.

luni, 17 decembrie 2012

Dream a little dream - p.3

Uite cum stau eu cuminte la mine-n cameră. Totul e normal. Fotoliul la locul lui, biroul, biblioteca suspendată, în care am cărți și mici nimicuri pe care le aduni de obicei când ai 6 ani pentru că da, am 6 ani. Sau pe acolo.

Și cum stau eu cuminte, mă uit în sus și, la mine, pe biblioteca mea suspendată, ghici cine stă! Isus! Aha, Isus în carne, oase și hăinuța lui albă și lungă, cu hăinuța ailaltă mai închisă la culoare și cu Biblia după el. La mine pe bibliotecă. Și mănâncă paste. Din alea lungi, cu brânză, din castronul de plastic în care face mama de obicei pastele cu brânză. Și eu nu mă mir că Isus e la mine pe bibliotecă, mă mir mai mult că a reușit să cațere castronul acolo și că stă atât de comod și de nonșalant, și de relaxat.

Nu țin minte să-mi fi făcut vreo mărturisire mindblowing și lifechanging, nu mi-a zis nimic interesant și premonitoriu, cred. Doar că am visat că Isus mânca paste cu brânză la mine pe bibliotecă. Asta undeva pe la 6 ani. De atunci mi se trage.

Și piciorul. Piciorul a fost freaky rău. Da` ăsta a fost muuult mai târziu. M-am trezit cu un picior în casă. Tăiat de undeva de mai sus de genunchi. Ciudat nu era că aveam un picior VIU în casă, ciudat era că era chiar viu. Adică, începuse să crească păr pe el. Creștea constant. Și, oricât aș fi încercat să scap de el, reapărea. Într-un final, am decis să-l abandonez într-un coș de gunoi, undeva departe de casă. Să sper că nu se va mai întoarce. Nu știu dacă s-a mai întors, că m-am trezit, l-am căutat, și nu mai era.

Alea cu uite cum zbor eu pe mătură, sau cum vorbesc la telefonul mobil care e, de fapt, un ou, care se poate desface ca piesele de lego, dar de fapt e ou din ăla, de găină, dar poți vorbi la el, că e un ou-telefon-mobil, sau cu copii care se transformă în pisoi, mașini pe care le conduc și, de fapt, sunt doar roțile și eu stau în aer sau cum pot trece prin pereți, astea deja sunt banale.

Isus pe bibliotecă și piciorul foarte viu sunt visele mele de căpătâi.
Mă-ntreb ce spune asta despre mine și despre personalitatea mea și, mai ales, despre psihicul meu. Dacă m-aș fi născut în State, probabil până acum aș fi schimbat zece psihologi și aș fi încercat toate pastilele posibile. Noroc că-s aici, unde am voie să umblu dezlegată prin lume și să mă amuz eu, pe mine, de ce poate să-mi debiteze mintea.

Pân` la următoarea revelație, la bună vedere!

6 comentarii:

  1. nope... in state lumea nu merge la psiholog atat de des precum crezi... mai mult, cred ca 80% din omenashii de-acolo habar nu au ca exista asa ceva...

    super vise!!! norocoaso, eu visez odata in an si-atunci imi amintesc doar vag... ca am visat...

    P.S. :P
    P.P.S. >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. am antrenament la visat. uneori, și cu ochii deschiși...

      P.S. :D
      P.P.S. >:D<

      Ștergere
    2. la "cu okii deschishi" te bat de la do'a capete de cal la o turnanta!!! tot ce trebuie sa fac este sa nu-mi iau medicamentele 3 zile :))))))

      P.S. :P:P:P

      Ștergere
    3. eu reușesc fără medicamente; sau post-medicamente :D

      P.S. ;))

      Ștergere
  2. Hehehehe, io îi ceream pastele! Ador pastele cu brânză!
    Vise, uhhh am și eu unele de tătă minunea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pe atunci eram mult mai politicoasă...
      să visăm, zic!

      Ștergere

Related Posts with Thumbnails
 

Blue Jasmine Template by Totul despre Blogger