornind de la chinezii cu mâncarea și cu pompele funebre după, nu mă gândesc eu, ca o persoană calculată ce mă știu a fi, că ăștia de la turism complotează cu ăia de la funebre și le fac rost de clienți? Nu e concluzia logică? Și nu, nu sunt paranoică. Doar mi se pare suspect.

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!

Habemus Papam

E mișto să fii catolic. Nu c-aș fi catolică. Sunt, să spunem, un catolic adoptat. Sau adoptiv. Dar e mișto să fii catolic. Să spui 3 Ave Maria și să ți se ierte toate păcatele, să te duci, să-i iei beregata lu` Cutare, să-ți stingi trabucul în sângele lui și-apoi să mai bagi 3 Ave Maria și sufletul tău să redevină la fel de curat ca al unui prunc nou născut. Spre deosebire de ortodocși, care scobesc după zile de doliu național în memoria tuturor avortonilor și care au și hăinuțe so last year!

Plus că, dacă vezi un popă ortodox, trebuie să-ți deschei un nasture, ca să n-ai ghinion 10 ani după întâlnire. Plus că-s mulți. Preoții ortodocși seamănă întrucâtva cu gândacii de bucătărie. Pe bune. Când îi vezi mulți, adunați în jurul colivei, parcă-s familia de gândaci care se mută din când în când în casa fiecăruia, după bucate alese.

Da` preoții catolici sunt mișto. Fumează Pall Mall roșu, beau chestii scumpe și vechi de când lumea, dețin secretele supreme și le păstrează doar pentru ei, în biblioteca Vaticanului, au îngropate nenumărate cadavre în pivnițele Vaticanului, se mai distrează din când în când cu câte un adolescent efeminat, scapă basma curată, plus că nu mai sunt excomunicați dacă renunță la scaunul papal. Îs lăsați în legea lor, pe domeniile lor, cu averea lor și cu plăcerile lor despre care nu vorbim decât în șoaptă dacă nu vrem să ajungem în pivnițele sus-numite.

Mie mi-a plăcut papa Ioan Paul II. Ăla mi-a plăcut maxim. Ratzi m-a amuzat teribil, pentru că era sadic și părea să spună mereu ”lăsați copiii să vină la mine să-i mănânc diseară cu multă maioneză!” Dar de aseară, Habemus Papam. Unu` nou. Proaspăt. Bine, nu foarte proaspăt. Cam scos din conservă, dar nou. Adică n-a mai fost până acum papă. Și nici nu pare sadic. Pare bătrânelul în poala căruia asculți povești.

Și e latino-american. Cine a mai auzit de-un papă din afara Europei? Eu încă aștept minunea aia, cu papa negru și femeie. Ce, nu se poate? Se poate, că d-aia e mișto să fii catolic. Chiar și adoptiv. Sau adoptat. Nimic nu e imposibil.  

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!

Rap creștin

Pentru mine rap-ul e un soi de hip-hop și ambele trebuie să vorbească despre femei, arme, băiețași și bani. Rock-ul de orice fel e despre durere, cum te tai din diverse motive, cum  mori în chinuri groaznice, cum te-a părăsit, înșelat și cum ai supraviețuit după, asta aplicându-se și pentru country. Un gen special de rock e black metal-ul care tre`să spună despre mai mult sânge și despre cum Satan e stăpânul și ave ție. Pop-ul e cu dragoste din aia cu ținut de mână, primăvară și floricele, iar manelele-s alea cu dușmanii, familia și lălăiala. Mai e și muzica bisericească, bizantină sau gregoriană, care implică mulți sfinți, dumnezei și fecioare; în nici un caz sacrificate, pentru că ăla e rock cu orchestră și cor.

Dar în nici una dintre definițiile mele pentru muzică nu încape rap-ul creștin. Să dai din cap în ritm de hip-hop pe versuri din Biblie. Să răp-uiești ridicându-l în slăvi pe Isus. Mi se pare peste mână. Unde-s drogurile? Unde-s ăia pe care-i omori din plăcere? Unde-s femeile dezbrăcate care dau frumos din fund? Unde-s bling-bling-urile, mașinile, faima, cartierele? Unde-i violența? Cum să răp-uiești cu crucea-n mână? Rap-ul în sine e făcut din versuri cu șustă, iar ca să fii un bun creștin trebuie să-ți lipsească șusta. Lasă popa să citeze din Evanghelie. Lasă-l pe el să facă versurile și muzica. Fă rap violent. Dă-mi ghetto-ul, dă-mi mizeria și durerea și spaima, nu-mi povesti despre cum te va mântui dumnezeu în cea de-a-7-a zi.



