Îmi plac pozele. Mai ales cele bine făcute, clare, cu un subiect sau un mesaj poofy. Îmi plac pozele artistice, pozele de război, pozele alb-negru, sepia şi color. Mai nou, oricine îşi permite să-şi cumpere un aparat foto - spre deosebire de copilăria mea, când a avea cu ce să faci poze era un lux - şi, cu puţin exerciţiu, puţină inspiraţie şi multă pasiune, poate face cele mai faine poze ever. Giga de poze, stocate în calculator, dosare întregi în care trebuie doar să dai "search" şi nimereşti ceea ce căutai. Îmi place nivelul la care a ajuns arta fotografică azi. Şi totuşi nu pot scăpa de pasiunea pentru trecut, când poză însemna o bucată de carton, pe care o dădeai din mână în mână pentru a te lăuda cu ceea ce ai făcut. Îmi place senzaţia de poză alb-negru, cu marginile zimţate, în care întotdeauna ieşeam cu un zâmbet cam tâmp; primele poze color, cam spălăcite, şi pozele color din adolescenţa mea, lucioase, din loc în loc cu câte o amprentă imprimată, pentru că n-am avut răbdare să se usuce cerneala, cu prima tunsoare "emo" de după liceu, cu toate amintirile pe care nu trebuie să dai click, ci doar să dai mai departe.
Şi mai frumoase mi se par pozele vechi. Dar atât de vechi, că abia poţi recunoaşte personajul, sau în care personajele sunt atât de vechi, încât nici bunica nu-ţi poate spune exact despre cine e vorba. Oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată, dar care sunt legaţi de tine printr-o poveste sau printr-o picătură de sânge.
Pozele de mai sus fac parte din trecutul meu inconştient.
Funny ca vb de trecut si de stramosi. Discutam azi cu o f veche prietena de-a mea din generala, trecuta ca mine prin f multe si prin f multe chestii asemanatoare, si ma intrebam eu cu ce om fi gresit asa de tare in viata asta sa poti sa duci si cari atatea in spate ?? Si raspunsul ei prompt a fost ceva de genul "ducem pacatele stramosilor nostri" ... mmm, that's an interesting point of view, made me think and ponder.
RăspundețiȘtergerenu cred neaparat in "pacatele stramosilor". Dar clar se strang din ce in ce mai multe amintiri carora nu le gasesto locul:)
RăspundețiȘtergeree interesant si trist in acelasi timp ca azi mai toti se dau fotografi;)) asa cum spui tu, e la indemana oricui sa ia un aparat foto si sa surprinda valurile vietii ... si cred ca pozele alb negru/ sepia ne plac pentru ca ne duc cu gandul la un trecut ce nu e al nostru, la un illo tempore
RăspundețiȘtergere...intr-adevar, nimic nu poate inlocui amintirea prinsa intr-o 'rama' veche si placerea de a rascoli prin teancul de amintiri atunci cand ne apuca. Si da, o poza face cat 1000 de cuvinte...
RăspundețiȘtergere