Nu ştiu dacă aţi avut vreodată răbdare să studiaţi cum se uită femeile la poze.
Nu, nu vorbesc despre momentul acela când se adună câte două, trei, fericite şi puse pe şuetă, în faţa multor cutii cu poze proprii şi personale, pentru că atunci se întâmplă cam aşa: se adună toate pozele pe care le ai prin casă, asta însemnând toate pozele cu tine, mama, tata, bunici, başca vreo doi străbunici traşi şi ei în poză la vremea când era ceva să-ţi ai faţa lipită miraculos de carton; se aduce cheful de vorbă care, să nu uităm, la femei este omniprezent, mai pune alături un pahar de vin şi un pachet de ţigări, şi vizualizarea poate începe.
Se ia fiecare poză în parte, se studiază atent, se dau explicaţii despre persoana cu pricina, i se stabileşte linia genealogică, se fac legături între poza aia şi următoarea, mai vii şi cu vreo două chestii amuzante sau lacrimogene despre ea, şi seara e asigurată. Adică, timp de câteva ore femeile pot sta în aceeaşi poziţie, uitându-se la poze şi repetând istoria familiei, râzând de "ce faţă aveam la grădiniţă" şi chinuindu-se să identifice pe cutare dintr-un grup de cutari, şi să mai şi explice cine e, cum a ajuns în cutia cu fotografii de familie şi cum era să fie lovit de accident, dar l-a evitat datorită pozei următoare, care a devenit şi unica lui dragoste, veşnică şi eternă.
Nu, asta e versiunea drăguţă despre femei care se uită la poze. Versiunea paşnică, amicală, graţioasă.
Eu vorbesc despre partea aia în care dau peste pozele lu' cutare, aduse pe stick şi trântite ostentativ în dosărelul de chestii comune la serviciu. Şi-aici intră tot felul de momente; de la concedii la nunţi, de la nunţi în diferite versiuni la botezuri în aceleaşi versiuni multiple, poze din copilărie scanate cu grijă, mă rog, tot ceea ce unii doresc să împărtăşească celorlalţi. Bun, deci se iau pozele cu pricina, li se adaugă o lipsă totală de chef de muncă, başca vreo două gagici cu ochi critic, şi dosarul cu poze poate să-şi ia adio de la viaţă. Pentru că, în funcţie de simpatii/antipatii începe show-ul:
"Fată da' ce rochie are asta!"
"Da, fată, pe lângă faptul că nu pricep cum poate să poarte culoarea aia, mai are şi panglica aia care o strică total..."
"Ce-a fost în capul ei când s-a machiat aşa? Asta clar s-a machiat singură; neinspirată alegere!"
"Fată, uite-o şi pe vara nepotului cumnatei bunicii lu' a meu; hai, fată, că ţi-am zis de ea. Aia, fată, care de-abia s-a-ntors din Spania...Da' ce coc şi-a trântit!"
"Fată, păcat de ea, că-i finuţă, da' şi-a trântit varza aia pe ea, nu-mi place şi pace bună!"
Peste secundă, toate gagicile care se uită la poze devin critici avizaţi în materie de modă; şi de machiaj; şi de coafuri. Şi ştiu şi din ce material e făcută rochia în cauză, numai dacă dau zoom pe poză, şi ştiu şi cine e în poză, şi dacă nu ştiu, îşi dau cu presupusul, şi îşi mai aduc aminte şi de x-ulescu care seamănă perfect cu fratele mirelui, şi-n nici un caz nu e bună alegerea din poză. Clar ele s-ar fi îmbrăcat altfel, clar ar fi avut de partea lor tot bun-gustul din lume, nu şi-ar fi făcut părul aşa, l-ar mai fi înfoiat puţin; dacă dau peste un păr înfoiat, trebuia în mod sigur să fie mai şuviţat; faţă-n faţă cu şuviţele, constată că trebuia mai buclat; dacă e buclat, sigur trebuia plăcuit, iar dacă e plăcuit, normal că placa nu era bună, că uite se vede în poză că i-a ars părul; putea măcar să folosească o soluţie de placă sau un tratament regenerator, unde apari la nuntă cu părul ars în halul ăsta. Costumul mirelui? Hm, se putea şi mai bine, bine măcar că a ştiut să-şi asorteze cravata, dar în nici un caz n-ar fi trebuit să aleagă modelul ăla de floare, şi nu face, fată de ea, nu vezi ce faţă are, da' am înţeles că are bani fată, doar nu l-a luat pentru şarmul lui indubitabil, păcat de ea fată, că e frumuşică, dar ce-a fost în capul ei când a ales culoarea aia la feţele de masă, că estompează tot aranjamentul floral, şi putea totuşi să aibă flori mai mici, că astea acoperă toată masa, da' măcar cu invitaţiile n-a dat chix, şi-n luna de miere, ai văzut, fată, ce frumos arătau amândoi, parcă s-a mai împlinit, îi prieşte căsătoria, da' a cam pus pe ea, uite aici, la şolduri, nu că am mai văzut o dată pozele, şi-am examinat-o cu atenţie, păi, cum, trebuia să văd dacă şi-a menţinut silueta, şi fată, aici parcă e carbonizată, că a stat prea mult, fată, la solar, da' oricum, putea să folosească şi ea o loţiune autobronzantă, da' ce fain e tricoul, păcat de fustă, strică toată impresia, ei, ce să-i faci, fată, nu toată lumea are bun gust, da' dă mai departe că au adus ăştia poze noi, şi uite ce fel l-a prins pe ăsta aici, de ce ai aduce poza asta la muncă, să vadă toată lumea cât de urât te-ai bronzat, ei, oricum, fată, mai avem şi noi de cine râde...
Şi da, maca-maca-ul continuă neîntrerupt de nimeni şi de nimic. Poate doar de venirea posesorului pozelor criticate anterior, moment în care se spune cu un zâmbet larg, întins de la o ureche la cealaltă: fată, da' ce poze frumoase, şi ce rochie frumoasă, ei, aţi fost nişte frumoşi amândoi, şi te-ai bronzat aşa fain, şi fustiţa aia îţi venea grozav; fată, tu oricum poţi să-ţi pui orice, că-ţi stă super, iar bărbatu' tău tare e frumuşel, mi-ar plăcea şi mie unu' ca el...
Sprânceana mea se zbate, nu-mi pot stăpâni un rictus, iar zice lumea că-s pe medicaţie, dar e o adevărată aventură să auzi cum se uită alţii la poze. Ăsta e unul dintre motivele pentru care n-am adus şi n-o să aduc niciodată poze la muncă; la fel, unul dintre motivele pentru care nu mă las fotografiată la muncă; te mai prinde cu o figură ciudată şi dup-aia îşi pierd alţii ore-n şir să-şi dea seama ce făceai de erai atât de încruntată, privind cruciş la musca de pe birou. N-aş vrea să produc scurtcircuite mentale.
Concluzie: pentru o experienţă totală în materie de poze, alegeţi calea sigură, cu pozele lângă pat, la un pahar de vorbă. Nu de alta, dar femeile sunt cel puţin bizare când vine vorba de văzut poze in absentia.
.JPG)