Am auzit eu de rock creștin și e unul frumușel care cântă cu familia despre cum Jesus is a friend of mine. La ăla mă uit amuzată. E frumușel să atragă și făcea asta prin anii `70. Negrii care dau din fund în biserică mi se par sinceri și liberi. Da` să-mi povestești cum după blocurile gri stă Jesus care-ți fură marijuana din mână, care te salvează de amenințarea gagicilor bestiale care vor să-ți danseze în poală și care te învață să nu-i spargi dinții lu` ăla care te-a enervat, ba să-ntorci și celălalt obraz când îți aplică un pumn sincer, mi se pare deplasat.

În stilul ăsta, în curând o să se promoveze sexul creștin - doar poziția misionarului, neapărat cu o singură persoană de sex opus, țigările creștine - din frunze de busuioc și alcoolul creștin - vodca fără alcool. Death black metal creștin, în care diavolul devine the good guy și nu mai cere sacrificii umane, vampirii creștini, care preferă să moară de foame și să fie sanctificați decât să omoare pe cineva și curvele creștine , care or să-și ofere serviciile gratis, dacă poți să le reciți pasaje din psalmi.

Clar vine apocalipsa.

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!

$finți

Un american și-a dat demisia pentru că pe fluturașul de salariu a observat cifra 666. Și n-a putut suporta gândul că e în slujba diavolului. Prostia vine în diferite ambalaje.

Încă se mai umblă din ușă-n ușă ca să se ceară bani pentru nu știu care biserică. Că trebuie terminată. Da` de ce ai început-o? Sunt biserici mai multe decât farmacii. Dacă mă doare capul, am nevoie să găsesc o farmacie, să-mi cumpăr o pastilă și să-mi treacă. Nu intru să aprind o lumânare și să mă vindec cu mirosul de tămâie. Farmacista o să-mi dea o rețetă, preotul o să-mi spună să îndur. O să treacă. Prefer să treacă mai repede. Nu vreau să ajung sfânta mucenică Camelia. Nu vreau să fiu beatificată pentru c-am îndurat cu stoicism și-am renunțat la pastile.

Și nu-nțeleg religia aia care spune să nu apelezi la medici, operații, pastile, pentru că domnul vindecă totul. O fi vindecând el orice, da` se pare că leac pentru prostie nici măcar El nu are.

Cred cu tărie că numărul ridicat de biserici e cauza accidentelor rutiere. Pentru că majoritatea șoferilor or să-și facă cruce când trec pe lângă o biserică. Nu una, ci o serie de 3. Chit că trec pe lângă aceeași biserică de 10 ori pe zi. Își fac cruce, ridică mâna de pe volan, nu mai ajung la schimbătorul de viteze, crucea-i gata, PADADUMBANG! la fel e și accidentul. Religia excesivă omoară.

Religie și prostie: tot românul se plânge că trebuie să dea șpagă la medici. Trebuie e ciudat spus, pentru că încă te mai duci cu plicul și i-l îndeși în buzunar, fără să ți-l ceară. Insiști, pentru că ți-e frică că n-o să aibă grijă de tine dacă nu-l plătești, și dup-aia te plângi că medicii vor șpagă. Mă rog. Șpaga nu e bună. Insiști s-o dai. Medicul are grijă de tine. Te operează, îți dă pastile, îți pune piciorul în ghips.
N-am auzit nici un dreptcredincios plângându-se că dă bani la popă. Și dă mulți, pentru orice binecuvântare pe care o cere de la mesagerul lui direct. Dă bani cu nemiluita. Dă bani pentru rugăciuni. Plus că popa, cu toate că are salariu, mai are și tarif pentru că vine să-ți cântre de trei ori aleluia. Și nu pleacă dacă nu-l plătești, sau strâmbă dezgustat din nas dacă-i împingi un 5 lei. Ce-i el? Nici măcar țârcovnicului nu-i dai doar 5 lei.
Mă, ești prost? Deci te plângi că dai bani ca să te faci bine, da` n-ai nimic împotriva datului de bani în scopuri sfinte.

