BOO!

Am oroare de anumite sintagme. Nu că mi-ar fi făcut ceva în mod deosebit, dar mă irită. Când le aud, mă ia aşaaa, o senzaţie greu de definit, mi se face automat pielea ca de găină, simt cum mă apucă mâncărimile, îmi vine să râd nervos, mi se zbate un ochi, mişc repede din picior, mi se usucă gâtul, îmi vine să intru în pământ, îmi doresc să am capacitatea aia specială a lui Road Runner de a dispărea imediat de la faţa locului, ce mai, sunt distrusă...

"Pompă de sân", sau, mai tare, "pompă de muls"...Brr...Deja o simţi cum se umflă, se dezumflă, trage, scoate toată vlagă din tine. Să mă explic: puuuoooommmpă de muuuuulllllsss. Frate, e crimă!
N-am nimic împotriva respectivelor obiecte, problema mea e de ce trebuie să mi se arunce în faţă, într-o discuţie aparent nevinovată - ce-ai făcut aseară, ce faci în week-end, ce film ai mai văzut - bugabu-ul sintagmelor. Ca şi cum aş merge pe stradă, serenă, relaxată, nu, nu zâmbind, pentru că oamenii care zâmbesc tot timpul - inclusiv când sunt singuri pe stradă - mi se par puţin ciudaţi, reluăm, ca şi cum aş merge pe stradă, şi toată lumea ar începe să se mişte ritmat şi să triluiască "pompă de lapte, pompă de lapte, pompăăăăă de lapteeeeeeee!". BRRR, din nou.
Cred că anumite discuţii şi, evident, anumiţi termeni, ar trebui folosiţi doar în anumite situaţii şi de către anumite persoane. "Pompă de lapte" ar trebui folosit doar în cercul mămicilor care alăptează, care văd în asta o minune, şi care încep să plângă dacă le spui că micuţul a rostit deja primul cuvânt, "aguguba".

Ca să n-o mai lungesc, vă rog, nu mai folosiţi termeni savanţi pe lângă inocenţa mea. S-ar putea să cer ori dicţionar, ori exemplificare. Pe loc.