Numărul perfect malefic. Pe care îl spui în şoaptă; unii scuipă-n sân şi-şi fac şi cruce. Alţii îşi schimbă numărul de telefon pentru că nu e de bun augur să ai aşa ceva prin apropiere. Ochii închişi când treci pe lângă el. Nu, nici măcar nu te gândi, pentru că răul te poate cuprinde şi dacă-ţi arunci un semi-neuron în direcţia lui. Şi da, fereşte-te de-un număr toată viaţa; cică aduce ghinion.
Mă, da' din câte-mi aduc eu aminte, şi 13 trebuia să fie ghinionist şi de belele aducător. Şi mi-s născută pe 13, şi n-am văzut ghinionul ăla de care vorbeşte lumea. Bine, acu' recunosc, o fi pentru ceilalţi; doar am apărut eu în lume... Da'n rest, n-am văzut, n-am auzit.
666 de post-uri. 666 de moduri în care am iubit. 666 de senzaţii. 666 de zâmbete, de nervi, de lovituri în ficaţi. 666 de bucăţi din mine. 666.
Oricum, după spusele unora, asta ar trebui să fie ultima dată când "ne citim". Ploaie de foc se va abate asupra paginilor, şi cuvintele vor dispărea. Cărbuni arzând. Ridic sprânceana şi zic: n-o să vedeţi. Nu mă sperie un 666. Nu mă mai sperie aproape nimic. Da' mi s-a părut amuzant să subliniez momentul în care maleficul şi-a pogorât aripile asupra rândurilor acestea.
Pân' la următorul număr perfect, la bună vedere!
apartamentul 66 ;)
RăspundețiȘtergerela mai multe, 6666666666666666666666666666 gen :P
RăspundețiȘtergereastept cu drag si interes pe 667 ...si pe celelalte ... si la mai multe ! :D
RăspundețiȘtergeretare...:))) cu toate că, am stat ceva timp până m-am hotărât dacă să citesc sau nu.../:) =))))
RăspundețiȘtergereda', dacă nu-i cu supărare, de unde știi că-i postarea 666? Ai ținut zilnic evidența?:D
@dreamr - şmecheeer;)
RăspundețiȘtergere@Eclipse - :))) pentru atâtea, mi-ar trebui mai multe vieţi.
RăspundețiȘtergere@schtiel - săru' mâna:P
RăspundețiȘtergere@Inache - sunt convinsă de asta; şi-ai băut şi-un gât de aghiazmă înainte?:D
RăspundețiȘtergereţine blogspot-ul pentru mine:P
nu un gât, toată sticla...:D avea ea, așa, un gust cam ciudat...da' nu cred totuși că era pălincă...:))))
RăspundețiȘtergereproblema-i alta... acu' c-am citit postarea ta, oare tre' să mă duc să mă spovedesc?=)))))
@Inache - iar ai încurcat sticlele între ele...
RăspundețiȘtergereooooo, da, direct sub patrafirul popii să te opreşti:)))))
damn...crezi?:)))))))
RăspundețiȘtergerehmmm... sau poate nu...:D mai bine mă duc să mă spovedesc" la guru...;)
@Inache - sunt sigură:)))
RăspundețiȘtergereu do that;)
las' ca 777 o fi cu noroc! :))
RăspundețiȘtergere@INTJ - reverificăm peste 111 postări:)))
RăspundețiȘtergereAr fi fost tare sa postezi asta in a sasea zi din a sasea luna la ora sase, ha! :-))
RăspundețiȘtergere@Ana - am vrut, da' nu mi-a ieşit calculul:((
RăspundețiȘtergereData viitoare :-)) io mi-as pune reminder de pe acum in locul tau :-B
RăspundețiȘtergere@Ana - hmm... la următorul 666 sigur:)))
RăspundețiȘtergere