A umblat mult timp faza aia cu ”avem nevoie de spitale, nu de catedrale”. Și-s de acord cu ea. Te poți ruga și sub masă, da` n-o să te opereze nimeni în biserică. Decât cu echipament care nu se cheamă cădelniță. Și cu preoți care au terminat medicina. Și-or să te trateze cu chestii care costă, nu cu lumânări pe care le poți face acasă, anafură care e pesmet și rugăciuni pe care le poți citi și tu, direct din cărțile sfinte.

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!

Moralul imoral

Că cică dacă ai 16 ani și ai avut 2 prieteni în 4 luni, deja ai eticheta pusă. Și nu-i o etichetă frumoasă.
Mie mi se pare normal să ai 16 ani și să ai 2 prieteni în 4 luni. La 16 ani ieși, bei o bere, vorbești bălării, te pupi, ești romantic și gata! ai prieten. Dacă n-ai ce vorbi, sau n-ai bani de bere, sau n-ai chef să te pupi, schimbi prietenul. E un soi de socializare la scară mică. Faptul că ești cu mai mulți cineva nu e aceeași chestie cu a avea câteva divorțuri la activ. Nu faci decât să cunoști lume, nu semnezi contracte pe viață.

Da` nu, că vezi tu, că e ceva în neregulă acolo. Nu e o fată cuminte. Clar cine știe ce mai face ea cu duzina de prieteni pe care îi are. Tocmai, cine știe? Poate că nici măcar nu fac nimic. Poate studiază istoria antică și beau ceai. N-ai de unde ști. Și da, se pupă. Și ce-i rău în asta? În afara faptului că e un obicei foarte sănătos din punct de vedere medical, e normal ca la 16 ani să se pupe.
Ar fi ciudat să nu vrea să facă asta. Ar fi ciudat să se-nchidă-n casă, să nu iasă, să nu cunoască pe nimeni, să aibă gânduri de măritiș cu un bărbat mai în vârstă pe care nici nu-l cunoaște, dar pe care l-au ales părinții, ar fi ciudat să creadă că pe copii îi aduce barza și să vină acasă cu burta la gură pentru că n-a știut, ar fi ciudat să nu vrea să bea o bere, să țipe-n gura mare c-o să fie virgină până la 25 de ani, eventual după căsătorie, multe chestii sunt ciudate, nu faptul că face slalom printre prieteni.

Căăăă... pe vremea mea... pe vremea ta se făceau serate dansante, fetele nu învățau în aceeași clasă cu băieții și erau prea multe subiecte cenzurate. Pe vremea ta încă mai exista zidul Berlinului, Madonna era anticristul, se făceau glume cu perdea și te căutau la batistă și la unghii la școală. Probabil încă mai considerați mișcările lui Elvis lascive și machiajul era apanajul femeilor căsătorite. Taxi-urile erau chemate doar de bărbați și să ai copil fără să fii măritată era un păcat capital. Normal că nu-i ca pe vremea ta. Nici măcar ca pe vremea mea nu mai e, dar asta nu înseamnă că se merge pe drumul spre pieire. Pur și simplu s-au schimbat vârstele, regulile și prioritățile.

Și cred că e greu să fii an old bitter lady, care regretă că n-a avut aceleași condiții ca acum în perioada în care a crescut, care nu vede cu ochi buni nimic și preferă să găsească răul în orice, dar pe bune că virginitatea excesivă și-un grad ridicat de pudibondism nu aduce nimic bun. Live and let live. Poate în altă viață te vei reîncarna într-o fată de 16, și nu ți-ar plăcea să te judece alții doar pentru că ai chef să trăiești.

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!

Cum să alegi numele noului-născut

Dacă vrei ca micuțul tău să-nceapă viața în forță și să continue într-un stil sănătos și fericit, primul lucru pe care trebuie să-l faci e să-i alegi un nume pe măsură. Faza cu alesul numelui înainte de a se naște, după ce ai consultat toate listele posibil existente pe tot netul e so last year. Nu poți să-i dai un nume fără să-l cunoști. Nu poți să-i dai un nume banal, folosit de prea multă lume. Nu poți să te ghidezi după care sunt numele în trend și să-l numești și tu așa. Până la urmă, trend-ul e stabilit chiar de tine.

Deci nu te gândi la nume. Așteaptă să-l naști. De-abia după ce mica ființă a văzut lumina zilei, aruncă-i o privire critică. Da, e al tău, dar e ciudat. E mic și zbârcit și are față de ET în zilele lui bune. Nu te lua după faptul că e urât. Orice copil e urât în primele lui ore. Ei, orele alea sunt definitorii pentru numele lui. Dacă ți se pare că are față de Pamfil, zi-i Pamfil. Chiar dacă-i fată. Vei dezvolta o nouă modă de nume androgine. Eustachie e iar un nume bun. Și Haralambie.
Nu te gândi cum îi vei spune cât îi mic sau cum i se va potrivi numele când va crește. E important să aibă un nume ciudat, inedit, cu accente puternic arhaico-religioase.
Codruța, Rămurica sau Naturalia sunt acceptate, atât timp cât copilul tău dă semne c-ar vrea să se cațere în primul copac din fața maternității.
Posibilitățile sunt nelimitate.

Alegându-i un nume potrivit, te asiguri că va deveni un luptător. Da, toată lumea o să râdă de el, dar aici se face diferența între papă-lapte și supraviețuitori.
Va putea alege calea ușoară: să nu spună nimănui cum îl cheamă, să se ascundă în dulap toată copilăria, să-și aleagă o poreclă sau, cel mai grav, la 18 ani să-și schimbe numele. Atunci ai tot dreptul să-l dezmoștenești. N-ai nevoie de wussies în clan.
Dacă e un luptător în adevăratul sens al cuvântului, își va asuma numele premonitoriu pe care i l-ai ales. Va arăta geeky, pentru că nici un Pamfil nu poate arăta cool și va avea prieteni cu nume asemănătoare. Posibil să ajungă un Bill Gates sau, la fel de bine, țârcovnicul nespălat care vine cu popa de Bobotează. Dar va fi mândru de numele lui și-l va purta cu capul sus, ca pe-un blestem, toată viața.

Deci da, chinuiți-vă să găsiți nume cât mai originale pentru plodul născut în 2013. Sau, dacă nu originale, măcar cât mai ascunse în analele istoriei. Teodosie, Teoharie sau Teofan sunt în top. Destul de prăfuite cât să pară noi. Și fără iz telenovelistic.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!

Manii de iarnă

Fandosit.
Unul din cuvintele copilăriei mele. Eram fandosită dacă nu voiam să mănânc cașcaval iute și măsline ciudate, pe care ai mei le considerau delicatese. Eram fandosită dacă nu voiam să mă uit cum moare porcul de Crăciun și trimisă într-o cameră cât mai depărtată, că porcul simte mila și nu moare și eu eram cea care era de vină, nu ei că-l măcelăreau. Fandosită eram dacă nu voiam să mă joc cu copiii de la bloc, care erau  murdari și vorbeau cu ”fă”, dacă refuzam să iau ceva de la persoane care nu-mi plăceau, dacă nu ieșeam nici până la consignație fără să mă spăl pe cap, dacă făceam orice.
Fandosită, enervantă, sălbatică și antisocială.

Răzgâiată n-am fost niciodată. De asta nu s-a plâns nimeni. Nu mă dădeam cu fundul de pământ, nu băteam din picior, nu urlam în mijlocul magazinului că vreau ciocolată. Dorințele mele erau secrete spuse la ureche și, de cele mai multe ori, imposibile în momentul ăla.

Puteam sta ore-n șir în șifonier, sub pat, sub masă sau în debara. Nu, nu mă pedepsea nimeni. Îmi plăcea acolo. Și, în mod ciudat, am învățat și să vorbesc, și să mă exprim, și să mă revolt. N-am purtat costume sau măști, dar am avut o perioadă în care mergeam doar pe pătrățelele albe, evitam cu grație de balerină crăpăturile din asfalt, capacele de canalizare sau urmăream bordurile.

Fă-ți cruce cu limba-n gură.
Dacă vrei să nu se prindă nimeni că-ți faci cruce. Ca să nu te apuce crucificarea în mijlocul autobuzului. Ca să ai noroc la teză. Ca să nu te asculte sau, dacă te ascultă, să iei notă mare. Parcă de crucea aia depindea totul. Parcă nu puteai s-o faci doar în gând. Parcă era musai să-ți faci rugăciunea. Parcă nu aveam destule manii și fără mania ei.
Fă-ți cruce cu limba-n gură.
Și-mi schimonoseam fața-n fel și chip, până când s-au întrebat ai mei dacă n-am cine știe ce boală ciudată și foarte psihică. Până am realizat că nu tre`să se prindă nimeni de mania mea.
Până am realizat că făceam prea multe rugăciuni și că am prea multe manii.

Am fost fandosită și maniacă. Am fost tracasată de fandoseli și manii. Sunt în continuare fandosită și maniacă. Dar n-aș recunoaște asta pentru nimic în lume.

Pân` la următoarea manie, la bună vedere!

Moaștele Sfintei Camelia

Unora nu li se pare deloc ciudat că ei nu se spală destul de des. Li se pare ciudat că eu fac asta.
Nu e ciudat că-și programează ziua de baie, o au însemnată-n calendar, eventual în fiecare sâmbătă, reminescență rămasă de pe vremea când aveau 4 ani și-i spălau părinții o dată pe săptămână.
Să recunoaștem, când eram mici, ai noștri nu ne prea băgau în seamă. Ne descopereau sâmbăta și ne băgau direct în cadă. Probabil pentru că arătam de parcă ceva s-a târât și a murit pe noi. Și posibil să fi și mirosit așa. Am fost cu toții copiii spălați sâmbăta.

La un moment dat însă, planetele s-au aliniat și am început să ne spălăm mai des. Eu, cel puțin. Măcar un duș pe zi, și tot faci. Că mi se pare normal să nu puți. Să nu te trezești cu aromă de cerșaf, dungă de pernă și scame-n păr și să te duci direct unde te duci tu. De obicei la muncă. Mi se pare de bun simț pentru mine să nu miros ca un sconcs.
Da, sunt voci care spun că, dacă nu te speli chiar în fiecare zi, nu se simte. Nici savoare de șosetă, nici iz de transpirație, nici nimic. Că au ph-ul care le permite să miroasă a trandafiri toată săptămâna, între spălări. Da` eu nu mă simt moaștele sfintei Camelia, ca să miros frumos prin definiție. Și chiar dacă, tot tre`să mă spăl. Că mă simt mai bine, mai fresh, mai curată cu un duș zilnic. Stai, nu mă simt, chiar sunt.

Da` unii se simt șocați, lezați și contrariați. De ce te-ai trezi cu o oră mai devreme ca să faci duș? Păi, nu te speli sâmbăta? Ce-ți mai trebuie în fiecare zi? Mai că nu vin cu argumentul ăla, cu domnul ne vrea naturali. Domnul tău, mă, că al meu nu zice nicăieri că tre`să put. Sau să am dungă de jeg. Sau să mi se lipească șuvițele-ntre ele.
Că, dacă te speli prea des pe cap, chelești. Prefer să chelesc decât să stau cu cadavrul în cap. Părul e celulă moartă. Deci, cadavru. Și, ca orice cadavru, dacă n-ai grijă să-l îmbălsămezi, miroase. Eu îl îmbălsămez zilnic, că-s o specie ciudată de necrofilă. Îmi plac morții vii. Mai ales pe mine. Nu-mi număr firele de păr, dar aș putea să jur că, spălat zilnic de ani de zile, nu s-a împuținat. Și arată și viu. Miroase viu. Sunt vie cu un păr spălat în fiecare zi.

Și nu pricep cum am evoluat în așa hal încât e ciudat să te speli. Și există și faza aia cu ”te speli prea des”. Cum adică ”prea des”? Există undeva o măsură a spălărilor permise și eu nu știu? Și, hai, fie, mă spăl prea des. Care-s consecințele? Nu-mi spune, o să-mi pice pielea. O să mă dezintegrez total. O să mi se desfacă oasele și chiar o să ajung sfintele moaște. Newsflash! O să pățim asta cu toții, da` nu văd motivul pentru care aș mirosi ca și cum m-am dezintegrat deja, când există încă apă și săpun. Costă, recunosc, da`tot ce-i bun ori costă, ori e ilegal. Prefer prima variantă.


Mă râcâie faza asta. Cum de e ciudat că mă spăl, dar nu observi cât de ciudat e să nu te speli. Om fi trecut într-un univers paralel, și nu știu eu. Mă simt ca ăla de-a furat focul și-a luminat bieții muritori. E bine să te speli, mă, și ghici ce? Nici nu mori din asta. Parol!

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!

Vegan vegetarian vedet

Timp de vreo 6 ani n-am mai mâncat carne. Deloc. Ajunsesem în stadiul ăla în care înlocuisem carnea cu soia, cașcavalul cu cașcaval vegetal, nu mâncam carne nici să mă-mpuști și îmi era chiar bine. Până când am cedat tentației și m-am reîntors la carne. Nici acum nu-s cel mai carnivor, dar măcar nu mai sunt ovo-lacto-vegetariană. Îs persoana căreia îi place să vorbească despre mâncare, fost aproape vegetarian, mâncău în perioade, cu mese nu tocmai echilibrate, da`s ok.

Când mă recomand, nu spun ”bună, sunt Camelia și mănânc carne”. Înainte, nu spuneam ”bună, sunt Camelia și sunt vegetariană”. Nu mi s-a părut definitoriu pentru mine. Dacă venea discuția, de bine. Dacă nu, oricum obiceiurile mele alimentare nu interesează pe nimeni.

Da` dacă ești vedetă, e musai să fii vegetariană. Și, înainte de a da bună ziua, specifici chestia asta. Și-apoi începi un discurs lacrimogen despre bietele animale sacrificate pentru bunăstarea burții unora, apoi te-ncingi la nervi împotriva condițiilor inumane din abatoare, înjuri de mama focului carnivorii și apoi lansezi un apel înduioșător, să se lase lumea de carne și să devină vegetariană. Sau vegană, că e noul trend. Tu lăsându-te de carne de aproape 2 luni.

Măi să fie! Nu știu de ce găsesc o vagă asemănare cu grasele care se apucă de dietă și-ncearcă să te convingă și pe tine, pentru că ele nu rezistă să mănânce morcovi fierți în timp ce tu bagi felie după felie de pizza; sau proaspetele mămici care-ncearcă să te convingă să-ncerci și tu minunea, ca să nu mai pierzi nopțile prin cluburi, în timp ce ele schimbă scutece; sau prietenii care de-abia s-au cuplat și-ncearcă să te cupleze și pe tine, să fii la același nivel de fericire.

Păi bine, măi, vedeto, de ce ar trebui să devină toată lumea vegetariană, când tu de-abia ai început chestia asta? Sau contează mai mult ce mănânci, decât ce faci în vedetismul tău? Eu n-am auzit-o pe Madonna să facă altceva decât să cânte; și-ar fi putut converti toată planeta la cabalism, dacă și-ar fi dat interesul. Da` n-a făcut-o, c-a fost mai interesant să stea pe felia ei de muzică, nu să bage pe gât lumii convingeri religioso-filozofico-digestive.

Dar e în trend. E mișto și interesant să discuți mâncare când n-ai altceva cu ce să te lauzi și să te dai mare că ai renunțat hăăăt, de-acu` 2 luni să mai rănești animale fără de apărare.
Nu iau partea carnivorilor, după cum nu i-au nici partea veganilor. Fiecare după cum îl taie capul; sau stomacul. Da` mă-ndoiesc că legea junglei a fost creată ca să stăm să ne rugăm la copac, să pice mărul, și de-abia apoi să-l mâncăm.
Roagă-te la el până-ți stă pulsul, din punctul meu de vedere, da` nu mă denigra pentru că nu fac la fel. Și nu-ncerca să mă convingi cu argumente miloage. Propaganda n-am suferit-o niciodată. Și mai ales dacă a fost făcută în virtutea vedetismului.

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!

Revelionul inedit

De ce se face atâta mâncare de sărbători? Se gătește cât pentru o armată, se dă și la alții, se invită, se hrănesc invitații, te îmbuibi tu și mai rămâne cât pentru un sătuc din Africa. Foarte înfometat.
Pe bune, cine mănâncă atâta mâncare? După sărbători, tre` să-nchiriezi o mașină de gunoi, să te scape de mâncarea rămasă. Sau poți să-ți deschizi cantină, că nu se termină decât undeva pe 7-8 ianuarie, după ce ai hrănit juma` de oraș. Prea multă mâncare.

Din cauză de prea multă mâncare, ai mei au gătit tradițional aseară o salată de ouă. Că n-au avut chef să cârnați, sarmale sau răcitură. Ce om normal face salată de ouă în ajunul ajunului Crăciunului? Ai mei. Da` nu garantez pentru normalitatea lor.
La 3 din noapte eu, fiica lor și mai normală, prăjeam cârnați din rezerva familiei. Că-mi era poftă. Buni cârnați. Cât să-mi ajungă pan` la anu`, că până atunci nu mă mai apropii de ei.

Tot în perioada asta se practică schimbul de mâncare. Te duci la Cutare să-i dai de pomană sarmale și turte, te-ntorci nu cu mâna goală, ci cu o altă farfurie: sarmalele și turtele lui. Nici măcar lumânare nu consumi, că ți se dă și din aia la schimb.

Nu se trezește nimeni să dea de pomană o sticlă de whisky, un carton de țigări sau zile de concediu. Nu, că alea ar fi prea bine primite. ÎN IAD! Acolo ajunge sufletul tău păcătos dacă dai sau primești d`alea. Eu mi-aș asuma riscul. Să primesc. Nu m-aș supăra deloc. Sincer.

Și zile de concediu. Multe. Cât să nu muncesc de Ajun, de Crăciun, de ajunul revelionului și de revelion. Dar nu! Tre` să mă călesc, să devin un om mai bun și mai responsabil și să simt sărbătorile până-n ultima bucățică de măduvă, muncind. Ce alt mod mai original decât ăsta?
Și dacă la 12 noaptea o să beau șampanie din pahar de plastic la muncă, să nu fie nimeni mirat. Așa-mi place mie să petrec revelionul: inedit!
Și a doua zi să fiu din nou la muncă, pentru că ce e mai minunat decât să-ți începi anul la serviciu? Nimic! Nimic nu egalează plăcerea și satisfacția dată de muncă!
Decât poate încă o farfurie de sarmale. Sau de răcitură.

Pân` la următoarea dilemă, la bună vedere!

Dream a little dream - p.3

Uite cum stau eu cuminte la mine-n cameră. Totul e normal. Fotoliul la locul lui, biroul, biblioteca suspendată, în care am cărți și mici nimicuri pe care le aduni de obicei când ai 6 ani pentru că da, am 6 ani. Sau pe acolo.

Și cum stau eu cuminte, mă uit în sus și, la mine, pe biblioteca mea suspendată, ghici cine stă! Isus! Aha, Isus în carne, oase și hăinuța lui albă și lungă, cu hăinuța ailaltă mai închisă la culoare și cu Biblia după el. La mine pe bibliotecă. Și mănâncă paste. Din alea lungi, cu brânză, din castronul de plastic în care face mama de obicei pastele cu brânză. Și eu nu mă mir că Isus e la mine pe bibliotecă, mă mir mai mult că a reușit să cațere castronul acolo și că stă atât de comod și de nonșalant, și de relaxat.

Nu țin minte să-mi fi făcut vreo mărturisire mindblowing și lifechanging, nu mi-a zis nimic interesant și premonitoriu, cred. Doar că am visat că Isus mânca paste cu brânză la mine pe bibliotecă. Asta undeva pe la 6 ani. De atunci mi se trage.

Și piciorul. Piciorul a fost freaky rău. Da` ăsta a fost muuult mai târziu. M-am trezit cu un picior în casă. Tăiat de undeva de mai sus de genunchi. Ciudat nu era că aveam un picior VIU în casă, ciudat era că era chiar viu. Adică, începuse să crească păr pe el. Creștea constant. Și, oricât aș fi încercat să scap de el, reapărea. Într-un final, am decis să-l abandonez într-un coș de gunoi, undeva departe de casă. Să sper că nu se va mai întoarce. Nu știu dacă s-a mai întors, că m-am trezit, l-am căutat, și nu mai era.

Alea cu uite cum zbor eu pe mătură, sau cum vorbesc la telefonul mobil care e, de fapt, un ou, care se poate desface ca piesele de lego, dar de fapt e ou din ăla, de găină, dar poți vorbi la el, că e un ou-telefon-mobil, sau cu copii care se transformă în pisoi, mașini pe care le conduc și, de fapt, sunt doar roțile și eu stau în aer sau cum pot trece prin pereți, astea deja sunt banale.

Isus pe bibliotecă și piciorul foarte viu sunt visele mele de căpătâi.
Mă-ntreb ce spune asta despre mine și despre personalitatea mea și, mai ales, despre psihicul meu. Dacă m-aș fi născut în State, probabil până acum aș fi schimbat zece psihologi și aș fi încercat toate pastilele posibile. Noroc că-s aici, unde am voie să umblu dezlegată prin lume și să mă amuz eu, pe mine, de ce poate să-mi debiteze mintea.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!

Iată vin colindători

Nu-mi plac colindătorii. Mai rău decât colindătorii, îmi displace popa care vine să-ți binecuvânteze casa de vreo 2-3 ori în perioada asta. De parcă casa mea n-ar fi destul de binecuvântată și fără el. Și nu mă enervează că vine el, în rochița lui atent călcată și cu țârcovnicul lângă el și vrea să cânte. Mă enervează că insistă și că țârcovnicul îi anunță venirea cu multe uși înainte. Și că insistă. Și că, dacă din întâmplare ai uitat ușa deschisă, intră peste tine, recită rapid și dup-aia vrea bani. Păi, tu ai vrut să vii să cânți, nu te-am chemat eu, de ce vrei să te plătesc? DE CEEE???

Plus că are taxă și strâmbă din nas dacă-i dai o felie de cozonac, un pahar cu vin și-i arăți politicos ușa, să nu se piardă. Cred că e în stare să își retragă binecuvântarea. Cred.
Plus că vrea să-i pupi mâna. Mâna aia pe care nu s-a mai spălat de când și-a început rondul, pe care au bălit-o mulți înaintea ta și pe care el o împinge semeț în față. Țârcovnicul e în stare să te forțeze cu mecla-n mâna popii, c-așa-i datina. Iar mie nu-mi place să pup mâini necunoscute și despre care nu știu pe unde au umblat înainte. Un soi de mâini de moravuri ușoare.

Din motivele astea, nici un popă n-a mai intrat la mine-n casă de mulți ani. Asta doar dacă nu l-au adus ai mei pe ascuns, cât eu nu eram acasă.

Revenind la colindători. Îs tremurați, înghețați, avizi după bani, cu același repertoriu lălăit și-nvechit pe care-l foloseam și eu când eram mică, undeva prin alt secol. Cântă fonfăit la-nceput, că li s-a înfundat nasul și smârcâit la sfârșit, că li se desfundă nasul. Îs înfofoliți și, dacă le-ai scoate straturile, ar începe să pută, c-au mers mult și-au depus efort. Au fețele lungi și tâmpe și miloage și, dacă în loc de bani te-mpinge păcatul să le dai nuci și portocale, o să te trezești cu geamul spart. Partea bună - îți recuperezi nucile și portocalele. Partea proastă - tre` să-ți cumperi geam nou.

Și sunt două categorii: ăia pe care nu-i cunoști, și cărora nu le deschizi sau pe care-i expediezi rapid, mai ales dacă răspunzi cu mâinile pline de sânge și cu un cuțit în mână. N-am încercat, dar sună promițător.
Și ăia pe care-i cunoști. Care sunt, eventual, copiii lu` Cutare rudă sau prieten de familie, care vine cu părinții și de care nu poți scăpa, pentru că el a venit cu scopul precis de a face bani. Și nu scăpi până nu te colindă și nu-ți ușurează portofelul. Ăștia-s moartea. Că nu poți să-i refuzi, că tre`să le dai bani că altfel se uită câș părinții la tine, că nu contează că plodu-i afon, tu tre` să te minunezi de veleitățile lui artistice și să-i prevezi un mare viitor. De asta, când vin rude și prieteni cu plodurile colindătoare la ai mei, intru, îi salut și-o anunț conspirativ și-n gura mare pe maică-mea că eu NU SUNT ACASĂ.

Dacă totuși te prind și te fac de bani, metoda simplă, care nu dă greș niciodată, e să le întorci vizita. Cel mai sigur a doua zi. Și să-i colinzi și tu. N-o să le convină pentru că, mai mare fiind, o să trebuiască să-ți dea dublu față de cât ai scos tu. Din cauza asta, anul următor știi sigur că n-or să mai treacă să te colinde. Ga-ran-tat!

Pân` la următorii nervi, la bună vedere!